Sentința civilă nr. 3544/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr.3544
Ședința publică din 31 Mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. S. - Președintele Secției a II - a Civilă
- judecător sindic
G. ier: A. Ana C.
Pe rol fiind pronunțarea soluției la cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea B. C. R. SA , cu sediul în B., sector 3, Bulevardul R. E. nr. 5, împotriva debitoarei SC I. T. S. , J_, CUI 22872043, cu sediul social în B. M., str. I. M. nr. 38, județul M., precum și la contestația formulată de debitoare la cererea de deschidere a procedurii insolvenței.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, concluziile și susținerile reprezentantului debitoarei fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de_ ,_ și respectiv data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui M. la data de_ creditoarea B. C. R. SA a solicitat deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei SC I. T. S. pentru suma de 7.008.113,89 lei cu titlu de creanță garantată.
În motivarea cererii creditoarea a arătat următoarele:
Creanța rezultă din creditul acordat SC Just Invest SRl (fosta SC I. Steel S. - în insolvență) în calitate de de împrumutat, SC I. T. S., deținând calitatea de garant.
Contract de Credit nr. M. SJ - CC 11/2135/_, credit acordat sub forma de overdraft, urmând a fi utilizat pentru finanțarea activității curente a împrumutatului, respectiv pentru finanțarea unor cheltuieli aferente contractelor încheiate.
Garanții constituite la Contractul de Credit nr. M. SJ - CC 11/2135/_ de către SC I. T. S. :
- contract de ipotecă mobiliară asupra utilajelor nr. 11/2135/48/_ .
Debitoarea este în stare de insolvență vădită, în sensul art. 3 pct. 1 lit. a din Legea insolvenței, în conformitate cu care insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor.
Conform art. 3 pct. 1 din Legea insolvenței, insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.
Creanța Băncii îndeplinește toate aceste cerințe, definite în dreptul comun (art. 379 din Codul de procedură civilă), cât și cerințele legii speciale - Legea nr. 85/2006, astfel:
Creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul (art. 379 alin. 3 C.pr.civ).
Titlul de creanță al Băncii îl reprezintă Contractul de credit și contractul subsecvent, care are același regim juridic: sunt titluri executorii de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 120 din OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului: " contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii";.
În aceste condiții, creanța Băncii face parte din categoria creanțelor exceptate de la verificarea de către administratorul judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 66 alin. 1 din Legea insolvenței: "toate creanțele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepția creanțelor constatate prin titluri executorii";.
Creanța lichidă este aceea al cărei cuantum este determinat prin însăși actul de creanță sau este determinabilă cu ajutorul acestuia (art. 379 alin. 4 din Codul de procedură civilă). Creanța Băncii îndeplinește această condiție, având în vedere faptul că suma totală datorată de debitoare băncii este formată din debit principal (suma împrumutată), dobânzi și penalități al căror mod de calcul se regăsește în Contracte.
Creanța Băncii este exigibilă pentru că a ajuns la scadență, conform dispozițiilor contractuale.
De asemenea, creanța îndeplinește și condițiile speciale din legea insolvenței: este mai veche de 90 de zile de la scadența (art. 3 pct. 1 lit. a din legea insolvenței); depășește valoarea prag stabilită prin art. 3 pct. 12 din legea insolvenței (45.000 lei).
În lumina celor ce preced, se solicită să se constate că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, aceasta aflându-se în mod vădit în incapacitate de plată a datoriilor exigibile cu sumele disponibile.
Pentru a înlătura prezumția de insolvență instituită prin lege, debitoarea ar trebui să dovedească faptul că dispune de lichidități care acoperă integral debitele scadente, în speță că are în conturi cel puțin suma de 7.008.113,89 lei.
Cu certitudine debitoarea nu are posibilitatea de a achita integral către bancă întreaga sumă datorată și de aceea se solicită admiterea cererii astfel cum este formulată și să se dispună deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva SC I. T. S. .
În drept s-au invocat dispozițiile art. 3 pct. 1, 12, art. 31, art. 33, art. 66 alin. 1 din Legea insolvenței, art. 120 OUG nr. 99/2006 actualizată, art. 379 C.pr.civ.
