Sentința civilă nr. 2491/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.2491
Ședința publică din 15 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. O.
- judecător sindic
GREFIER: A. H.
Pe rol fiind soluționarea raportului privind propunerea de închidere a procedurii de faliment formulat de către lichidatorul C. T. I. , cu sediul B.
M., str.Hortensiei nr.4/12, județul M., desemnat să administreze procedura de faliment a debitoarei SC RO-G. S. cu sediul în B. M., str.V.B., nr.62, județul M., înregistrată la registrul comerțului sub nr. J_, având cod de identificare fiscală RO 17881878, în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru lichidator - practician în insolvență Corina Brișcan, lipsă fiind debitoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, din partea lichidatorului judiciar, la data de_, raport privind propunerea de închidere a procedurii de faliment a debitoarei.
Reprezentanta lichidatorului judiciar - practician în insolvență Corina Brișcan, depune la dosar dovada comunicării și publicării raportului în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Judecătorul sindic văzând actele și lucrările dosarului, reținând că nu sunt alte cereri de formulat, considerând cauza lămurită închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra raportului formulat.
Reprezentanta lichidatorului judiciar - practician în insolvență Corina Brișcan solicită aprobarea raportului final așa cum a fost formulat, a se dispune radierea debitoarei din registrul comerțului, descărcarea lichidatorului de orice îndatorire și responsabilitate și aprobarea decontului de cheltuieli.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra raportului de față,
Constatând că la data de_, lichidatorul judiciar C. T. I. , desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC RO-G. S. a solicitat să se dispună închiderea procedurii potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința civilă nr. 1556 din data de_ .
Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
În temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței va dispune încheierea procedurii insolvenței și radierea debitoarei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Aprobă raportul privind propunerea de închidere a procedurii de faliment formulat de către lichidatorul judiciar C. T. I. , cu sediul B. M., str.Hortensiei nr.4/12, județul M. .
În temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC RO-G. S. cu sediul în B. M., str.V.B., nr.62, județul M., și radierea debitoarei înregistrată la registrul comerțului sub nr. J_, având cod de identificare fiscală RO 17881878.
În temeiul art. 136 descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatorire și responsabilități.
Aprobă decontul pentru suma de 6.272 lei depus de lichidator și dispune plata acestei sume din fondul de lichidare U.N.P.I.R.
Definitivă și Executorie.
Se notifică creditorilor, debitoarei prin lichidator, O. ui R. ui C.
, Direcției Generale a Finanțelor Publice M. .
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Se comunică prin Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Pronunțată în ședința publică, azi 15 aprilie 2013.
Președinte, G. ier,
S. O. A. H.
Red. S.O.-_
Tred A.H. -_ -5 ex.
ROMÂNIA
Tribunalul Maramureș
Secția a II-a Civilă, De Contencios Administrativ și Fiscal
M., Bd.Republicii nr.2A Dosar. _
UNICARE sentință civilă
nr. 2491 emisă la: ziua 15 luna 04, anul 2013
Către,
SC RO-G. S.
cu sediul în B. M., str.V.B., nr.62, județul M. ,
T. I.
, cu sediul B. M., str.Hortensiei nr.4/12, județul M.
Se comunică
, sentința civilă nr. 2491 din data de_, pronunțată în dosarul nr._, de Tribunalul Maramureș, Secția C. ercială, De Contencios Administrativ și Fiscal, privind debitorul SC RO-G. S.
cu sediul în B. M., str.V.B., nr.62, județul M., înregistrată la registrul comerțului sub nr. J_, având cod de identificare fiscală RO 17881878.
Parafa președintelui instanței, G. ier,
H.
← Sentința civilă nr. 3405/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 2049/2013. Procedura insolvenței → |
---|