Sentința civilă nr. 3279/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

ROMÂNIA

T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR.3279/2013

Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: C. C. GREFIER: T. B.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei SC A. P. S.

, la solicitarea creditoarei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C.

, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, J. I. S., d-na practician în insolvență Creoștean

M., lipsind reprezentanții creditorilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a depus la dosar la data de 13 noiembrie 2013, din partea lichidatorului judiciar, raportul final și situația financiară finală a debitoarei, întocmite în baza dispozițiilor art. 129 din Legea nr.85/2006, însoțite de acte anexă.

De asemenea, se constată faptul că s-a depus la dosarul cauzei la data de 25 noiembrie 2013, din partea creditorului Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., cerere prin care solicită respingerea cererii de închidere a procedurii insolvenței și acordarea unui nou termen de judecată în vederea soluționării irevocabile a cererii de atragere a răspunderii persoanei care se face vinovată de ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că se supune cererii formulate de creditorul bugetar.

După deliberare, pronunțându-se asupra cererii formulate de creditorul bugetar, judecătorul sindic o respinge ca nefondată, dat fiind faptul că din întreaga economie a Legii nr.85/2006, rezultă împrejurarea că legiuitorul nu a condiționat închiderea procedurii, în niciuna dintre formele pe care le reglementează prin lege, de necesitatea soluționării în mod irevocabil a cererii de angajare formulate împotriva acelor persoane pe care practicianul în insolvență le-ar fi identificat ca fiind pretins vinovate de starea de insolvență a persoanei juridice.

La interpelarea instanței, reprezentanta practicianului în insolvență arată că la momentul actual nu există disponibilități bănești în contul unic al averii debitoarei, învederând faptul că distribuirea sumelor a fost făcută prin planul cuprins în raportul final.

Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosarul cauzei dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență a convocatorului Adunării creditorilor și a raportului final, precum și un extras de pe portalul Curții de A. C., din care rezultă faptul că a fost anulat ca netimbrat recursul formulat împotriva sentinței prin care s-a respins contestația la planul de distribuire nr. 1, formulată de contestatoarea C. D. . În continuare, arată că susține raportul final astfel cum a fost întocmit și solicită aprobarea acestuia, închiderea procedurii falimentului în formă simplificată deschisă împotriva debitoarei, în conformitate cu prevederile art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006, radierea debitoarei din evidențele Registrului comerțului și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la prezenta procedură.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii formulate de practicianul în insolvență.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin raportul final de activitate și situațiile financiare finale înregistrate de lichidatorul judiciar J. I. sub nr.1197/_ și depus la dosarul cauzei la data de

13 noiembrie 2013, în cadrul procedurii falimentului privind pe debitoarea SC A. P.

S., a fost analizată întreaga activitate derulată pe parcursul procedurii, solicitându-se raportat la prev. art.129 din Legea nr.85/2006 închiderea procedurii, radierea debitoarei din

1

registrul comerțului, descărcarea lichidatorului judiciar de toate îndatoririle și responsabilitățile privitoare la procedură.

În cuprinsul raportului a fost făcută o analiză a principalelor operațiuni efectuate în cadrul procedurii și s-a arătat că prin sentința civilă nr. 2021/_ s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei și că ulterior în urma aprobării raportului de activitate întocmit în baza prev. art.54 prin sentința civilă nr. 2480/_ s-a dispus trecerea debitoarei în faliment procedura simplificată.

În urma deschiderii procedurii a fost notificată debitoarea administratorul statutar pentru predarea documentelor prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, a ștampilelor și a tuturor documentelor necesare întocmirii raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus debitoarea la starea de insolvență.

În urma intrării practicianului în insolvență în posesia documentelor debitoarei au fost notificați creditorii și s-a întocmit tabelul preliminar, cu luarea în considerare a prev. art.72 din Legea nr.85/2006, tabel ce a fost afișat la ușa instanței și publicat în BPI nr. 10318/_ .

Tabelul preliminar a fost comunicat și creditorilor care nu au fost înscriși cu sumele solicitate și, având în vedere că împotriva acestuia nu au fost formulate contestații, a fost definitivat, tabelul definitiv fiind afișat la ușa instanței la data de_ și publicat în BPI nr. 12037/_ .

La data de_ lichidatorul judiciar s-a deplasat la adresa din C. -N., Piața 1 Mai nr. 3, unde în prezența administratorului special al debitoarei Bazso Rozalia s-a procedat la inventarierea bunurilor aflate în evidența contabilă.

Patrimoniul debitoarei a fost format din bunuri mobile constând în piese auto și autoutilitara BB Furgon marca Peugeot. O parte din bunurile mobile au fost valorificate pentru suma de 2.183,62 lei, iar pentru bunurile imobile care nu au fost valorificate s-a aprobat propunerea de casare a acestora.

Autoutilitara mrca Peugeot a fost valorificată pentru suma de 20.124,34 lei, astfel că totalul sumelor acumulate în contul unic al averii debitoarei a fost de 22.307,96 lei cu TVA inclus, sumă a cărei distribuire s-a propus a se face în conformitate cu planul de distribuire și raportul asupra fondurilor deținute în patrimoniul debitoarei în favoarea lichidatorului judiciar în vederea acoperirii cheltuielilor de procedură onorariului lichidatorului judiciar.

Au fost întocmite situațiile financiare finale ale procedurii, depuse la dosar la fila 137 vol. IV, pasivul debitoarei nefiind acoperit, lichidatorul judiciar susținând că a formulat cerere de antrenare a răspunderii administratorului statutar, cerere care face obiectul dosarului nr._ /a2 al T. ui Specializat C. .

În baza disp. art.129 alin.1 din legea insolvenței, practicianul în insolvență a procedat la convocarea adunării creditorilor pentru data de_ pentru a supune aprobării acesteia raportul final și situațiile financiare finale, raportul fiind publicat și în BPI nr.19105/_ (f.156-160 vol. IV).

Împotriva raportului final au fost formulate obiecțiuni de creditoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., obiecțiuni care au fost respinse conform motivelor expuse în practicaua sentinței.

Ținând cont de faptul că în patrimoniul debitoarei nu mai există bunuri a căror valorificare să permită recuperarea pasivului debitoarei și deoarece procedura falimentului debitoarei astfel cum este reglementată de dispozițiile legale s-a derulat cu respectarea legii, judecătorul sindic va aproba conform art.129 alin.2 din Legea nr.85/2006 raportul final și în baza prev. art.132 alin.2 din legea insolvenței va dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC A. P. S. .

În baza acelorași dispoziții legale, teza finală, se va dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

În baza prev. art.135 din Legea nr.85/2006, sentința de închidere a procedurii va fi notificată lichidatorului, debitoarei, tuturor creditorilor, asociaților debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii radierii și închiderii procedurii.

În baza art.136 din același act normativ, lichidatorul va fi descărcat de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori sau asociați.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

2

Aprobă raportul final de activitate și situațiile financiare final întocmite de lichidatorul judiciar J. I. S. în cadrul procedurii falimentului debitoarei SC A. P.

S., J_, CUI 16905383, și în consecință:

Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei și radierea debitoarei din registrul comerțului.

Descarcă lichidatorul de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură. Dispune notificarea prezentei sentințe tuturor creditorilor, debitoarei,

lichidatorului, D. a jud. C. și O. de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării mențiunii închiderii procedurii și radierii.

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 28 noiembrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

C. C. T. B.

Red.CC/MM 6 ex./_

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3279/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)