Decizia civilă nr. 10318/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 10318/2013
Ședința publică de la 29 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE DP
Judecător C. I. Judecător A. -I. A.
G. M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de SC M. SA PRIN LICHIDATOR
J. E. I. împotriva sentinței civile nr. 4519 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. în contradictoriu cu intimații SC S. C.
S., C. I. DE I. A. L., SC I. C. S., SC M. SA având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată contestație la raport.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22 octombrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4519 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. s-a respins excepția tardivității contestațiilor formulate de SC
S. C. S. excepție invocată de către intimatul E. I., în calitate de lichidator al debitoarei SC M. SA.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale active a intervenientei SC I.
C. S., invocată de către intimatul E. I. .
S-a respins ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă cererea de intervenție formulată de intervenienta SC I. C. S. în cadrul contestației cu privire la Raportul nr. 716/_ încheiat de către intimatul E. I., publicat în BPI nr.10.711/_ .
S-a admis contestațiile formulată de către contestatoarea-creditoare SC S.
C. S. în contradictoriu cu intimatul lichidator E. I. și cu intimații D. G. a F. P. M., P. O. V. de S. și debitoarea SC M. SA.
S-a anulat Raportul nr. 716/_, publicat în BPI nr. 10.711/_ și Raportul nr. 530/_, ambele încheiate de către intimatul lichidator E. I. .
A fost obligat intimatul lichidator E. I. să plătească contestatoarei creditoare SC S. C. S. suma de 120 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 898/_ pronunțată în dosarul nr._ s-a deschis procedura insolvenței față de SC M. SA V. de S., fiind numit administrator judiciar provizoriu E. MRM din B. M. .
Ulterior același administrator judiciar a fost confirmat de către creditori.
Prin Încheierea din_ s-a dispus intrarea în faliment și dizolvarea debitoarei, procedură care s-a derulat sub imperiul Legii nr. 85/2006 intrată în vigoare pe parcurs. Prin aceeași încheiere a fost numit lichidator SC E. MRM S.
B. M., al cărei continuator este intimatul din prezenta cauză E. I. .
În tabelul definitiv al creanțelor încheiat de către administratorul judiciar (f. 201 din dosarul_ ), tabel care nu a fost modificat pe parcursul procedurii, au fost înscriși următorii trei creditori: BCR SA cu o creanță garantată în cuantum de 1.070.546 lei, DGFP M. cu o creanță bugetară în cuantum de 67.825 lei și P. O. V. de S. cu o creanță de 24.210 lei.
Prin contractul de cesiune de creanță încheiat cu creditorul inițial BCR SA la data de_ contestatoarea SC Super C. S. a dobândit calitatea de creditor majoritar al debitoarei SC M. SA, cu o pondere de circa 95% din valoarea totală a creanțelor, fiindu-i opozabile toate actele încheiate în mod voluntar de către BCR SA (f.63,vol. II).
În derularea procedurii au intervenit incidente procedurale de natură litigioasă care au determinat în parte formularea contestațiilor.
Prin Decizia nr. 341/_ publicată în B.P.I. nr. 1693/_ SC S. C.
S. B., în calitate de creditor majoritar al SC M. SA V. de S. a hotărât în temeiul art. 19 alin. 2 și 2 indice 1 din Legea nr. 85/2006 înlocuirea lichidatorului judiciar E. I. B. M., cu C. I. de I. (CII) A. L.
.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație creditoarea D. G. a F.
P. M., înregistrată în dosarul nr._ /a3 și soluționată prin sentința civilă nr.2396/_ (f.118-119, vol.II) prin care s-a respins contestația și a fost confirmată înlocuirea intimatului E. I. cu CII A. L. .
Sentința a fost atacată cu recurs de către E. I. și creditoare, recurs admis de către Curtea de Apel C. prin decizia civilă nr.8551/_ pronunțată în dosarul nr._ /a3 (f.83-83, vol.III și prin care s-a dispus anularea deciziei contestatoarei SC Super C. S. nr. 341/_ și menținerea lichidatorului inițial E. I. .
În temeiul art. 12 alin.1 din Legea nr. 85/2006 hotărârile pronunțate de către judecătorul sindic au caracter executoriu, ceea ce atrage concluzia că în intervalul de timp_ -_ C. ul I. de I. A. L. a exercitat din punct de vedere legal atribuțiile specifice lichidatorului în cadrul procedurii de faliment.
Pe acest temei și dat fiind caracterul contencios al cererii s-a justificat și participarea procesuală temporară a C. ului I. de I. A. L. la judecarea contestației prin care SC Super C. S. a atacat actul denumit"; Raport privind procedura de faliment a debitoarei SC M. SA ", cu nr.716 din data de_, încheiat de către intimatul E. I. .
Examinând contestația și cererea de intervenție în interes propriu cu privire la Raportul nr.716/_ a constatat că prin acest raport denumit";Raport privind procedura de faliment a debitoarei SC M. SA";, depus în dosarul de insolvență la data de_ (f.101-103, vol.II), intimatul E. I. se prevalează de calitatea de lichidator al debitoarei indicată în preambulul actului .
După un scurt istoric al cursului procedurii, cu trimitere și la sentința civilă nr.2396/_ pronunțată în dosarul nr._ /a3 prin care a fost înlocuit cu C. I. de I. (CII) A. L., face următoarele mențiuni a căror legalitate se contestă de către creditoarea SC Super C. S. și intervenienta SC I. C. S. :
-pe parcursul procedurii debitoarea a încasat suma de 263.424,7 lei în urma valorificării bunurilor;
prin procesul-verbal al adunării creditorilor încheiat la data de_ s-a stabilit un comision de succes de 10%+TVA din sumele încasate, pe care intimatul nu l-a încasat de la data deschiderii procedurii;
în patrimoniul debitoarei există bunuri imobile de valorificat iar după înlocuirea intimatului s-a depus o ofertă de cumpărare a bunurilor pentru suma de 450.000 lei+TVA.
Având în vedere că noul lichidator CII A. L. urmează să finalizeze procedura de valorificare a bunurilor se solicită să se aprobe remunerația cuvenită intimatului E. I., în calitate de lichidator, în valoare totală de 46.367,47 lei +TVA constând în 26.342,47 lei +TVA cu titlu de comision de succes de 10% aprobat de adunarea creditorilor iar diferența de 20.020 lei +TVA remunerația cuvenită lichidatorului pentru perioada_ -_ conform devizului de cheltuieli nr.701/_ anexat la raport și depus la fila 103, vol. II.
