Sentința civilă nr. 2946/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
România
Tribunalul Specializat C. Dosar nr._ *
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2946/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: C. C. GREFIER: T. B.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC E. LS C. -N., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, P. M C. S., d-na practician în insolvență P. Eugenia Corina, cu împuternicire depusă la acest termen de judecată, lipsind reprezentanții creditorilor.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a înregistrat la dosar la data de 17 octombrie 2013, din partea lichidatorului judiciar, anexe la raportul întocmit în conformitate cu prevederile art.133 lit. a din Legea nr.85/2006.
Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 17010/_ a raportului întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 133 lit. a din Legea nr.85/2006, solicitând închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei, trecerea în proprietatea indiviză a celor doi asociați, corespunzător cotelor de participare la capitalul social, a celor două bunuri aflate în patrimoniul debitoarei, radierea debitoarei din evidențele Registrului comerțului și încuviințarea onorariului lichidatorului judiciar în cuantum de 3.000 lei + TVA.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii formulate de practicianul în insolvență.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin sentința comercială nr. 3742/2011 a Tribunalului Comercial C., a fost admisă cererea formulată de către debitoarea SC E. LS, dispunându-se intrarea debitoarei în procedura falimentului, în formă simplificată, fiind numită, ca și lichidator judiciar, P. M C.
S. C. -N. .
În îndeplinirea atribuțiilor sale, lichidatorul judiciar a depus un raport de activitate, solicitând judecătorului sindic închiderea procedurii insolvenței, radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, încuviințarea cheltuielilor făcute cu procedura și a onorariului lichidatorului judiciar.
Prin sentința civilă nr. 6290/_ judecătorul sindic a admis, în parte, cererile lichidatorului judiciar P. M C. S. și a dispus închiderea procedurii de faliment deschisă față de debitoarea SC E. LS și radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Prin cererile de completare a hotărârii pronunțată de către Tribunalul Specializat C., în data de 21 noiembrie 2011, în acest dosar, petenții P. ANAM. în calitate de administrator special al debitoarei SC E. LS și P. M C. S. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC E. LS, au solicitat completarea sentinței civile nr. 6290/_ cu următoarele:
trecerea bunurilor rămase din patrimoniul debitoarei în proprietatea indiviză a asociaților corespunzător cotelor de participare la capitalul social și radierea societății, respectiv 90% în favoarea asociatului Monin Fabrice Armand Michel și 10% în favoarea asociatei P. Anamaria, aceste bunuri fiind autoturism Dacia Breack fabricat în anul 1998 cu valoare de inventar de 6.600 lei, motor Dacia 102- 13, seria 3. fabricat în anul 1998, culoare diamant siller, carte de identitate a autovehiculului C nr. 1., nr. de înmatriculare_ și teren în suprafață de
3.029 mp situat în C. -N., cartier Someșeni, zona Aeroport, f.n., județul C., cu valoare de inventar de 191.480 lei, cumpărat de la Colțea Aurel cu contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3507/_ de BNP Buta M. na, înscris în CF 3425 comuna Someșeni, nr. top. 702/3/50/2 - teren 659 mp, 702/3/51/2 - teren 1.001 mp, 702/3/52/2 - teren 1.369 mp, total teren 3.029 mp;
încuviințarea conform art. 136 din Legea nr. 85/2006 a descărcării lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și asociați.
În motivarea cererilor petenții au arătat că prin raportul final de activitate, la pct. 10, lichidatorul judiciar a formulat propunerile înaintate Tribunalului Comercial C., însă prin sentința pronunțată s-a dispus închiderea procedurii și radierea debitoarei SC E. LS din evidențele ORC C., omițând judecătorul sindic să se pronunțe asupra capătului de cerere privind trecerea bunurilor rămase din patrimoniul debitoarei în proprietatea indiviză a asociaților, corespunzător cotelor de participare la capitalul social și, de asemenea, s-a omis a se pronunța asupra descărcării lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori și asociați, potrivit art. 136 din Legea nr. 85/2006. Cele două cereri privind repartizarea către asociați a bunurilor rămase în patrimoniul debitoarei și descărcarea lichidatorului judiciar au rămas nesoluționare, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 2812al. 1 C.pr.civ., în termenul prevăzut de lege, a fost formulată cererea de completare a hotărârii.
