Sentința civilă nr. 2232/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a4
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2232
Ședința publică din 02 Aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. S.
-judecător sindic
G. ier: A. Ana C.
Pe rol fiind pronunțarea soluției la contestația la raport formulată de contestatoarea - debitoare SC E. S. I. S. , cu sediul în B. M., str. V. L. nr. 162, județul M., J_, CUI 14070715, prin administrator special IONUȚ GHEROGHE V., în contradictoriu cu administratorul judiciar C. DE I. DE I. B. L., cu sediul în B. M., Bd. București, nr.5/1, județul M., și creditorii D. M. , cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M., P. B. M. - D. V. , cu sediul în B. M., str. Gh. Șincai nr. 37, județul M., și C. V. , cu domiciliul în B. M., str. C., nr. 12, ap. 10, județul M. .
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, concluziile și susținerile reprezentantei administratorului judiciar fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui M. debitoarea SC E. S.
I. S., prin administrator special Ionuț Gheorghe V. a formulat contestație la raportul administratorului judiciar C.I.I. B. L., desemnat de către Tribunalul Maramureș pentru insolvența debitoarei, întocmit și înregistrat la dosarul cauzei sub nr. 4604/_, raport care prezintă situația financiară a debitoarei, aferentă trimestrului II al anului I de plan.
În motivarea contestației debitoarea a arătat următoarele:
În fapt, în punctul doi al raportului de activitate prezentat, administratorul judiciar susține că mandatarul administratorului special nu i-a prezentat situația financiară a debitorului în reorganizare și nici situația încasărilor și plăților.
Solicitarea administratorului judiciar conduce implicit la concluzia că debitorul desfășoară o activitate comercială (de producție, prestări servicii, etc)
activitate pe care, potrivit legii insolvenței, administratorul judiciar se presupune că o supraveghează. Ori din cuprinsul raportului nu rezultă că acesta și-a îndeplinit atribuțiile de supraveghere, pentru că n-a fost în măsură să prezinte creditorilor un raport complet în care să arate clar dacă subscrisa desfășor sau nu activitate, în ce constă activitatea pe care se presupune că o desfășor pentru a realiza planul de activitate și dacă activitatea desfășurată este generatoare de beneficii sau din contră produce în continuare pierderi în patrimonial societății acumulând noi datorii. Solicitarea administratorului judiciar nu este un motiv temeinic care să justifice propunerea de intrarea în faliment a debitoarei. Argumentele administratorului judiciar nu au niciun suport legal pentru că acestea nu motivează în fapt întârzierea plăților conform graficului din planul de reorganizare. Prezentarea făcută în cuprinsul planului de către administratorul judiciar ar conduce mai degrabă la concluzia că debitoarea cu rea- credință nu dorește să achite obligațiile de plată asumate prin planul propus sau să-i prezint acestuia o situația a încasărilor și plăților efectuate de la data confirmării planului de reorganizare.
La punctul trei al raportului mai sus menționat, administratorul judiciar susține că a predat administratorul special al societății, dosarul privind clientul de încasat S. OMC Milano-ltalia. Dosarul privește recuperarea creanței pe care debitoarea o are de recuperat de la acest client și care potrivit documentelor, aceasta acoperă integral toate obligațiile de plată ale debitoarei. De asemenea, acesta mai susține că până la data raportului contestat, administratorul special nu i-a prezentat o situație a demersurilor efectuate în vederea recuperării creanței.
Debitoarea nu era în măsură să efectuez asemenea demersuri, pentru că, potrivit legii taxei de timbru, suma cu care trebuie timbrată cererea de recuperare a creanței depășește puterea de plată a debitoarei. Obligația de recuperare a creanțelor unei societăți în procedură de insolvență (în speță de reorganizare judiciară) cade în sarcina administratorului judiciar, potrivit art.21 alin.1 lit.l din Legea 85/2006 modificată, care statuează printre atribuțiile acestuia și aceea de recuperare a creanțelor născute anterior deschiderii procedurii.
Un alt argument pentru care apreciază că această obligație a fost stabilită de lege în sarcina administratorului judiciar ar fi acela că, potrivit art.77 din legea insolvenței, toate cererile și acțiunile acestuia sunt scutite de la plata taxei de timbru, spre deosebire de cererile și acțiunile administratorului special. Ori, raportându-ne la situația economică a debitoarei, societatea nu-și permite financiar să achite o taxă de timbru de ordinul zecilor de mii de euro.
Una din sursele sigure și substanțiale de venit o constituia tocmai recuperarea acestei creanțe mai mari de 285.000 euro, creanță care ar fi asigurat alături de activitatea și desfacerea produselor aflate în stoc, reușita planului de reorganizare propus.