Contrar afirmațiilor lichidatorului intimat E. I., judecătorul sindic constată că Raportul nr.716/_ nu a fost afișat la sediul T. ui, fără a se depune la dosar procesul-verbal care să ateste îndeplinirea acestei formalități.
Raportul a fost publicat în BPI nr.10.711/_ (f.180-181,vol. II).
Soluționarea contestației și a cererii de intervenție presupun cu precădere stabilirea naturii juridice a acestui Raport, pentru a se verifica legalitatea sa sub aspectul conținutului, precum și cerințele procedurale pentru contestarea la judecătorul sindic.
Așa cum s-a reținut anterior, la data de_ la care s-a depus și încheiat acest act, debitoarea se afla în lichidare, etapă specifică falimentului și care se caracterizează printr-o reglementare specială în art.116-130 din Legea nr. 85/2006 .
Intimatul E. I. nu exercita din punct de vedere legal calitatea de lichidator la acea dată, deținută în intervalul de timp_ -_ de către CII
A. L. .
Potrivit art. 122 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "La fiecare 3 luni, calculate de la data începerii lichidării și cuprinse într-un program de administrare a lichidării care trebuie întocmit în 30 de zile de la numire, lichidatorul va prezenta comitetului creditorilor un raport asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe și un plan de distribuire între creditori. Raportul va prevedea și plata remunerației sale și a celorlalte cheltuieli prevăzute la art. 123 pct. 1";.
La alineatul 2 și 3 sunt stabilite mențiunile obligatorii minime pe care trebuie să le cuprindă raportul asupra fondurilor obținute din lichidare și planul de distribuire.
Conform mențiunilor din Raport și precizărilor aduse în scris de către lichidator suma de 26.342,47 lei +TVA este solicitată cu titlu de comision de succes de 10% aprobat prin Hotărârea adunării creditorilor din data de_, calculat la valoarea de 263.424,7 lei, care s-a stabilit de către intimat că s-a încasat în urma valorificării bunurilor debitoarei până la acea dată. Diferența de
20.020 lei +TVA este solicitată cu titlu de remunerație cuvenită lichidatorului pentru perioada_ -_ conform devizului de cheltuieli nr.701/_ anexat la raport și depus la fila 103, vol. II, precizându-se prin notele de ședință depuse la dosar(f.202-209,222, vol.II) că nu reprezintă cheltuieli cu procedura în sensul art.4 din Legea nr.85/2006, ci exclusiv onorariul fix cuvenit lichidatorului pentru activitatea prestată, suplimentar față de comisionul de succes .
Omisiunea intimatului E. I. de a indica în Raport temeiul de drept nu îl lipsește de valabilitate, în absența unei dispoziții legale care să prevadă această
sancțiune expresă, rămânând ca natura juridică acestui act să fie stabilită în prezentul litigiu.
S-a impus a se stabili cu precădere dacă prin conținutul său Raportul nr.716/_ prezintă elemente de natură a atrage calificarea potrivit art. 122 din Legea nr. 85/2006 .
Intimatul E. I. a invocat prin întâmpinare și concluziile scrise depuse pe parcursul judecății că raportul a fost încheiat cu scopul de a solicita plata remunerației în valoare totală de 46.367,47 lei +TVA la care s-a considerat îndreptățit, fără a încheia raportul prevăzut de art.122 întrucât își pierduse calitatea de lichidator și nu putea dispune plăți .
Natura juridică și conținutul Raportului nr.716/_ s-a impus a fi analizate și prin prisma efectelor juridice ale celorlalte Rapoarte prevăzute de art.
122 din Legea nr. 85/2006 și pe care intimatul E. I. le-a încheiat anterior pronunțării sentinței civile nr.2396/_ .
Unicul raport pe care E. I. l-a încheiat anterior Raportului nr.716/_ sunt Raportul și planul de distribuire nr. 1456/_, anulat prin sentința civilă nr.488/_ pronunțată de către judecătorul sindic în dosarul nr._
/a2(f.112-117, vol.II)prin care s-a admis contestația formulată de către aceeași creditoare SC Super C. S. în contradictoriu cu lichidatorul judiciar E. I.
,creditorii D. G. a F. P. M. ,P. O. V. de S. și cu debitoarea SC M. SA și s-a dispus anularea raportului de activitate și planul de distribuire din data de_, încheiate de către lichidatorul judiciar sub nr. 1456/_ .
În considerentele acestei sentințe s-a reținut că";raportul nu cuprinde minimul de mențiuni obligatorii prevăzute de art. 122 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, nu se indică soldul aflat în contul de lichidare după ultima distribuire,nu se regăsesc nici cuantumul dobânzilor sau al altor venituri de care beneficiază averea debitorului ca urmare a păstrării în conturi bancare a sumelor nedistribuite sau prin administrarea bunurilor existente în averea debitoarei, ajustările aduse tabelului definitiv de creanțe, sumele distribuite deja, sumele rămase după ajustarea tabelului definitiv și distribuirile efectuate, respectiv sumele rămase de plată după efectuarea distribuirii.
În ceea ce privește planul de distribuire, judecătorul sindic a constatat că acesta nu cuprinde sumele distribuite anterior, având în vedere că s-au valorificat bunuri mobile și s-a achitat o parte din prețul de adjudecare (75.300 lei), sumele rămase de plată pentru fiecare creditor după distribuirile făcute deja, mențiuni obligatorii prevăzute în art. 122 alin. 1 indice 2 lit. b și c din Legea nr. 85/2006, dar nici sumele rămase de plată după efectuarea distribuirii conform art. 122 alin. 1 indice 2 lit. e). Această ultimă mențiune este semnificativă deoarece va sta la baza planului de distribuire";.
Hotărârea a rămas irevocabilă prin nerecurare și a intrat în puterea lucrului judecat.