Prin încheierea civilă pronunțată la data de_ judecătorul sindic a respins cererile formulate de către petenții P. ANAM. și P. M C. S., având ca obiect completarea sentinței civile nr. 6290/_ pronunțată de către Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._, ca neîntemeiate.
Prin decizia civilă nr. 401/15 ianuarie 2013 pronunțată de C. ea de Apel C. au fost admise recursurile declarate de administratorul special al debitoarei P. Anamaria și lichidatorul judiciar P. M C. S. în calitate de practician în insolvență desemnat să administreze procedura debitoarei SC E. LS, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru ca aceasta să se pronunțe și asupra cererii privind încuviințarea trecerii în proprietatea indiviză a celor doi asociați ai debitoarei conform cotelor de participare la capitalul social a bunurilor aparținând persoanei juridice a căror lichidare nu a fost necesară întrucât datoriile societății debitoare au fost achitate integral.
Prin raportul de activitate depus la dosar la data de 19 august 2013, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei în baza prev. art. 133 lit. a din Legea nr. 85/2006, încuviințarea trecerii bunurilor proprietatea debitoarei în proprietatea indiviză a asociaților debitoarei Monin Fabrice Armand Michel și P. Anamaria corespunzător cotelor de participare la capitalul social, încuviințarea retribuției lichidatorului judiciar în sumă de 3.000 lei + TVA și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor, creditori și asociați.
În cuprinsul raportului lichidatorul judiciar a arătat că în cadrul procedurii au fost efectuate notificările prevăzute la art. 61 din legea nr. 85/2006, a fost întocmit, afișat și publicat tabelului preliminar și tabelul definitiv al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei, rapoartele întocmite de practicianul în insolvență fiind depuse la dosarul cauzei și publicate în BPI.
În tabelul definitiv al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei a fost înscrisă creditoarea D.G.F.P. C. cu o creanță bugetară în cuantum de 1.614 lei și creditorul M.
C. -N. cu o creanță bugetară în cuantum de 1.842 lei.
În data de_ administratorul special al debitoarei P. Anamaria a achitat integral datoriile societății, fiind achitată creanța creditoarei D.G.F.P. C. cu chitanțele nr. 2693253 și nr. 2723144 și creanța creditorului M. C. -N. cu chitanțele nr. 2. și 6. .
Lichidatorul judiciar a arătat că în patrimoniul debitoarei figurează înscris un autoturism marca Dacia Break, fabricat în anul 1998, cu valoare de inventar 6.600 lei, amortizată integral, nr. de identificare UUU1R13311X2803357, motor Dacia 102-13, seria 3.
, culoare diamant siller, având carte de identitate C nr. 1., înmatriculat sub nr._ precum și un teren în suprafață de 3.029 mp situat în C. -N., cartier Someșeni achiziționat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3507/_ de BNP Buta M.
,a înscris în CF nr. 3425 comuna Someșeni, nr. top. 702/3/50/2, teren în suprafață de 659 mp, nr. top. 702/3/51/2 teren în suprafață de 1.001 mp, nr. top. 702/3/52/2 teren în suprafață de 1.369 mp.
În temeiul prev. art. 133 lit. a din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a solicitat trecerea bunurilor debitoarei în proprietatea indiviză a celor doi asociați P. Anamaria în cotă de 10% și Monin Fabrice Armand Michel în cotă de 90%, corespunzător cotelor de participare la capitalul social.
Referitor la retribuția lichidatorului judiciar s-a arătat că pentru activitatea desfășurată în cadrul procedurii practicianului în insolvență i se cuvine plata unei remunerații în cuantum de 3.000 lei + TVA, solicitând judecătorului sindic încuviințarea acestei remunerații.
Rejudecând în urma casării cu trimitere spre judecare cererea formulată de practicianul în insolvență în baza raportului depus la dosar la data de 19 august 2013, judecătorul sindic va reține și faptul că la data de_ a formulat o cerere întemeiată pe disp. art. 133 lit. a din
Legea nr. 85/2006 și asociatul debitoarei MONIN FABRICE ARM. D MICHEL, solicitând în concret închiderea procedurii falimentului debitoarei și radierea acesteia din evidențele registrului comerțului, urmând ca autoturismul marca Dacia Break înmatriculat sub nr._ și terenul în suprafață de 3.029 mp dobândit de persoana juridică în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3507/_ de BNP Buta M. na să fie trecute în coproprietatea indiviză a asociaților corespunzător cotelor de participare la capitalul social.
