Sentința civilă nr. 3507/2013. Procedura insolvenței

DOSAR NR. _

ROMÂNIA

SPECIALIZAT C.

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ nr. 3507/2013

Ședința publică din data de 16 decembrie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței deschise împotriva debitoarei S.C. J. P. I. S.R.L., la solicitarea acesteia, procedura desfășurându-se în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.

La apelul nominal, la amânări fără discuții, se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, SP G. I., d-nul practician în insolvență Ștefan Gordan, lipsind reprezentanții creditorilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrate la dosar următoarele înscrisuri:

în data de 04 octombrie 2013, din partea lichidatorului judiciar procesul verbal de afișare la ușa instanței a tabelului definitiv al creanțelor;

în data de 12 noiembrie 2013, din partea lichidatorului judiciar, procesul verbal al Adunării Creditorilor din data de 11 noiembrie 2013, având ca ordine de zi avansarea de sume de bani pentru continuarea procedurii;

în data de 06 decembrie 2013, din partea lichidatorului judiciar, cerere de închidere a procedurii, cu acte anexe;

în data de 13 decembrie 2013, din partea lichidatorului judiciar, procesul verbal al Adunării Creditorilor din data de 13 decembrie 2013, având ca ordine de zi aprobarea casării bunurilor aflate în averea debitoarei, respectiv mobilier birou și aparatură birotică.

Instanța acordă reprezentantului lichidatorului judiciar cuvântul în susținerea cererii de închidere a procedurii.

Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită închiderea procedurii, potrivit dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, radierea debitoarei din evidențele Registrului Comerțului, descărcarea lichidatorului judiciar de îndatoriri și responsabilități și încuviințarea onorariului și a cheltuielilor de procedură.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 6 decembrie 2013, lichidatorul judiciar SP G. SPRL a solicitat închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC J. P. I. S.

, radierea acesteia din evidențele ONRC C., descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle referitoare la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.

În susținerea acestei solicitări, lichidatorul judiciar a învederat că a efectuat operațiunile prevăzute de Legea 85/2006: a notificat creditorii pentru formularea cererilor de declarare a creanțelor, a fost întocmit tabelul preliminar de creanțe, respectiv tabelul definitiv de creanțe, a convocat și a asigurat secretariatul adunării creditorilor și a întocmit rapoartele de activitate și publicarea lor în Buletinul Procedurilor de Insolvență

Având în vedere faptul că în patrimoniul societății nu au fost identificate bunuri care să poată fi valorificate, pentru obținerea lichidităților necesare achitării creanțelor deținute de către creditori, lichidatorul judiciar a convocat adunarea creditorilor pentru

data de_ cu propunerea de avansare de sume de bani, in temeiul art. 131 din Legea 85/2006, pentru continuarea procedurii de faliment.

Convocatorul a fost publicat în BPI nr. 18495/_ . La data prevăzută în convocator nu s-a prezentat nici un creditor, insa Administratia Judeteana a Finantelor

C. (AJFP C. ) a comunicat punctul de vedere prin fax.

Având în vedere faptul că creanta detinuta de AJFP C. reprezinta 100% din tabelul definitiv de creante, adunarea creditorilor a fost statutară, putându-se lua decizii. AJFP C., prin punctul de vedere comunicat in scris, arata ca, raportat la lipsa bunurilor si a disponibilitatilor banesti in averea debitoarei, nu identifica motive pentru avansarea de sume necesare continuarii procedurii.

Având în vedere faptul că în averea debitoarei nu există bunuri, iar unicul creditor, respectiv AJFP C. nu este de acord să avanseze sumele necesare continuării procedurii de faliment, se apreciază că în speță sunt incidente prevederile art. 131 din legea insolvenței.

Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic constată următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 1760/_ pronunțată în prezentul dosar s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de debitoarea S.C. J. P.

I. S. .

De asemenea, a fost definitivat tabelul de creanțe al debitoarei, nefiind înregistrate contestații împotriva tabelului preliminar afișat la ușa instanței și publicat în BPI 13524/_

Pe de altă parte, creditorii au fost convocați să avanseze sumele necesare continuării procedurii întrucât în averea debitoarei nu se regăsesc bunuri care să poată fi valorificate (astfel cum reiese din adresa nr. 208329/496/_ a Municipiului C.

N., fila 97), însă aceștia nu și-au exprimat disponibilitatea în acest sens.

Potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, iar din raportul depus de lichidator rezultă că debitoarea nu deține bunuri (f.97).

Fiind întrunite condițiile legale, în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va dispune închiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea SC J. P. I. S. .

Totodată se va dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, respectiv va dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 urmează a dispune descărcarea lichidatorului judiciar SP G. SPRL de îndatoriri și responsabilități.

În temeiul disp. art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006 se va încuviința cheltuieli de procedură în cuantum de 87,55 lei și onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de

2.000 lei inclusiv TVA, care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea lichidatorului judiciar G. I. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC J. P. I. S., și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC J. P. I. S., având nr. de înregistrare în Registrul Comerțului J_ și CUI 24108515.

Dispune radierea debitoarei S.C. J. P. I. S. din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Încuviințează cheltuielile de procedură în cuantum de 87,55 lei și onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 2000 de lei inclusiv TVA care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Descarcă lichidatorul judiciar G. I. de îndatoriri și responsabilități. Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 16 decembrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC,

GREFIER,

D. H.

N.

N.

Red. DH/tehnored LU 6 ex/_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3507/2013. Procedura insolvenței