Sentința civilă nr. 3529/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR nr._ /a1
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 3529/2013
Ședința publică din data de 18 decembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: F. -IANCU M. GREFIER: F. B.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra cererii de antrenare a răspunderii materiale a pârâtului M. M. N., formulată de M. R. LS I. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC MP H. I. S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La ambele apeluri nominale efectuate în ședință publică părțile și/sau reprezentanții lod au lipsit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cererii au avut loc în ședința publică din data de_, fiind consemnate în încheierea de ședință respectivă, care face parte integrantă din prezenta sentință, când judecătorul sindic, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru termenul din data de azi, 18 decembrie 2013, când a hotărât următoarele :
JUDECĂTORUL SINDIC:
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat C. la 6 martie 2012 sub nr._ /a1, M. R. L. I. S., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC MP H. I. S., a solicitat obligarea pârâtului M. M. N. la plata pasivului neacoperit al debitoarei SC MP H. I. S., în cuantum de 72.887,00 lei.
În motivarea cererii, a arătat că prin sentința comercială din data de 28 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr._, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva SC MP H. I. S. și a fost numită lichidator judiciar M. R. L. I. S. . La masa credală a debitoarei au fost declarate creanțe în cuantum de 72.887,00 lei, având următoarea componență: AFP a mun. C. -Napoca, prin DGFP a jud. C. - 71.943,00 lei, ITM al jud. C. - 917,00 lei și MUNICIPIUL C. -NAPOCA - 27,00
lei.
A mai arătat că în cursul procedurii falimentului nu a fost achitat nimic din cuantumul acestor creanțe, nefiind acoperite nici cheltuielile de procedură și nici onorariul lichidatorului judiciar.
A învederat că raportul asupra cauzelor și împrejurărilor a fost întocmit pe baza sintezei bilanțurilor contabile preluate de pe site-ul M. ului de Finanțe aferente anilor 2005 și 2006.
A considerat că ajungerea debitoarei în stare de insolvență este imputabilă administratorului statutar al debitoarei, pârâtul M. M. N., ale cărui fapte se încadrează în cele prevăzute de dispozițiile articolului 138 alin. 1 literele a, c și d din Legea nr. 85/2006.
A arătat că dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a prevăd situația în care administratorul societății a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane. Potrivit informațiilor din bilanțul de la 31 decembrie 2006, societatea deținea active imobilizate în valoare de 83.975 lei, stocuri 876 lei, creanțe 55.607 lei, numerar și echivalent de numerar 15.850 lei, pe care administratorul statutar nu le-a predat lichidatorului judiciar și nici nu a furnizat vreo informație cu privire la acestea, astfel încât, până la data formulării cererii, lichidatorul judiciar nu a reușit să intre în posesia lor și nici nu avea informații cu privire la situația lor, dacă acestea mai existau sau nu ori în ce stare erau.
În același sens, a arătat că administratorul societății debitoare se face vinovat și de neurmărirea încasării la timp a creanțelor, ajungându-se la sume de recuperat de 55.607 lei (valoare contabilă la 31 decembrie 2006); mai mult, neefectuarea în termen de trei ani a demersurilor necesare pentru recuperarea creanțelor a dus la prescrierea acestora. Lichidatorul judiciar a menționat că există legătură de cauzalitate între prejudiciul cauzat creditorilor și situația reală a nepredării documentelor contabile, întrucât în urma analizării sintezei bilanțurilor contabile, lichidatorul judiciar a constatat scriptic existența unor active imobilizate în valoare de 83.975 lei, a unor stocuri 876 lei, a unor creanțe în valoare de 55.607 lei, numerar și echivalent de numerar în valoare de 15.850 lei; or, prin nepredarea lor, administratorul debitoarei a pus în imposibilitate lichidatorul judiciar să-și exercite atribuțiile prevăzute de Legea nr. 85/2006 în scopul lichidării activului pentru plata datoriilor SC H. I. S. . Prin nepredarea documentelor, lichidatorul judiciar nu a putut face demersuri de recuperare a creanțelor, e.g. într-o primă fază invitațiile la conciliere directă în vederea recuperării acestora,
raportat la faptul ca din bilanțul de la 31 decembrie 2006 reies creanțe de recuperat în sumă de 55.607 lei.
A considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 1, lit. c, întrucât deși societatea înregistra datorii și, având în vedere dispozițiile art. 27 alin. 1 din Legea insolvenței, care instituie obligativitatea pentru debitor de a solicita să fie supus dispozițiilor acestei legi în maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență, nu a existat o asemenea solicitare din partea debitoarei; pe fondul unor exerciții financiare preponderent negative (31 decembrie 2005: minus 66.872 lei, 31 decembrie 2006: minus 145.287 lei) și a creșterii creanțelor de recuperat (31
decembrie 2005: 13.786 lei, 31 decembrie 2006: 55.607 lei). A considerat că doar existența anumitor interese personale l-au determinat pe administrator să nu solicite să fie supusă societatea prevederilor Legii privind procedura insolvenței și, în consecință, a apreciat că administratorul societății se face vinovat de continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, faptă care se încadrează în prevederile art. 138, alin. 1, lit. c din Legea privind procedura insolvenței.
A apreciat că în cauză sunt incidente și prevederile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006. Întrucât până la data formulării acțiunii administratorul societății nu a comunicat actele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, a apreciat că acesta se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. d, respectiv a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
A arătat că potrivit art. 10, alin. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991, "Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective";. A apreciat că faptul că administratorul societății debitoare nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar niciunul din documentele contabile ale societății debitoare, așa cum prevede art. 28 din Legea insolvenței, deși trebuia și putea să cunoască faptul că legea stabilește în sarcina sa această obligație, coroborat cu nedepunerea situațiilor financiare nu fac decât să întărească afirmația că a fost ținută o contabilitate fictivă, că administratorul a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, faptă prevăzută de dispozițiile art. 138 alin. 1, lit. d din Legea nr. 85/2006.
A mai arătat că, așa cum s-a apreciat și în practica judiciară, de multe ori neprezentarea documentelor contabile nu urmărește decât ascunderea unor date contabile neavantajoase pentru societatea comercială, astfel încât, o atare atitudine nu poate decât să nască suspiciuni, cu atât mai mult cu cât administratorul societății trebuie socotit a fi un profesionist, capabil să înțeleagă răspunderea ținerii contabilității și consecințele nerespectării reglementărilor legale.
A învederat că atitudinea refractară a administratorului, lipsa oricărei colaborări și nedepunerea documentelor prevăzute de lege au format lichidatorului judiciar convingerea că administratorul statutar al debitoarei se face vinovat de încălcarea prevederilor art. 138, alin. 1, lit. d din Legea nr. 85/2006.
A considerat că sunt întrunite condițiile de atragere a răspunderii, respectiv: fapta ilicită, care se încadrează în ipotezele enumerate de lege, prin care s-a contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență, prejudiciul cert și direct, dovedit atât sub aspectul existenței cât și sub aspectul întinderii, cauzat în mod direct și nemijlocit de fapta ilicită dovedită, raportul de cauzalitate, respectiv dovedirea faptului că prin aceste fapte s-a contribuit la ajungerea debitorului în starea de insolvență și existența vinovăției, răspunderea putând fi antrenată indiferent de forma de vinovăție constatată.
În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 73 din Legea 31/1990 privind societățile comerciale și art. 10 alin. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991, a apreciat că ajungerea societății în stare de insolvență este imputabilă administratorului acesteia și a considerat că faptele prezentate se încadrează în condițiile de atragere a răspunderii personale prevăzute de art. 138, alin. 1 lit. a, c și d din Legea 85/2006.
În drept, a invocat dispozițiile art. 138 alin. 1, lit. a, c și d din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 77 din Legea nr.
85/2006.
Prin întâmpinarea depusă la 1 iunie 2012, pârâtul a solicitat respingerea cererii, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat că la data de constituirii societății MP H. I. S., 25 martie 2005, calitatea de administratori ai acestei societăți o aveau cei doi asociații ai societății, d-nii Pap M. și Coman Ștefan.