Analizând cererea formulată de practicianul în insolvență în condițiile prev. de art. 133 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic reține faptul că în cadrul procedurii falimentului debitoarei practicianul în insolvență a procedat la întocmirea tabelului preliminar al creanțelor, tabel în cadrul căruia au fost înscrisi ca și creditori bugetari D.G.F.P. C. cu suma de 1.614 lei și M. C. -N. cu suma de 1.842 lei.
Totodată, se va reține faptul că îndeplinirea procedurii insolvenței împotriva debitoarei s-a făcut în formă simplificată prin sentința comercială nr. 4467 pronunțată la data de_, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar P. M C. S. și că încă de la data deschiderii procedurii în patrimoniul debitoarei figurau evidențiate autoturismul marca Dacia Break fabricat în anul 1998 și terenul în suprafață de 1.029 mp situat în C. -N., cartier Someșeni, zona aeroportului, f.n.
După deschiderea procedurii simplificate și definitivarea tabelului creanțelor au fost achitate integral creanțele înscrise în favoarea creditorilor de către administratorul special al debitoarei SC E. LS, doamna P. Anamaria.
Astfel, creanța creditorului bugetar D.G.F.P. C. a fost achitată cu chitanțele nr. 2693253 la data de_ (f. 22) și nr. 2723144 la data de_ (f. 23), în timp ce creanța M. UI C. -N. a fost achitată conform chitanței nr. 12. la data de_ (f. 24) și respectiv conform chitanței nr. 6. /_ (f. 24).
Se mai reține faptul că conform disp. art. 133 din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care creanțele au fost complet acoperite prin distribuirile făcute, judecătorul sindic este îndreptățit să pronunțe o sentință de închidere a falimentului și de radiere a debitoarei din registrul în care este înmatriculat chiar înainte ca bunurile din averea debitoarei să fi fost lichidate în întregime, în cazul în care toți asociații persoanei juridice solicită acest lucru în termen de 30 de zile de la notificarea lichidatorului făcută administratorului special, urmând ca bunurile să treacă în proprietatea indiviză a asociaților corespunzător cotelor de proprietate la capitalul social.
În cazul de față, asociați ai debitoarei, conform informațiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, informații ce rezultă din cuprinsul înscrisurilor existente la dosar la filele 19-20, sunt P. Anamaria și Monin Fabrice Armand Michel, aceștia deținând un număr de 5 părți sociale aferente capitalului social și respectiv 45 părți sociale aferente capitalului social.
Judecătorul sindic apreciază că în speță sunt întrunite cerințele prev. de art. 133 din Legea nr. 85/2006 întrucât creanțele debitoarei au fost integral acoperite în urma plăților făcute de practicianul în insolvență și ambii asociați ai debitoarei au formulat cerere de închidere a procedurii și de trecere a bunurilor existente în patrimoniul persoanei juridice în proprietatea indiviză a lor corespunzător cotelor de participare la capitalul social.
Pe cale de consecință, judecătorul sindic va admite cererea formulată și în baza disp. art. 133 din Legea nr. 85/2006, va dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC E.
LS și radierea acesteia din registrul comerțului.
Totodată, în baza prev. art. 133 alin.1 lit.a teza finală din același act normativ, va dispune, în virtutea legii, trecerea în proprietatea indiviză a asociaților debitoarei P. ANAM. și MONIN FABRICE ARM. D MICHEL corespunzător cotelor de participare la capitalul debitoarei, respectiv 10/100 părți în favoarea asociatei P. Anamaria și 90/100 părți în favoarea asociatului Monin Fabrice Armand Michel, a bunurilor proprietatea debitoarei respectiv a autoturismului Dacia Break fabricat în anul 1998, nr. de identificare UUU1R13311X2803357, motor Dacia 102-13, seria 3., culoare diamant siller, având carte de identitate C nr. 1., înmatriculat sub nr._ precum și a terenului în suprafață de
3.029 mp situat în C. -N., cartier Someșeni achiziționat în baza contractului de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 3507/_ de BNP Buta M., înscris în CF nr. 3425 comuna Someșeni, nr. top. 702/3/50/2, teren în suprafață de 659 mp, nr. top. 702/3/51/2 teren în suprafață de 1.001 mp, nr. top. 702/3/52/2 teren în suprafață de 1.369 mp.
