Sentința civilă nr. 3015/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R.
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.3015/2013
Ședința publică din data de 5 noiembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC - D. M. D. GREFIER - A. VLAIC
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei SC T. M. SS C. -N., în conformitate cu prevederile Legii 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta administratorului judiciar al debitoarei, practician în insolvență
Pușcaș.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta administratorului judiciar al debitoarei depune la dosar raportul de activitate, cu anexă, arătând că nu se opune admiterii cererii de obligare a debitoarei la plata unei cauțiuni, formulată de către ELECTRICA SA și solicită acordarea unui nou termen pentru continuarea procedurii de reorganizare a debitoarei.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii de stabilire a cauțiunii formulată de către creditoarea ELECTRICA FURNIZARE SA și stabilește un nou termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de_, ora 11, sala 249.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin sentința civilă nr. 5845/2011 pronunțată la data de 1 noiembrie 2011 a fost admisă cererea formulată de creditoarea A. C. -N. reprezentată de D. C. și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarea SC T. M. SS, fiind numit în calitate de administrator judiciar C. M. M. M. . Prin aceeași hotărâre a fost fixat termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță pentru data de_, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor pentru data de_, termenul pentru depunerea contestațiilor pentru data de_ și termenul pentru definitivarea tabelului creanțelor la_ .
Prin încheierea civilă nr. 511/_ au fost prorogate termenele limită stabilite prin sentința civilă nr.5845/_, astfel:
termen limită pentru depunerea declarațiilor de creanță -_ ;
termen limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar de creanțe -_ ;
termen pentru formularea eventualelor contestații -_ ;
termen pentru definitivarea tabelului de creanțe -_ .
Prin sentința civilă nr. 3325/_ a fost definitivat tabelul de creanțe al debitoarei SC T. M. S.
, conform modului de soluționare a contestației înregistrate în dosarul nr._ /a3 al Tribunalului Specializat
, după cum urmează:
A. C. -N. - creanță bugetară în sumă de 540.616 lei;
M. C. -N. - creanță bugetară în sumă de 1.540 lei;
E.ON E. R. SA - creanță chirografară în cuantum de 4.782,41 lei;
SC C. E. SS - creanță chirografară în cuantum de 5.010,18 lei;
SC AB O. H. S. - creanță chirografară în cuantum de 1.379 lei;
SC S. P. S. - creanță chirografară în cuantum de 237,09 lei;
SC M. K. E. SA - creanță chirografară în cuantum de 1.032.640,65 lei.
Prin aceeași hotărâre s-a luat act de decizia creditorului majoritar SC M. K. E. SA de confirmare a SP R. LS în calitate de administrator judiciar al debitoarei, cu o remunerație în sumă de 2.000 lei plus TVA/lună și s-a dispus încetarea atribuțiilor administratorului judiciar C. M. M. M. și îi confirmă un onorariu în sumă de 2.000 lei plus TVA/lună, pentru perioada în care și-a exercitat atribuțiile în procedură.
Prin sentința civilă nr.4578/_ a fost respinsă ca nefondată cererea de repunere în termenul de declarare a creanței, cerere formulată de către SC W. C. H. S. în cadrul procedurii falimentului debitoarei SC T. M.
SS și a fost confirmat planul de reorganizare formulat de către debitoare prin administrator special Marco Tempestini.
Prin cererea înregistrată la data de 27 septembrie 2013, creditoarea SC FILIALA DE FURNIZARE A E. I ELECTRICE "ELECTRICA FURNIZARE"; SA a solicitat judecătorului sindic obligarea debitoarei SC T.
M. SS să constituie în favoarea creditoarei, în calitate de furnizor de energie electrică, o cauțiune în valoare totală de 1.536,47 lei reprezentând 30% din costul serviciilor prestate societății și neachitate ulterior deschiderii procedurii, în perioada de reorganizare, respectiv în perioada_ -_ și să pună în vedere administratorului judiciar să facă toate demersurile care se impun pentru achitarea integrală și la termenul scadent a facturilor emise
1
de creditoare, cu titlu de cheltuieli curente, în conformitate cu prev. art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 și în conformitate cu planul de reorganizare confirmat.
În motivarea cererii creditoarea a arătat că în baza contractului de furnizare a energiei electrice nr. 7061201-8/_ 1, respectiv actul adițional nr. 1 la contractul de furnizare, menținut de administratorul judiciar al debitoarei, a livrat energie societății la locul de consum situat în Gilău, str. Principală Ferma 8, Hala 6, jud. C. NLC 7061201. Obligația contractuală corelativă era aceea de achitare integrală și la termenul scadent înscris pe factură a contravalorii serviciilor prestate, însă această obligație nu a fost respectată.
Astfel, în perioada_ -_ debitoarea aflată în reorganizare pe baza planului admis, a acumulat datorii substanțiale, în valoare totală de 5.121,58 lei. atât debitoarea, cât și administratorul judiciar al acesteia au fost informați periodic asupra situației facturilor neachitate.
Creditoarea a arătat că, în calitate de comerciant de energie electrică, și-a îndeplinit obligațiile contractuale și cele impuse de art. 38 din Legea nr. 85/2006, însă este grav prejudiciată prin neplata facturilor emise în sarcina debitoarei, întrucât este, la rândul ei, nevoită să achite producătorilor de energie electrică precum și transportatorilor atât costul energiei electrice livrate debitoare, cât și penalități de întârziere pentru neplata la termen a energiei electrice livrate.
S-a arătat că din interpretarea per a contrario a disp. art. 86 alin. 7 din Legea nr. 85/2006, menținerea contractelor de furnizare a energiei electrice, contracte care prevăd plăți periodice în sensul Legii nr. 85/2006, obligă administratorul judiciar să efectueze plăți pentru perioadele după data deschiderii procedurii insolvenței, iar după data confirmării planului de reorganizare debitoarea trebuie să facă plățile necesare derulării activității curente, în condițiile legii insolvenței.
Potrivit art. 64 alin.6 din Legea nr. 85/2006, creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație sau în procedura reorganizării judiciare, vor fi plătite conform documentelor din care rezultă.
Potrivit art. 104 din Legea nr. 85/2006, prin excepție de la disp. art. 38, judecătorul sindic poate, la cererea furnizorului, să depună o cauțiune la o bancă, drept condiție pentru îndatorirea furnizorului de a-i preda serviciile sale în timpul desfășurării procedurii de reorganizare. O astfel de cauțiune nu va putea depăși 30% din costul serviciilor prestate debitorului și neachitate ulterior deschiderii procedurii.
Analizând cererea formulată de creditoarea SC FILIALA DE FURNIZARE A E. I ELECTRICE
"ELECTRICA FURNIZARE"; SA, judecătorul sindic reține următoarele:
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite cererea formulată de creditoarea SC FILIALA DE FURNIZARE A E. I ELECTRICE
"ELECTRICA FURNIZARE"; SA și în consecință:
Stabilește în sarcina debitoarei SC T. M. SS obligația de consemnare a unei cauțiuni în valoare de 1.536,47 lei, în favoarea creditoarei SC FILIALA DE FURNIZARE A E. I ELECTRICE "ELECTRICA FURNIZARE"; SA, reprezentând 30% din costul serviciilor prestate în perioada_ -_ .
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 5 noiembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. M. D. A. VLAIC
Red.DMD/MM 3 ex./_
2
← Sentința civilă nr. 5906/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 913/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|