Sentința civilă nr. 2302/2013. Procedura insolvenței. Societate pe acțiuni
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
SPECIALIZAT C. Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.2302/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: C. G. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind examinarea stadiul procedurii de insolvență, deschisă față de debitoarea S.C. PROD BOVIN A. S.R.L., în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.
La apelul nominal se prezintă directorul societății debitoare, d-l B. V. și creditorul Tare G. și reprezentantul administratorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură CII P. V., d-l practician în insolvență P. V.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-au înregistrat la dosarul cauzei următoarele înscrisuri:
la data de 28 mai 2013, din partea administratorului judiciar tabelul definitiv de creanțe; însoți de procesul verbal de afișare la ușa instanței;
la data de 29 mai 2013, din partea Autorității pentru A. A. S. - AAAS un script prin care se solicită lichidatorului judiciar completarea raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la starea de insolvență a debitoarei;
la data de 20 iunie 2013, din partea creditorului B. V., plan de reorganizare ;
la data de 16 iulie 2013, din partea administratorului judiciar, raportul lunar privind modul de îndeplinire a atribuțiilor, în conformitate cu disp. art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006, atât în formă scrisă, cât și pe suport electronic(CD);
la data de 01 august 2013, din partea administratorului judiciar procesul verbal al ședinței adunării creditorilor din data de_ ;
la data de 20 august 2013, din partea administratorului judiciar, raportul lunar aferent lunii august, întocmit în conformitate cu dispozițiile art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006, atât în formă scrisă, cât și pe suport electronic(CD);
la data de 13 septembrie 2013, din partea administratorului judiciar raportul de activitate și justificarea cheltuielilor întocmit conform art.21 din Legea nr.85/2006, atât în formă scrisă, cât și pe suport electronic(CD).
Judecătorul sindic, în baza prevederilor art.164 alin.1 C.pr.civ. pune în discuție conexarea prezentului dosar la dosarul nr._ /a3 al T. ui Specializat C. la prezentul dosar.
Reprezentanții prezenți ai părților nu se opun.
Judecătorul sindic, raportat la prevederile art. 164 alin. 1 C.pr. civ. și reținând necesitatea soluționării într-un cadru unitar a contestației și pentru o mai bună înfăptuire a justiției, va dispune conexarea dosarului nr._ /a3, având ca obiect contestația formulată de către creditoarea-contestatoare ADMINISTRAȚIA F. P. A MUNICIPIULUI C. -N. împotriva hotărârii adunării creditorilor debitoarei SC PROD BOVIN A. SA din data de_, la prezentul dosar în care se desfășoară procedura de insolvență a debitoarei.
Judecătorul sindic acordă cuvântul asupra cererii formulate, respectiv numirea unui comitet al creditorilor.
Reprezentantul administratorului judiciar arată că a fost convocată adunarea creditorilor pentru data de_ având ca ordine de zi alegerea unui comitet al creditorilor, votarea planului de reorganizare și desemnarea administratorului judiciar și stabilirea remunerației acestuia. În ceea ce privește alegerea unui comitet al creditorilor, arată că D. C. creditorul majoritar, și-a exprimat votul în sensul că este de acord să facă parte din comitet; cu toate că numărul creditorilor în această procedură nu este mare, consideră că s- ar impune alegerea unui comitet.
Creditorul B. V. este de acord cu propunerea administratorului judiciar.
Creditorul Tare G. consideră că alegerea unui comitet al creditorilor este benefică pentru operativitatea derulării procesului.
Deliberând asupra cererii de numire a unui comitet al creditorilor, având în vedere faptul că adunarea generală a creditorilor nu a desemnat un asemenea comitet raportat și la faptul că în procedură sunt 12 creditori din care 6 creditori salariali, raportat la complexitatea procedurii, judecătorul sindic reține că în
cauză nu se impune instituirea unui comitet al creditorilor, atribuțiile acestuia putând fi exercitate potrivit dispozițiilor legale de către adunarea generală a creditorilor.
Judecătorul sindic va încuviința cererea privind confirmarea administratorului judiciar așa cum aceasta a fost stabilită în procesul verbal din data de_ .
Judecătorul sindic acordă cuvântul părților prezente asupra cererii de confirmare a planului și asupra contestației formulate de D. C. împotriva procesului din data de_, contestație pe care judecătorul sindic o recalifică ca fiind întâmpinare sau poziție procesuală raportat la cererea de confirmare a planului.
