Sentința civilă nr. 3031/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
SPECIALIZAT C. Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.3031/2013
Ședința publică din data de 11 septembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: C. G. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii formulate de C. P. E. ,în calitate de lichidator desemnat în condițiile Legii nr.31/1990 pentru debitoarea S.C B. S.R.L, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.85/2006.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă pentru debitoare, reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze procedura, d-na practician în insolvență P. E. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că la dosarul cauzei s-au înregistrat următoarele înscrisuri:
în data de 17 septembrie 2013, din partea INSOLVROM IPURL, ofertă de servicii profesionale;
în data de 14 octombrie 2013, din partea DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A Jud.
, cerere de admitere a creanțelor bugetare;
în data de 17 octombrie 2013, raportul de activitate privind descrierea modului în care lichidatorul judiciar s-a achitat de atribuțiile sale, cu acte în anexă,
în data de 18 octombrie 2013, din partea lichidatorului judiciar procesul verbal de afișare a tabelului preliminar de creanțe la ușa instanței;
în data de 21 octombrie 2013, din partea lichidatorului judiciar, raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la starea de insolvență a debitoarei;
în data de 29 octombrie 2013, din partea lichidatorului judiciar, cerere privind închiderea procedurii simplificate a falimentului.
Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar extrase din buletinul procedurilor de insolvență nr. nr. 17462/_ și nr.17962/_ pentru a face dovada publicării raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la starea de insolvență și a cererii de închidere a procedurii.
Având cuvântul asupra cererii de închidere a procedurii, reprezentanta lichidatorului judiciar arată că susține cererea astfel cum a fost întocmită, solicitând, în temeiul dispozițiilor art.131 din Legea nr.85/2006, închiderea procedurii de insolvență a debitoarei, radierea societății din evidențele registrului comerțului, descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități privitoare la procedură, aprobarea recuperării cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.
Judecătorul sindic reține faptul că nu s-au formulat opoziții împotriva hotărârii de deschidere a procedurii; de asemenea, reține că nu s-au formulat contestații la tabelul preliminar, motiv pentru care, având în vedere decizia de neconstituționalitate a Codului insolvenței și considerentele acesteia potrivit căreia se aplică în continuare dispozițiile Legii nr.85/2006, raportat la dispozițiile art.72-74 din Legea nr.85/2006, va definitiva tabelul de creanțe în forma în care acesta a fost publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr.17408/_ și va reține cauza în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii formulate de lichidatorul judiciar în baza dispozițiilor art.131 din Legea nr.85/2006.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea înregistrată sub nr. 322/_ și depusă la dosarul cauzei la data de 29 octombrie 2013 lichidatorul judiciar C.I.I. P. E. a fost analizată întreaga activitate derulată pe parcursul procedurii falimentului debitoarei SC B. S., solicitându-se raportat la prev. art.131 din Legea nr.85/2006 închiderea procedurii, radierea debitoarei din registrul comerțului, descărcarea lichidatorului judiciar de toate îndatoririle și responsabilitățile privitoare la procedură și încuviințarea plății cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.
În cuprinsul raportului a fost făcută o analiză a principalelor operațiuni efectuate în cadrul procedurii și s-a arătat că notificarea deschiderii procedurii a fost publicată în BPI și în ziarul "Monitorul de C. "; din data de_, fiind trimisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul cu care societatea este înscrisă la ORC C.
. Notificarea trimisă la sediul debitoarei a fost returnată cu mențiunea "Avizat, teren privat";, iar cea trimisă administratorului statutar Bodnar E. a fost confirmată de primire.
În urma notificărilor trimise a fost formulată o singură declarație de creanță din partea creditoarei ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., fiind întocmit tabelul preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei care a fost definitivat și afișat la ușa instanței și publicat în BPI.
Lichidatorul judiciar a arătat că prin scrisoarea nr. 2749/_ Primăria Comunei Beliș i-a comunicat faptul că debitoarea nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri impozabile și nici cu debite.
1
Întrucât documentele financiar-contabile ale debitoarei nu au fost predate, lichidatorul judiciar a arătat că nu a fost în măsură să stabilească împrejurările și cauzele care au determinat insolvența debitoarei, nefiind identificate premisele necesare stabilirii răspunderii personale patrimoniale prevăzute de disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Având în vedere că în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri, că nu există disponibilități bănești în conturile bancare deschise pe numele societății și că toate cheltuielile legate de procedură au fost suportate de către lichidatorul judiciar, acesta i-a solicitat unicului creditor implicat în procedură să-și exprime poziția cu privire la avansarea sumelor necesare continuării procedurii.
Având în vedere că unicul creditor implicat în procedură nu a fost de acord cu avansarea sumelor de bani necesare continuării procedurii, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei în temeiul prev. art.131 din Legea nr.85/2006, întrucât debitoarea nu are sume de bani în conturi și nici bunuri care pot fi valorificate în procedură.
Analizând cererea de închidere a procedurii falimentului formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele:
Conform art. 131 din Legea 85/2006, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Deoarece în averea debitoarei nu există bunuri, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele de bani necesare continuării procedurii, judecătorul sindic va admite cererea formulată de lichidatorul judiciar și se va dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC B. S. și radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
În baza disp. art.136 din Legea nr.85/2006, se va dispune descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
În temeiul art.11 și art.4 din Legea nr.85/2006, va fi încuviințat onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 3.000 lei și cheltuielile de procedură nedecontate în cuantum de 373,80 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art.4 din Legea nr.85/2006.
În ceea ce privește suma de 104 lei solicitată cu titlu de cheltuieli de procedura conform chitanței din 7 iunie 2010, judecătorul sindic reține că acesta este anterioară deschiderii procedurii (11 septembrie 2013) și în consecință nu poate fi acordată cu titlul de cheltuieli din fondul de lichidare în temeiul art. 4 din Legea nr. 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite cererea lichidatorului judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ "P. E. ";, formulată în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC B. S., J_, CUI 24190573, cu sediul în S., comuna Beliș, nr. 22, jud. C. și, în consecință:
Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC B. S. în condițiile art. 131 din Legea nr.
85/2006.
Dispune radierea debitoarei SC B. S. din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă
Tribunalul Cluj.
Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Încuviințează onorariul lichidatorului judiciar, CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ "P. E. ";, în cuantum de 3.000 lei și cheltuieli de procedură nedecontate în cuantum de 373,80 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006 și respinge cererea pentru suma de 104 lei cu titlul de cheltuieli de procedură.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la T. Specializat C. . Pronunțată în ședință publică, azi 6 noiembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. G. A. B.
Red.CG/MM 6 ex./_
2
← Încheierea civilă nr. 2028/2013. Procedura insolvenței | Decizia civilă nr. 3979/2013. Procedura insolvenței → |
---|