Debitoarea a formulat contestație împotriva cererii de deschidere a procedurii prin care a solicitat următoarele: - obligarea creditoarei la plata unei cauțiuni de 10% din valoarea presupusei creanțe menționate în cererea de deschidere a procedurii insolvenței, în temeiul dispozițiilor art. 33, alin. 3 din L85/2006 cu modificările ulterioare; - respingerea acțiunii introductive ca inadmisibilă în condițiile în care este promovată de două persoane care nu au făcut dovada calității de reprezentanți legali ai societății intimat - creditor; - respingerea cererii de deschidere a procedurii de insolvență ca netemeinică și nefondată.; - obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației debitoarea a arătat următoarele:
Lipsa calității de reprezentanți ai societății creditoare, a persoanelor fizice, semnatare a cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
Raportat la acest aspect, învederează instanței faptul că reprezentarea unei societăți comerciale se face, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, de către administrator/administratori sau consiliu de administrație.
Din studiul acțiunii introductive și a actelor depuse în probațiune, nu rezultă calitatea de reprezentanți ai celor două persoane. În acest sens se impune a se depune în justificarea actelor din care să reiasă faptul că au fost mandatați de reprezentanții statutari ai intimatei - creditor, precum și acte din care să reiasă faptul că cei care îi mandatează sunt reprezentanții statutari ai acestei societăți.
Obligarea intimatei la plata cauțiunii de 10% din valoarea creanței declarate.
În conformitate cu dispozițiile art. 33, alin. 3 din Legea 85/2006, judecătorul sindic îi poate obliga pe creditorii care au depus cererea de deschidere a procedurii insolvenței ca în termen de 5 zile, să depună o cauțiune la o bancă, în cuantum de cel mult 10% din valoarea creanțelor, sub sancțiunea respingerii cererii.
Având în vedere acest aspect, precum și scopul constituirii acestei cauțiuni, solicităm instanței să dispună în consecință, la consemnarea a 10% din valoarea creanței declarate, raportat la faptul că de la data înregistrării
cererii de deschidere a procedurii de insolvență, subscrisa societate a pierdut o serie de contracte cu terți beneficiari.
Respingerea cererii de deschidere a procedurii de insolvență ca netemeinică și nefondată.
Între subscrisa societate și intimata creditor s-a încheiat contractul de ipotecă mobiliară asupra utilajelor, nr. M. SJ - CC 11/2135/48/_, ca și contract accesoriu a contractului de credit cu același număr, în care calitatea de împrumutat și debitor o are SC Just Invent S. fosta SC I. Steel S. . Prin urmare am înțeles să garantăm rambursarea creditului acordat acelei societăți doar cu bunurile mobile determinate în contractul de ipotecă mobiliară și nu cu întreg patrimoniul societății, nefiind garanți fideiusori sau codebitori.
În concluzie creanța băncii asupra subscrisei societăți se rezumă doar la garanția constituită și nu asupra întregului patrimoniu, în consecință, în condițiile în care trebuie să execute doar garanțiile constituite nu prea înțelegem cum a tras concluzia că suntem în stare de insolvență cu atât mai mult cu cât are la îndemână posibilitatea de a executa obligația ipotecară. În această situație, pornind de la definițiile date de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 8582006 nu putem pune în discuție nici o insolvență iminentă și nici o stare de insolvență prezumată, societatea având și alte bunuri în afara celor garantate, cu care își desfășoară activitatea, și asupra cărora intimata - creditor nu are nici un temei legal de a le executa. Mai mult, la data încheierii contractului de ipotecă mobiliară, intimata - creditor a înțeles să evalueze bunurile afectate de garanție, considerându-le la acea dată suficiente pentru acordarea creditului. De asemenea, societatea intimată în vederea susținerii acțiunii introductive trebuie să facă dovada insuficienței fondurilor subscrisei societăți, pentru a putea discuta de o eventuală stare de insolvență iminentă sau prezumată și mai mult, nici nu putea să pună în discuție această stare de fapt în condițiile în care față de subscrise societate se limitează doar la bunurile afectate garanției.
Creditoarea a formulat întâmpinare la contestația debitoarei (f. 69 - 72) invocând pe cale de excepție tardivitatea acesteia, iar pe fond a solicitat respingerea contestației.
Prin încheierea de ședință din 21 m ai 2013 judecătorul sindic a apreciat că nu se impune, în temeiul art. 33 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței o cauțiune, cu atât mai mult cu cât creditoarea este chiar o unitate bancară.
