Sentința civilă nr. 1634/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
ROMÂNIA
SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.1634/ 2013
Ședința publică din data de 05 iunie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: C. G. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii falimentului în formă simplificată deschisă împotriva debitoarei S.C. R. E. S.R.L., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal, la ambele strigări ale cauzei, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrate următoarele înscrisuri:
în data de 30 mai 2013, de către lichidatorul judiciar procesul verbal de afișare la ușa instanței a tabelului definitiv rectificat de creanțe;
în data de 04 iunie 2013, raportul lichidatorului judiciar referitor la îndeplinirea atribuțiilor, cu acte în anexă;
în data de 05 iunie 2013, din partea lichidatorului judiciar o cerere de judecare cauzei și în lipsa sa de la dezbateri, în temeiul dispozițiilor art.242 alin.2 C.pr.civ;
în data de 5 iunie 2013, din partea creditoarei SC N. T. I. S., dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 120 lei și timbru judiciar de 0,30 lei aferentă declarației de creanță și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și 0,30 lei aferente cererii de repunere în termenul de declarare a creanței, în copie.
Se mai constată că lichidatorul judiciar a solicitat în cuprinsul raportului de activitate întocmit, raportat la faptul că în patrimoniul debitoarei nu au fost identificare bunuri sau creanțe de recuperat, închiderea procedurii simplificate a falimentului debitoarei.
Judecătorul sindic, raportat la faptul că lichidatorul judiciar a procedat la înscrierea în tabelul de creanțe a creditoarei SC N. T. I. S., anterior soluționării cererii de repunere în termen formulate de aceasta, având în vedere faptul că lichidatorul judiciar a procedat la publicarea în buletinul procedurilor de insolvență a tabelului definitiv rectificat a creanțelor, noțiune nereglementată de Legea nr.85/2006, raportat la dispozițiile art. 22 alin.1 coroborat cu art.24 din Legea nr.85/2006, va aplica în sarcina lichidatorului judiciar o amendă în cuantum de 1000 lei.
Totodată, judecătorul sindic reține că s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente atât declarației de creanțe cât și a cererii de repunere în termenul de declarare a creanței de către creditoarea SC N. T. I. S., dovada achitării taxelor de timbru fiind depuse la dosar pentru acest termen astfel că apreciază că viciul de procedură cu această creditoare se acoperă prin aceasta.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii de repunere în termen formulată de creditoarea SC N. T. I. S. . Va dispune continuarea procedurii și va proroga soluționarea cererii de închidere până la soluționarea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului statutar. Fixează termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 18 septembrie 2013, ora 11,00 sala 249.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 5 aprilie 2013, creditoarea SC N. T. I.
S. a solicitat repunerea în termenul de declarare a creanțelor și înscrierea sa în tabelul creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC R. E. S. cu creanța în sumă de 2.125,75 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. NTIF00267/_, NTIF00339/_, NTIF00380/_ și NTIF00440/_ .
În motivarea cererii creditoarea a arătat că nu a fost notificată de lichidatorul judiciar cu privire la deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, fiind informată telefonic despre deschiderea acestei proceduri de către practicianul în insolvență.
1
În ceea ce privește cuantumul creanței invocate creditoarea a arătat că la data de_ a încheiat cu debitoarea contractul de vânzare-cumpărare nr. 41 în baza căruia a emis facturile fiscale nr. NTIF00267/_ în valoare de 771,26 lei, NTIF00339/_ în valoare de 204,88 lei, NTIF00380/_ în valoare de 407,01 lei și NTIF00440/_ în valoare de 742,60 lei, care nu au fost achitate la scadență.
Analizând cererea formulată de creditoarea SC N. T. I. S., judecătorul sindic reține următoarele:
În conformitate cu prev. art.103 alin.2 C.pr.civ., neîndeplinirea unui act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința ei.
Prin sentința civilă nr. 2868/_ a fost admisă cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de către creditoarea SC R. S. și în consecință s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC R. E. S., fiind numit în calitate de administrator judiciar provizoriu S. "H. BUSINES R. "; SPRL, termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor fiind stabilit pentru data de 8 august 2012, stabilindu-se în sarcina administratorului judiciar obligația de a proceda la notificarea debitoarei și a tuturor creditorilor pentru a li se aduce la cunoștință deschiderea procedurii și pentru declararea eventualelor creanțe împotriva averii debitoarei.
După cum în mod expres prevăd disp. art.61 din Legea nr.85/2006, notificarea tuturor creditorilor se face în baza listei depusă de debitor în conformitate cu prev. art.28, alineatul 3 statuând asupra faptului că notificarea se realizează conform prevederilor Codului de procedură civilă, publicându-se totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență.
La dosarul cauzei, administratorul judiciar a depus dovada privind notificarea deschiderii procedurii și a termenelor stabilite de judecătorul sindic în conformitate cu prev. art.62 din Legea nr.85/2006 în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 9850/_ (f.118) și în ziarul "Bursa"; din data de 12 iunie 2012 (f.119).
