Sentința civilă nr. 2808/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2808
Ședința publică din 25 Aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. L. - președintele T. ui M.
- judecător sindic
G. ier: A. Ana C.
Pe rol fiind pronunțarea soluției la raportul final cu propunere de închidere a procedurii formulat de C. I. S. , cu sediul în B. M., str. 1 Mai, nr. 31, județul M., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC C.
cu sediul social în B. M., str. M. B., nr. 8, ap. 4, înregistrată în Registrul comerțului sub nr. J_, având CUI 2207780, județul M. .
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, concluziile și susținerile reprezentantei lichidatorului judiciar fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de_ și respectiv data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin raportul final nr. 314 din_ lichidatorul judiciar C. I. S. desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC C. S. a solicitat, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 următoarele:
Închiderea procedurii de insolvență și faliment a debitoarei;
Dispunerea radierii societății din Registrul C. ,
Cesionarea în favoarea creditorilor înscriși în tabelul definitiv rectificat al creanțelor, dreptul de a executa sentința civilă nr. 430/_ a T. ui M. pronunțată în dosarul nr._ /a1.
Descărcarea lichidatorului de orice îndatorire și responsabilitate cu privire la debitor și averea sa, creditori și asociați și plata cheltuielilor cu procedura.
În cuprinsul raportului, lichidatorul a arătat în esență următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3630 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență a debitoarei SC C. S. cu sediul social în B. M. ,
str. M. B., nr. 8, ap. 4, județul M. înregistrată în Registrul comerțului sub nr. J_, având CUI 2207780, fiind numit prin aceeași sentință, în calitate de lichidator judiciar C. I. S. , cu sediul în B. M., str. 1 Mai, nr. 3, județul M. .
SC C. S.
a fost dizolvată de drept în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată cu modificările și completările ulterioare, anterior intrării în faliment. Întrucât societatea debitoare nu a prezentat actele și documentele contabile lichidatorului în fază administrativă și s-a constatat că debitoarea avea datorii către instituțiile bugetare, lichidatorul judiciar a formulat acțiunea în instanță de intrare în faliment în procedură simplificată, cerere admisă prin sentința mai sus menționată.
Debitoarea a fost constituită în anul 1992, având sediul social în B. M., str. M. B. nr. 8, ap. 4, J_, CUI 2207780.
Din informațiile furnizate de O. R. C. M., asociat unic al societății și administrator statuar este Sălăjan C. R. domiciliată în B.
M., str. M. B. nr. 8, ap. 4, județul M. .
În calitate de lichidator judiciar al SC C. S., C. I. S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, a efectuat următoarele: a publicat deschiderea procedurii falimentului în Buletinul procedurilor de insolvență și în presa locală; a obținut informații de la ORC despre societatea debitoare și date despre asociat, administrator, precum și date de la alte autorități (D. de Venituri, Administrația F. P., etc.) privind situația debitoarei și dacă deține sau nu bunuri mobile sau imobile în patrimoniu; a notificat potențialii creditori, instituțiile bugetare, în vederea depunerii eventualelor declarații de creanță; a notificat debitoarea și administratorul statuar privind deschiderea procedurii falimentului, și asupra faptului că au obligația de a depune conform art. 35 din Legea nr. 85/2006 actele prevăzute de art. 28 alin. 1 din aceeași lege; a studiat actele și documentele existente la dosarul cauzei; a identificat sediul debitoarei și a făcut demersuri pentru obținerea actelor societății; s-a deplasat la sediul social al societății debitoare; a notificat majoritatea băncilor cu privire la blocarea eventualelor conturi ale debitoarei; a examinat declarațiile de creanță existente la dosarul cauzei și a întocmit tabelul preliminar și tabelul definitiv al creanțelor împotriva societății debitoare la termenele stabilite prin sentința de deschidere a procedurii; a întocmit rapoartele prevăzute de lege privind activitatea desfășurată de lichidator; a întocmit și înregistrat la Tribunalul Maramureș, acțiune de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului statutar; a publicat toate actele de procedură în Buletinul procedurilor de insolvență; s-a prezentat în sala de judecată la toate termenele stabilite de instanța de judecată în dosarul de faliment și dosarul în care s-a judecat acțiunea în răspunderea administratorului statutar.
