Sentința civilă nr. 2091/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2091

Ședința publică din 27 martie 2013 Completul constituit din :

PREȘEDINTE: V. P.

- judecător sindic

GREFIER: M. N. D.

S-a luat în examinare derularea procedurii de deschidere a procedurii generale de insolvență privind pe debitoarea SC T. G. S. , cu sediul în B.

M., str. G. nr.75/1, județul M., CUI 21917449, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. J_

, reprezentantă de administrator judiciar C. de I. R. S.P.R.L., cu sediul în A., str. Salacz G., nr. 3A, județul A., CIF RO 22515989, atestat sub nr. RFO 0324.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru administrator judiciar C. de I. R. S.P.R.L., practician în insolvență Erdei Ildiko, lipsă fiind debitoarea.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Reprezentantul administratorului judiciar C. de I. R. S.P.R.L.,

practician în insolvență Erdei Ildiko, depune la dosar dovada publicării în Buletinul Procedurilor de I. a procesului-verbal al Adunării generale a creditorilor și a tabelului definitiv al creanțelor. Alte cereri nu are de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat, judecătorul sindic acordă cuvântul asupra cererii.

Reprezentantul administratorului judiciar C. de I. R. S.P.R.L., practician în insolvență Erdei Ildiko, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată în scris, de intrare în procedura simplificată de faliment a societății debitoare luând act de procesul-verbal al Adunării generale a creditorilor și de confirmarea lichidatorului.

JUDECĂTORUL SINDIC

Analizând cererea prin prisma stadiului de desfășurare a procedurii de insolvență, a actelor de la dosar și a dispozițiilor legale incidente, constată următoarele:

Prin raportul înregistrat la data de_, sub dosar nr._, C. de

I. R. S.P.R.L.,

în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC T.

G. S.

a propus intrarea debitoarei în faliment în procedură simplificată.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 1, lit. D din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Examinând raportul formulat de administratorul judiciar și actele de la dosar, judecătorul sindic reține următoarele :

Prin sentința civilă nr. 7240 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei SC T. G. S. , cu sediul în B. M., str. G. nr.75/1, județul

M., CUI 21917449, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. J_, fiind numit în calitate de administrator judiciar, practicianul în insolvență C. de I. R. S.P.R.L..

La data de_ administratorul judiciar a depus la dosar raportul cuprinzând propunerea de intrare în faliment a debitoarei.

Așa fiind, în temeiul art. 107 alin.1 pct. D din Legea privind procedura insolvenței judecătorul sindic va aproba raportul administratorului judiciar și va dispune intrarea în faliment a debitoarei, urmând a se dispune și măsurile prevăzute de art. 107 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței.

În temeiul art. 24 din Legea privind procedura insolvenței combinat cu art.19 din același act normativ judecătorul sindic va desemna în calitate de lichidator pe C. de I. R. S.P.R.L., acesta cunoscând situația debitoarei.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :

Aprobă raportul înregistrat la data de_ al administratorului judiciar C. de I. R. S.P.R.L., cu sediul în A., str. Salacz G., nr. 3A, județul A., CIF RO 22515989, atestat sub nr. RFO 0324.

În temeiul art. 107 alin. 1 lit. D din Legea nr. 85/2006,

Dispune intrarea în faliment în procedură simplificată, a debitoarei SC T. G. S.

, cu sediul în B. M., str. G. nr.75/1, județul M., CUI 21917449, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. J_ .

Confirmă în calitate de lichidator pe C. de I. R. S.P.R.L., cu sediul în A., str. Salacz G., nr. 3A, județul A., CIF RO 22515989, atestat sub nr. RFO 0324, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006, având un onorariu negociat de 30 lei/lună exclusiv TVA, la nivelul stabilit de adunarea creditorilor.

În temeiul art. 107 al. 2 din Legea privind procedura insolvenței:

Dispune dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.

Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii la _ . Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor și Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul

Maramureș pentru efectuarea mențiuni, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Dispune notificarea tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al lichidatorului.

Fixează următoarele termene cu referire la creanțele născute după deschiderea procedurii:

termenul pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor născute după deschiderea procedurii la _ .

termenul pentru verificarea creanțelor născute după deschiderea procedurii, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor la _ .

termenul pentru înregistrarea și afișarea tabelului definitiv consolidat al creanțelor la data de _ .

În temeiul art.113 din Legea nr. 85/2006,

Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii debitoarei, de către lichidatorul judiciar.

În temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvență,

Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.

Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de_ Complet specializat nr. 11 faliment, sala 78, ora 11,00, la sediul T. ui M. .

DEFINITIVĂ. EXECUTORIE.

Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 27 martie 2013.

Președinte

G. ier

V. P.

M.

N. D.

Red. P.V./ Tred. M.N.D

_ /4 ex.

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

HOTĂRĂȘTE :

Aprobă raportul înregistrat la data de_ al administratorului judiciar C. de I. R. S.P.R.L., cu sediul în A., str. Salacz G., nr. 3A, județul A., CIF RO 22515989, atestat sub nr. RFO 0324.

În temeiul art. 107 alin. 1 lit. D din Legea nr. 85/2006,

Dispune intrarea în faliment în procedură simplificată, a debitoarei SC T. G. S.

, cu sediul în B. M., str. G. nr.75/1, județul M., CUI 21917449, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. J_ .

Confirmă în calitate de lichidator pe C. de I. R. S.P.R.L., cu sediul în A., str. Salacz G., nr. 3A, județul A., CIF RO 22515989, atestat sub nr. RFO 0324, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006, având un onorariu negociat de 30 lei/lună exclusiv TVA, la nivelul stabilit de adunarea creditorilor.

În temeiul art. 107 al. 2 din Legea privind procedura insolvenței:

Dispune dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.

Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii la _ . Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor și Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru efectuarea mențiuni, precum și publicarea în Buletinul

procedurilor de insolvență.

Dispune notificarea tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al lichidatorului.

Fixează următoarele termene cu referire la creanțele născute după deschiderea procedurii:

termenul pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor născute după deschiderea procedurii la _ .

termenul pentru verificarea creanțelor născute după deschiderea procedurii, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor la _ .

termenul pentru înregistrarea și afișarea tabelului definitiv consolidat al creanțelor la data de _ .

În temeiul art.113 din Legea nr. 85/2006,

Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii debitoarei, de către lichidatorul judiciar.

În temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvență,

Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.

Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de_ Complet specializat nr. 11 faliment, sala 78, ora 11,00, la sediul T. ui M. .

DEFINITIVĂ. EXECUTORIE.

Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 27 martie 2013.

Președinte

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

B. M. B-dul Republicii nr.2A

Dosar nr._ 4204

COMUNICARE

Sentința civilă nr. 2091 din 27 martie 2013 C ă t r e

debitoarea SC T. G. S. , cu sediul în B. M., str. G. nr.75/1, județul M., CUI 21917449, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. J_ ,

lichidator judiciar C. de I. R. S.P.R.L., cu sediul în A., str. Salacz G., nr. 3A, județul A., CIF RO 22515989, atestat sub nr. RFO 0324

Se comunică, alăturat, copia sentinței civile nr. 2091 din data de 27 martie 2013, pronunțată în dosarul nr. _ al T. ui M. - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, privind pe debitoarea SC

T. G. S.

, cu sediul în B. M., str. G. nr.75/1, județul M., CUI 21917449, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. J_ .

Parafa președintelui instanței

G. ier,

(semnătura și ștampila)

M.

N.

D.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2091/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)