Sentința civilă nr. 2889/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

Dosar nr._ /a1*

ROMÂNIA

T. SPECIALIZAT C.

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ nr. 2889/2013

Ședința publică din data de 28 octombrie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.

Pe rol fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei

S.C. I. S. CONT S.R.L., la solicitarea creditoarei B. S.A., în conformitate cu prevederile OUG 91/2013.

La ambele apeluri nominale, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, debitoarea S.C. I. S. CONT S.R.L., fiind citată prin afișare la ușa instanței.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că a fost admis recursul declarat de către creditoarea B. S.A. împotriva sentinței prin care s-a respins cererea sa de deschidere a procedurii insolvenței împotriva prezentei debitoare, cauza fiind trimisă spre rejudecare.

Instanța, având în vedere decizia civilă nr. 8854/_, pronunțată de către C. de A.

C., reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând, reține că prin sentința civilă nr. 983/_ pronunțată de T. Specializat

C. în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de creditoarea B. SA în contradictoriu cu debitoarea SC I. S. CONT S., având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea B. SA, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

Prin decizia civilă nr. 8554/16 septembrie 2013, C. de A. C., Secția a II-a Civilă, de contencios Administrativ și Fiscal a admis recursul declarat de recurenta SC B. SA împotriva sentinței civile nr. 983/_, a casat-o și a dispus trimiterea cauzei judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii.

În motivare, instanța de control judiciar a reținut faptul că se poate reține că creanța pretinsă de creditoare reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă în sensul art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 și a art. 379 alin. 3 și 4 C.p.c. astfel că cererea care vizează deschiderea procedurii insolvenței întemeiată pe existența acestei creanțe apare ca fondată.

Având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 315 C.p.c., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs sunt obligatorii, în ceea ce privește dezlegarea problemelor de drept, pentru judecătorii fondului, T. urmează a dispune, în temeiul art. 315 C.p.c. deschiderea procedurii insolvenței simplificate a debitoarei S.C. I. S. CONT S.R.L., prin raportare la dispozițiile OUG 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, aplicabile tuturor procedurilor în curs, inclusiv cererilor formulate anterior intrării sale în vigoare, dar soluționate ulterior, potrivit art. 328 din acest act normativ.

Astfel, având în vedere că, din dovada de îndeplinire a procedurii de citare a debitoarei rezultă că aceasta nu mai funcționează la sediul social, devin incidente dispozițiile art. 38 alin. 2 lit. c pct. 4 din OUG 91/2013, potrivit căreia procedura simplificată se aplică debitorilor prevăzuți de art. 38 alin. 1 și al căror sediu nu mai există sau nu mai corespunde adresei din registrul comerțului.

În temeiul art.73 din OUG 91/2013, se va desemna în calitate de lichidator judiciar provizoriu CII M. O., care a depus ofertă de servicii la dosar și corespunde din punct de vedere profesional și al experienței, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.64 din Codul insolvenței și orice alte atribuții care vor fi stabilite în sarcina sa. La desemnarea acestui practician în insolvență judecătorul sindic a avut în vedere și solicitarea creditoarei exprimată în acest sens.

În temeiul art. 74 din Codul insolvenței, stabilește în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 67 alin.1 din Codul insolvenței, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.

Potrivit art. 52 din Codul insolvenței va dispune desemnarea administratorului special.

În temeiul art. 85 din Codul insolvențewi urmează a dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.

Se va stabili în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a întocmi și depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art. 97 din Codul insolvenței.

Potrivit art. 76 din Codul insolvenței se va dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligație fiind în sarcina lichidatorului judiciar.

Conform art. 82 din Codul insolvenței, se va stabili în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar, toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

În temeiul art.86 alin.1 din Cod, se va da dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar sub sancțiunea prevăzută de art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

În temeiul art. 72 alin.7 din OUG 91/2013 se va dispune în sarcina lichidatorului judiciar efectuarea notificărilor prev. de art. 99 din OUG 91/2013.

În baza prev. art.100 lit. b,c,d coroborat cu art. 111 alin.2 din OUG 91/2013, sub aspectul depunerii contestației, se va fixa termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de 13 decembrie 2013, termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar al creanțelor la data de 23 decembrie 2013, termenul pentru depunerea contestațiilor cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar, de 7 zile de la publicarea în B.P.I a acestora și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la data de 20 ianuarie 2014.

În temeiul art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006, se va dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de creditoarea B. SA cu sediul în B., Bd. Dimitrie P. nr. 6A, sector 2 în contradictoriu cu debitoarea S.C. I. S. CONT S.R.L., cu sediul în C. -N.

, str. Profesor T. C. nr. 1 bloc H ap. 70, jud. C., având număr de înregistrare în Registrul Comerțului J_ și CUI 16244664 și, în consecință:

Dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei SC I. S. CONT S. și desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu CII M. O., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 64 din OUG 91/2013.

Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 67 din OUG 91/2013 în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.

Dispune desemnarea administratorului special.

Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.

Stabilește în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 97 din OUG 91/2013.

Stabilește în sarcina debitoarei/administratorului special obligația de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

Dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligație fiind în sarcina lichidatorului judiciar.

Dă dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, sub sancțiunea prevăzută de art. 86 din OUG 91/2013, obligația de notificare revenind lichidatorului judiciar.

Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a efectua notificările prevăzute de art. 99 din OUG 91/2013.

Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de 13 Decembrie 2013, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea, publicarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 23 decembrie 2013, termenul pentru depunerea contestațiilor cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de lichidatorul judiciar în tabelul preliminar, de 7 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență a tabelului preliminar și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 20 ianuarie 2014.

Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art. 59 din OUG 91/2013.

Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la T. Specializat C. .

Pronunțată în ședința publică din data de 28 octombrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

D. H. N. N.

Red., tehnored. D.H/LU. 7 ex/_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2889/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)