Corespondența trimisă de lichidator la adresa sediului social și la adresa de domiciliu a administratorului statuar privind deschiderea procedurii
insolvenței și prezentarea actelor contabile ale societății debitoare nu a fost primită s-a reîntors cu mențiunea "Expirat termen de păstrare";.
Lichidatorul a efectuat o vizită la sediul social al debitoarei și a constatat că la adresa sediului social este un apartament de locuit situat la parterul unui bloc de locuințe. Nu a fost găsită nicio persoană la adresă. La momentul vizitei nu se desfășura activitate la sediul social.
De asemenea, lichidatorul judiciar a solicitat informații privind adresa de domiciliu a administratorului statutar de la Serviciul de Evidență a Persoanelor
M. . prin adresa nr. 22118/_ s-a comunicat, că numita Sălăjan C. R. are adresa de domiciliu în B. M., str. M. Basarb nr. 8, ap. 4, județul M., aceeași adresă cu cea din informațiile obținute de ORC și la care a fost notificată, însă corespondența s-a reîntors.
Întrucât lichidatorul judiciar nu deține actele contabile ale societății, a fost în imposibilitatea de a notifica creditorii societății. Astfel, lichidatorul judiciar a notificat potențialii creditori și anume instituțiile bugetare, cu privire la deschiderea procedurii falimentului societății și a publicat notificarea în Buletinul procedurilor de insolvență și în presa locală, astfel încât procedura notificării să fie pe deplin îndeplinită după cum prevede Legea nr. 85/2006 la art. 7 alin. 3.
În urma studierii dosarului cauzei, s-a constatat existența declarației de creanță a Administrației F. P. B. M., în sumă de 3.897 lei și a SC RA- DO T. S. în sumă de 11.050,85 lei. astfel, totalul creanțelor declarate și înscrise în tabelul definitiv al creanțelor împotriva debitoarei sunt în sumă de 14.947,85 lei.
Lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia actelor și documentelor contabile nici un bun nu a fost identificat sau prezentat în vederea valorificării și îndestulării creditorilor și nu au fost prezentate documentele justificative privind existența unor creanțe certe care ar putea fi recuperate în cadrul procedurii de lichidare a societății.
Au fost solicitate informații cu privire la existența unor bunuri la Primăria Baia Mare, iar prin adresa cu nr. 10087/_, lichidatorul judiciar a fost informat asupra faptului că societatea nu figurează, în evidențele instituției, cu bunuri impozabile.
Nu a fost identificat disponibil în conturi la bănci, urmare a notificării de către lichidator a băncilor și a solicitării de blocare a conturilor bancare.
Pe site-ul Ministerului de Finanțe, societatea figurează cu ultimul bilanț contabil pe anul 200. conform bilanțului contabil, societatea prezintă următoarea situație patrimonială: Active imobilizate - 18.729 lei, active circulante - 13.889 lei.
Acțiunea de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului statutar a fost formulată de societatea debitoare prin lichidator și înregistrată la dosarul cauzei la data de_, motivat de faptul că nu au fost prezentate actele și documentele societății debitoare, nu au fost prezentate bunurile
societății, astfel s-a prezumat că administratorul statutar se face vinovat că a făcut să dispară documentele contabile și nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, a folosit bunurile în interes personal sau a alte persoane, a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice, fapte prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a,d,e din Legea nr. 85/2006. administratorul statuar deși citat de instanța de judecată, cu mențiunea personal la interogator, în dosarul nr. _
/a1, nu a fost prezent la nici un termen și nu a depus întâmpinare în apărarea sa.
Astfel, prin sentința civilă a T. ui M. nr. 430 din_ a fost admisă cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului statutar, iar numita Sălăjan C. R. a fost obligată la suportarea cu averea proprie a pasivului societății debitoare în sumă de 14.947,85 lei. împotriva acestei sentința nu s-a declarat recurs, sentința rămânând definitivă și irevocabilă.