Având a se pronunța asupra excepției tardivității contestației debitoarei
, judecătorul sindic o va respinge întrucât cererea creditoarei a fost comunicată debitoarei la data de_ (f. 29), iar contestația a fost înregistrată la data de 1_ (f.30), deci înăuntrul termenului de 10 zile prevăzut de art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței (în continuare LPI).
Contestația form ulată de debitoare este întem eiată pentru urm ătoarele considerente:
B. a făcut dovada că cererea a fost semnată de persoanele împuternicită de comitetul executiv, așa încât excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de debitoarei, nu poate fi primită (f.73-89).
Prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege, potrivit art. 3 pct. 6 LPI, creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile. Creditorii, inclusiv cei bugetari, vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenței doar în cazul în care, cupă compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, sum a datorată acestora va depăși suma prevăzută la pct. 12.
Conform pct. 12, valoare prag reprezintă cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului. Aceasta este de 45.000 lei, iar pentru salariați, de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat.
Creanțele garantate sunt, conform definiției date de art. 3 pct. 9 LPI, sunt creanțele persoanelor care beneficiază de o garanție reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terț garantat față de persoanele beneficiare ale garanțiilor reale.
Dreptul de creanță este dreptul patrimonial în temeiul căruia creditorul poate pretinde debitorului să dea, să facă sau să nu facă o anumită prestație la care acesta din urmă ar fi fost îndreptățit în absența angajamentului său juridic.
În schimb, dreptul real este dreptul patrimonial în virtutea căruia titularul său poate să-și exercite prerogativele asupra unui bun determinat, în mod direct și nemijlocit, fără a fi necesară intervenția unei alte persoane.
Ipoteca este o garanție reală ce poară asupra bunurilor mobile sau imobile afectate executării unei obligații în virtutea căreia creditorul ipotecar are un drept real de garanție și un drept de preferință asupra bunului (mobil sau imobil) ipotecat.
În speță, contractul de ipotecă mobiliară asupra utilajelor nr. M. SJ - CC 11/2135/48/_ încheiat între B. C. R. SA, în calitate de creditor și SC I. T. S. în calitate de garant (f. 4 - 6) a dat naștere unui drept real de ipotecă asupra bunurilor mobile corporale prevăzute la pct. 2 din contract.
SC I. T. S. nu are calitatea de debitoare în contractul de credit nr.
M. SJ - CC 11/2135/_, împrumutatul fiind SC I. Steel S. (f. 7 - 17).
Practic, SC I. T. S. a garantat cu bunurile mobile menționate un raport juridic obligațional în care nu are calitatea de debitor ci de terț, situație juridică cunoscută sub denumirea de "cauțiune reală";.
Cauțiunea reală nu se confundă cu fideiusiunea care este un contract prin care o parte, fideiusorul, se obligă față de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligațional calitatea de creditor, să execute (cu titlu gratuit sau în schimbul unei remunerații) obligația debitorului dacă acesta din urmă nu o execută (art. 2280 cod civil din 2009).
În concluzie, B. C. R. nu este un creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii în sensul art. 3 pct. 6 LPI prin raportare la pct. 12 din
același act normativ câtă vreme nu are o creanță bănească împotriva debitoarei.
În schimb, având calitatea de creditor ipotecar ─ dacă condițiile executării garanției reale sunt îndeplinite ─, poate să recurgă la procedura specială de executare a ipotecii reglementată de Codul civil din 2009 prin art. 2435 - 2477 sau în condițiile Codului de procedură civilă (teza finală a art. 2432 Cod civil din 2009).
Pe cale de consecință, cererea de deschidere a procedurii insolvenței se va respinge de judecătorul sindic.
Pierzând procesul, creditoarea va fi obligată, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, să plătească debitoarei suma de 8.680 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial avansat, conform chitanțelor depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția tardivității formulării contestației de către debitoarea SC I. T. SA, invocată de creditoarea B. C. R. SA.
Admite contestația formulată de debitoarea SC I. T. S. , împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea B. C.
SA.
Respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea B. C. R. SA, cu sediul social în Bulevardul R. E. nr. 5, sector 3, B., J_, împotriva debitoarei SC I. T. S. , cu sediul social în B. M., str. I. M. nr. 38, jud. M. .
Obligă pe creditoare să plătească debitoarei suma de 8.680 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
SA Ana C.
Red. AS/_
Tred. A.C./_ - 4 ex.
← Sentința civilă nr. 1604/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 4978/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|