Chiar dacă nulitatea s-a dispus pentru considerente de ordin formal,fără ca judecătorul sindic să se pronunțe expres asupra valorii totale a sumelor intrate în contul de lichidare și care interesează în prezenta cauză, rămâne să producă efecte nulitatea pronunțată și care a lipsit de orice efecte juridice Raportul nr. 1456/_, precum și obligația lichidatorului de a încheia un nou raport pentru același interval de timp, cu respectarea măsurilor stabilite de către judecătorul sindic prin sentința rămasă irevocabilă.
Ulterior acestui raport intimatul nu a încheiat nicun alt raport conform art.122 din Legea nr. 85/2006, până la înlocuire sa prin sentința civilă nr.2396/_ .
În aceste condiții, judecătorul sindic a apreciat că mențiunea din Raportul nr.716/_ cu privire la valoarea de 263.424,7 lei stabilită de către intimatul
E. I. că s-a încasat în urma valorificării bunurilor debitoarei până la acea dată constituie o mențiune obligatorie potrivit art. 122 alin. 1 indice 2 lit.b) și atrage calificarea actului atacat conform art.122.
Judecătorul sindic a apreciat că sunt aplicabile și dispozițiile art.122 alin.1 teza finală în sensul că raportul asupra fondurilor obținute din lichidare va prevedea și plata remunerației lichidatorului, dispoziții care sunt suficiente pentru a cenzura valabilitatea Raportului nr.716/_ potrivit art.122 întrucât intimatul a solicitat plata remunerației pentru serviciile prestate până la pronunțarea sentinței civile nr.2396/_ .
Judecătorul sindic a reținut așadar incidența art.122 din Legea nr. 85/2006, concluzie în susținerea căreia pot fi reținute și următoarele argumente de ordin teoretic: în conformitate cu art. 122 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 aceste rapoarte se încheie la intervale de timp de 3 luni și sunt obligatorii, distinct de reglementarea de drept comun din art.21și art.24 care instituie obligativitatea încheierii lunare a rapoartelor asupra modului în care practicianul în insolvență și-a îndeplinit atribuțiile, precum și o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului.
Față de dispozițiile exprese ale art.122 în sensul că raportul asupra fondurilor obținute din lichidare va prevedea și plata remunerației lichidatorului, odată demarată procedura efectivă de lichidare în cadrul falimentului, judecătorul sindic a apreciat că se poate face contestație împotriva acestor dispoziții numai în condițiile speciale prevăzute de acest text de lege, fiind exclusă procedura obișnuită a contestării celorlalte măsuri ale lichidatorului prevăzută de art.21 coroborat cu art.24 din Legea nr. 85/2006, așa cum a susținut lichidatorul E. I. .
Cum Legea nr.85/2006 stabilește pentru etapa lichidării norme speciale acestea se aplică prioritar și numai pentru măsurile care exced celor enumerate în art.122 există posibilitatea contestării conform art.21 și art.24.
În consecință, termenul înăuntrul căruia putea fi atacat Raportul nr.716/_ este cel prevăzut de art.122 alin.2 din Legea nr. 85/2006, de 15 zile de la data afișării raportului la ușa instanței, termen procedural care se calculează pe zile libere.
Întrucât, așa cum s-a reținut anterior, această procedură de afișare nu s-a îndeplinit, judecătorul sindic a apreciat că termenul pentru contestare a început să curgă de la data publicării raportului în BPI, publicare care în temeiul art.7 din Legea nr.85/2006 este reglementată ca o modalitate alternativă care asigură opozabilitatea actelor încheiate în procedura insolvenței.
Raportul a fost publicat în BPI nr.10.711/_ (f.180-181,volII) iar contestația s-a depus la oficiul poștal la data de_, în ultima zi a termenului legal.
Pe cale de consecință, judecătorul sindic a respins excepția tardivității contestației formulate de către SC Super C. S., excepție invocată de către intimatul E. I. . S-a respins și excepția inadmisibilității contestației invocată de către același intimat care oricum era lipsită de fundament în condițiile în care denumirea eronată pe care partea o dă cererii nu atrage respingerea cererii, ci judecarea ei potrivit calificării pe care legea o stabilește.
Cu privire la cererea de intervenție în interes propriu, judecătorul sindic a constatat că SC I. C. S. a atacat mențiunile din Raport cu privire la dispozițiile prin care s-a inclus în valoarea sumelor obținute din lichidare prețul
achitat de către intervenienta SC I. C. S. după adjudecarea imobilului din patrimoniul debitoarei.
S-a impus a fi redat un scurt istoric al procedurii de lichidare a averii SC
M. SA atât pentru verificarea calității procesuale active în formularea cererii de intervenție în interes propriu, cât și pentru soluționarea pe fond a acestei cererii și a contestației SC Super C. S. .
La data de_ (f.288) creditorii hotărăsc ca valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei SC M. SA să se facă prin vânzare prin negociere directă, propunere încuviințată de judecătorul sindic prin încheierea din data de_ .
Cu toate acestea, unicul imobilul din patrimoniul debitoarei este vândut de către lichidator la licitație conform procesului verbal nr. 405 din data de_ (f.293-297, vol. I), stabilindu-se ca prețul total de 752.930 lei să fie achitat de către adjudecatarul SC I. C. S. în termen de 90 de zile de la data semnării procesului verbal de licitație. Suma de 75,300 lei, reprezentând 10% din preț s-a achitat cu titlu de avans la data încheierii procesului verbal de adjudecare.
Excede cadrului procesual analizarea împrejurărilor în care s-a părțile susțin că la data de_ s-a procedat la reconvocarea creditorilor pentru a aproba vânzarea imobilului la licitație, afirmându-se că adjudecatarul SC I.
C. S. nu a respectat termenul de plată a prețului.
Judecătorul sindic a reținut însă că ulterior înlocuirii intimatului cu CII A.
conform sentinței civile nr.2396/_, CII A. L. a convocat la data de_ adunarea creditorilor, creditori care prin procesul-verbal nr.469/_ au aprobat oferta de cumpărare a imobilului adjudecat inițial de către intervenienta SC I. C. S. (f.200-202,vol.III). Acest act este deasemenea atacat de către intervenientă, cu privire la care judecătorul sindic a dispus disjungerea cererii de intervenție și care face obiectul dosarului nr._ /a5, cu termen de judecată la data de_ .
Dosarul disjuns mai are ca obiect și cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.260/_ de către notarul public Corpadea Corina, încheiat de către intimatul E. I. și cumpărătorul SC R.
