Sentința civilă nr. 2743/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.2743/2013
Ședința publică din data de 22 octombrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. M. D. GREFIER: A. VLAIC
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei S.C. S. G. S.R.L. C. N., în conformitate cu prevederile Legii 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar, practician în insolvență Sterian Ovidiu Ioan, lipsă fiind creditorii.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-au înregistrat la dosar, din partea lichidatorului judiciar, în data de 18 octombrie 2013, procesul-verbal al adunării creditorilor din data de_, iar la data de 21 octombrie 2013, cerere de închidere a procedurii de faliment a debitoarei, cu anexe.
Reprezentantul lichidatorului judiciar susține cererea formulată și solicită închiderea procedurii de faliment a debitoarei, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, cu toate consecințele ce decurg din acest fapt.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii de faliment a debitoarei, formulată de către lichidatorul judiciar.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin sentința civilă nr. 671/2013 pronunțată la data de 5 martie 2013 a fost admisă cererea formulată de creditoarea SC T. L. I. SA, dispunându-se deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarea SC S.
G. S., fiind numit în calitate de administrator judiciar provizoriu H&B I. S. .
Prin sentința civilă nr.1483/_ s-a dispus trecerea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC
S. G. S. și a fost numit în calitate de lichidator judiciar pe H & B I. S. ,
Prin cererea formulată la data de 21 octombrie 2013 lichidatorul judiciar H & B I. S. a solicitat judecătorului sindic închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC S. G. S., radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle referitoare la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului.
În cuprinsul cererii lichidatorul judiciar a arătat că în vederea identificării bunurilor existente în patrimoniul debitoarei a notificat Consiliul Local M. Viteazu care i-a comunicat faptul că debitoarea a deținut o autoutilitară Scania care a fost înstrăinată în cursul anului 2010 către o persoană fizică și Consiliul Local Avram I., care i-a comunicat faptul că debitoarea nu figurează în evidențele fiscale ale instituției. Cu privire la autoutilitarei Scania, în urma analizei documentelor justificative puse la dispoziție de Consiliul local M. Viteazu, lichidatorul judiciar a apreciat că nu se impune formularea unei acțiuni în anulare.
S-a arătat că debitoarea a deținut în patrimoniu și un autoturism marca Mercedes, contractat în sistem leasing de la SC T. LEASINF I. SA conform contractului de leasing financiar nr.57049/_, autoturism care a fost restituit ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor asumate de către debitoare, conform procesului-verbal de predare-primire încheiat la data de_ .
Pe baza documentelor predare de către debitoare, lichidatorul judiciar a procedat la întocmirea raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat insolvența debitoarei, nefiind identificate persoane care prin fapte prevăzute la art.138 din Legea nr.85/2006 să fi cauzat starea de insolvență.
Serviciul Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor C. i-a comunicat lichidatorului judiciar faptul că debitoarea nu figurează cu vehicule înmatriculate în baza de date, comunicând și lista mijloacelor de transport care au figurat în patrimoniul debitoarei în perioada de desfășurare a activității acestei. Din lista comunicată a rezultat faptul că debitoarea a mai deținut două vehicule, fabricate în perioada 2004-2005 care au fost înstrăinate în cei 3 ani anterior deschiderii procedurii însă întrucât nu ia-u fost comunicate lichidatorului judiciar documentele privind înstrăinarea acestor mijloace de transport, acesta nu a putut efectua verificări asupra condițiilor înstrăinării acestor vehicule.
În ceea ce privește debitorii identificați în lista debitorilor depusă de societate, lichidatorul judiciar a arătat că i-a comunicat SC 3M ANTREPRENOR GENERAL CONSTRUCTII S. o somație de plată privind achitarea debitului restant în cuantum de 5.000 lei. Corespondența a fost restituită cu mențiunea "Avizat. Reavizat. Expirat termen de păstrare";, context în care raportat l faptul că nu s-a comunicat dovada transmiterii facturii și documentele privind plata parțială a acesteia, lichidatorul judiciar a apreciat că o acțiune în instanță împotriva acestei debitoare nu are șanse de admitere.
În ceea ce privește celelalte creanțe, lichidatorul judiciar a arătat că a intervenit prescripția extinctivă, motiv pentru care nu a procedat la promovarea unor acțiuni în instanță.
1
Având în vedere că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri și nici disponibilități bănești în conturile bancare ale acesteia, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 lichidatorul judiciar a procedat la convocarea adunării creditorilor pentru avansarea cheltuielilor în vederea continuării procedurii sau închiderea procedurii.
Convocatorul adunării creditorilor a fost publicat în BPI nr.16716/_, creditorii nefiind de acord cu avansarea sumelor de bani necesare continuării procedurii, fiind aprobată propunerea lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii de faliment în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006.
Analizând cererea de închidere a procedurii formulată de lichidatorul judiciar, aceasta urmează a fi admisă de către judecătorul sindic, în baza prev. art. 131 din Legea nr. 85/2006, fiind aprobat raportul lichidatorului judiciar, dispunându-se închiderea procedurii și radierea debitoarei din Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, constatându-se că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri de valorificat sau sume de distribuit și nici unul dintre creditorii implicați în procedură nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării acesteia.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a considerat că se impune închiderea procedurii, întrucât în patrimoniul debitoarei nu există sume de bani care ar putea fi utilizate pentru acoperirea creanțelor creditorilor și nici unul dintre creditorii implicați în procedură nu s-au oferit să avanseze sumele necesare procedurii, fiind pe deplin incident textul art. 131 din Legea nr. 85/2006, nemaijustificându-se continuarea procedurii și grevarea, în continuare, a fondului de lichidare.
În conformitate cu prev. art. 135 și 136 din același act normativ, se va dispune și notificarea prezentei hotărâri, precum și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui. In baza art. 11 din lege, judecatorul sindic va incuviinta suma de 198,96 lei cu titlu de cheltuieli de procedura, conform dovezilor anexate si suma de 3720 lei inclusiv TVA cu titlu de onorariu al lichidatorului judiciar, sume care vor fi platite din fondul special de lichidare, conform art. 4 din legea speciala.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar H & B I. S. în cadrul procedurii falimentului în forma simplificată a debitoarei SC S. G. S. și în consecință:
Dispune închiderea procedurii falimentului în forma simplificată a debitoarei SC S. G. S., cu sediul în sat M. Viteazu nr.183, jud.C., J_, CUI 14930330 și radierea acesteia din registrul comerțului.
Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
Incuviinteaza cheltuieli de procedura in suma de 198,96 lei si onorariul lichidatorului judiciar, in suma de 3720 lei inclusiv TVA si dispune plata acestor sume din fondul special de lichidare constituit conform art. 4 din legea 85/2006.
Dispune notificarea prezentei sentințe creditorilor, debitoarei, lichidatorului, DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C. și OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă
TRIBUNALUL CLUJ în vederea efectuării mențiunii închiderii procedurii și radierii.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. M. D. A. VLAIC
Red.DMD/MM 6 ex./.2014
2
← Sentința civilă nr. 422/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 2394/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|