Ulterior, la data de 13 iunie 2005, ca urmare a cesiunii de părți sociale încheiate între Coman Ștefan, în calitate de cedent, și M. M. N., în calitate de cesionar, a avut loc retragerea din societate a asociatului Coman, care îndeplinea și funcția de administrator al societății, împreună cu d-l Pap M. . Astfel, a rămas administrator al societății în continuare d-l Pap M. . Administrarea societății a fost schimbată din nou la data de 2 februarie 2007, cu
ocazia cesiunii de părți sociale către cesionarul Kiss S. lcs, d-l Pap M., care îndeplinea și funcția de administrator al societății ieșind din societate. De la acea dată (2 februarie 2007) pârâtul M. M. N. devine administratorul societății.
La câteva luni după acest eveniment, datorită unor neînțelegeri existente între cei doi asociați, asociatul Kovacs refuză să ia o decizie cu privire la continuarea activității societății și, totodată, cu privire la contractul de credit încheiat la data de 10 noiembrie 2005 de către societate pentru achiziționarea unor echipamente necesare desfășurării obiectului de activitate al acesteia.
A mai arătat că, în această situație, pârâtul M. M. N. a achitat din fonduri proprii suma de 8.300 lei, respectiv 1.050 lei în contul creditului contractat, având în vedere contractul de garanție reală mobiliară încheiat pe aceste bunuri. La data de 30 aprilie 2007, conform listei de inventariere, mijloacele fixe aflate în proprietatea societății erau următoarele: aspirator, compresor, instalație spălare rece, pompa TSX, generator aer cald, mașina Eulle, mașina spălat presiune 1 și 2, respectiv autoutilitara. O parte din aceste echipamente au fost preluate de către furnizori în contul creanțelor avute față de societate, astfel: mașina Eulle și mașinile de spălat presiune 1 și 2 au fost preluate de către SC EURO 5 S., pompa TSX a fost preluată de către SC MCM DISTRIBUTION S., iar autoutilitara a fost preluată de către SC YOPPI TRANSILVANIA S., iar compresorul a rămas în C. -Napoca, la sediul de pe str. Caracal, nr. 13, jud. C. .
Având în vedere aceste aspecte, de la momentul preluării de către furnizori a echipamentelor, asociații s-au aflat în imposibilitatea de a mai continua activitatea, societatea rămânând în nelucrare.
A arătat că lichidatorul judiciar, în motivarea acțiunii, își justifică cererea de atragere a răspunderii personale a pârâtului pe documente contabile aferente anilor 2005 și 2006, cu toate că în acea perioadă administratori ai societății au fost d-nii Pap M. și Coman Ștefan, respectiv de la data de 13 iunie 2005 doar d-l Pap M. .
A apreciat că acțiunea este nefondată în ceea ce privește reținerea oricărei culpe sau incidența oricăruia dintre cazurile prevăzute de art. 138, alin. 1, lit. a, c și d din Legea nr. 85/2006, raportat la conduita pârâtului M. M. N. .
A arătat că în analizarea angajării răspunderii patrimoniale a organelor de conducere trebuie pornit de la natura juridică a răspunderii reglementate de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006. Doctrina juridică și practica instanțelor de judecată este în sensul că ne aflăm în prezența unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe dintre caracteristicile răspunderii civile delictuale. Fiind o răspundere civilă delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, privind fapta, prejudiciul, culpa și raportul de cauzalitate. Prin urmare, mergând pe acest raționament, simplele aserțiuni ale lichidatorului judiciar, nesusținute de nicio probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece reclamantei îi revenea sarcina de a-și proba afirmațiile. A apreciat că invocarea dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii răspunderii după administrarea unor dovezi care să conducă la concluzia că prin faptele enumerate de lege s-a cauzat starea de insolvență a societății.
