Încheierea civilă nr. 1986/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.1986/2013
Ședința Camerei de consiliu din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: C. C.
GREFIER: T. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii falimentului în formă simplificată formulată de către debitoarea SC VD S. C. S., în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.
Soluționarea cererii s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților.
La ambele apeluri nominale se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrate la dosar următoarele înscrisuri:
la data de 18 iunie 2013, din partea C.I.I. C. A EVA, ofertă de servicii;
la data de 19 iunie 2013, din partea REDRESARE LICHIDSAREA SPRL, ofertă de servicii;
la data de 19 iunie 2013, din partea C.I.I. LUPU M., ofertă de servicii;
la data de 20 iunie 2013, din partea H&B INSOLV SPRL, ofertă de servicii;
la data de 27 iunie 2013, din partea DM INSOLV CONSULT UPURL, ofertă de servicii;
Instanța, prin raportare la prevederile art.131 N.C.P.C. coroborat cu prevederile art.6 din Legea nr.85/2006, constată că Tribunalul Specializat C. este competent teritorial și material să soluționeze cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de către debitoarea SC VD S. C. S. .
Instanța, în baza actelor existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea înregistrată la data de 14 iunie 2013 în dosarul cu nr. de mai sus, debitoarea SC VD S. C. S., prin administrator statutar Coman Vasile, a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, susținând că este în imposibilitate de a-și achita obligațiile din cauza lipsei fondurilor bănești.
S-a solicitat, totodată, numirea în calitate de administrator judiciar a SP RTZ & PARTNERS SPRL.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.85/2006.
Analizând cererea formulată de debitoare judecătorul sindic va reține faptul că aceasta era îndreptățită să formuleze o cerere de deschidere a procedurii prin raportare la prevederile art.27 coroborate cu prev. art. 28 din actul normativ mai sus invocat, în condițiile în care se află în stare de insolvență.
Mai mult, cererea de deschidere a procedurii se impune a se adresa tribunalului în termen de maximum 30 de zile de la apariția acestei stări.
Prin raportare la dispozițiile art. 28, cererea se impune a fi însoțită de urmatoarele acte:
bilantul certificat de catre administrator si cenzor/auditor, balanta de verificare pentru luna precedenta datei inregistrarii cererii de deschidere a procedurii;
o lista completa a tuturor bunurilor debitorului, incluzand toate conturile si bancile prin care debitorul isi ruleaza fondurile; pentru bunurile grevate se vor mentiona datele din registrele de publicitate;
o lista a numelor si a adreselor creditorilor, oricum ar fi creantele acestora: certe sau sub conditie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, aratandu-se suma, cauza si drepturile de preferinta;
o lista cuprinzand platile si transferurile patrimoniale efectuate de debitor in cele 120 de zile anterioare inregistrarii cererii introductive;
o lista a activitatilor curente pe care intentioneaza sa le desfasoare in perioada de observatie;
contul de profit si pierdere pe anul anterior depunerii cererii;
o lista a membrilor grupului de interes economic sau, dupa caz, a asociatilor cu raspundere nelimitata, pentru societatile in nume colectiv si cele in comandita;
o declaratie prin care debitorul isi arata intentia de intrare in procedura simplificata sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activitatii ori prin lichidarea, in tot sau in parte, a averii, in vederea stingerii datoriilor sale; daca aceasta declaratie nu va fi depusa pana la expirarea termenului stabilit la alin. (2), se prezuma ca debitorul este de acord cu initierea procedurii simplificate;
o descriere sumara a modalitatilor pe care le are in vedere pentru reorganizarea activitatii;
o declaratie pe propria raspundere, autentificata la notar ori certificata de un avocat, sau un certificat de la registrul societatilor agricole ori, dupa caz, oficiul registrului comertului in a carui raza teritoriala se afla domiciliul profesional/sediul social, din care sa rezulte daca a mai fost supus procedurii prevazute de prezenta lege intr-un interval de 5 ani anterior formularii cererii introductive;
o declaratie pe propria raspundere autentificata de notar sau certificata de avocat, din care sa rezulte ca nu a fost condamnat definitiv pentru fals ori pentru infractiuni prevazute in Legea concurentei nr. 21/1996 si ca administratorii, directorii si/sau asociatii nu au fost condamnati definitiv pentru bancruta frauduloasa, gestiune frauduloasa, abuz de incredere, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, infractiuni de fals ori infractiuni prevazute in Legea nr. 21/1996, in ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii;
un certificat de admitere la tranzactionare pe o piata reglementata a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise.
În cazul în speță, întrucât debitoarea a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenței, avea obligația să depună odată cu cererea introductivă toate documentele prevăzute de art. 28, cu excepția celor
prevăzute la litera l), întrucât documentele prevăzute vizează doar societățile tranzacționate la bursă, iar debitoarea nu îndeplinește această cerință, fiind societate cu răspundere limitată.
Totodată, cererea formulată de către debitoare se impunea a fi motivată și, mai ales, se impunea a fi dovedită starea de insolvență, în condițiile în care prin raportare la disp. art. 2 scopul legii este instituirea
unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.
Debitoarea s-a mărginit la a susține că înregistrează debite, că este în imposibilitate de a le achita în condițiile lipsei fondurilor bănești, fără a menționa debitorii față de care înregistrează debite, cuantumul acestora și fără a dovedi faptul că este în imposibilitatea de a-și achita datoriile scadente, confruntându-se cu lipsa de lichidități de cel puțin 30 de zile, prin raportare la prev. art.27 alin.1.
Întrucât procedura insolvenței se aplică doar categoriilor prevăzute de art.1 alin.1 și 2 din Legea nr.85/2006 și doar pentru acele situații în care persoana juridică, în cazul în speță, face dovada stării de insolvență, judecătorul sindic va respinge cererea formulată de debitoare, reținând că în speță nu s-a făcut dovada faptului că patrimoniul debitoarei se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata unor datorii certe, lichide și exigibile.
Debitoarea nu a făcut dovada faptului că are datorii și nici dovada faptului că este în imposibilitate de a le achita întrucât nu deține disponibilități bănești, simpla susținere a reprezentantului legal conform căreia ar fi în stare de insolvență neputând fi reținută ca fiind o justificare suficientă pentru deschiderea procedurii.
Dispozițiile Legii nr.85/2006 nu impun, în condițiile în care cererea este formulată de către debitoare, înregistrarea unor debite a căror valoare prag să îndeplinească cerințele prevăzute de art. 3 pct.12, această cerință fiind prevăzută doar pentru cererile introduse de către creditori, impunându- se a se face însă dovada stării de insolvență pentru ca persoana juridică să fie supusă procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006.
Întrucât dovada stării de insolvență nu s-a făcut, prin raportare la dispozițiile art.27 coroborate cu prev. art.28 și 32 alin.1 și 5 din Legea nr.85/2006, cererea formulată de debitoarea SC VD S. C. S. de deschidere a procedurii insolvenței acesteia va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E :
Respinge cererea formulată de debitoarea SC VD S. C. S., cu sediul în localitatea F. str. S. nr. 49/A, jud. C., reprezentată de administrator statutar Coman Vasile, înmatriculată sub nr. J_, CUI 21924926, cererea având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Specializat C. .
Pronunțată în ședință publică din 11 iulie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. C. T. B.
Red.CC/MM 4 ex./_
plecat în C.O. semnează prim grefierul instanței
← Sentința civilă nr. 3463/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 2110/2013. Procedura insolvenței → |
---|