Sentința civilă nr. 2167/2013. Procedura insolvenței

DOSAR NR. _

ROMÂNIA

SPECIALIZAT C.

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ nr. 2167/2013

Ședința publică din data de 9 septembrie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei S.C. I. S.R.L., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, C. DP, d-l practician în insolvență Pușcaș Tiberiu, lipsind reprezentanții creditorilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrate la dosar următoarele înscrisuri:

în data de 30 iulie 2013, din partea lichidatorului judiciar, raport de activitate, cu acte anexă și raportul asupra fondurilor și plan de distribuire;

în data de 20 august 2013, din partea lichidatorului judiciar, situația finală și raportul final, cu acte anexă;

în data de 27 august 2013, din partea lichidatorului judiciar, completare la raportul final, cu acte anexă.

Reprezentantul lichidatorului judiciar depune la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 13995/_ și procesul verbal al Adunării Creditorilor din data de_ .

Instanța acordă reprezentantului lichidatorului judiciar cuvântul asupra raportului final.

Reprezentantul lichidatorului judiciar susține raportul final, astfel cum a fost întocmit, arătând că au fost distribuite toate sumele existente în contul unic și, prin urmare, singurul demers rămas în procedură este închiderea.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra raportului final.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 20 august 2013, lichidatorul judiciar C.I.I D.

P. a solicitat aprobarea raportului final, închiderea procedurii de faliment a debitoarei S.C I. S., radierea acesteia din evidențele ONRC C., descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle referitoare la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.

În susținerea acestei solicitări, lichidatorul judiciar a învederat că prin sentința civilă nr. 3563/_ s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei SC I. S. ; au fost notificați administratorii statutari în vederea predării documentelor contabile. Notificarea deschiderii procedurii insolvenței în formă generala a fost comunicată creditorilor, publicată în ziar și în Buletinul procedurilor de insolvență. Au fost verificate creanțele declarate, după care s-a întocmit, comunicat, afișat si înregistrat tabelul preliminar al creanțelor, iar ulterior tabelul definitiv al creanțelor.

În ceea ce privește averea debitoarei, în patrimoniul acesteia a existat un singur bun, un autoturism Opel Astra evaluat la valoarea de piață de 2200 de lei. Astfel cum s-a arătat prin raportul asupra fondurilor, bunul respectiv a fost valorificat la valoarea de 1650 de lei, sumă care face obiect planului de distribuire depus la dosarul cauzei la data de_ .

Din examinarea actelor și informațiilor aflate în posesia lichidatorului judiciar, principalelle cauze care au determinat starea de insolvență a debitoarei au fost lipsa clienților și a fondurilor financiare necesare derulării unei activități curente; încetarea oricărei activități a debitoarei, fără a clarifica statutul acesteia, nefiind, însă, identificate elemente incidente prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Nemaifiind bunuri de lichidat, creanțe de recuperat și fonduri bănești distribuibile se arată că sunt incidente prev. art. 132 alin.(2) din Legea nr.85/2006 în vederea închiderii procedurii.

Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic constată următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 3563/CC//2012 pronunțată în prezentul dosar s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei SC I. S. și a fost definitivat tabelul de creanțe al debitoarei.

La data de 30 iulie 2013 a fost înregistrat la dosar raportul întocmit în temeiul art. 122 din Legea nr. 85/2006 privind fondurile atrase în contul unic al debitorului SC I.

S. ., raport publicat în BPI 12982/_, fiind totodată anexate la dosar și dovezile de comunicare a acestui raport creditorilor din procedură( fila 35, vol. II).

Derularea procedurii insolvenței a avut loc sub supravegherea lichidatorului judiciar și sub controlul judecătoresc al judecătorului sindic. În cadrul procedurii lichidatorul judiciar a identificat bunurile existente în patrimoniul debitoarei.

Față de aceste împrejurări, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței întemeiat pe disp. art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, lichidatorul judiciar a întocmit raport final și l-a supus aprobării judecătorului sindic, urmându-se și procedura prev. de art. 129 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, raportul final privind propunerea de închidere a procedurii a fost depus la dosarul cauzei la data de 20 august 2013, fiind anexate dovezile de efectuare a tuturor cheltuielilor de procedură, precum și dovezile de comunicare( fila 44) și notificare referitoare la raportul final și propunerea de închidere a procedurii insolvenței debitoarei( publicat în BPI 13616/_ ).

În considerarea disp. art. 129 din Legea nr. 85/2006, s-a procedat la comunicarea raportului final și a situațiilor financiare tuturor creditorilor și debitoarei, prin Buletinul procedurilor de insolvență, precum și prin comunicare cu creditorii(fila 44), fiind și afișat la ușa instanței.

De asemenea, s-a procedat la convocarea adunării creditorilor debitoarei, în vederea discutării raportului final, aducându-li-se la cunoștință că pot formula obiecțiuni cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării prin publicarea convocatorului în BPI nr. 13855/_ .

Potrivit art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă.

Analizând cele învederate de lichidatorul judiciar cu privire la situația averii debitoarei, prin prisma dispozițiilor sus evocate, judecătorul sindic constată că aceste dispoziții sunt pe deplin incidente, în averea debitoarei nemaiexistând nici un fel de bun de valorificat pentru îndestularea creditorilor.

Ca atare, judecătorul sindic constată că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 pentru închiderea procedurii insolvenței, în condițiile în care bunurile existente în patrimoniul debitoarei au fost valorificate, astfel încât cererea lichidatorului urmează a fi încuviințată, urmând să se dispună închiderea procedurii, iar în temeiul disp. art. 135 și 136 din același act normativ, să se dispună și notificarea prezentei hotărâri D.G.F.P. C. și O.R.C de pe lângă Tribunalul Cluj, precum și descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități.

Totodată, în temeiul disp. art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006 va încuviința în parte onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 2.000 lei, care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Aprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar CII DP privind închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC I. S., și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC I. S., având nr. de înregistrare în Registrul Comerțului J_ și CUI 15269474.

Dispune radierea debitoarei S.C. I. S.R.L. din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Încuviințează în parte onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 2000 de lei care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Descarcă lichidatorul judiciar CII DP de îndatoriri și responsabilități. Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 09 septembrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC,

GREFIER,

D. H.

N.

N.

Red.DH/tehnored LU 6 ex/_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2167/2013. Procedura insolvenței