Sentința civilă nr. 3377/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.3377/2013
Ședința publică din data de 5 decembrie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: E. B.
GREFIER: C. P.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei SC ANA
M. A. S., deschisă la solicitarea acesteia, în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta administratorului judiciar S.
, practician în insolvență d-na Cristina Purcar, cu împuternicirea de reprezentare depusă la dosar la acest termen.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că stadiul procedurii în prezenta pricină este următorul:
prin încheierea civilă nr.2848/24 octombrie 2013 a fost admisă cererea formulată de debitoarea SC ANA M. A. S. și, în consecință, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC ANA M.
S., fiind desemnat în calitate de administrator judiciar SS .
De asemenea, se constată că la dosar au fost înregistrate următoarele înscrisuri:
în data de 24 octombrie 2013, primită la dosar după închiderea dezbaterilor care au avut loc în ședința din acea dată, ofertă de servicii formulată de CII Nicorici Silviu Pavel;
în data de 11 noiembrie 2013 declarație de creanță depusă de M.
C. -N., cu acte anexă;
în data de 15 noiembrie 2013 raportul administratorului judiciar privind propunerea de intrare a debitoarei în procedura simplificată, întocmit în temeiul dispozițiilor art.54 din Legea nr.85/2006, cu acte anexă, raportul fiind depus și în format electronic;
în data de 18 noiembrie 2013 declarație de creanță din partea I.
C., cu acte anexă;
în data de 19 noiembrie 2013 administratorul judiciar a înaintat la dosar dovada notificării debitoarei prin administrator special cu privire la propunerea administratorului judiciar de intrare a debitoarei în procedura simplificată a falimentului, precum și dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență a raportului întocmit în temeiul art.54 din Legea nr.85/2006;
în data de 25 noiembrie 2013 cerere de admitere a creanțelor formulată de D. Regională a Finanțelor Publice C. -N., cu acte anexate în susținerea pretențiilor;
în data de 28 noiembrie 2013 raportul nr.1 al administratorului judiciar privind descrierea modului de îndeplinire a atribuțiilor și justificarea cheltuielilor efectuate în condițiile art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006, cu acte anexă, raportul fiind depus și în format electronic;
în data de 29 noiembrie 2013 cerere de înscriere la masa credală formulată de A. F. C. N., cu acte anexă
1
Judecătorul sindic acordă cuvântul cu privire la stadiul procedurii.
Reprezentanta administratorului judiciar arată că a întocmit raportul prevăzut de art.54 din Legea nr.85/2006, raport prin care a propus intrarea societății debitoare în faliment în procedură simplificată, solicitând aprobarea acestui raport și a se dispune intrarea debitoarei în faliment în procedură simplificată.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii privind aprobarea raportului privind trecerea debitoarei în procedura simplificată a falimentului. Pune în vedere administratorului judiciar să întocmească, de îndată, raportul prevăzut de art.59 din Legea nr.85/2006, să facă dovada notificării și înregistrării acestuia, să întocmească rapoarte lunare de activitate, să le publice în Buletinul procedurilor de insolvență și să le depună la dosarul cauzei. Stabilește termen în vederea examinării stadiului procedurii pentru data de 16 ianuarie 2014, sala 249, ora 11.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin raportul de activitate înregistrat la dosar la data de 28 noiembrie 2013, administratorul judiciar SS desemnat să administreze procedura insolvenței privind pe debitoarea SC ANA M. A. S., a solicitat să se dispună intrarea în faliment a debitoarei, arătând că administratorul statutar nu și-a prezentat intenția de reorganizare.
Astfel, administratorul judiciar a arătat că societatea debitoare se încadrează în criteriile prev. de art. 1 alin.2 lit. f din Legea nr. 85/2006.
Se impune a se preciza faptul că procedura insolvenței debitoarei SC ANA
M. A. S. a fost deschisă sub imperiul Legii nr. 85/2006 rep., lege care a fost abrogată prin OUG nr. 91/2013, intrată în vigoare la data de 25 octombrie 2013. Conform art. 348 din OUG nr. 91/2013, "prezenta Ordonanță de urgență se aplică și procedurilor de prevenire a insolvenței și de insolvență, aflate în derulare la data intrării sale în vigoare, cu excepția dispozițiilor art. 183-203, care se aplică doar cererilor introduse după data intrării în vigoare a acesteia";.
Față de aceste dispoziții legale, dat fiind faptul că OUG nr. 91/2013 a intrat în vigoare la data de 25 octombrie 2013, soluționarea cererii administratorului judiciar al debitoarei SC ANA M. A. S. este supusă reglementărilor legii noi, astfel că, judecătorul sindic a analizat cererea formulată de către administratorul judiciar prin prisma acestor dispoziții legale.
Examinând raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar, judecătorul sindic constată că administratorul statutar nu și-a prezenta intenția de reorganizare, fiind astfel incidente disp. art. 5 pct. 45 raportat la art. 38 alin.2 lit. f din OUG nr. 91/2013.
De asemenea, judecătorul sindic constată că în cauză propunerea de intrare în faliment în procedura simplificată a fost notificată în condițiile prev. de art. 92 alin.2 din OUG nr. 91/2013, fiind publicată și în Buletinul procedurilor de insolvență.
Văzând astfel îndeplinite dispozițiile legale incidente în cauză cu privire la intrarea debitoarei în faliment, în procedura simplificată, în temeiul disp. art. 92 alin.3-5 raportat la art.98 din OUG nr. 91/2013, judecătorul sindic va aproba raportul întocmit de administratorul judiciar și, în temeiul art. 145 alin.1 lit. A pct. b și lit. D din OUG nr. 91/2013 va dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC ANA M. A. S. precum și dizolvarea societății debitoare.
De asemenea, în temeiul disp. art. 3 pct. 27 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va lua act de desemnarea administratorului special al debitoarei în persoana d-nei C. ANA.
2
În temeiul art. 145 alin.2 lit. c din același act normativ, va confirma în calitate de lichidator, administratorul judiciar desemnat în procedură, iar în temeiul art. 145 alin.2 lit. f din OUG nr. 91/2013, va dispune notificarea de către lichidator a intrării în faliment tuturor creditorilor notificați conform art. 61 din Legea nr. 85/2006, debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, dispunând totodată și aducerea la îndeplinire a dispozițiilor art. 99 și art.145 alin.2 lit. e din OUG nr. 91/2013.
Se va stabili termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 16 ianuarie 2014, ora 11,00, sala 249.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite cererea formulată de administratorul judiciar SS și, în consecință:
Ia act de desemnarea administratorului special al debitoarei în persoana dnei C. ANA.
Aprobă raportul întocmit de administratorul judiciar SS .
Dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC ANA
M. A. S. cu sediul în C. -N., str. M., nr. 53, jud. C., J_ și numește în calitate de lichidator judiciar SS care va îndeplini atribuțiile prev. de art. 64 din OUG nr. 91/2013.
Dispune ridicarea dreptului de administare al debitoarei SC ANA M. A. S., J_ .
Dispune, în sarcina lichidatorului, notificarea intrării în faliment tuturor creditorilor notificați conform art.61, debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii, precum și aducerea la îndeplinire a prevederilor art. 99 din OUG nr. 91/2013.
Stabilește termen pentru examinarea stadiuluii procedurii pentru data de 16 ianuarie 2014, sala 249, ora 11,00.
Definitivă și executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la T. Specializat C. .
Pronunțată în ședința publică din 5 decembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC,
GREFIER,
E. B.
C.
P.
Red.3.ex. EB/LU/_
3
← Încheierea civilă nr. 2049/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 1665/2013. Procedura insolvenței → |
---|