Reprezentantul administratorului judiciar consideră că, creanța D. este o creanță în esență bugetară și nefiind posibilă trecerea acesteia în două grupe care votează planul de reorganizare, opinează că această creanță trebuie inclusă în categoria creanțelor bugetare garantate.
La solicitarea judecătorului sindic, reprezentantul administratorului judiciar arată că imobilele aflate în patrimoniul debitoarei nu sunt intabulate dar se află în posesia debitoarei; în prezent pe rolul Judecătoriei C. -N. există un dosar care are ca obiect intabularea acestor imobile și care este în faza finală.
propus.
Creditorul B. V. arată că este de acord cu planul de reorganizare astfel cum acesta a fost
Creditorul Tare G. susține planul de reorganizare astfel cum acesta a fost formulat.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii de confirmare a planului de
reorganizare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin contestația înregistrată în dosarul nr._ /a3 al T. ui Specializat C. la data de 1 august 2013, creditoarea ADMINISTRAȚIA F. P. A MUNICIPIULUI C. -N. prin D.G.F.P. C.
a contestat hotărârea adunării creditorilor SC PROD BOVIN A. SA adoptată la data de_, solicitând judecătorului sindic admiterea contestației și anularea în parte a hotărârii atacate în ceea ce privește votul exprimat asupra planului de reorganizare a activității debitoarei.
În motivarea contestației creditoarea a arătat că adunarea creditorilor debitoarei SC PROD BOVIN
A. SA a fost convocată de administratorul judiciar pentru data de_, având pe ordinea de zi alegerea comitetului creditorilor, votarea planului de reorganizare și confirmarea administratorului judiciar numit provizoriu în cauză și stabilirea unei remunerații lunare de 500 lei la care se adaugă TVA. Prin adresa nr.2728/_ transmisă prin fax, creditoarea și-a exprimat poziția față de punctele înscrise pe ordinea de zi a adunării creditorilor, iar în ceea ce privește planul de reorganizare votul acesteia a fost negativ.
Creditoarea a arătat că hotărârea luată în cadrul adunării asupra punctului 2 al ordinii de zi prin care s-a aprobat planul de reorganizare propus de creditorul B. V. a fost adoptată cu încălcarea prevederilor legale ale art.101 lit.A din Legea nr.85/2006. Astfel, așa cum reiese din tabelul definitiv al creanțelor publicat în BPI nr.9391/_, există patru categorii de creditori, respectiv creditori garantați - A.F.P. C. -
N., creditori bugetari - A.V.A.S., creditori salariați și creditori chirografari. Însă, cu toate că în tabel creanța creditoarei a fost înscrisă în categoria creanțelor bugetare garantate, la adoptarea hotărârii votul exprimat de aceasta a fost calculat l categoria creanțelor bugetare, împreună cu creanța bugetară a creditoarei A.V.A.S., fapt ce a dus, în mod greșit, la aprobarea planului de reorganizare, prin luarea în calcul doar a 3 categorii de creanțe și nu 4 cum există în realitate.
Așa cum reiese din dispozițiile art.101 alin.2 lit.c din Legea nr.85/2006, ce fac referire la ierarhia stabilită de art.100 alin.3, enumerarea categoriilor distincte de creanțe care votează separat nu este întâmplătoare, ci reglementează o ordine de preferință, astfel că dacă întreaga creanță a creditoarei este garantată, exclude includerea ei în categoria creanțelor bugetare. Un argument în plus îl constituie prev. art.100 alin.2, fiecare creanță beneficiază de un drept de vot, pe care titularul acesteia îl exercită în categoria de creanțe din care face parte creanța respectivă.
Creditoarea a arătat ă pentru ca hotărârea să fie legal adoptată trebuia întrunită condiția ca cel puțin jumătate plus una din categoriile de creanțe menționate în programul de plăți dintre cele menționate la art.100 alin.3 să accepte sau să fie socotite că acceptă planul. Ori, este evident că există 4 categorii de creanțe, iar pentru ca planul de reorganizare să fie adoptat era necesar votul a 3 din cele 4 categorii de creanțe. În fapt, însă doar 2 categorii de creanțe au votat planul, nefiind întrunită majoritatea expres prevăzută de lege.