S. în baza procesului-verbal nr.469/_ al adunării creditorilor(f.87-88, vol.III), precum și de restituire a sumei de 199.000 lei care se susține că s-a achitat de către intervenientă în contul de lichidare.
Din acest punct de vedere, judecătorul sindic a apreciat că nu se justifică calitatea procesuală activă a intervenientei de a contesta Raportul nr.716/_
, întrucât intimatul nu face nicio propunere de distribuire a sumei de 199.000 lei, ci solicită exclusiv aprobarea cuantumului valoric al remunerației sale, mențiune obligatorie potrivit art.122 alin.1 teza finală .
Spre deosebire de art.21 alin.3 coroborat cu art.24 din Legea nr.85/2006 în conformitate cu care orice altă persoană interesată decât administratorul special al debitorului persoană juridică sau oricare dintre creditori, pot face contestație împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar/lichidator art.122 alin.3 din Legea nr.85/2006 recunoaște exclusiv comitetului creditorilor sau oricărui alt creditor calitatea procesuală activă pentru ataca raportul prevăzut de același text de lege.
Intervenienta nu a contestat direct o măsură a lichidatorului, nu a solicitat direct acestuia să dispună restituirea prețului și nu a contestat un eventual refuz al lichidatorului de a-l restitui, ci a optat să își protejeze pretinsul drept printr-un mijloc procesual pentru exercitarea căruia legea nu îi recunoaște calitatea procesuală activă, având la dispoziție alte mijloace legale.
În consecință, judecătorul sindic a admis excepția lipsei calității procesuale active invocată de către intimatul E. I. și a respins cererea de
intervenție în interes propriu formulată de către SC I. C. S., fără a o mai analiza pe fond. În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de intervenției întemeiată pe tardivitatea depunerii, judecătorul sindic a considerat admisibilă cererea la încuviințarea în principiu conform art.50 alin.2 Cod pr.civ. întrucât s-a depus în ziua închiderii dezbaterilor iar cauza a fost repusă pe rol.
Pe fondul contestației la Raportul nr.716/_ formulată de către SC Super C. S. s-a constatat următoarele :
Nu subzistă cauza de nulitate întemeiată pe lipsa calității legale de lichidator căruia art.122 îi recunoaște exclusiv competența de a încheia acest raport întrucât intimatul a indicat chiar în cuprinsul Raportului încetarea atribuțiilor prin efectul sentinței civile nr.2396/_ .
După numirea definitivă a intimatului E. I., în calitate de lichidator, în cadrul procedurii de faliment, remunerația acestuia a fost stabilită de către adunarea creditorilor prin procesul-verbal nr.118 din data de_ (F.110-111, vol.II) prin care s-a stabilit cu votul majoritar la creditorilor ca lichidatorul să beneficieze de un comision de 10% din valoarea încasată a bunurilor.
La data adoptării acestei hotărâri intrase în vigoare OUG nr.86/2006 care prin art.37 alin.1 stabilește, în acord cu art.11, art.19 și art.122 din Legea nr. 85/2006 că pentru activitatea desfășurată practicienii în insolvență au dreptul la onorarii sub forma unor onorarii fixe, onorarii de succes sau o combinație a acestora.
Textul de lege este clar iar din reglementarea art.19 alin.2 al Legii nr. 85/2006 rezultă că în cazul în care plata remunerației cuvenite lichidatorului în procedura de faliment se face din fondurile debitoarei onorariul practicianului în insolvență se stabilește de către adunarea creditorilor.
Ulterior intrării în faliment nu s-a depus la dosarul cauzei nicio altă hotărâre prin care adunarea creditorilor să fi aprobat plata unui onorariu fix cumulativ cu onorariul de succes.
În consecință, în temeiul art.122 din Legea nr.85/2006 judecătorul sindic a admis contestația cu privire la suma de 20.020 lei +TVA solicitată cu titlu de remunerație cuvenită lichidatorului pentru perioada_ -_ conform devizului de cheltuieli nr.701/_ anexat la raport și depus la fila 103.
Întrucât textul art.19 alin.2 al Legii nr. 85/2006 stabilește clar și fără a fi susceptibil de interpretare că numai adunarea creditorilor are legitimarea de a stabili remunerația lichidatorului ulterior intrării in faliment și confirmării definitive a acestuia, judecătorul sindic a apreciat că în limitele învestirii sale în acest cadru procesual nu există temei legal pentru plata onorariului fix solicitat în faza de lichidare.
În ceea ce privește suma de 26.342,47 lei +TVA solicitată cu titlu de comision de succes de 10% aprobat de adunarea creditorilor, judecătorul sindic reține deasemenea caracterul fondat al contestației în condițiile în care ulterior pronunțării sentinței civile nr.488/_ în dosarul nr._ /a2(f.112-117, vol.II)prin care s-a admis contestația formulată de către aceeași creditoare și s-a dispus anularea raportului de activitate și planul de distribuire din data de _
, încheiate de către lichidatorul judiciar sub nr. 1456/_ nu s-a încheiat de către fostul lichidator CII A. L. și nici de către intimat un Raport și plan de distribuire care să respecte cerințele minime obligatorii prevăzute de lege și care să permită un control real și precis al creditorilor asupra sumelor atrase în contul de lichidare .
Prin urmare, judecătorul a apreciat că nu poate verifica dacă suma de 263.424,7 lei reprezintă valoarea reală a plăților intrate în contul de lichidare după ce lichidatorul încheie raportul care să conțină cerințele minime obligatorii prevăzute de art.122 alin.1 indice 1 din Legea nr. 85/2006.
Chiar dacă lichidatorul a încheiat în temeiul art.122 un nou raport cu nr.530/_ și care face obiectul celei de a doua contestații formulate de către SC Super C. S. în dosarul nr._ /a4, conexat la prezentul dosar, la data încheierii Raportului nr.716/_ în funcție de care se analizează valabilitatea acestuia situația încasărilor și a plăților efectuate din contul de lichidare nu era cuprinsă într-un raport care să respecte exigențele art.122 din Legea nr. 85/2006.
