Sentința civilă nr. 3407/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a14204

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3407

Ședința publică din_ Completul constituit din:

PREȘEDINTE: N. B. -judecător sindic

G. ier R. J.

Pe rol fiind pronunțarea asupra raportului final cuprinzând propunerea de închidere a procedurii de faliment privind debitoarea SC U. B. S., cu sediul în S. nr.1210, cam.4, jud.M., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, având CUI 22452291, întocmit de lichidatorul judiciar C.

I. de I. M. R., cu sediul în B. M., str.G.Coșbuc nr.32/19, jud.M. .

La apelul nominal făcut în ședință publică pentru lichidatorul judiciar se prezintă practician în insolvență Iulia Abrihan, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat pentru falimentul debitoarei, depune la dosar dovada comunicării și publicării în B.P.I. a raportului final cuprinzând propunerea de închidere a procedurii și solicită aprobarea raportului, închiderea procedurii în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, radierea societății, descărcarea lichidatorului, cesionarea dreptului de executare a sentinței civile nr.684 din_ pronunțată în dosar nr._

/a1 în favoarea creditorilor și aprobarea decontului privind cheltuielile cu procedura conform devizului anexat.

Judecătorul sindic având în vedere actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC

Asupra raportului final :

Prin raportul final înregistrat la data de_, lichidatorul judiciar C.

I. de I. M. R., cu sediul în B. M., str.G.Coșbuc nr.32/19, jud.M. - desemnat pentru falimentul debitoarei SC U. B. S., cu sediul în

S. nr.1210, cam.4, jud.M., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_

, având CUI 22452291, a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei, în temeiul art. 131 din Legea 85/2006 - modificată, radierea societății, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități, cesionarea dreptului de executare a sentinței civile nr.684 din_ pronunțată în dosar

nr._ /a1 în favoarea creditorilor și aprobarea devizului privind cheltuielile cu procedura.

Raportul a fost comunicat creditorilor și publicat în Buletinul procedurilor de I. nr.8104 din_ .

În cauză nici creditorii și nici debitoarea nu au formulat opoziții la raport.

Văzând că nici o parte interesată nu s-a opus închiderii procedurii și că nu există bunuri în averea debitoarei, judecătorul sindic va aproba raportul lichidatorului judiciar și va dispune închiderea procedurii conform dispozitivului, cu toate consecințele ce decurg din aceasta aprobând și plata cheltuielilor cu procedura în temeiul art. 4 din Legea 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :

Aprobă raportul lichidatorului judiciar C.

I.

de I. M.

R.

,

cu sediul în B. M., str.G.Coșbuc nr.32/19, jud.M.

și în consecință:

În temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 - modificată, dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC U. B. S., cu sediul în S. nr.1210, cam.4, jud.M., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_

, având CUI 22452291.

Dispune radierea debitoarei din evidențele Registrului Comerțului de sub J_ .

În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006-modificată, descarcă lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

Cesionează dreptul de executare a sentinței civile nr.684 din_ pronunțată în dosar nr._ /a1, în favoarea creditorilor

Aprobă cheltuielile cu procedura efectuate de lichidatorul C. I. de

I. M. R., cu sediul în B. M., str.G.Coșbuc nr.32/19, jud.M., în cuantum de 3.000 lei + TVA lei onorariu lichidator și suma de 137,4 lei cheltuieli materiale și dispune plata către lichidator a sumei, din fondul de lichidare U.N.P.I.R. M. .

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Se comunică lichidatorului, D. M. și prin Buletinul Procedurilor de I. .

Pronunțată în ședința publică din _

.

PREȘEDINTE,

N. B.

R.

J.

GREFIER,

Red.B.N./Tehnored.J.R.

_ /5 ex.

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

B-dul Republicii nr.2A

Dosar nr._ /a14204

COMU. CARE

Sentința civilă nr.3407

emisă la: ziua 28, luna 05, anul 2013

C ă t r e ,

- C. I. de I. M. R., cu sediul în B. M., str.G.Coșbuc nr.32/19, jud.M. ;

- Direcția Generală a Finanțelor Publice M., cu sediul în B. M., A.

S. nr.2A.

Se comunică, alăturat, copia sentinței civile nr.3407 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ /a1al T. ui M. - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, privind pe debitoarea SC U. B. S. ,

cu sediul în S.

nr.1210, cam.4, jud.M.

, înregistrată în registrul comerțului

sub nr. J_

, având CUI 22452291.

Parafa președintelui instanței G. ier, (semnătura și ștampila) R. J.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3407/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)