Prin poziția procesuală depusă la dosar la data de 10 septembrie 2013, administratorul judiciar
C.I.I. P. V. a solicitat respingerea contestației formulate, arătând că în opinia sa creanța creditoarei
D.G.F.P. C. este o creanță bugetară. Caracterul garantat al creanței creditoarei nu este cert, întrucât este incert titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor afectate garantării. În activitatea de analizare a cererii de creanță administratorul judiciar a constatat că împotriva debitoarei au fost emise procesele-verbale
de sechestru nr.451 și 452 din_ în dosarul execuțional nr.46438 având ca obiect grajdul nr.6 și terenul aferent și grajdul nr.5 și terenul aferent. Conform art.154 alin.6 din OG nr. 92/2003 sechestrul aplicat asupra bunurilor mobile constituie ipotecă legală, astfel că creanța creditoarei apare ca fiind una garantată. Asupra acestor bunuri există un litigiu care face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei C. -N., astfel că până la pronunțarea hotărârii în cauză este imposibili să se stabilească dacă aceste imobile se află sau nu în proprietatea debitoarei. de asemenea, bunurile imobile afectate de garanție nu sunt înscrise în cartea funciară, fiind insuficientă individualizarea în procesele-verbale de sechestru pentru a le identifica dincolo de orice dubiu și a putea stabili proprietarul acestora.
În ședința publică din data de 18 septembrie 2013, pentru o înfăptuire a justiției, judecătorul sindic a dispus conexarea dosarului nr._ /a3 la dosarul nr._ în care se desfășoară procedură insolvenței debitoarei SC PROD BOVIN A. SA.
Analizând contestația formulată de creditoarea D.G.F.P. C., judecătorul sindic reține următoarele:
Potrivit art. 14 alin. 7 din legea nr. 85/2006, Hotararea adunarii creditorilor poate fi desfiintata de judecatorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat impotriva luarii hotararii respective si au facut sa se consemneze aceasta in procesul-verbal al adunarii, precum si la cererea creditorilor indreptatiti sa participe la procedura insolventei, care au lipsit motivat de la sedinta adunarii creditorilor, iar potrivit alin. 8 al aceluiași articol, cererea va fi depusă la dosarul cauzei în termen de 5 zile de la data adunării creditorilor și va fi soluționată în camera de consiliu, cu citarea celui care a introdus cererea, a administratorului judiciar sau, după caz, a lichidatorului și a creditorilor.
Potrivit tabelului definitiv de creanțe al debitoarei SC P. A. SA (fila 236 vol. III), creditoarea D. F. P. A J. C. în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI F. P. A MUNICIPIULUI C. -N. a fost înscrisă cu o creanță în cuantum de 1.205.399 lei, creanță bugetară garantată cu sechestrul aplicat asupra grajdului 5 și 6 și a terenului aferent, proprietate extratabulară, potrivit PV de sechestru imobiliar nr. 451 și 452 din 14 noiembrie 2011.
Având în vedere faptul că în ceea ce o privește pe creditoarea D. F. P. A J. C. aceasta a fost înscrisă ca și creditor garantat, garanție instituită pe proprietatea extratabulară a debitoarei cu privire grajdurile și terenul aferent, în mod netemeinic administratorul judiciar a reținut în cadrul procesului verbal din 30 iulie 2013 privind votarea planului de reorganizare că nu există categoria creanțelor garantate, categorie care însă în cauză este formată din creditoarea D. F. P. A J. C., astfel că în mod nelegat acesta a contabilizat votul acestei creditoare în categoria creanțelor bugetare și nu a creanțelor garantate.
Pentru aceste motive, având în vedere dispozițiile art. 3 pct. 9 raportat la art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va admite contestația conexată privind anularea Procesului verbal al Adunării generale a creditorilor debitoarei SC PROD BOVIN A. SA din 30 iulie 2013 formulată de creditoarea D. G. A F. P. A J. C. .
Prin raportul de activitate depus la dosar la data de 13 septembrie 2013, administratorul judiciar
C.I.I. P. V. a solicitat confirmarea planului de reorganizare a activității debitoarei SC PROD BOVIN A. SA.
Din procesul-verbal al adunării creditorilor din data de 30 iulie 2013 rezultă că și-au exprimat votul asupra planului de reorganizare următoarele categorii de creanțe: creanțe salariale, categorie în cadrul căruia au votat în favoarea planului creditorii B. V. și Tare G., ambii deținând împreună 84,66% din creanțele grupei, categoria creanțelor bugetare, formată din creditoarea A. pentru A. A. S.