În ceea ce privește incidența cazului prevăzut de art. 138 alin 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 - pârâtul ar fi folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau al unei alte persoane, a menționat următoarele:
Lichidatorul judiciar a indicat existența acestui caz de angajare a răspunderii prin prisma faptului că la 31 decembrie 2006 existau în patrimoniul debitoarei creanțe neîncasate de la clienți în cuantum de 55.607 lei, sume care, dacă ar fi fost recuperate, ar fi asigurat disponibilitățile bănești necesare în contabilitatea societății și pe faptul că nu s-au efectuat în termen demersurile necesare pentru recuperarea creanțelor, astfel încât acestea s-au prescris. În același sens, lichidatorul a arătat că la data efectuării bilanțului contabil, 31 decembrie 2006, societatea deținea active imobilizate în valoare de 83.975 lei, stocuri de 876 lei, creanțe în valoare de 55.607 lei și numerar și echivalent de numerar de 15.850 lei, pe care administratorul nu le-a predat către lichidatorul judiciar, astfel ca acesta nu a putut face demersuri pentru recuperarea acestora, punându-l în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile prevăzute de Legea nr. 85/2006. Ca atare, lichidatorul a prezumat că pârâtul ar fi folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folos propriu și, prin urmare, ne aflăm în cazul prevăzut de lit. a art. 138 din Legea nr. 85/2006.
A apreciat că raționamentul este greșit, întrucât la acea dată, 31 decembrie 2006, pârâtul
M. N. nu avea calitatea de administrator al societății, astfel că nu i se poate imputa faptul că la acel moment existau creanțe neîncasate de la clienți. Mai mult decât atât, având în vedere că după încetarea activității societății documentele financiar contabile au rămas la contabilul societății și întrucât s-a reușit cu greu ca acesta să fie găsit și să dorească predarea
lor, se va vedea din actele contabile care sunt demersurile făcute pentru recuperarea creanțelor și perioada când acestea au fost făcute. A considerat că simplul fapt al nerecuperării creanțelor de la terți nu poate echivala cu incidența cazului prevăzut de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006. Pasivitatea în recuperarea unor creanțe nu echivalează cu folosul banilor în interes propriu sau în folosul unor alte persoane, în ceea ce îl privește pe pârât.
A mai arătat că nedepunerea documentelor contabile și faptul ca pârâtul nu i-a furnizat lichidatorului judiciar niciun fel de informații legate de aceste documente nu valorează proba faptului că pârâtul a folosit bunurile sau creditele unei persoane în folosul sau propriu sau al unei alte persoane, ci, cel mult, poate crea o prezumție în acest sens, insuficientă însă, în lipsa dovedirii în concret a instalării stării de insolvență ca efect al nedepunerii documentelor contabile. A apreciat că este necesar a se proba în concret folosirea bunurilor sau banilor societății în folosul propriu al pârâtului sau al unei alte persoane. Pentru folosirea acestor bunuri în interes personal trebuie dovedită și intenția pârâtului în acest sens.
A considerat că nu există vreun raport de cauzalitate între, pe de-o parte, nerecuperarea creanțelor societății și nedepunerea documentelor contabile către lichidatorul judiciar și, pe de altă parte, starea de insolvabilitate a societății. Nu există similitudine între pasivitatea în recuperarea debitelor și folosirea sumelor de bani în interes personal sau al unei alte persoane. Lichidatorul judiciar nu a indicat care sunt dovezile din care ar rezulta că starea de insolvabilitate se datorează neîncasării acestor sume de bani de către administratorul M. M.
ulterior datei de 2 februarie 2007, dată la care a devenit administrator. Mai mult decât atât, nepredarea documentelor contabile ale societății nu echivalează cu folosirea bunurilor societății în folosul propriu și nu se poate dovedi că între nepredarea acestor documente și starea de insolvență a societății există un raport de cauzalitate. A considerat că nu este suficientă dovedirea unei simple împrejurări care să fi favorizat starea de insolvență, ci este necesară existența unei legături certe și directe între fapta imputabilă administratorului și apariția stării de insolvență.