II. Pe fondul contestației la Raportul nr. 530/_ formulată de către SC Super C. S. s-a constatat următoarele :
În cuprinsul acestui raport depus în dosarul de insolvență la data de_ lichidatorul E. I. a constatat că la data încheierii raportului suma disponibilă din contul debitoarei este de 531.26,592 lei, ultima ajustare a tabelului fiind realizată la data de_ prin distribuirea sumei de 20.000 lei către SC Super
C. S. .
În cuprinsul raportului s-a mai constatat că s-au valorificat la prețul de
lei + TVA = 558.000 lei imobilele proprietatea debitoarei, situate în V. de S., str. Miorița, nr.4.
Lichidatorul propune și aprobarea cheltuielilor cu procedura efectuate de la ultimul raport de activitate din_ în valoare totală de 245.817,68 lei, sumă detaliată astfel:
a)
TVA 108.000 lei
b)
2% UNPIR 9.000 lei
c)
Onorar de succes 45.000 lei
d)
Contravaloare deviz nr.323/_
în valoare de 1.505 lei
e)
Cheltuieli poștă 69,15 lei
73.784 lei impozitul aferent bunurilor valorificate
8.000 lei onorariu achitat integral CII A. L.
459,93 lei comision bancar .
În final lichidatorul propune distribuirea sumei de 373.784 lei cu prioritate în temeiul art.121 alin.1 pct.1 suma de 73.784 lei cu titlu de impozit pe imobilele valorificate iar diferența de 300.000 lei către contestatoare.
Conform procesului-verbal de afișare anexat la raport (f.115-117, vol.III)afișarea la sediul instanței s-a făcut la data de_ .
Judecătorul sindic a respins excepția tardivității contestației, invocată de către intimat, întrucât a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data afișării raportului la ușa instanței. Este un termen procedural care se calculează pe zile libere și care s-ar fi împlinit la_, zi liberă, termenul prelungindu-se conform art.101 alin.4 Cod pr.civ.până la data de_, prim azi lucrătoare, dată la care contestația fost depusă la poștă.
Din conținutul raportului a rezultat că acesta nu cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 122 alin. 1 indice 1 și alin.1 indice 2 din Legea nr. 85/2006, fără a se respecta de către intimat dispozițiile sentinței civile nr.488/_ pronunțată de către judecătorul sindic în dosarul nr._ /a2, intrată în puterea lucrului judecat.
Totodată detalierea soldului aflat în contul de lichidare o face prin întâmpinare și nu în cuprinsul raportului, ceea ce confirmă că erau necesare lămuriri în sensul invocat de către contestatoare.
În ceea ce privește planul de distribuire, judecătorul sindic a mai constatat că acesta nu cuprinde sumele distribuite anterior, având în vedere că s-au valorificat atât bunuri mobile, cât și toate proprietățile imobiliare, sumele rămase de plată pentru fiecare creditor după distribuirile făcute deja, mențiuni obligatorii prevăzute în art. 122 alin. 1 indice 2 lit. b și c din Legea nr. 85/2006,
dar nici sumele rămase de plată după efectuarea distribuirii conform art. 122 alin. 1 indice 2 lit. e).
Pentru alămuri două chestiuni litigioase pe care intimatul le va avea în vedere la refacerea raportului judecătorul sindic reține că ,așa cum s-a stabilit anterior, intimatul are virtual dreptul la comisionul de succes de 10% din prețul încasat din valorificare imobilelor, motivele invocate de către contestaoare cu privire la finalizarea tranzacției de către CII A. L. neputând fi primite în condițiile în care contractul autentic s-a încheiat de către intimtaul E. I. și sub mandatul acestuia s-a încasat prețul.
Este însă întemeiată critica adusă raportului și planului de distribuire cu privire la cu privire la greșita stabilire a ordinii de prioritate preferențială pentru cheltuielile cu impozit pe teren și clădiri în sumă totală de 73.784 lei, al cărui regim juridic este cel al unei creanțe fiscale bugetare, fără a se încadra în categoria cheltuielilor necesare cu conservarea și administrarea bunurilor prevăzută în art.121 alin.1 pct.1, cum greșit a apreciat intimatul .
Impozitul reprezintă o cheltuială născuta în timpul procedurii, obligatorie potrivit normelor legale în vigoare, ce nu poate fi asimilată cheltuielilor de conservare sau administrare a bunurilor fiind asimilat după caz, creanțelor născute în timpul procedurii - art.123 pct. 3 din Legea nr. 85/2006 sau creanțelor bugetare - art.123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006, cu rang subsecvent creditorului garantat .
Pentru aceste considerente judecătorul sindic a admis contestația creditoarei SC S. C. S. și a dispus anularea actelor atacate .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul intimat E. I.P.U.P.L, în calitate de lichidator judiciar desemnat privind debitoarea
S.C. M. SA. - solicitând în principal, admiterea acestuia, casarea sentinței recurate ca netemeinică și nelegală, iar în subsidiar, în cazul admiterii contestațiilor, rejudecarea cauzei
.
În motivele de recurs se arată că prin sentința civilă nr. 4519/_ din dosar nr._ judecătorul-sindic a admis contestațiile formulate de SC S.
C. S. împotriva raportului nr. 716/_ și a raportului nr. 530/_ . Înainte de a trece la dezvoltarea motivelor de recurs vom expune pe scurt istoricul prezentului dosar: prin Sentința Civilă nr. 898/_ din dosar nr. 3805/2005 al T. ui M. s-a dispus deschiderea procedurii insolventei față de debitoarea SC M. SA. Totodată, la, propunerea creditorului BCR S. Borșa s-a numit în calitate de administrator judiciar SC E. MRM S., actuala E.
I. . Ulterior, prin încheierea din_ pronunțată în dosarul nr. 3805/2005 al
T. ui M. s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei, numindu-se în calitate de lichidator judiciar SC E. MRM S., actuala E. I. .
Arată că în cursul procedurii, creditoarea BCR SA a cesionat creanța deținută împotriva debitoarei SC M. SA către SC S. C. S., creditoare care, în calitate de creditor majoritar, a emis Decizia nr. 341/_, publicată în Buletinul Procedurilor de I. nr. 1693/_, prin care decide confirmarea în calitate de lichidator judiciar a ( C. ului I. de I. A. L. .
