Sentința civilă nr. 2119/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2119/2013

Ședința publică din 20 noiembrie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: P. I., judecător sindic GREFIER: G. A. G.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de creditoarea D. G. A F. P.

B. -N.

în contradictoriu cu debitoarea S. C. -F. -T. S.

, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

T., procedând la verificarea competenței constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Se constată că s-au depus la dosar, prin registratura instanței oferte de servicii de către practicienii în insolvență.

Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată că:

Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus creditorul D. G. A F. P.

B. -N.

a chemat în judecată societatea debitoare S. C. -F. -T. S.

, solicitând a se constata starea de insolvență a acesteia, care are față de bugetul de stat datorii în cuantum de 47.454 lei și a se

dispune, în temeiul art.26 și 31 din Legea 85/2006 deschiderea procedurii generale a insolvenței și desemnarea în calitate de administrator judiciar a practicianului în insolvență

U. S. .

În motivarea cererii reclamanta susține că debitoarea figurează în evidențele organelor fiscale cu creanțe bugetare, către bugetul consolidat al statului, în cuantum de

47.454 lei constând în impozite și taxe. Încasarea acestor creanțe nu a fost posibilă în urma aplicării măsurilor de executare silită prevăzute de către O.G. 92/2003 privind codul de procedură fiscală.

Se menționează și faptul că creanța bugetară este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Legal citată debitoarea nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat apărări în

scris.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

Debitoarea se află în încetare de plăți, obligațiile față de bugetul de stat fiind în sumă

de 47.454 lei.

Creanța prezentată de către creditoare este certă, lichidă și exigibilă, întrunind condițiile de admisibilitate prev.de art.3l din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, text în baza căruia urmează a se constata că în condițiile în care debitoarea nu a formulat contestație în termenul legal prev.de art.33 alin.2 din aceeași lege, instanța făcând aplicarea

prevederilor art.3l alin.6, va dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței, privind pe debitoare, va proceda în baza art.34 din lege la desemnarea administratorului judiciar, căruia i se vor stabili principale atribuții.

În termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, societatea debitoarei va fi somată să depună restul actelor la dosarul cauzei, toate actele și informațiile prev.de art.28 alin.1 și art.34 din lege, refuzul constituind infracțiunea prev.de art.l47 din lege.

Totodată, se vor dispune și celelalte măsuri imediate prevăzute de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite cererea formulată de către creditorul D. G. A F. P. B. -N.

,

cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B. N., în contradictoriu cu debitoarea

S. C. -F. -T. S.,

cu sediul în loc.V. Poenii, nr. 25, comuna Livezile, jud. B. -N., CUI 16363568, înmatriculată la ORC BN sub nr. J/_, ca fiind întemeiată și în consecință:

În baza prevederilor art. 33 alin. 6 raportat la art. 1 alin. 1 pct. 1 din Legea nr.

85/2006:

Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei S. C. -

F. -T. S.,

cu sediul în loc.V. Poenii, nr. 25, comuna Livezile, jud. B. -N., CUI 16363568, înmatriculată la ORC BN sub nr. J/_ .

În baza art. 35, obligă pe debitor ca, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. 1, refuzul constituind infracțiune potrivit art. 147.

În temeiul prevederilor art. 34 din lege:

Desemnează administrator judiciar pe U. S. , cu sediul în B., str.S., nr.9, jud. B. N., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, remunerația urmând a fi stabilită ulterior pe bază de decont supus aprobării.

În baza prevederilor art. 61 din lege:

Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, asociaților, acționarilor, creditorilor și O. ui R. C. de pe lângă T. B. -N., în vederea efectuării mențiunii, conform prevederilor Codului de procedură civilă și se va publica totodată pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990 republicată și dispune menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai administratorului judiciar.

În baza prevederilor art.37 din lege dispune administratorului judiciar comunicarea deschiderii procedurii către instanțele judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitorului și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.

În baza prevederilor art. 62 și 73 din lege:

Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la 10 ianuarie 2014.

Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și

comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 25 ianuarie 2014.

Fixează termen pentru depunerea contestațiilor la tribunal la 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar.

Fixează termen pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 10 februarie 2014.

Fixează prima ședință a adunării creditorilor la data de -, la ora și locul stabilite de administratorul judiciar.

Fixează termen pentru depunerea raportului prev. de art. 59 din Legea 85/2006 la 15 februarie 2014.

Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii debitorului, de către

administratorul judiciar.

În temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvență,

Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilitățile bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.

Fixează termen pentru continuarea procedurii la 05 martie 2014.

Executorie.

Cu apel, în termen de 30 zile de la comunicare.

Soluționată în ședința camerei de consiliu și pronunțată în ședință publică din data de_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător sindic G. A. G.

P. I.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2119/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)