În ceea ce privește incidența cazului prevăzut de art. 138, alin. 1, lit. c din Legea nr. 85/2006 - pârâtul ar fi dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți -, a menționat că lichidatorul judiciar a arătat în motivare că, în condițiile invocării acestui text de lege, pârâtul avea obligația ca în temeiul art. 27, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 să solicite ca societatea să fie supusă prevederilor Legii insolvenței în termen de cel mult 30 de zile de la apariția stării de insolvență și că pe fondul unor exerciții financiare negative, (la 31 decembrie 2005 minus 66.872 lei, la 31 decembrie 2006 minus 145.287 lei) și a creșterii creanțelor de recuperat (la 31 decembrie 2005 creanțe în valoare de 13.786 lei, la 31 decembrie 2006 creanțe în valoare de 55.607 lei) numai existența unor interese personale l-au putut determina pe administratorul pârât să continue o activitate care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
A învederat faptul că pârâtul, în calitate de administrator actual, a "preluat"; de la foștii administratori societatea în condițiile menționate. Referitor la acest aspect, a făcut trimitere la argumentele exprimate mai sus cu privire la sarcina probei și a reiterat faptul că simplele afirmații ale administratorului judiciar privind dispunerea continuării activității în frauda creditorilor, în lipsa unor probe din care să rezulte aceste aspecte, nu pot fundamenta angajarea răspunderii pârâtului M. M. N. . A apreciat că, practic, prin acțiunea formulată, se solicită ca pârâtul să suporte consecințele negative ale conduitei administratorilor anteriori, care nu au cerut intrarea în procedura insolvenței.
A mai arătat că din balanța de verificare efectuată de pârât la data de 30 aprilie 2007, pe care a anexat-o întâmpinării, rezultă următoarele date: pierderi din anii precedenți de 145.486,91 lei, plăți neachitate către furnizori în cuantum de 62.000 lei, creanțe neîncasate de la clienți de 35.000 lei față de 55.607 lei existente la data de 30 decembrie 2006, creditare de către asociați în cuantum de 133.000 lei, credite bancare de 11.600 lei, sold bancar de 4726 lei, obligații la stat de 26.000 lei, TVA de achitat în cuantum de 82.000 lei.
Chiar și așa, a indicat faptul că obligația privind solicitarea deschiderii procedurii de insolvenței în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență nu are legătură cu o faptă ilicită, deoarece aspectul respectiv intervine ulterior deschiderii procedurii pentru motivul unei stări de insolvență deja apărute, când nu se mai pune problema cauzării ei.
A mai arătat că dispozițiile art. 138, alin. 1, lit. c impun îndeplinirea a două condiții: existența interesului personal al organului de conducere și caracterul evident al insolvabilității debitoarei. În lipsa dovedirii îndeplinirii cumulative a acestor două condiții nu este suficient să existe o continuare a activității societății pentru atragerea răspunderii organelor de conducere.
În ceea ce privește incidența cazului prevăzut de art. 138, alin. 1, lit. d din Legea insolvenței, pârâtul ar fi ținut o contabilitate fictivă și ar fi făcut să dispară documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, a menționat că încă din anul 2007, ca urmare a divergențelor dintre cei doi asociați, societatea a rămas în nelucrare, acesta fiind și motivul pentru care până la momentul formulării prezentei cereri împotriva sa, nu a predat
lichidatorului judiciar documentele contabile ale societății, contrar susținerilor lichidatorului judiciar, care a apreciat că s-a urmărit ascunderea unor date neavantajoase ale societății. Într- adevăr, o asemenea atitudine poate să creeze "suspiciuni";, însă a arătat că poate să facă dovada predării actelor contabile, așa cum ele există și, din acest motiv, temeiul de drept invocat nu mai subzistă.
În drept, a invocat art. 115 C.proc.civ., art. 138 alin. 1 lit. a, c și d din Legea nr. 85/2006.
Înainte de termenul din data de 6 iunie 2012, pârâtul a predat lichidatorului judiciar o parte din documentele contabile solicitate, care au fost analizate de lichidatorul judiciar în concluziile scrise depuse la dosar la 17 decembrie 2013.
Lichidatorul judiciar a arătat că a întocmit o completare la raportul prevăzut de art. 59, alin. 1 din Legea nr. 85/2006, conform căreia ultima analiză financiară s-a realizat pe baza balanței de verificare întocmite la data de 30 aprilie 2007. Din acest ultim act contabil întocmit și predat lichidatorului judiciar a reieșit faptul că debitoarea figura la data de 30 aprilie 2007 cu active imobilizate în valoare de 51.485.00 lei, cu stocuri în valoare de 0,00 lei, cu creanțe de recuperat în valoare de 35.353,00 lei, cu disponibilități bănești în valoare de 4.726.00 lei, deci cu un activ în valoare totală de 91.564,00 lei.
