Sentința civilă nr. 3410/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
DOSAR NR. _
R.
SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 3410/2013
Ședința publică din data de 09 decembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței deschise împotriva debitoarei S. T. F. S., la solicitarea creditoarei S. H. S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul administratorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, SS, d-nul practician în insolvență Marius Grecu și reprezentanta administratorului special al debitoarei, d-na avocat Bărbos C., cu delegație depusă la dosar la acest termen de judecată, f. 221, lipsind reprezentanții creditorilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrate la dosar următoarele înscrisuri:
în data de 01 octombrie 2013, din partea administratorului judiciar, procesul - verbal de afișare la ușa instanței a tabelului definitiv al creanțelor;
în data de 03 octombrie 2013, din partea Băncii Transilvania S., cerere de repunere în termen și declarație de creanță;
în data de 10 octombrie 2013, din partea Ax P. I. S. ;
în data de 04 decembrie 2013, din partea Băncii Transilvania S., dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 80 lei. Aferentă cererii de repunere în termen;
în data de 05 decembrie 2013, din partea administratorului judiciar, raport de activitate nr. 2, cu acte anexe.
Reprezentatul administratorului judiciar depune la dosar dovezile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvență.
Instanța acordă reprezentantului administratorului judiciar cuvântul în susținerea raportului de activitate întocmit pentru acest termen de judecată.
Reprezentantul administratorului judiciar susține raportul de activitate astfel cum a fost întocmit, arătând că în tabelul definitiv al creanțelor, societatea A. a fost înscrisă provizoriu, sub rezerva depunerii unor înscrisuri suplimentare care să probeze existența unei creanțe, certe, lichide și exigibile. În data de_, reprezentanții societății au transmis administratorului judiciar documentele solicitate, astfel că, solicită consolidarea acestei creanțe în tabelul definitiv. În ceea ce privește cererea de repunere în termen formulată de Banca Transilvania S., reprezentantul administratorului judiciar arată că, pe fond, cererea Băncii Transilvania S. este întemeiată, însă, în ceea ce privește forma, apreciază că această creditoare a fost notificată cu privire la deschiderea procedurii, prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență, potrivit art. 7 alin. 3 din Legea nr. 85/2006. Referitor la cererea formulată de Ax P. I.
S., reprezentantul administratorului judiciar arată că cererea de repunere în termen este lipsită de interes și inadmisibilă cererea de admitere a creanței, având în vedere că este vorba despre o creanță ulterioară deschiderii procedurii.
În procedură, solicită trecerea debitoarei în formă generală, potrivit art. 107 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006, având în vedere că nu s-a depus un plan de reorganizare.
Reprezentanta administratorului special arată că nu se opune trecerii debitoarei în faliment în formă generală.
Instanța deliberând asupra cererii de repunere în termen formulate de către Banca Transilvania S., urmează a o respinge, ca neîntemeiată, având în vedere că Banca Transilvania este un profesionist, iar publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență
poate fi verificată și de către un profesionist, chiar dacă la momentul procedurii nu justifică interesul în cauză, aceasta din urmă având posibilitatea să formuleze o declarație de creanță, sub condiție, faptul că dreptul acesteia față de debitoare s-a născut ulterior notificării cu privire la deschiderea procedurii nu are relevanță sub aspectul împrejurării invocate, care reprezintă teza finală a art. 7 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, și nici într-un caz o împrejurare mai presus de voința părților, având în vedere că față de această creditoare comunicarea deschierii procedurii s-a realizat prin notificarea în Buletinul procedurilor de insolvență, nr. 1706/_ . În ceea ce privește creditoarea Ax P. I. S., constată că aceasta a formulat o cerere de repunere în termen și declarație de creanță, invocând o creanță născută ulterior deschiderii procedurii, procedura fiind deschisă în data de 17 iunie 2013, iar cererea a fost înregistrată la dosar în data de 28 iunie 2013, motiv pentru care, urmează a respinge cererea de repunere în termen, ca lipsită de interes. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Reține cauza în pronunțare asupra propunerii de trecere a debitoarei în faliment în formă generală.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că prin raportul de activitate depus la dosar la data de 5 decembrie 2013 administratorul judiciar SS desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC T. F. S. a arătat că, la data de_ a fost afișat la ușa instanței tabelul definitiv de creanțe, de asemenea, s-a adus la cunoștința administratorului special posibilitatea întocmirii unui plan de reorganizare în termenul legal, însă acesta a arătat că debitoarea nu mai desfășoară nici o activitate, lipsind orice șanse de reorganizare.