Pentru a dispune în acest sens judecătorul sindic a avut în vedere cartea de identitate a autovehiculului depusă în copie xerox de practicianul în insolvență și talonul autovehiculului (f. 46-47) prezentate și în original spre vedere judecătorului sindic, ce atestă dreptul de proprietate al debitoarei asupra acestuia.
Totodată, a fost avut în vedere estrasul de carte funciară depus la dosar în copie xerox eliberat la data de_, extras conform căruia asupra imobilului mai sus menționat este proprietar tabular debitoarea SC E. LS .
În baza prev. art. 136 din Legea nr. 85/2006, se va dispune descărcarea lichidatorului judiciar de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
Cererea formulată de practicianul în insolvență având ca obiect plata remunerației în cuantum de 3.000 lei + TVA va fi respinsă prin raportare la disp. art.4 alin.1 din Legea nr. 85/2006, conform cărora toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin legea insolvenței se suportă din averea debitorului, plățile urmând a se face dintr-un cont deschis pe baza unei dispoziții emise de către debitor sau de către administratorul judiciar, iar în cursul falimentului de către lichidatorul judiciar.
Judecătorul sindic apreciază că, față de dispozițiile legale mai sus enunțate, nu se justifică încuviințarea cererii formulate de practicianul în insolvență de plată a remunerației din fondul constituit în baza disp. art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, atâta timp cât debitoarea deținea bunuri în patrimoniu, iar cererea de închidere a procedurii a fost formulată în condițiile prev. de art. 133 alin.1 lit.a din Legea nr. 85/2006. Suportarea remunerației și a cheltuielilor de procedură se impunea a se face din valorificarea bunurilor debitoarei, neexistând nici o justificare legală ca plata remunerației lichidatorului judiciar să se facă în condițiile prev. de art.4 alin.4 din Legea nr. 85/2006.
În baza disp. art. 135 din legea nr. 85/2006 sentința de închidere a procedurii va fi notificată tuturor creditorilor, debitoarei, lichidatorului judiciar, D.G.F.P. C. și O.R.C. C., în vederea efectuării mențiunii închiderii procedurii și radierii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC E. LS, cu sediul în C.
-N. B-dul 21 D. nr. 150, bl. 2B, ap. 49, jud. C., având J_, CUI 14331926 și radierea acesteia din registrul comerțului.
Dispune trecerea autovehiculului marca DACIA BREAK, 4+1 uși, număr de identificare UU1R13311X2803357, seria 3., culoare gri metalizat, anul fabricației 1999, înmatriculată sub nr._ și a terenului în suprafață de 3029 mp înscris în CF 3425 Someșeni nr. top 702/3/50/2 în suprafață de 659 mp, 702/3/51/2 în suprafață de 1.001 mp și nr. top 702/3/52/2 în suprafață de 1.369 mp, în coproprietatea asociaților debitoarei P. ANAM. și MONIN FABRICE ARNAUD MICHEL, corespunzător cotelor de participare la capitalul social al debitoarei, respectiv 10/100 părți în favoarea asociatei P. ANAM. și 90/100 în favoarea asociatului MONIN FABRICE ARM. D MICHEL.
Descarcă lichidatorul de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
Respinge cererea formulată de practicianul în insolvență având ca obiect plata remunerației în cuantum de 3.000 lei + TVA.
Dispune notificarea prezentei sentințe tuturor creditorilor, debitoarei, lichidatorului,
D.G.F.P. a jud. C. și O.R.C. de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării mențiunii închiderii procedurii și radierii.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 31 octombrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC,
C. C.
T.
B.
GREFIER,
Red.CC/MM 6 ex./_
← Decizia civilă nr. 6118/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 3264/2013. Procedura insolvenței → |
---|