Sentința civilă nr. 2266/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2266/2013
Ședința publică din data de 16 septembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței în formă simplificată deschisă împotriva debitoarei S.C. G. S.R.L., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal, la prima strigare, se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, C. D. LAUREMȚIU D., d- l practician în insolvență D. L. D., lipsind reprezentanții creditorilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța solicită reprezentantului lichidatorului judiciar să facă dovada faptului că în patrimoniul debitoarei nu mai există bunuri și că a solicitat creditorilor avansarea de sume de bani pentru continuarea procedurii, astfel cum a susținut prin cererea de închidere a procedurii.
Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a depune înscrisurile solicitate.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal, la a doua strigare, se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, C. D. LAUREMȚIU D., d- l practician în insolvență D. L. D., lipsind reprezentanții creditorilor.
Reprezentantul lichidatorului judiciar depune la dosar dovada faptului că a solicitat creditorilor avansarea de sume de bani pentru continuarea procedurii și o adresă emisă ce către Municipiul C. -N. prin intermediul căreia se arată că debitoarea nu figurează cu bunuri în evidențele sale.
Instanța acordă reprezentatului lichidatorului judiciar cuvântul în susținerea cererii de închidere a procedurii.
Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită închiderea procedurii, radierea debitoarei din evidențele Registrului Comerțului, descărcarea lichidatorului judiciar de îndatoriri și obligații și încuviințarea onorariului și a cheltuielilor de procedură.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 11 februarie 2013, lichidatorul judiciar C.I.I D.
L. D. a solicitat închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC G. S., radierea acesteia din evidențele ONRC C., descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle referitoare la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.
În susținerea acestei solicitări, lichidatorul judiciar a învederat că tabelul preliminar al creanțelor s-a afișat la ușa instanței și a fost publicat în B.P.I, nefiind înregistrate contestații, fapt care a permis întocmirea tabelului definitiv de creanțe.
Lichidatorul judiciar a mai arătat că debitoarea se încadrează în prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006 întrucât nu deține nici un bun în averea proprie și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare pentru a acoperi cheltuielile de administrare.
Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic constată următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 4063/_ pronunțată în prezentul dosar s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de debitoarea S.C. G.
S. .
De asemenea, a fost definitivat tabelul de creanțe al debitoarei, nefiind înregistrate contestații împotriva tabelului preliminar afișat la ușa instanței și publicat în BPI 908/_ .
Pe de altă parte, creditoarele au fost convocate ( filele 147-151) să avanseze sumele necesare continuării procedurii întrucât în averea debitoarei nu se regăsesc bunuri care să poată fi valorificate( fila 152), însă acești creditori nu și-au exprimat disponibilitatea în acest sens.
Potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Fiind întrunite condițiile legale, în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va dispune închiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea SC G. S. .
Totodată se va dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, respectiv va dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 urmează a dispune descărcarea lichidatorului judiciar C.I.I D. L. D. de îndatoriri și responsabilități.
În temeiul disp. art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006 se va încuviința onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 2.500 lei plus TVA, care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea lichidatorului judiciar CII D. L. D. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC G. S., și, în consecință:
Dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC G. S., având nr. de înregistrare în Registrul Comerțului J_ și CUI 27180930.
Dispune radierea debitoarei S.C. G. S. din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Încuviințează onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 2500 de lei plus TVA care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.
Descarcă lichidatorul judiciar CII D. L. D. de îndatoriri și responsabilități.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 16 septembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC,
GREFIER,
D. H.
N.
N.
Red.6.ex. DH/LU/_
← Sentința civilă nr. 3098/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 2022/2013. Procedura insolvenței → |
---|