Din moment ce nu s-au epuizat toate posibilitățile de achitare a creanțelor, conform planului aprobat și confirmat pentru o perioadă de trei ani, propunerea administratorului judiciar este prematur formulată. În plus, acesta nici nu a demonstrat că perioada de reorganizare judiciară a activității ar fi generat pierderi sau datorii noi. Creditorul majoritar a aprobat acest raport cu propunerea administratorului judiciar de intrare în procedură simplificată de faliment, și asta cu atât mai mult cu cât nu s-a adus niciun argument solid în susținerea acestei propuneri și nu s-a invocat nici temeiul legal potrivit căruia societatea ar trebui să între în procedură simplificată de faliment.
Analizând procesul verbal al adunării creditorilor din data de_, care cuprinde votul creditorilor cu privire la propunerea administratorului judiciar, a observat că nici acesta nu indică vreun temei legal care să justifice propunerea administratorului judiciar de intrarea a debitoarei în procedură simplificată de faliment.
În speță nu sunt întrunite condițiile legale pentru dedarea în faliment a societății și cu atât mai puțin în procedură simplificată.
Legea insolvenței statuează foarte clar situațiile în care se poate dispune intrarea societăților în procedură simplificată de faliment.
Pentru toate aceste considerente, debitoarea solicită admiterea obiecțiunilor la raportul lichidatorului judiciar cu propunerea de intrare în faliment a debitoarei, ca nefondat, netemeinic și nemotivat.
În drept invocă art.21 alin.2, art.22 alin.1 lit. l, art.77, art.107 din Legea nr.85/2006 modificată.
Creditoarea D.G.F.P. M. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației.
De asemenea, C.I.I B. L. în calitate de administrator judiciar al debitoarei. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii.
În ședința publică din 26 februarie 2013 judecătorul sindic a pus în discuția părților, din oficiu, excepția tardivității contestației.
Având a se pronunța cu priorita te, în conform itate cu dispoziți ile art.
137 Cod procedură civilă de la 1865, asupra excepției tardivității contestație
judecătorul si ndic reține urm ătoarele:
Prin sentința civilă nr. 3368 din 24 mai 2012 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr._ s-a confirmat planul de reorganizare propus de debitoarea SC E. S. I. S., prin administrator special Ionuț Gheorghe V. (f. 38-39 vol. II dosar_ ).
Prin raportul nr. 4604/_ administratorul judiciar C. I. de I.
B. L. a prezentat situația financiară a averii debitoarei pentru trimestrul II al anului I de plan (f. 52-53 vol. II dosar nr._ ).
În baza raportului a fost convocată adunarea creditorilor în vederea supunerii la vot a oportunității continuării procedurii de reorganizare, care după aprobarea raportului atacat, conform procesului-verbal nr. 4777 din 28
decembrie 2012, a hotărât declanșarea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei (f.58-59 vol. II dosar nr._ ).
Debitoarea prin administrator special a atacat în mod expres raportul întocmit, conform art. 106 din Legea nr. 85/2006, de administratorul judiciar.
Nefiind prevăzut un termen special de formulare a contestației sunt aplicabile dispozițiile generale prevăzute de art. 21 lain.3 din Legea nr. 85/2006, care impun un termen de trei zile de la depunerea raportului.
Or, în speță, raportul a fost depus la data de_, iar contestația a fost formulată în_ (f.1 prezentul dosar).
Pe de altă parte, în motivarea contestației debitoarea critică și hotărârea din_, prin care s-a decis declanșarea procedurii simplificate a falimentului.
În această situație, pentru a putea invoca motive de nelegalitate a hotărârii adunării creditorilor, debitoarea trebuia să depună cerere în termen de 5 zile de la data adunării creditorilor (art. 14 alin. 7 și 8 din Legea nr. 85/2006).
În raport de aceste considerente, excepția tardivității contestației este întemeiată și, în consecință, judecătorul sindic va respinge ca tardivă contestația.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității contestației invocată de judecătorul sindic din oficiu.
Respinge ca tardivă contestația formulată de debitoarea SC E. S. I.
S.
, cu sediul social în B. M., str. V. L. nr. 162, jud. M., prin administrator special Ionuț Gheorghe V.
în contradictoriu cu intimații C.I.I.
B. L.
, cu sediul în B. M., B-dul București nr. 1/5, jud. M., D.G.F.P.
, cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A, Primăria Baia Mare - D. V.
, cu sediul în B. M., str. C. nr. 2, jud. M. și C. V. , domiciliat în B. M., str. C. nr. 12/10, jud. M. .
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
SA Ana C.
Red. S.A./_
Tred. O.M.O. /_ - 7 ex.
← Încheierea civilă nr. 2945/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 1630/2013. Procedura insolvenței → |
---|