Sentința civilă nr. 3342/2013. Procedura insolvenței

R O M Â N I A

SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3342/2013

Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - F. I. M. GREFIER - F. B.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței în formă simplificată, deschisă împotriva debitoarei SC P. P. S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar J. S., desemnat pentru debitoare, d-na Nuna Corina, practician în insolvență, lipsind ceilalți participanți la procedură.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că lichidatorul judiciar al debitoarei a înregistrat la dosarul cauzei, următoarele înscrisuri:

în data de_, atât în formă scrisă cât și pe suport electronic, raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei;

în data de_, atât în formă scrisă cât și pe suport electronic, tabelul preliminar de creanțe al debitoarei și dovada afișării acestui tabel, la ușa instanței;

în data de_, atât în formă scrisă cât și pe suport electronic, raportul privind stadiul procedurii insolvenței debitoarei, însoțit de acte anexe;

în data de_, procesul verbal al adunării generale a creditorilor, debitoarei din data de_ ;

în data de_, atât în formă scrisă cât și pe suport electronic, raportul privind stadiul procedurii cu solicitarea de închidere a procedurii conform dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, însoțit de acte anexe.

Se constată de asemenea că s-a înregistrat la dosar cerere de admitere a creanțelor de către creditoarea A. C., în data de_ .

Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar dovada publicării raportului privind stadiul procedurii cu solicitarea de închidere a procedurii, în

B.P.I. nr. 20404/_ și declarația de creanță formulată de către O. G. I., fosta Botezan și susține rapoartele de activitate astfel cum au fost întocmite. Arată că a fost desemnat în calitate de administrator special al debitoarei d-na O. G.

I. iar în urma verificării cererilor de admitere a creanțelor a procedat la întocmirea tabelului preliminar de creanțe al debitoarei. Solicită să se constate că nu s-au formulat opoziții împotriva hotărârii de deschidere a procedurii și nici contestații împotriva tabelului preliminar al creditorilor, motiv pentru care solicită definitivarea tabelului creditorilor. În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor cuprinse în art. 138 din Legea nr. 85/2006, arată că nu a identificat elemente incidente acestui articol, iar în ceea ce privește bunurile societății, arată că la data deschiderii procedurii societatea nu deținea bunuri vandabile în patrimoniu. Având în vedere faptul că niciunul dintre creditori nu au înțeles să avanseze sumele de bani pentru continuarea procedurii și nu există bunuri în averea debitoarei, solicită în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii falimentului debitoarei, radierea debitoarei din evidențele O. C., descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități și încuviințarea plății sumei de 3.720 lei, reprezentând onorariu lichidator pentru activitatea desfășurată și a cheltuielilor de procedură avansate, în sumă de 275,56 lei.

Judecătorul sindic, în temeiul art. 33 din Legea nr. 85/2006 ia act că nu s- au formulat opoziții la hotărârea de deschidere a procedurii, în temeiul art. 73 și 74 din Legea nr. 85/2006 definitivează tabelul preliminar de creanțe, în forma în

care a fost publicat în B.P.I. nr. 19095/_ și reține cauza în pronunțare asupra propunerii de închidere a procedurii.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând, reține că, prin cererea înregistrată la data de 29 noiembrie 2013, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței, radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj și descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități.

În motivare, lichidatorul judiciar a arătat că prin încheierea civilă din data de_, pronunțată de către T. Specializat C., în dosarul nr._, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva debitoarei

S.C. SC P. P. S. fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar J. S. .

De asemenea, lichidatorul judiciar a învederat că în exercitarea atribuțiilor ce îi revin s-a procedat la întocmirea unei notificări prin care s-a învederat administratorului statutar faptul că împotriva societății debitoare s-a declanșat procedura insolvenței în formă simplificată, motiv pentru care are obligația de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar actele prevăzute în art. 28 ale Legii 85/2006, în condițiile prevăzute de art. 35 al aceluiași act normativ.

În cuprinsul notificării s-a arătat că fapta de a nu pune la dispoziția lichidatorului judiciar actele solicitate, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare sau cu amendă.

Tot în exercitarea atribuțiilor care revin lichidatorului judiciar, a fost convocată adunarea generală a asociaților pentru desemnarea administratorului special în vederea îndeplinirii atribuțiilor prevăzute în art. 18 al legii, pentru data de_, dată la care nu s-au prezentat asociații societății, fapt pentru care, la acea dată nu s-a putut proceda la desemnarea administratorului special.

Lichidatorul judiciar a menționat că la data de_, la sediul acestuia, s- au prezentat cele două asociate ale debitoarei care au înțeles să desemneze în calitate de administrator special, în vederea îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de art. 18, pe d-na O. (fostă Botezan) G. I. .

De asemenea, lichidatorul judiciar a notificat deschiderea procedurii de insolvență în forma simplificată prin BPI nr. 13.803/_, în cotidianul România Liberă, la data de_, precum și în condițiile C.proc.civ. raportat la faptul că lichidatorului judiciar i-au fost puse la dispoziție actele societății.

Totodată, lichidatorul judiciar a emis notificări către Municipiul C. -N., comuna Jucu și principalele instituții bancare, din partea cărora s-au primit informații că debitoarea nu figurează cu bunuri pentru care se datorează bugetului local taxe și impozite.

S-constatat că au fost depuse două cereri de admitere a creanțelor, respectiv una din partea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice, Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. pentru o creanță bugetară în cuantum de 493 lei, respectiv O. (fostă Botezan) G. I., pentru o creanță chirografară subordonată în cuantum de 2.234 lei.

