Sentința civilă nr. 2053/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2053/2013

Ședința publică din 08 Noiembrie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: U. I. , judecător-sindic GREFIER: F. K.

Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului S. R. C. S. .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă lichidatorul judiciar CII Roșca L.

D., lipsă fiind celelalte părți. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată că la data de_, lichidatorul judiciar a depus note de răspuns (f. 40-41) cu privire la obiecțiunile formulate la raportul privind propunerea de închidere, formulate de AAAS Buucrești.

Lichidatorul judiciar arată că notele de răspuns depuse la dosar au fost comunicate cu creditorul AAAS B., în acest sens depune dovada comunicării (f. 45). Totodată depune o cerere de închidere a procedurii (f. 42).

Instanța, constatând că nu sunt alte cereri, acordă cuvântul în fond lichidatorului judiciar. Lichidatorul judiciar, solicită instanței închiderea procedurii falimentului în temeiul prev.

art. 131 din Legea nr. 85/2006, radierea societății din registrul comerțului, aprobarea decontului de cheltuieli și descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură. Totodată solicită respingerea obiecțiunii formulate de creditorul AAAS B. .

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 840 din_ pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr._, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului la cererea lichidatorului C. I. DE I. D. M. C., împotriva debitoarei SC R. C. S., în condițiile L.85/2006 privind procedura insolvenței și ale art.260 alin.4 din Legea societăților comerciale nr.31/1990 rep.

A fost numit lichidator judiciar C. I. de I. ROȘCA L. D. .

A fost înscris în tabelul definitiv de creanțe (f. 23) creditorul bugetar AAAS B. cu o creanță bugetară în sumă de 348,35 lei.

Din raportul depus de lichidatorul judiciar rezultă că în averea debitoarei nu există bunuri care să poată fi valorificate pentru plata pasivului și nici nu au fost identificate fapte și persoane pentru atragerea răspunderii în condițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, astfel că s-a propus închiderea procedurii insolvenței în baza prev. art.131 din lege.

Potrivit art.131 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin

O.G. nr.173/2008, " în orice stadiu al procedurii … dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului… judecătorul- sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat";.

Creditorul AAAS B. a formulat obiecțiuni la propunerea de închidere a procedurii falimentului cu motivarea, în esență, că nu au fost parcurse toate etapele procedurii, nu s-a întocmit raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la insolvență și nu a fost formulată o acțiune în răspundere întemeiată pe disp.art.138 alin.l lit.d din L.85/2006 din moment ce acesta nu a mai depus actele contabile.

In drept s-au invocat disp.art.129 din Legea nr.85/2006.

Aceste obiecțiuni urmează să fie respinse ca neîntemeiate întrucât debitoarea a fost dizolvată de drept încă din anul 2005, nu a mai desfășurat activitate iar o acțiuine în răspundere, întemeiată pe disp.art.138 alin.1 din lege ar fi fost prescrisă.

Pe de altă parte, în condițiile în care nu există bunuri în averea debitoarei, nici nu sunt aplicabile prev.art.129 din lege, invocate de creditoare, așa cum se prevede în mod expres la art.131 alin.2 din lege.

Având în vedere că raportul final a fost comunicat creditorilor, care nu au făcut obiecțiuni, în temeiul art.131 din L.nr.85/2006, se va dispune închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, urmând să se aprobe și decontul lichidatorului judiciar pentru suma totală de

3.000 lei ,fără TVA, reprezentând onorariu pentru activitățile și lucrările specifice procedurii cât și cheltuielile de procedură, plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge ca neîntemeiată obiecțiunile formulate de creditoarea AAAS B. .

Dispune închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea SC R. C. S. , cu sediul social în B., str. Colibitei, nr. 8, sc.B, ap. 39, jud. B. -N., nr. ORC J_, CUI 5556911 și radierea acestei societăți comerciale din R. C. .

Aprobă decontul lichidatorului judiciar C.I.I. ROȘCA L. D. , cu sediul în B., cartier V., nr.122, jud. B. -N., pentru suma de 3000 lei fără TVA ce se va achita din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin. 4 din Legea nr.85/2006.

Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.

Prezenta sentință se va notifica cu D. G. R. a F. P. C. -Napoca prin A.

J. a F. P. B. -N. și O. ui R. ui C. de pe lângă T. B. -N. . Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 08 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător-sindic

U. I. F. K.

Red/dact. UI/FK 3 ex._

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2053/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)