Împotriva Deciziei amintite anterior a formulat contestație D. G. a
P. M., prin care a solicitat anularea acesteia ca fiind nelegală și netemeinică.
Contestația s-a înregistrat în dosar nr._ /a3 și a fost soluționată prin sentința civilă nr. 2396/_ prin respingerea contestației formulate de DGFP M., numindu-se în calitate de lichidator judiciar CI. A. L., fără însă a dispune încetarea atribuțiilor lichidatorului judiciar E. I. .
Împotriva sentinței civile nr. 2396/_ din dosar nr._ /a3 D.
a F. P. M. și E. I. au declarat recurs.
Prin Decizia civilă nr. 8551/_ s-au admis recursurile formulate împotriva sentinței civile nr. 2396/_ pe care o modifică în tot, în sensul că admite contestația formulată de D. G. a F. P. M. și dispune anularea Deciziei nr. 341/_ emise de SC S. C. S., cu consecința menținerii lichidatorului / inițial, SC E. MRM S., actuala E. I. .
Având în vedere că prin sentința civilă nr. 2396^_ judecătorul-sindic nu a dispus încetarea atribuțiilor lichidatorului E. I. (conform art.19 alin 4 din Legea 85/2006), precum și pentru o expunere a activității desfășurate în perioada în care am deținut calitatea de lichidator am întocmit raportul de activitate nr. 716/_ care a fost înregistrat la dosar, a fost afișat la data de_ și a fost publicat în BPI nr. 10.711/_ .
În ceea ce privește raportul nr. 716/_ precizează următoarele: SC S.
C. S. a formulat contestație împotriva raportului menționat anterior, solicitând anularea acestuia, având în vedere că "este lovit de nulitate...", "să se constate că a fost întocmit, depus de către o persoană fără calitate. "
Prin întâmpinarea depusă lichidatorul judiciar a solicitat admiterea unor excepții, iar în situația în care instanța va trece peste acestea, am solicitat respingerea contestației ca nefondată.
Excepțiile invocate au fost următoarele: Excepția tardivității introducerii contestației depusă de SC S. C. S. raportat la: potrivit temeiului de drept invocat de contestatoare, respectiv art. 122, alin. (1): La fiecare 3 luni, calculate de la data începerii lichidării și cuprinse într-un program de administrare a lichidării care trebuie întocmit în 30 de zile de la numire, lichidatorul va prezenta comitetului creditorilor un raport asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe și un plan de distribuire între creditori. Raportul va prevedea si plata remunerației sale și a celorlalte cheltuieli prevăzute la art. 123, pct. 1. din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei.
Același articol prevede la alin. (3): Comitetul creditorilor sau orice creditor poate formula contestații la raport și la plan, în termen de 15 zile de la afișare. în condițiile în care Raportul nr. 716/_ a fost depus la dosar și afișat în data de_, iar contestația a fost depusă în data de_ (data poștei), rezultă că acesta este tardiv introdusă.
Pe de altă parte, dacă privim contestația ca una formulată împotriva măsurilor luate de administrator/lichidator judiciar, aceasta trebuia introdusă în termenul prevăzut la art. 21 alin 3. din Legea 85/2006, respectiv în termen de 3 (trei) zile de la depunerea raportului.
Prin urmare, indiferent de temeiul legal avut în vedere de contestatoare, contestația este tardiv înregistrată.
Excepția inadmisibilității contestației, raportat la temeiul de drept invocat în susținerea cererii de către contestatoare.
Prevederile art. 122 sunt incidente în situația depunerii de către lichidatorul judiciar a unui raport asupra fondurilor obținute și plan de distribuire. După cum se poate observa, raportul care face obiectul contestației vizează modul de derulare a procedurii de faliment privind pe debitoarea SC M. SA în faliment, in bankruptcy, en faillite, fiind întocmit în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei. Din cuprinsul raportului contestat rezultă că subscrisa nu a avut în vedere distribuirea către creditori a sumelor existente în contul de lichidare deschis pe numele debitoarei. Astfel, considerăm că aceasta nu trebuia să cuprindă mențiunile prevăzute la art. 122 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei.
Recurenta arată că a procedat la întocmirea raportului de activitate nr. 716/_ motivată de faptul că, prin ședința civilă 2396/_ din dosar nr.
_ /a3 a fost respinsă contestația Direcției Generale a F. P. M. introdusă împotriva Deciziei nr. 341/_ aparținând creditoarei SC S. C.
S. și s-a dispus înlocuirea lichidatorului judiciar E. I.P.U.P.L., fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC M. SA în faliment, in bankruptcy, en faillite C. I. de I. A. L. .
Prin hotărârea de mai sus, instanța de fond nu a dispus asupra descărcării subscrisei de orice îndatori cum rezultă din interpretarea art. 19 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei.
Cu privire la excepțiile invocate de reține că instanța de fond, la pag. 18 din sentința, reține " Contrar afirmațiilor lichidatorului, intimat E. I., judecătorul sindic constată că Raportul nr.716/_ nu a fost afișat la sediul T. ui, fără a se depune la dosar procesul-verbal care să ateste îndeplinirea acestei formalități. "
Menționează faptul că instanța de fond, în mod eronat, susține că Raportul nr. 716/_ nu a fost afișat la ușa T. ui, întrucât la fila 182 Voi II din dosar se află procesul-verbal de afișare, aceasta respingând în mod nelegal excepția tardivității invocată de către lichidatorul judiciar. Totodată, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității fără a o analiza.
În condițiile în care Raportul nr. 716/_ a fost depus la dosar și afișat în data de_, iar contestația a fost depusă în data de_ (data poștei), rezultă fără echivoc că acesta este tardiv introdusă, motiv pentru care solicită admiterea excepției invocate de lichidatorul judiciar (anexăm prezentului recurs fotocopie după procesul verbal de afișare).
În ceea ce privește raportul nr. 530/_, consideră greșită opinia judecătorului-sindic cu privire la faptul că impozitul născut în cursul procedurii nu poate fi asimiliat cheltuielilor de administrare a bunurilor, fiind asimilat creanțelor născute în timpul procedurii conform art. 123 pct. 3 din Legea 85/2006 sau art. 123 pct.4 Legea 85/2006 cu rang subsecvent creditorului garantat.