Creditoarea SC N. T. I. S. a formulat cererea de repunere in termen și declarația de creanță la data de 5 aprilie 2013.
Motivul invocat de creditoare pentru admiterea cererii de repunere în termen îl constituie faptul că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa să formuleze declarația de creanță.
Legiuitorul a înțeles să permită repunerea în termen în situația în care partea interesată a fost decăzută din dreptul de a mai îndeplini un act de procedură doar în acele situații în care dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa să îndeplinească acel act.
În condițiile în care administratorul statutar al debitoarei nu a depus actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, notificarea reglementată de prev. art.61 alin.3 din același act normativ s-a făcut de către administratorul judiciar prin Buletinul procedurilor de insolvență și printr-un ziar de largă circulație.
Această publicare a notificării privind termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță reprezintă, conform disp. art.7 alin.3 din Legea nr.85/2006, dovada îndeplinirii notificării prev. de art.61, începând cu data la care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut în cadrul Buletinului procedurilor de insolvență.
Altfel spus, de la data publicării în Buletinul procedurilor de insolvență, toți creditorii se consideră că au termenul în cunoștință în ceea ce privește termenele pentru care s-a făcut notificarea, având obligația să le respecte.
Nerespectarea acestor termene atrage decăderea din drepturile prevăzute de art.76 din Legea nr.85/2006.
Creditoarea SC N. T. I. S. nu a depus declarația de creanță în termenul limită stabilit de judecătorul sindic. Notificarea tuturor creditorilor s-a făcut cu respectarea prev. art.61 din Legea nr.85/2006, deoarece s-a realizat într-un ziar de largă circulație și prin Buletinul procedurilor de insolvență mai sus menționat, fiind prevăzute în mod expres termenele pentru depunerea declarațiilor de creanță, pentru verificarea, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar, precum și termenul pentru definitivare a tabelului.
De altfel, disp. art.7 alin.1 din Legea nr.85/2006 prevăd faptul că citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și a notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență, alineatul 3 teza finală a aceluiași articol statuând asupra faptului că pentru creditorii ce nu au putut fi identificați în lista prevăzută de art.28 alin.1 lit.c procedura notificării prevăzută de art.61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Pe cale de consecință, publicitatea privind deschiderea procedurii fiind realizată, notificările prevăzute de art.61 fiind publicate prin Buletinul procedurilor de insolvență și printr-un ziar de largă circulație, există prezumția că toți creditorii debitoarei au luat cunoștință cu privire la termenele stabilite de judecătorul sindic în vederea depunerii declarațiilor de creanță și întocmirea tabelului definitiv și că orice declarație de creanță depusă după acest termen este tardivă.
2
Drept urmare, față de creditoare sunt aplicabile prev. art.7 alin.3 din Legea nr.85/2006, publicarea termenelor de depunere a declarațiilor de creanță fiindu-i opozabilă, neputând invoca împrejurarea că nu a fost notificată.
Susținerea creditoarei SC N. T. I. S. în sensul că nu a avut cunoștință despre existența procedurii insolvenței împotriva debitoarei nu poate fi considerată un motiv de repunere în termenul legal de 15 zile prev. de art.103 coroborat cu art.101 alin.1 C.pr.civ., întrucât lipsa notificării, conform Codului de procedură civilă, în condițiile în care debitoarea nu a depus la dosar lista creditorilor, nu se circumscrie acelor împrejurări mai presus de voința sa menite să ducă la întreruperea termenului în cadrul căruia creditorul era obligat să formuleze declarație de creanță.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, notificarea privind deschiderea procedurii s-a publicat în Buletinul procedurilor de insolvență astfel cum s-a menționat mai sus și partea avea posibilitatea să verifice acest buletin și să formuleze declarație de creanță în termenul legal stabilit.
Pe cale de consecință, judecătorul sindic va respinge ca neîntemeiată cererea de repunere în termenul de declarare a creanțelor formulată de creditoarea SC N. T. I. S. și va admite excepția tardivității declarației de creanță, dispunând, pe cale de consecință, decăderea creditoarei SC N. T. I.
S. din dreptul de a fi înscrisă în tabelul de creanțe al debitoarei SC R. E. S. și radierea acesteia din tabel.
Se va stabili termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 18 septembrie 2013, sala 249, ora 11,00.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge ca neîntemeiată cererea de repunere în termenul de declararea a creanțelor formulată de creditoarea SC N. T. I. S., cu sediul în B., str. P. Ș., nr. 57, sector 5 în contradictoriu cu debitoarea SC R. E. S. prin lichidator judiciar S. "H. B. R. "; SPRL, și în consecință:
Admite excepția tardivității declarației de creanță și decade creditoarea SC N. T. I. S. din dreptul de a fi înscrisă în tabelul de creanțe al debitoarei SC R. E. S. și dispune radierea acesteia din tabel.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. G. A. B.
Red.CG/MM 3 ex./_
3
← Sentința civilă nr. 3671/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 3462/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|