Lichidatorul a mai arătat că raportările la organele fiscale au fost depune până la sfârșitul anului 2006, raportări pe baza cărora s-a și întocmit raportul prevăzut de art. 59, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 în forma sa inițială.
Ambele părți au înțeles să se servească de probe scrise. La cererea pârâtului, au fost audiați martorii B. I R. C. și B. VASILE C. .
Analizând ansamblul materialului probator aflat la dosar, judecătorul sindic reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 138 alin. 1 lit. a, c și d din Legea nr. 85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; … c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți …d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
Din lista de control a debitoarei SC MP H. S. rezultă faptul că la data deschiderii procedurii insolvenței, 28 septembrie 2011, pârâtul M. M. N. avea calitatea de administrator unic al debitoarei.
Astfel cum rezultă din coroborarea raportului inițial privind cauzele și împrejurările care au condus la insolvența debitoarei (f.7-15), cu poziția pârâtului exprimată prin întâmpinare (f.34-39), pârâtul nu a predat lichidatorului judiciar înainte de 1 iunie 2012 niciunul dintre documentele contabile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
În analiza subsecventă a situației economice a societății debitoare și a incidenței în speță a prevederilor art. 138 alin. 1 lit. a, c și d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va avea în vedere balanța de verificare la 30 aprilie 2007 întocmită de pârât imediat după preluarea funcției de administrator al debitoarei, la 2 februarie 2007, conform hotărârii AGA debitoarei din 2 februarie 2007 (f.79) și contractului de cesiune de părți sociale din aceeași dată (f.80-82).
În ceea ce privește incidența prevederilor art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic are în vedere faptul că debitoarea figura la data de 30 aprilie 2007 cu active imobilizate în valoare de 51.485.00 lei, cu stocuri în valoare de 0,00 lei, cu creanțe de recuperat în valoare de 35.353,00 lei, cu disponibilități bănești în valoare de 4.726.00 lei, deci cu un activ în valoare totală de 91.564,00 lei.
Pârâtul nu a predat lichidatorului judiciar niciunul dintre activele imobilizate, nici disponibilitățile bănești și nici documente care să permită lichidatorului judiciar eventuala recuperare a creanțelor. Depunerea la dosar la data de 1 iunie 2012 a documentelor de la f. 44- 47, care indica debitorii debitoarei cu sumele aferente și numerele facturilor emise, în condițiile în care situația acestor debitori a fost întocmită la 30 aprilie 2007 nu poate fi apreciată în niciun caz ca fiind conformă cu cerințele imperative ale art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, care impunea administratorului pârât depunerea documentelor contabile respective în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii insolvenței. Vechimea creanțelor înscrise în evidențele respective depășește termenul general de prescripție, astfel încât orice demers de recuperare efectuat de lichidatorul judiciar ar putea fi paralizat de debitorii respectivi prin simpla invocare a prescripției dreptului la acțiune în sens material.
Coroborând aceste documente cu lipsa oricărui demers de recuperare a debitelor respective din partea administratorului pârât, judecătorul sindic reține că pârâtul, prin conduita
sa pasivă, a permis debitorilor debitoarei să beneficieze de bunurile debitoarei care le-au fost livrate fără să plătească contraechivalentul lor, faptă care se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
În mod similar, nepredarea de către pârât către lichidatorul judiciar a disponibilului bănesc aflat la dispoziția debitoarei la data întocmirii ultimei balanțe, 30 aprilie 2007, conduce, tot pe calea unei prezumții simple, guvernate de dispozițiile art. 1203 C.civ. din 1864, la concluzia că pârâtul și-a însușit acest disponibil.