, creditoare care nu și-a exprimat votul cu privire la plan astfel că raportat la art. 100 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, în lipsa unui vot exprimat această categorie nu a confirmat planul, iar categoria creanțelor garantate care cu prinde creanța creditoarei D. G. A F. P. A J. C. a votat împotriva planului, astfel că această categorie a votat în unanimitate împotriva planului de reorganizare propus. În categoria creanțelor chirografare a votat planul de reorganizare creditorul B. V., respectiv 94,24% din creanțe au votat pentru, astfel că această categorie a votat planul.
Având în vedere faptul că două categorii de creditori au adoptat planul și două categorii au votat împotriva adoptării planului, neexistând o majoritate de cel puțin jumătate plus una dintre categoriile de creanțe, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 101 alin.1 lit. a din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de administratorul judiciar C.I.I. "P. V. "; privind confirmarea planului de reorganizare a debitoarei SC PROD BOVIN A. SA.
Având în vedere faptul că planul de reorganizare a activității debitoarei nu a fost acceptat de către creditori, în conformitate cu prev. art. 107 alin.1 lit.A.c. din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va dispune intrarea în faliment în procedura generală a debitoarei SC PROD BOVIN A. SA, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar C.I.I. "P. V. "; în baza disp. art. 107 alin.2 lit. b din Legea nr. 85/2006, care va îndeplini atribuțiile prev. de art. 25 din Legea nr.85/2006.
În baza art. 107 alin.2 se va dispune dizolvarea societății debitoare.
În baza art. 107 alin. 2 lit. e din Legea nr. 85/2006, se va dispune întocmirea de către fostul administrator judiciar, în termen de 5 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele și adresele creditorilor și toate creanțele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii insolvenței, precum și a unei liste cuprinzând actele și operațiunile efectuate după deschiderea procedurii menționate la art. 46 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
În temeiul art. 108 alin.1 din Legea nr. 85/2006 va dispune notificarea de către lichidator a intrării în faliment a creditorilor notificați conform art. 61 din legea nr. 85/2006, debitoarei și O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii, precum și aducerea la îndeplinire a prevederilor art. 108 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
În baza art.107 al. 2 lit.e și d, se va stabili termenul limită pentru predarea gestiunii averii debitoarei către lichidatorul judiciar, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după data deschiderii procedurii menționate la art.46 alin.2 din Legea nr.85/2006 pentru data 9 octombrie 2013.
În baza art.108 alin.2 din Legea nr.85/2006, se va stabili termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creanțelor la data de 23 octombrie 2013, termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicare a tabelului suplimentar al creanțelor, la data de 30 octombrie 2013, termenul pentru depunerea contestațiilor cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de lichidatorul judiciar în tabelul preliminar fiind de 5 zile de la publicarea tabelului preliminar în BPI și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 13 noiembrie 2013.
De asemenea, în temeiul art. 113 și urm. din Legea nr. 85/2006 se va dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Se va dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii.
Se va stabili termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 13 noiembrie 2013, sala 249, ora 11,00.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite contestația conexată privind anularea Procesului verbal al Adunării generale a creditorilor debitoarei SC PROD BOVIN A. SA din 30 iulie 2013 formulată de creditoarea D. G. A F. P. A J. C. .
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de administratorul judiciar C. I. DE I. "P.
V. "; privind confirmarea planului de reorganizare a debitoarei SC PROD BOVIN A. SA.
Dispune intrarea în faliment a debitoarei SC PROD BOVIN A. SA, CUI 2., J_ și desemnează în calitate de lichidator judiciar C. I. DE I. "P. V. ";, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.
Dispune dizolvarea societății debitoare SC PROD BOVIN A. SA.
Fixează termenul maxim de predare a gestiunii averii de la debitoare către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii pentru data de 9 octombrie 2013.
Stabilește termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creanțelor la data de 23 octombrie 2013, termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicare a tabelului suplimentar al creanțelor, la data de 30 octombrie 2013, termenul pentru depunerea contestațiilor cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de lichidatorului judiciar în tabelul preliminar fiind de 5 zile de la publicarea tabelului preliminar in Buletinul Procedurilor de I. și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 13 noiembrie 2013.
Dispune notificarea de către lichidatorul judiciar provizoriu a intrării în faliment în condițiile art. 108 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 debitoarei și O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii.
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii.
Fixează termen pentru examinsrea stadiului procedurii la data de 13 noiembrie 2013, ora 11, sala
249.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 18 septembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. G. A. B.
Red.CG/MM 3 ex./_
| ← Sentința civilă nr. 1512/2013. Procedura insolvenței.... | Sentința civilă nr. 791/2013. Procedura insolvenței.... → |
|---|