Menționează că impozitul pe clădiri și impozitul pe teren datorat de către SC M. SA - în faliment datorat ulterior deschiderii procedurii este în sumă de 73.784 lei și este evidențiat prin adresa nr. 7816/_, emisă de Primăria Vișeu de Sus, motiv pentru care lichidatorul judiciar a propus plata sumei, conform art.
121 alini pct.l Legea 85/2006. Din interpretarea textului legal care constituie temeiul de drept al distribuirii sumei de 73.784 lei rezultă că « fondurile obținute din vânzarea bunurilor aparținând debitoarei vor fi distribuite pentru a se asigura circuitul civil al bunului vândut» este necesară achitarea taxelor curente. în consecință, pentru o normală punere în valoare a unui imobil, proprietarul acestuia este obligat să achite impozitul datorat. Practica judiciară a opinat în sensul în care plata impozitelor poate fi înscrisă în categoria actelor de administrare, fiind necesară pentru punerea normală în valoare a bunului.
în conformitate cu prevederile art. 122 Legea 85/2006, lichidatorul judiciar a procedat la întocmirea înregistrarea, afișarea și comunicarea raportului nr. 530/_ în vederea distiburii sumei încasate conform contractului de vânzare- cumpărare încheiat între SC R. M. S. și SC M. SA. Ca urmare a valorificării bunurilor situate în V. de S., str. Miorița nr. 4, jud. M. s-a încasat suma 450.000 + TVA din partea SC R. M. S. .
Din vânzarea bunurilor imobile către SC R. M. S. s-a încasat suma de 558.000 lei, preț achitat integral.
Cheltuielile cu procedura efectuate de la ultimul raport de activitate din_ până la redactarea prezentului raport sunt în sumă de 245.817,68 lei și se prezintă astfel: 108.000,00 lei - reprezintă TVA aferent bunurilor valorificate - achitata integral din contul debitoarei; 73.784,00 lei - reprezintă impozitul
aferent imobilelor construcții+terenuri valorificate; 9.000,00 lei - reprezintă 2% UNPIR - achitat integral din contul debitoarei; 45.000,00 lei - reprezintă comision de succes (10%) achitat integral; 459,53 lei - comision bancar an 2012; 1.505,00 lei- reprezintă c/v deviz nr. 323/_ achitat integral; 8.000,00 lei - reprezintă onorariu perioada aprilie - decembrie 2012 lichidator judiciar C.I.I. A. L. - achitat integral din contul debitoarei; 69,15 lei - reprezintă c/v cheltuieli cu procedura (poștă) achitat integral; Suma care face obiectul distribuirii este 373.784 lei, care va fi distribuită, conform art. 121 din Legea nr. 85/2006 astfel (aferent bunurilor achitate de către SC R. M. S. ):
Rang de prioritate prevăzut de art.121 alin.l pct.l din Legea nr.85/2006: 73.784,00 lei - reprezintă impozitul pe imobilele construcții + terenuri valorificate; Rang de prioritate prevăzut de art.121 alin.l pct.2 din Legea nr.85/2006: 300.000 lei - S.C. S. C. S.R.L.
Astfel, având în vedere cele de mai sus, consideră că lichidatorul judiciar a respectat cerințele legale, menționând soldul aflat în contul de lichidare, încasările efectuate din valorificarea bunurilor imobile, cuantumul comisioanelor bancare, TVA-ul aferent vânzării, impozitele aferente bunurilor vândute, cuantumul ultimei distribuiri, ajustarea tabelului definitiv ca urmare a ultimei distribuiri, suma propusă spre distribuire.
În ceea ce privește comisionul de succes de 10 % al lichidatorului judiciar, reținem faptul că acesta a fost aprobat de adunarea creditorilor din data de _
, hotărâre necontestată. De la deschiderea procedurii până la redactarea prezentului recurs lichidatorului judiciar nu i s-a distrubuit comisionul de succes, întrucât rapoartele au fost contestate de creditorul garantat SC S. C.
S., iar acesta nu dorește achitarea sumei care ni se cuvine, susținând că nu avem dreptul la comisionul de succes aprobat de adunarea creditorilor din data de_ . Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra comisionului de succes al lichidatorului judiciar, deși în ambele contestații s-a făcut referire la neplata către noi a acestuia.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art.304, 3041 din C.pr.civ. de la 1865, Curtea reține următoarele:
Hotărârea judecătorului sindic ce face obiectul prezentului recurs a fost pronunțată în soluționarea contestațiilor împotriva Raportului nr.716 din_ întocmit de lichidatorul judiciar E. I., contestație formulată de SC S. C.
S., precum și împotriva raportului întocmit de același lichidator judiciar cu nr.530 din_ .
În ceea ce privește contestația formulată împotriva Raportului nr.716 din_, Curtea reține că SC S. C. S. a solicitat anularea acestuia invocând motive de nulitate în sensul că acest raport a fost întocmit și depus de către o persoană fără calitate.
Dimpotrivă, lichidatorul judiciar a invocat excepția tardivității formulării contestației.
Astfel, potrivit temeiul de drept invocat de contestatoare, respectiv art.122 alin.1 din Legea nr.85/2006 "la fiecare trei luni, calculate de la data începerii lichidării și cuprinse într-un program de administrare a lichidării care trebuie întocmit în 30 de zile de la numire, lichidatorul va prezenta Comitetului creditorilor un raport asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanță și un plan de distribuire între creditori";. Raportul va prevedea și plata remunerației sale și a celorlalte cheltuieli prevăzute la art.123 pct.3 din Legea nr.85/2006.
Textul art.122 prevede la alin.3 că, acest raport poate fi contestat de către Comitetul creditorilor sau orice creditor în termen de 15 zile de la afișare.
În aceste condiții, Curtea reține că raportul nr.716 întocmit de lichidatorul judiciar la data de_ a fost depus la dosar la data de_ și afișat potrivit procesului verbal de afișare (f.182 vol.II, dos._ ) la data de_ potrivit procesului verbal de afișare în timp ce contestația a fost depusă prin poștă la data de_ .
Prin urmare, întrucât raportul a fost depus la dosar și afișat la data de _
, iar contestația a fost depusă la data de_ cu încălcarea termenului imperativ de 15 zile prevăzut de art.122 alin.3 din Legea nr.85/2006, Curtea constată că excepția tardivității formulării contestației este întemeiată, motiv pentru care recursul declarat de lichidatorul judiciar împotriva acestui raport este fondat, urmând ca hotărârea judecătorului-sindic să fie modificată în sensul respingerii ca tardive a contestației formulate de SC S. C. S. împotriva Raportului nr.716 din_ .