În calitatea sa de unic administrator statutar, pârâtul era singura persoană care putea dispune în mod legal activele mai sus arătate, dar nu a prezentat lichidatorului judiciar nici activele propriu zise, nici eventualele sume de bani rezultate din valorificarea acestor active și nici eventuale documente justificative ale modului în care aceste active sau sumele de bani care, în ipoteza valorificării, le-au înlocuit, ar fi fost folosite în interesul debitoarei. Dimpotrivă, lipsa acestor active, coroborată cu ajungerea debitoarei în stare de insolvență ca urmare a acumulării de debite, conduce la incidența prezumției relative (în condițiile art. 1203 C.civ. din 1864) a folosirii acestor active de către pârât în interes personal sau în interesul altor persoane decât debitoarea.
Efectele juridice ale prezumției mai sus arătate pot fi atenuate doar în ceea ce privește activele imobilizate. Nepredarea acestor active, coroborată cu poziția pârâtului, exprimată în întâmpinare, respectiv cu cele declarate de martorii B. I R. C. și B. VASILE C. în sensul că anumiți creditori ar fi "preluat în contul creanțelor lor"; diverse active ale debitoarei conduce la concluzia că pârâtul a tolerat "preluarea de către creditori"; a activelor imobilizate în contul creanțelor lor. Ulterior, furnizorii nu s-au înscris la masa credală, singurii creditori înscriși în tabelul definitiv al creanțelor fiind cei bugetari (DGFP a jud. C., ITM al jud. C., Municipiul C. -Napoca). Faptul că debitoarea avea datorii față de furnizori rezultă fără echivoc din balanța de verificare la 30 aprilie 2007 - soldul creditor al contului 401, în cuantum de 59897,93 lei (f.41), coroborată cu documentele contabile de la f. 48-52. Cu toate acestea, în absența întocmirii unor acte care să detalieze valorile activelor "preluate"; și ale creanțelor stinse prin aceste "preluări de active"; tolerate de către pârât, judecătorul sindic nu poate verifica dacă aceste "preluări de active"; au avut ca efect doar stingerea unor creanțe ale furnizorilor față de debitoare sau o cedare a activelor debitoarei în pierdere, la valori inferioare valorilor de piață ale activelor respective. Acest aspect va fi analizat mai jos în contextul incidenței dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea privind procedura insolvenței.
Concluzionând, judecătorul sindic reține incidența în speță a dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, condițiile referitoare la prejudiciu, raport de cauzalitate și vinovăție urmând a fi analizate mai jos.
Cât privește incidența în speță a dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic are în vedere faptul că ultimele documente întocmite în cadrul ținerii contabilității debitoarei sunt cele de la data de 30 aprilie 2007, deși procedura insolvenței debitoarei a fost deschisă abia la 28 septembrie 2011.
Pentru toată această perioadă a ultimilor 4 ani anteriori deschiderii procedurii, astfel cum rezultă implicit și din poziția pârâtului exprimată în întâmpinare, pârâtul nu a ținut contabilitatea debitoarei, contrar cerințelor Legii nr. 82/1991. Faptul că debitoarea nu a avut activitate în perioada 2007 - 2011 nu constituie o împrejurare care să justifice neținerea contabilității. Una dintre cele mai severe consecințe ale acestei omisiuni a pârâtului este imposibilitatea stabilirii condițiilor concrete în care a avut loc cedarea de către pârât a activelor debitoarei către furnizorii neachitați. Mai mult, neținerea contabilității a avut drept consecință și imposibilitatea stabilirii valorilor exacte ale debitelor bugetare, cu consecința insesizării instalării stării de insolvență.
În consecință, judecătorul sindic reține incidența în speță și a dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, condițiile referitoare la prejudiciu, raport de cauzalitate și vinovăție urmând a fi analizate mai jos.
În schimb, judecătorul sindic nu poate reține incidența în speță a dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar nefăcând dovada realizării de către pârât a vreunui folos personal din continuarea activității debitoarei în vădită pierdere.
