Încheierea civilă nr. 2437/2013. Procedura insolvenței

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 2437/2013

Ședința Camerei de consiliu din data de 27 septembrie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: E. B. GREFIER: A. Z.

Pe rol fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii falimentului împotriva debitoarei SC E/S. CL DS, la solicitarea acesteia, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal, la cele 2 strigări ale cauzei, debitoarea nu se prezintă.

Soluționarea cauzei s-a dispus în ședința Camerei de consiliu, fără citarea debitoarei, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. 5 din Legea nr. 85/2006.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă.

La dosar s-au depus de către: CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ BORȘA

D. CRISTINA, la data de 23 septembrie 2013, INSOLVROM IPURL, la aceiași dată, CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ CREMENE SIMION, la data de 24 septembrie 2013, JUDICIAR SPRL, la aceiași dată, CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ SĂVUȘ CRISTIAN, la data de 24 septembrie 2013, H & B INSOLV SPRL, la data de 23 septembrie 2013, oferte de servicii.

Judecătorul sindic, în baza prevederilor art. 529 alin.1 din Noul cod de procedură civilă, constată că acest tribunal este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza, față de prevederile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și întrucât debitoarea își are sediul în circumscripția acestei instanțe. De asemenea, judecătorul sindic, constatând cauza în stare de judecată, o reține în pronunțare, pe baza actelor aflate la dosar.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând, reține că, prin cererea înregistrată la data de 19 septembrie 2013 sub nr._, debitoarea SC E-S. CL DS a solicitat deschiderea procedurii simplificate a insolvenței .

În motivarea cererii, debitoarea a arătat că nu desfășoară activitate din anul 2011, că este în stare de insolvență deoarece nu are disponibilități financiare care să asigure funcționarea societății și achitarea datoriilor ajunse la scandență și că nu există șanse de continuare a activității.

Cererea a fost legal timbrată cu 200 de lei taxă judiciară de timbru.

Analizând cererea formulată de debitoare, judecătorul sindic reține următoarele:

Conform art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 insolvența este definită ca fiind acea stare a patrimoniului ce se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.Art 27 din acelși act normativ impune debitorului sa formuleze cerere de deschidere a procedurii insolvenței, in termen de maxim 30 de zile de la data apariției stării de insolvență.

Cererea debitoarei trebuie să fie însoțită de actele menționate la art. 28 din Legea nr.85/2006, respectiv debitoarea trebuie să facă dovada faptului că se află în stare de insolvență, să depună la dosar lista completă a tuturor bunurilor, bilanțul și balanța de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii,

1

lista numelor și adreselor creditorilor, lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare înregistrării cererii introductive, precum și o listă a activităților curente pe care intenționează să le desfășoare în perioada de observație.

Totodată, debitorul este obligat să depună la dosar contul de profit și pierdere pentru anul anterior depunerii cererii, o declarație prin care își arată intenția de intrare în procedura simplificată sau în reorganizare și să descrie modalitățile pe care le are în vedere pentru reorganizarea activității.

De asemenea, debitorul are obligația de a da o declarație pe propria răspundere, autentificată la notar, sau să depună un certificat de la registrul comerțului din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii și o declarație pe propria răspundere, autentificată, din care să rezulte că nu a fost condamnat pentru fals ori infracțiuni prevăzute în Legea concurenței nr.21/1996.

Judecătorul sindic observă că, pe de o parte, debitoarea nu a depus toate actele menționate de art. 28 din Legea nr.85/2006 rep., iar pe de altă parte susținerile acesteia în sensul că nu dispune de lichidități financiare pentru a face față datoriilor ajunse la scandență sunt vădit nefondate.

Conform art. 27 alin. ultim din Legea nr. 85/2006 rep, cererea formulata de debitor prin care se solicită deschiderea procedurii insolvenței ,,se va judeca de urgență, in termen de maxim 5 zile in camera de consiliu, fără citarea părților";. Conform art. 149 din Legea nr. 85/2006 rep.,, dispozițiile prezentei legi se completează, in măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de procedura civilă (…)";.

Conform art. 200 din noul Cod de procedura civilă, cererea înregistrată care nu îndeplinește cerințele art. 194-197, urmează procedura de regularizare prevăzută de textul anterior menționat, reclamantului aducându-i-se la cunoștință lipsurile acesteia și obligația de a le remedia în termen de maxim 10 zile.

Judecătorul sindic apreciază că in cazul cererii de deschiderea procedurii insolvenței formulate de către debitoare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 200 din noul Cod de procedură civilă, aceste dispoziții fiind incompatibile cu cele ale art. 27 alin. ultim din Legea nr. 85/2006 rep.

Astfel, judecătorului sindic îi este interzis să supună cererea formulată de către debitorul aflat în insolvență procedurii regularizării, fiind obligat sa o judece în termenul imperativ de 5 zile prevăzut de art. 27 alin. ultim din Legea nr. 85/2006 rep., acest termen fiind stabilit de legiuitor nu doar în favoarea debitorului titular al cererii, ci și în beneficiul creditorilor acestuia, interesele acestora fiind prejudiciate prin întârzierea deschiderii procedurii, respectiv prin agravarea stării de insolvență a debitorului.

Așa cum s-a reținut în cele ce preced, debitoarea nu a depus declarațiile pe proprie răspundere menționate de art. 28 lit. j) și k) din Legea nr. 85/2006 autentificate de un notar public sau certificate de un avocat. În acest sens, judecătorul sindic reține că debitoarea si-a desemnat trei administratori (KASSAI AKOS, S. CSABA ISTVAN și SOOS T. ), însă la dosarul cauzei au fost depuse declarații date doar de S. CSABA ISTVAN, declarații care nu sunt autentificate, respectiv nu sunt certificate.

Apoi, judecătorul sindic reține că în conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. din Legea nr. 85/2006, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.

Din balanța de verificare la_ rezultă că debitoarea a reportat doar o pierdere de 802,30 lei (f. 60). Din balanța de verificare aferentă lunii august 2013 rezultă că debitoarea nu a avut nici profit și nici pierdere (f. 24), astfel că susținerile acesteia în sensul că nu are disponibilități pentru a face față datoriilor ajunse la scadență sunt vădit nefondate, debitoarea nefiind în stare de insolvență.

2

Judecătorul sindic reține că procedura reglementată de dispozițiile Legii nr. 85/2006 este o procedură specială, distinctă de procedura reglementată de Titlul VII Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, debitoarea având posibilitatea să urmeze această din urmă procedură în scopul dizolvării, lichidării și radierii societății din registrul comerțului.

Față de toate aceste considerente, dat fiind faptul că cererea debitoarei nu întrunește cerințele prevăzute de art.26 și 27 din Legea nr.85/2006 rep., în baza art.32 din Legea nr.85/2006 rep urmează să fie respinsă ca fiind vădit nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E :

Respinge cererea formulată de debitoarea SC E-S. CL DS cu sediul în C.

-N., C. D., nr. 21, etaj I, ap. 14, jud.C., J_, cerere având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Tribunalul Specializat C. .

Pronunțată în ședință publică din 27 septembrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC,

GREFIER,

E. B.

A.

Z.

Red./Dact.E.B./_

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 2437/2013. Procedura insolvenței