Hotărârea judecătorului sindic a analizat și contestația împotriva Raportului nr.530 din_ .
Problema juridică ce face obiectul acestui raport se referă la calificarea impozitului născut în cursul procedurii care poate sau nu să fie asimilat cheltuielilor de administrare a bunurilor așa cum a apreciat judecătorul sindic, sau dimpotrivă, are natura juridică a unei creanțe născute în timpul procedurii conform art.123 pct.3 din Legea nr.85/2006 sau art.124 pct.4 din aceeași lege cu rang subsecvent creditorului garantat.
Impozitul pe clădiri și impozitul pe teren datorat de către SC M. SA în faliment, ulterior deschiderii procedurii, este în sumă de 73.784 lei și este evidențiat prin adresa nr.7816 din_ emisă de Primăria Vișeu de Sus, motiv pentru care lichidatorul judiciar a propus plata acestei sume conform art.121 alin.1 pct.1 din Legea nr.85/2006.
Din interpretarea textului legal care constituie temeiul de drept al distribuirii sumei de 73.784 lei rezultă că "fondurile obținute din vânzarea bunurilor aparținând debitoarei vor fi distribuite pentru a se asigura circuitul civil al bunului vândut"; este necesară achitarea taxelor curente.
Prin urmare, pentru o normală punere în valoare a unui imobil, proprietarul acestuia este obligat să achite impozitul datorat. Practica judiciară este constantă în a opina în sensul în care plata impozitelor poate fi circumscrisă categoriei actelor de administrare fiind necesară pentru punerea normală în valoare a bunului.
În conformitate cu prevederile art.122 din Legea nr.85/2006 lichidatorul judiciar a procedat la întocmirea, înregistrarea, afișarea și comunicarea Raportului nr.530 din_ în vederea distribuirii sumei încasate conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC R. M. S. și SC M. SA. Ca urmare a valorificării bunurilor situate în V. de S., str.Miorița nr.4, jud.M. s-a încasat suma de 450.000 lei + TVA de la cumpărătul SC R. M.
S. . Așa fiind, din vânzarea bunurilor imobile către această societate s-a încasat suma de 558.000 lei preț achitat integral.
Cheltuielile cu procedura efectuate de la ultimul raport de activitate din_ până la redactarea Raportului nr.530 din_ au fost în sumă de 245.817,68 lei reprezentând: 108.000 lei TVA aferent bunurilor valorificate achitată integral din contul debitoarei; 73.784 lei impozit aferent imobilelor construcții și terenuri valorificate; 9.000 lei - 2% U.N.P.I.R. achitată integral din contul debitoarei;
45.000 lei comision de succes de 10% achitat integral; 459,53 lei comision bancar aferent anului 2012; 1505 lei reprezentând contravaloare deviz nr.323 din_ achitat integral și 8.000 lei onorariu aferent perioadei aprilie-decembrie 2012 lichidatorului judiciar CII A. L. achitat integral din contul debitoarei, precum și 69,15 lei contravaloare cheltuieli cu procedura achitate integral.
Suma care face obiectul distribuirii este de 373.784 lei și a fost distribuită conform art.121 din Legea nr.85/2006 astfel: suma de 73.784 lei ce reprezintă în fapt și critica prezentului recurs, o constituie impozitul pe imobile construcții și terenuri valorificate în cadrul procedurii falimentului prin vânzarea acestor bunuri și a fost stabilit ca rang de prioritate în distribuire cel prevăzut de art.121 alin.1 pct.1 din Legea nr.85/2006 în timp ce suma de 300.000 lei a fost distribuită conform art.121 alin.1 pct.2 din Legea insolvenței către SC S. C.
.
Așa fiind, Curtea apreciază că noțiunea de cheltuieli necesare pentru conservarea și administrarea bunurilor aferente vânzării în cursul procedurii, pot fi înscrise, taxele, impozitele datorate statului și care sunt aferente bunului ce a făcut obiectul vânzării.
Prin urmare, în categoria acestor cheltuieli va fi inclusă și suma de 73.784 lei ce reprezintă impozitul pe imobile construcții și terenuri valorificate de lichidatorul judiciar în cadrul procedurii conform prev.art.121 alin.1 pct.1 din Legea insolvenței, urmând ca distribuirea acestei sume să se realizeze în baza acestui text legal și nu cum în mod greșit a apreciat judecătorul-sindic ca fiind o cheltuială născută în timpul procedurii conform art.123 pct.3 din Legea nr.85/2006.
În ceea ce privește comisionul de succes de 10% a lichidatorului judiciar, Curtea reține faptul că acesta a fost aprobat de adunarea creditorilor din data de_, hotărâre necontestată.
Prin urmare, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra comisionului de succes al lichidatorului judiciar, deși în ambele contestații s-a făcut referire la faptul că acesta nu a fost plătit către lichidatorul judiciar și astfel, și din această perspectivă critica formulată de recurent este întemeiată.
Față de aceste considerente, Curtea constată că prima instanță a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prev.de art.304 pct.9 C.pr.civ., ceea ce determină conform art.312 alin.1 C.pr.civ., raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 admiterea recursului declarat de lichidatorul judiciar E. I. cu consecința modificării sentinței civile nr.4519 din_ în sensul că respinge ca tardivă contestația formulată de SC S. C. S. împotriva Raportului nr.716 din_ întocmit de lichidatorul judiciar în considerarea dispozițiilor art. art.122 alin.3 din Legea nr.85/2006, și ca neîntemeiată contestația formulată împotriva Raportului nr.530 din_ reținând aplicarea dispoz.art.121 alin.1 pct.1 din Legea nr.85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de E. I. în calitate de lichidator al SC.M. SA împotriva sentinței civile nr.4519 din_ pronunțată în dosarul nr._ al
ui maramureș pe care o modifică în sensul că respinge contestațiile împotriva raportului nr.716/_ și a raportului 530/_ .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
G.
C.
I. A.
I.
A.
D.
P.
M. N. ȚÂR
red.C.I./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.H. M.
← Sentința civilă nr. 966/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 2806/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|