În ceea ce privește prejudiciul cauzat prin această faptă, judecătorul sindic reține că existența și întinderea prejudiciului sunt dovedite prin tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei SC MP H. S., creanțele înregistrate împotriva averii debitoarei având valoarea globală de 72887,00 lei. Cât privește culpa pârâtului și raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciu, judecătorul sindic are în vedere dispozițiile art. 73 lit. c și e din Legea nr. 31/1990 actualizată, potrivit cărora administratorii societății sunt răspunzători în mod solidar pentru ținerea registrelor prevăzute de lege (dispoziție care se aplică și actelor contabile) și pentru îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul legii (inclusiv obligațiile care le revin în temeiul Legii nr. 82/1991 a contabilității). Fiind vorba despre obligații legale și despre fapta omisivă a pârâtului de a nu întocmi actele contabile, pârâtul este prezumat de lege a fi în culpă
pentru neîndeplinirea acestor obligații legale, conform principiului nemo censetur ignorare legem. În același sens, folosirea în interes propriu sau a unei alte persoane a bunurilor debitoarei reprezintă o faptă ilicită, contrară obligației de a administra activitatea comercială a debitoarei cu diligența unui mandatar comercial, stabilită prin art. 72 din Legea nr. 31/1990.
În fine, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu rezultă din modul cumulativ de constituire a debitului, aspect care dovedește faptul că pârâtul nu a cunoscut întinderea reală a debitelor bugetare datorită neîntocmirii actelor contabile mai sus arătate, cu consecința incidenței dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006. De asemenea, neefectuarea de demersuri pentru recuperarea creanțelor, cu consecința tolerării folosirii de către debitorii debitoarei a creditelor acordate fără un contraechivalent, precum și însușirea în folos propriu a disponibilităților bănești ale debitoarei au avut ca efect lipsirea debitoarei de disponibilitățile bănești necesare plății creanțelor bugetare înscrise ulterior la masa credală, cu consecința intrării debitoarei în insolvență.
În consecință, judecătorul sindic apreciază pe deplin dovedită faptele ilicite ale pârâtului, vinovăția sa sub forma dolului și raportul de cauzalitate dintre faptele ilicite și prejudiciu, conform art. 998 C.civ.
În ceea ce privește întinderea răspunderii pârâtului, judecătorul sindic are în vedere faptul că debitul înregistrat în tabelul definitiv al creanțelor își are originea exclusiv în faptele ilicite ale pârâtului, mai sus descrise, motiv pentru care răspunderea personală a pârâtului va fi antrenată pentru întregul pasiv rămas nerecuperat.
Judecătorul sindic nu poate primi apărările pârâtului în sensul că prezumțiile trase nu sunt suficiente pentru dovedirea condițiilor răspunderii sale în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006. Toate elementele acestei răspunderi sunt elemente de fapt, care pot fi probate cu orice mijloc de probă, inclusiv cu prezumțiile guvernate de art. 1203 C.civ.
În același sens, judecătorul sindic reține că pârâtul nu se poate apăra de răspunderea instituită în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006 prin invocarea aducerii debitoarei în stare de insolvență de către administratorii anteriori. Chiar dacă hotărârea AGA din 2 februarie 2007 nu cuprinde vreo descărcare de gestiune a administratorului anterior, de la momentul încetării mandatului d-lui PAP M. au trecut mai mult de 3 ani, împlinindu-se termenul de prescripție a răspunderii acestuia față de societatea debitoare.
Pentru considerentele mai sus expuse, judecătorul sindic va admite cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC MP H. I. S., M. R. L. I. S. în contradictoriu cu pârâtul M. M. N. și, în consecință, îl va obliga pe pârât să plătească pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC MP H. I. S., CUI 17402541, în cuantum de 72.887,00 lei.
În temeiul art. 164 alin. 1 C.proc.civ. din 1865, judecătorul sindic va dispune conexarea prezentului dosar nr._ /a1 la dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC MP H. I. S., CUI 17402541, M. R. L. I. S. în contradictoriu cu pârâtul M. M. N., cu domiciliul procesual ales la SCPA HERȚEG ȘI ASOCIAȚII, C. -Napoca, str. Traian Moșoiu, nr. 50, ap. 12, jud. C. și, în consecință:
Obligă pârâtul M. M. N. să plătească pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC MP H. I. S., CUI 17402541, în cuantum de 72.887,00 lei.
Dispune conexarea prezentului dosar nr._ /a1 la dosarul nr._ . Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 18 decembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
F. -Iancu M. F. B.
Thred./FIM/4 ex./12.06.14
| ← Decizia civilă nr. 1187/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Decizia civilă nr. 1018/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
|---|