În urma verificării cererilor de admitere a creanțelor, lichidatorul judiciar a procedat la întocmirea tabelului preliminar de creanțe al debitoarei care, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, a fost afișat la ușa instanței, comunicat prin publicare în BPI nr. 19.095/_ ,. fiind comunicat creditoarei care a fost înscrisă parțial față de sumele solicitate, creditor care îndeplinește și calitatea de administrator special desemnat în cauză.

S-a arătat că împotriva tabelului preliminar al creditorilor nu au fost formulate contestații.

În ceea ce privește actele contabile ale societății, în urma demersurilor efectuate, lichidatorul judiciar a menționat faptul că a intrat în posesia documentelor contabile ale societății debitoare, iar în urma analizării acestora lichidatorul judiciar a concluzionat că starea de insolvență poate fi explicată prin prisma mai multor motive, respectiv sistarea activității pe o perioadă îndelungată și dificultatea reluării acesteia, obligațiile de plată neonorate față de bugetul de stat,

evoluția nefavorabilă, atât la nivel de lichiditate, cât și din perspectiva solvabilității și a gradului de îndatorare ai principalilor indicatori economico-financiari.

În ceea ce privește incidența în prezenta cauză a dispozițiilor cuprinse în art. 138 alin.1 lit. a-g a Legii 85/2006, lichidatorul judiciar a concluzionat că nu au fost identificate astfel de elemente, urmând să întreprindă măsuri adecvate în caz de constatare a acestora.

În ceea ce privește bunurile societății, lichidatorul judiciar a învederat faptul că la data deschiderii procedurii, societatea debitoare nu deținea bunuri vandabile în patrimoniu.

Raportat la această situație, precum și la faptul că nu s-au identificat fapte de natura celor prevăzute în art. 138 al legii, lichidatorul judiciar a convocat pentru data de_, orele 10, adunarea generală a creditorilor, având ca ordinea de zi avansarea de către creditori a sumelor de bani necesare continuării procedurii falimentului debitoarei, în cuantum de 3.720 lei.

În cuprinsul convocatorului, lichidatorul judiciar a indicat faptul că, în cazul în care nu va fi aprobată ordinea de zi, ca propune închiderea procedurii falimentului, în conformitate cu art. 131 din Legea 85/2006, privind insolvența comercială.

De asemenea, s-a arătat că, convocatorul a fost comunicat prin publicare în BPI nr. 19.972/_, dovada acestuia demers constituind anexă al prezentului raport de activitate.

Lichidatorul judiciar a învederat faptul că la adunarea creditorilor nu s-a prezentat nimeni și nici unul dintre aceștia nu a înțeles să comunice votul în scris, condiții în care ordinea de zi propusă nu a fost aprobată, acest fapt reieșind din procesul-verbal întocmit în conformitate cu disp. art. 14 a Legi 85/20067 și înregistrat la dosarul cauzei.

Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele:

Derularea procedurii insolvenței a avut loc sub supravegherea administratorului judiciar, ulterior lichidator judiciar și sub controlul judecătoresc al judecătorului sindic. În cadrul procedurii, lichidatorul a constatat că debitoarea nu deține nici un fel de bunuri care, în urma valorificării, ar fi putut conduce la îndestularea creditorilor ale căror creanțe au fost înscrise în tabelul definitiv al creanțelor.

Față de aceste împrejurări, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței întemeiat pe disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006 în orice stadiu al procedurii prevăzute de această lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se va dispune și radierea debitorului din registru în care este înmatriculat.

Analizând cele învederate de lichidatorul judiciar cu privire la situația averii debitoarei, prin prisma dispozițiilor sus evocate, judecătorul sindic constată că aceste dispoziții sunt pe deplin incidente, în averea debitoarei nefiind nici un fel de bunuri de valorificat pentru îndestularea creditorilor și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze vreo sumă de bani pentru continuarea procedurii insolvenței.

Ca atare, judecătorul sindic constată că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea nr. 85/2006 pentru închiderea procedurii insolvenței, în condițiile în care nu există nici un fel de bunuri de valorificat și nici unul din creditori nu a arătat că înțelege să avanseze suma pentru o eventuală continuare a procedurii, astfel încât cererea lichidatorului urmează a fi încuviințată, urmând să se dispună închiderea procedurii, iar în temeiul disp. art. 135 și 136 din același act normativ, să se dispună și notificarea prezentei hotărâri D.G.F.P. C. și

O.R.C de pe lângă Tribunalul Cluj, precum și descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități.

În temeiul disp. art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006 se va încuviința onorariul lichidatorului judiciar OMNIA SOLV IPURL, în cuantum de 3.000 lei + TVA =

3.720,00 lei, precum și cheltuielile de procedură, în cuantum de 275,56 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite cererea lichidatorului judiciar J. S., cu sediul în C. -N., b-dul 21 D. 1989, nr. 126, jud. C., formulată în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC P. P. S., CUI 25063772, J_, cu sediul în com. Jucu, sat Jucu H., nr. 22, jud. C. și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC P. P. S. în condițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Dispune radierea debitoarei SC P. P. S. din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentințe Administrației Județene a Finanțelor Publice C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Încuviințează onorariul lichidatorului judiciar J. S., în cuantum de 3.000,00 lei + TVA = 3.720,00 lei, precum și cheltuielile de procedură, în cuantum de 275,56 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități. Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la

T. Specializat C. .

Pronunțată în ședință publică, azi, 4 decembrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

F. I. M. F. B.

Red.FIM/AA 5 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3342/2013. Procedura insolvenței