Având în vedere că nu a fost depus la dosarul cauzei nici un plan de reorganizare, în temeiul art. 107 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar a solicitat intrarea societății debitoare în faliment procedură generală.
Analizând solicitarea administratorului judiciar, judecătorul sindic constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1758/_ pronunțată în prezentul dosar T. Specializat C. a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei S.C T.
F. S. la cererea creditoarei SC H. S. .
Potrivit art. 107 alin. 1 lit. A pct. c din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic va decide, prin sentință, intrarea în faliment atunci când nici unul din celelalte subiecte de drept îndreptățite nu a propus un plan de reorganizare în condițiile prevăzute la art. 94 sau nici unul din planurile propuse nu a fost acceptat.
Administratorul judiciar a procedat la afișarea la ușa instanței a tabelului definitiv de creanțe la data de_ .
Întrucât în termenul legal de 30 de zile de la afișarea tabelului definitiv la ușa instanței nu a fost depus nici un plan de reorganizare, în temeiul art. 107 alin. 1 lit. A. c din Legea insolvenței, judecătorul sindic urmează a dispune intrarea în faliment în procedură generală a debitoarei SC T. F. S., desemnând în calitate de lichidator judiciar provizoriu SS, în baza disp. art. 107 alin.2 lit. b din Legea nr. 85/2006, care va îndeplini atribuțiile prev. de art. 25 din Legea nr.85/2006.
În baza art. 107 alin.2 se va dispune dizolvarea societății debitoare, reținând că dreptul de administrare al debitoarei este deja ridicat din momentul deschiderii procedurii generale a insolvenței.
În baza art. 107 alin.2 lit. e din Legea nr. 85/2006 se va dispune întocmirea de către lichidatorul judiciar în termen de maxim 5 zile de la intrarea în faliment a debitoarei a unei liste cuprinzând numele / denumirile și adresele/sediile creditorilor și toate creanțele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii.
În baza prev. art. 108 alin.2 se va fixa termen limită pentru înregistrarea creanțelor asupra averii debitoarei în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creanțelor la data de 09 ianuarie 2014, termenul pentru verificarea acestora, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor la 30 IANUARIE 2014, data limită de
depunere a contestațiilor împotriva trecerii creanțelor sau drepturilor de preferință în tabelul suplimentar la data 10 februarie 2014, precum și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și de pronunțare asupra tabelului definitiv consolidat la data de 24 FEBRUARIE 2014.
În temeiul art. 108 alin.1 din Legea nr. 85/2006 va dispune notificarea de către lichidator a intrării în faliment a creditorilor notificați, debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii.
De asemenea, în temeiul art. 113 și urm. din Legea nr. 85/2006 se va dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Se va dispune ca lichidatorul să depună rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor la data de 20 a fiecărei luni.
Se va stabili termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 24 FEBRUARIE 2014, sala 249, ora 11.00.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
:
Admite cererea de trecere în faliment a debitoarei SC T. F. S. formulată de administratorul judiciar SS și, în consecință:
Dispune intrarea în faliment în procedură generală a debitoarei SC T. F. S. și desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu SS, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.
Dispune dizolvarea societății debitoare SC T. F. S.
Dispune întocmirea de către lichidatorul judiciar, în termen de maxim 5 zile de la intrarea în faliment a debitoarei SC T. F. S. a unei liste cuprinzând numele/denumirile și adresele/sediile creditorilor și toate creanțele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii.
Stabilește termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creanțelor la data de 09 ianuarie 2014, termenul de întocmire, afișare, publicare și comunicare a tabelului suplimentar al creanțelor la data de 30 ianuarie 2014, data limită de depunere a contestațiilor împotriva trecerii creanțelor sau drepturilor de preferință în tabelul suplimentar la 10 februarie 2014, precum și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și de pronunțare asupra tabelului definitiv consolidat, la data de 24 februarie 2014.
Dispune notificarea de către lichidatorul judiciar provizoriu a intrării în faliment în condițiile art. 108 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii.
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii.
Stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 24 februarie 2014, sala 249, ora 11.
Definitivă și executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 09 decembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. H. N. N.
Red.DH
5 EX./_
← Sentința civilă nr. 5810/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 2579/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|