Actele din arhiva debitoarei nu au fost preluate de lichidator, actele juridice, actele contabile și de personal sunt deținute de asociatul societății care are astfel calitatea de deținător și obligația să le păstreze și să le gestioneze în conformitate cu prevederile legale.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Analizând raportul întocmit de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3630 din_ pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr._ al T. ui M. s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC C. S. în procedura simplificată de insolvență.
Potrivit tabelului definitiv consolidat creanțele acceptate sunt în cuantum total de 10.744 lei, creditori fiind Administrația F. P. B. M. și SC RA-DO T. S. .
Conform art. 131 alin.1 din Legea nr. 85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Recapitulând cele de mai sus și constatând că societatea nu are suficiente bunuri pentru acoperirea pasivului și nici creditoarea nu s-a oferit să avanseze cheltuieli cu procedura, pentru a nu provoca alte cheltuieli în acest sens, judecătorul sindic reține că nu există argumente în favoarea continuării procedurii, ca atare aceasta urmează să fie închisă în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței modificată, cu toate consecințele ce decurg din luarea acestei măsuri, enumerate în dispozitiv.
Se va dispune cesionarea în favoarea creditorilor a dreptului de a executa sentința civilă nr. sentința civilă nr. 430/_ a T. ui M. pronunțată în dosarul nr._ /a1.
Judecătorul sindic va dispune plata sumei de 3.031 lei, către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare constituit potrivit art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Aprobă raportul final publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr.
314 din_ întocmit de lichidatorul judiciar C. I. S. .
Dispune închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC C. S. , cu sediul social în B. M., str. M. B., nr. 8, ap. 4, înregistrată în Registrul comerțului sub nr. J_, având CUI 2207780, județul M., și radierea acesteia din Registrul C. .
Dispune plata sumei de 3.031 lei, către lichidatorul judiciar C. I. S.
,
cu sediul în B. M., str. 1 Mai, nr. 31, județul M., din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 alin.4 din Legea privind procedura insolvenței.
Cesionează în favoarea creditorilor înscriși în tabelul definitiv rectificat al creanțelor, dreptul de a executa sentința civilă nr. 430/_ a T. ui M. pronunțată în dosarul nr._ /a1.
Potrivit art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, sentința de închidere a procedurii va fi notificată de judecătorul sindic direcției teritoriale a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului pentru efectuarea mențiunii.
Descarcă pe lichidator și pe toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare prin Buletinul Procedurilor de I. ență. Cu lichidatorul se comunică separat.
Pronunțată în ședința publică azi, 25 Aprilie 2013.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
C. L.
A.
Ana C.
Red.CL/_
Tred. A.C. / 30 Aprilie 2013 - 6 ex
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
HOTĂRĂȘTE:
Aprobă raportul final publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr.
314 din_ întocmit de lichidatorul judiciar C. I. S. .
Dispune închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC C. S. , cu sediul social în B. M., str. M. B., nr. 8, ap. 4, înregistrată în Registrul comerțului sub nr. J_, având CUI 2207780, județul M., și radierea acesteia din Registrul C. .
Dispune plata sumei de 3.031 lei, către lichidatorul judiciar C. I. S.
,
cu sediul în B. M., str. 1 Mai, nr. 31, județul M., din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 alin.4 din Legea privind procedura insolvenței.
Cesionează în favoarea creditorilor înscriși în tabelul definitiv rectificat al creanțelor, dreptul de a executa sentința civilă nr. 430/_ a T. ui M. pronunțată în dosarul nr._ /a1.
Potrivit art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, sentința de închidere a procedurii va fi notificată de judecătorul sindic direcției teritoriale a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului pentru efectuarea mențiunii.
Descarcă pe lichidator și pe toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare prin Buletinul Procedurilor de I. ență. Cu lichidatorul se comunică separat.
Pronunțată în ședința publică azi, 25 Aprilie 2013.
PREȘEDINTE,
C. L.
← Sentința civilă nr. 136/2012. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 3848/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|