Sentința civilă nr. 2102/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2102/2013

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic

GREFIER: T. E.

Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului S.C. B. S. cu sediul în localitatea

S. B., str. C., nr. 8, înregistrată la O. R. C. B. -N. sub nr. J06/901/2007, C.U.I.22395572.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă lichidator judiciar V. C. SPRL, prin practician în insolvență Găvriloaie V., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că, prin adresa de înaintare înregistrată la instanță la data de _

, I. B. G. L. depune la dosar Contractul de cesiune de creanță din care rezultă că a preluat în totalitate creanța deținută de către E. T. L. asupra debitorului cedat SC Blochbuster S. și arată că își însușește toate acțiunile formulate de către E. T. L. în legătură cu dosarul nr._ (f.251-267).

Instanța ia act de cesiunea de creanță mai sus menționată.

Se reține faptul că I. B. G. L. și societatea debitoare au declarat recurs împotriva hotărârii nr. 1379/_ prin care s-a dispus trecerea debitorului în procedura falimentului (f. 249, 250) recursuri despre care lichidatorul judiciar arată că au fost anulate de către Curtea de Apel C., ca fiind netimbrate, însă nu poate face dovada scrisă a afirmațiilor sale.

Se constată depusă la dosar raportul nr. 4524/_ întocmit în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr.85/2006, cu acte anexe (f. 275-279), prin care se face dovada că au fost efectuate notificările prev. de art. 108 din Legea nr.85/2006.

Se reține că dosarul asociat nr._ /a2, având ca obiect contestație împotriva creanței declarate de DGFP-BN și dosarul nr._ /a4 având ca obiect contestație împotriva măsurilor propuse de administratorul judiciar conform raportului nr. 5792/_ au fost soluționate, prin anularea contestațiilor, ca fiind netimbrate (f. 282-283).

Se constată, de asemenea, depuse la dosar, prin serviciul de registratură, o cererea de amânare a cauzei, formulată de I. B. G. L. (f. 285) și acte contabile transmise de către F. Janos, prin poștă electronică (f. 287-328).

Se pune în discuție Opoziția la deschiderea falimentului prin procedura simplificat formulată de oponentul I. B. G. L. (f. 268-271).

Lichidatorul judiciar solicită anularea opoziției ca netimbrată.

Judecătorul-sindic respinge cererea de amânare formulată de oponent, reține dosarul pentru soluționarea opoziției puse în discuție, iar pentru continuarea

demersurilor procedurale privind insolvența stabilește termen la data de 18 martie 2013.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată că:

Prin opoziția împotriva sentinței civile nr. 1327 din_ pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr._, prin care s-a dispus începerea falimentului în procedura simplificată împotriva debitorului SC B. S., oponentul I.

B. G. L. solicită menținerea procedurii insolvenței în stare generală, întrucât în calitate de creditor a debitorului dorește depunerea unui plan de reorganizare și chiar atragerea unor investitori pentru majorarea capitalului social al societății debitoare prin depunere de numerar, necesar acoperirii datoriilor față de bugetul statului.

În urma examinării actelor și lucrărilor dosarului, s-a constatat că oponentul nu și-a timbrat acțiunea cu taxă de timbru, motiv pentru care acesta a fost citat (f. 273, 274) la sediul ales indicat în opoziție (f.268), cu mențiune de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, conform prev. de art. 14 alin. 1 din OUG 80/2013.

Oponentul nu a dat curs solicitărilor instanței și nu a formulat contestație împotriva cuantumului taxei de timbru.

Având în vedere această împrejurare, precum și caracterul imperativ a dispozițiilor art. 14 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, tribunalul urmează să anuleze opoziția, ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R E Ș T E

Anulează, ca netimbrată, opoziția formulată de oponentul I. B. G.

L.

, cu sediul ales în B., sector 3, str. P. Nan, nr. 75 împotriva sentinței civile nr. 1329 din_ pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr._, prin care s-a dispus începerea falimentului în procedura simplificată împotriva debitorului .C. B. S.

cu sediul în localitatea S. B., str. C., nr. 8, înregistrată la O. R. C. B. -N. sub nr. J06/901/2007, C.U.I.22395572

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din 19 noiembrie 2013.

PRESEDINTE, GREFIER,

C. V. T. E.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2102/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)