Sentința civilă nr. 1130/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

1

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1130/2013

Ședința publică din 22 mai 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: P.

I.

GREFIER: G.

A.

G.

Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe contestatoarea S. L. C. S. , împotriva intimatei D. G. A F. P. B. -N. , având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată - contestație în anulare.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nici una dintre părți. Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că cererea de recuzare a judecătorului sindic P. I., formulată de petentul F. Janos în calitate de administrator statutar, fost angajat și asociat al debitoarei și depusă la dosarul cauzei la data de_, a fost soluționată prin încheierea de ședință pronunțată la data de_, prin anularea cererii ca fiind netimbrată.

Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării contestației în anulare și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

Deliberând constată că :

T R I B U N A L U L

Prin contestația în anulare înregistrată sub numărul de mai sus, contestatoarea S. L. C.

S.

, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se admită prezenta contestație cu consecința reformării sentinței civile pronunțate în 22.08.20l2 de deschidere a procedurii insolvenței.

In motivarea se arată că, la 8.05.20l2, creditorul DGFP BN a solicitat deschiderea procedurii insolvenței prezentei contestatoare, care pentru termenul de judecată din 20.06.20l2 a solicitat termen pentru angajarea unui apărător, iar instanța la următorul termen de judecară din 22.08.20l2, considerând legal îndeplinită procedura de citare, a admis cererea creditorului și a dispus deschiderea procedurii insolvenței.

Arată contestatoarea că, pentru termenul de judecată când s-a deschis procedura insolvenței nu a fost îndeplinită procedura de citare, deoarece la sediul social al societății din S. B., str.C. nr.8, jud.BN, există mai multe societăți comerciale, astfel că mențiunea de pe citație vizând

"afișarea pe ușa principală a clădirii, nu corespunde adevărului ". De asemenea arată contestatoarea că nu sunt îndeplinite disp.art.92/l C.pr.civ, care statuează că în cazul persoanelor juridice procedura de citare și nici comunicarea altor acte de procedură nu este posibilă prin afișare, cu excepția cazului în care se refuză primirea.

Prin cererea de recuzare înregistrată la l3.03.20l3 petentul a solicitat recuzarea judecătorului sindic delegat pentru soluționarea prezentei cauze, cerere ce a fost soluționată prin încheierea pronunțată la ll.04.20l3 în sensul anulării ca netimbrate a cererii de recuzare formulată de petent.

In aceste circumstanțe petentul a fost citat cu mențiunea achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar aferente contestației în anulare formulate. La termenul de judecată din 22.05.20l3, se constată că petentul nu a dat curs dispozițiilor instanței, în sensul achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, devenind incidente disp.art.20 alin.3 din L.l46/l997, privind taxa judiciară de timbru, text în baza căruia instanța a anula ca netimbrată contestația în anulare formulată de către contestator, situație care împiedică analiza pe fond a acestei contestații. .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

2

H O T Ă R Ă Ș T E

In baza art.20 alin.3 din L.l46/l997,

Anulează ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatoarea S. L. C.

S.

, cu sediul în oraș S. B., str.C. nr.8, cam. 2, jud.BN, înreg.laORC BN sub nr. J_, CUI RO 22395599, împotriva sentinței civile nr. l50l din 22 august 20l2 pronunțată de Tribunalul

B. -N. în dosar nr. 2547/ll2/20l2.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 22 mai 20l3.

PREȘEDINTE,

Judecător - sindic

I. P.

A.

G.

Red/dact PI/CR/4 ex. _

GREFIER, G.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1130/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)