Sentința civilă nr. 2818/2013. Procedura insolvenței

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ 4204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2818

Ședința publică din _

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P. - Judecător sindic

G. ier: V. B.

Pe rol fiind dosarul de faliment privind pe debitoarea SC SS, cu sediul în comuna Giulești, sat B., nr. 264, județul M., înregistrată la registrul comerțului sub nr. J_ .

Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din hotărâre. Pronunțarea soluției a fost amânată pentru termenul de astăzi, când instanța în urma deliberării a pronunțat următoarea sentință.

JUDECĂTORUL SINDIC

Asupra cererii de față.-

Prin Sentința civilă nr. 1016 din_, pronunțată în Dosarul de faliment nr._ s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței, a fost numit administrator judiciar, iar prin Încheierea nr. 1345/_ s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC SS, a fost numit lichidator judiciar.

În dosarul de faliment și-au înregistrat creanțele creditorii: SC R. S. -

S. M., SC T. S. din B., Inspectoratul Teritorial de Muncă M., P.

L. R. S. - B., SC R. L. I. SA, SC SS S., A. F.

P. S. M. și B. SA - B., valoarea acestora fiind de 140.204 lei.

Prin raportul final întocmit de lichidatorul judiciar publicat în Buletinul procedurilor de insolvență s-a propus închiderea procedurii falimentului în baza art. 131 din Legea 85/2006, motivat de inexistența vreunor bunuri în patrimoniul societății insolvente.

S-a solicitat cesionarea în favoarea creditorilor a dreptului de executare a Deciziei civile nr. 2641/_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. .

În cuprinsul raportului final, lichidatorul judiciar învederează faptul că, întrucât administratorul statutar nu a depus actele și informațiile prevăzute de

art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar a formulat în data de_ acțiune în răspundere personală patrimonială, în temeiul art.138 alin.(1) lit.d) din Legea nr.85/2006, solicitând prin aceasta obligarea pârâtului P. P. la suportarea cu averea proprie a pasivului debitorului falit S.C. SSR.L., în cuantum de 224.228 lei.

Ulterior promovării acțiunii în răspundere, administratorul statutar al S.C.

SSR.L. a depus la biroul lichidatorului judiciar o parte din documentele contabile ale societății, din analiza cărora a rezultat faptul că debitorul figurează cu bunuri în patrimoniu, și anume: echipamente tehnologice, mijloace de transport, mobilier birotică, creanțe imobilizate, combustibili, materiale consumabile, mijloace de transport - un camion R. și un autoturism Volkswagen Bora, echipamente tehnologice, mobilier. De asemenea, s-a constatat existența unor avansuri de trezorerie și cheltuieli înregistrate în avans.

Având în vedere faptul că, administratorul statutar nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar bunurile evidențiate în listele de inventar pentru ca acesta să-și poată îndeplini atribuțiile privind inventarierea, evaluarea și valorificarea acestora în cadrul procedurii, lichidatorul judiciar a considerat că acestea nu se mai găsesc în patrimoniul debitorului.

Se menționează că situația descrisă mai sus a fost prezentată de lichidatorul judiciar în cadrul rapoartelor de activitate depuse la dosarul de faliment și care au fost publicate în Buletinul procedurilor de insolvență.

Prin sentința civilă nr.5791/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea promovată de lichidatorul judiciar, motivat de faptul că, în situația de față, nu s-a făcut dovada certă a raportului de cauzalitate dintre faptele învederate de lichidatorul judiciar și prejudiciu, nefiind suficient a se menționa existența unor simple împrejurări care ar fi putut favoriza apariția insolvenței, respectiv existența unor echipamente tehnologice, mobilier birotică, alte materiale consumabile nepredate lichidatorului judiciar pentru a opera prezumția cauzării stării de insolvență prin ascunderea acestora.

Lichidatorul judiciar a formulat recurs împotriva acestei hotărâri, acesta fiind soluționat de Curtea de Apel C. în data de_, prin admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul că, s-a admis în parte cererea lichidatorului judiciar și pârâtul P. P. a fost obligat la plata sumei de 140.204 lei, reprezentând o parte din pasivul debitorului. Decizia pronunțată de Curtea de Apel C. este irevocabilă.

Având în vedere cele prezentate, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, lichidatorul judiciar propune închiderea procedurii de faliment, precum și descărcarea lichidatorului și a tuturor persoanelor care l- au asistat, de îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, asociați, în conformitate cu dispozițiile art.136 din aceeași lege.

De asemenea, se solicită a se dispune cesionarea în favoarea creditorilor înscriși în tabelul definitiv consolidat actualizat a dreptului de executare silită a sentinței civile nr.5791/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul

nr._, modificată prin decizia pronunțată de Curtea de Apel C. în data de_, prin care pârâtul P. P., în calitate de administrator statutar al debitorului falit, a fost obligat la suportarea cu averea proprie a unei părți a pasivului debitorului falit în cuantum de 140.204 lei.

Împotriva raportului final a formulat obiecțiuni numitul P. P. în calitate de administrator statutar al societății insolvente SC SS, sens în care a arătat că în situația de față nu se justifică închiderea procedurii în condițiile în care potrivit raportului întocmit de lichidatorul judiciar administratorul statutar a adus în societate un aport în sumă de 198.180,29 lei, această sumă nefiind recuperată, susținându-se totodată că în Dosar nr._ al Judecătoriei S. M. a fost demarată executarea silită împotriva administratorului statutar, fiind urmărite imobilele situate în localitatea B., nr. 264. Se arată că administratorul statutar P. P. a ajuns în această situație deoarece soția acestuia a avut grave probleme de sănătate.

Administratorul statutar al societății insolvente SC SS, numitul P.

P. arată că înțelege să conteste creanțele creditorilor SC R. S., societate cu care nu a avut raporturi comerciale, a R. L., SC P. L., societăți de leasing cărora le-au fost restituite mașinile, contestă creanța SC T. S. susținând că față de această societate creanțe este de 2.000 lei, creanța Administrației F. P. S. M. .

Se arată că administratorul statutar nu a săvârșit fapte ilicite, de natura celor prevăzute la art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Prevederile art. 131 din lege reglementează una dintre situațiile generale de închidere a procedurii care operează în orice stadiu al acesteia, indiferent de forma procedurii, generală sau simplificată.

Rațiunea închiderii procedurii într-o astfel de situație cum este cea reglementată de textul legal sus menționat rezidă în aceea că scopul legii este acoperirea pasivului debitorului insolvent, astfel că în ipoteza în care se constată că nu se vor putea achita nici măcar cheltuielile administrative generate de desfășurarea procedurii, menținerea deschisă a acesteia ar fi lipsită de obiect întrucât scopul legii nu poate fi realizat.

Astfel, pentru a se putea închide procedura în baza dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 este necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ următoarele două condiții: inexistența bunurilor în averea debitorului sau insuficiența acestora pentru acoperirea cheltuielilor administrative, respectiv nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative.

În situația de față, lichidatorul judiciar nu a identificat bunuri în patrimoniul societății insolvente, iar pe de altă parte nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare acoperirii cheltuielilor aferente procedurii, aceste cheltuieli încluzând inclusiv plata lichidatorului judiciar, situație în care nu se justifică continuarea procedurii.

În ceea ce privește motivele invocate în cuprinsul contestației de către administratorul statutar P. P., reținem că prin Decizia civilă nr. 2641/_

, pronunțată în Dosarul nr._ al Curții de Apel C., a fost admisă în parte cererea formulată de lichidatorul judiciar, sens în care a fost obligat pârâtul P.

P. să suporte cu averea proprie pasivul societății insolvente până la concurența sumei de 140.204 lei.

În ceea ce privește nemulțumirile administratorului statutar față de anumite declarații de creanță, reținem că acestea eventual puteau face obiectul unor contestații întemeiate în drept pe dispozițiile art. 73, art. 75 din Legea nr. 85/2006.

De altfel, prin Sentința civilă nr. 3614/_ a fost respinsă contestația formulată de contestatorul P. P. împotriva declarațiilor de creanțe ale creditoarelor SC R. S. și P. L. R. S. .

În ceea ce privește celelalte motive invocate în cuprinsul contestației, acestea nu sunt de natură a determina continuarea procedurii, motiv pentru care obiecțiunile formulate de P. P. vor fi respinse, iar cererea formulată de lichidatorul judiciar în sensul închiderii procedurii falimentului potrivit art. 131, va fi admisă potrivit dispozitivului.

Din perspectiva celor descrise mai sus și pentru evitarea altor cheltuieli cu procedura, atâta vreme cât nu s-au identificat bunuri în patrimoniul debitoarei falite, judecătorul-sindic reține că nu există argumente în favoarea continuării procedurii de faliment, situație în care raportul va fi aprobat iar procedura urmează să fie închisă în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței modificată, cu toate consecințele ce decurg din luarea acestei măsuri, enumerate în dispozitiv.

Ținând seama de prevederile art. 142 din legea enunțată, urmează ca executarea silită a sentinței civile menționate, prin care s-a admis acțiunea în răspundere împotriva administratorului debitoarei, să se efectueze în conformitate cu normele Codului de procedură civilă, respectiv ale Codului de procedură fiscală, sens în care se va cesiona dreptul de executare silită în favoarea creditoarelor, iar distribuirea sumelor obținute cu executarea silită se va face de către executorul judecătoresc, în baza tabelului definitiv al creanțelor debitoarei, pus la dispoziția sa de către lichidator.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge

obiecțiunile formulate de P. P., domiciliat în B., nr.

264, în calitate de administrator statutar al SC SS .

Admite

cererea formulată de lichidatorul judiciar P. G. IPURL,

cu sediul social în B. M., str. N. Iorga, nr. 6/2, și în consecință:

În temeiul art. 131 din Legea 85/2006 dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC SS, cu sediul în comuna Giulești, sat B., nr. 264, județul M. .

Dispune

radierea debitoarei înmatriculate sub nr. J_

din Registrul Comerțului.

În temeiul art. 136 din Legea 85/2006 descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

Cesionează în favoarea creditorilor dreptul de executare a Deciziei civile nr. 2641/_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. .

Aprobă plata din fondul de lichidare a sumei de 3.000 lei+ TVA în favoarea lichidatorului judiciar.

În temeiul art. 135 din Lege privind procedura insolvenței dispune notificare prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a F.

P. M., Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Definitivă.-

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

PREȘEDINTE GREFIER

M. P. V. B.

Red. M.P./_

Tehnored. V.B./_ 4 ex.-

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2818/2013. Procedura insolvenței