Sentința civilă nr. 364/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a1
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.364/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este compusă din: JUDECĂTOR SINDIC: C. C.
GREFIER: T. B.
Pe rol fiind examinarea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta R. LS, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. MARTINA BOUTIQUE S.R.L., împotriva pârâtei B. E., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze procedura debitoarei S.C. MARTINA BOUTIQUE S.R.L., R. LS, d- na practician în insolvență Pușcaș R., lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită, atât conform prevederilor Codului de procedură civilă, cât și prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar un exemplar al notificării trimise pârâtei, prin care i-a solicitat să se prezinte la sediul lichidatorului judiciar din C. -N., pentru a furniza informațiile necesare cu privire la starea debitoarei și cauzele care au dus la starea de insolvență și să pună la dispoziția lichidatorului judiciar documentele financiar-contabile, arătând că, în situația în care ar fi dat curs solicitării lichidatorului judiciar, acesta înțelegea să renunțe la cererea de chemare în judecată a pârâtei. De asemenea, depune la dosar confirmarea de primire a notificării trimise, apreciind că pârâta a luat cunoștință de poziția procesuală a lichidatorului judiciar.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, instanța acordă reprezentantei lichidatorului judiciar cuvântul pe fond.
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită obligarea pârâtei la plata pasivului debitoarei, în cuantum de 9.409 lei, reprezentând creanțe înscrise în tabelul definitiv, apreciind că sunt incidente prevederile art. 138 alin. 1 lit. d Legea 85/2006. De asemenea, învederează faptul că pe site-ul M. ului Finanțelor Publice nu a regăsit nici un bilanț contabil, în condițiile în care debitoarea a funcționat din anul 2007.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de antrenare a răspunderii formulate de către lichidatorul judiciar.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 11 aprilie 2012, lichidatorul judiciar R. LS desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC MARTINA BOUTIQUE SRL a solicitat judecătorului sindic angajarea răspunderii pârâtei B. E. și obligarea acestuia la plata sumei de 9.409 lei reprezentând pasivul debitoarei rămas neacoperit, motivat de faptul că în sarcina acestuia se pot reține fapte ce se încadrează în dispozițiile art.138 lit. d din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul judiciar a menționat în cuprinsul cererii de chemare în judecată faptul că în urma deschiderii procedurii insolvenței și desemnării sale în calitate de lichidator judiciar conform sentinței civile pronunțate la data de_ în dosarul de insolvență nr._, a procedat la notificarea debitoarei și a administratorului statutar, prin adresa nr. 209/_, confirmată de primire de administratorul statutar, solicitându-le predarea documentelor financiar contabile, în vederea verificării în mod concret a gestiunii patrimoniului, pentru a constata relațiile comerciale în care a fost angajată societatea. Aceste acte nu au fost puse la dispoziția lichidatorului judiciar, cu toate că administratorului statutar a semnat de primire corespondența la data de_ .
Lichidatorul judiciar a arătat că pe site-ul M.E.F. nu a fost afișat nici un bilanț contabil întocmit de către debitoare, astfel că nu există nici un fel de indicii referitoare la starea patrimoniului societății.
Administratorul statutar nu a predat nici un bun al debitoarei și nici actele contabile ale societății. Mai mult, nu au fost depuse nici la ORC de pe lângă Tribunalul Cluj situațiile financiare anuale, împrejurări față de care lichidatorul judiciar a considerat că în sarcina administratorului statutar poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea conform legii
existând premisa săvârșirii de către pârâtă a faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006.
Întrucât din raportul întocmit conform prevederilor art. 59 din Legea insolvenței a fost identificată persoana căreia îi este imputabilă starea de insolvență, în persoana administratorului statutar, lichidatorul judiciar a solicitat angajarea răspunderii pârâtei și obligarea sa la suportarea pasivului debitoarei în cuantum de 9.409 lei reprezentând pasivul debitoarei datorat creditorilor, astfel cum este înscris în tabelul definitiv al creanțelor.
Pârâta, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
Analizând cererea de angajare a răspunderii formulată de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu pârâta B. E., cu luarea în considerare a disp. art.138 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic constată următoarele:
Conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul
1 al art.138 lit. a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului încredințat infracțiuni suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere precum și a oricărei alte persoane vinovată de producerea stării de insolvență a debitoarei presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, fapta ilicită, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile, vinovăția putând să îmbrace și forma culpei.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, având un caracter colectiv. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
În cazul în speță, în sarcina pârâtei a fost invocată de către lichidatorul judiciar și săvârșirea unor fapte reglementate de art.138 lit. d din Legea nr. 85/2006, respectiv ținerea unei contabilități fictive sau ținerea contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie ori dispariția unor documente contabile produsă de administratorul statutar.
Judecătorul sindic apreciază că în sarcina pârâtei poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care aceasta nu i-a predat lichidatorul judiciar documentele contabile astfel cum sunt ele prevăzute în art. 28 alin. 1 lit. a-k din Legea nr. 85/2006, debitoarea nedepunând bilanțurile contabile la organele fiscale și nici la registrul comerțului, deși avea obligația de a depune anual aceste documente contabile la organele în drept conform dispozițiilor art. 205 alin. 1 teza 2 din
Legea nr. 31/1990 și disp. Legii nr. 82/1991, fapt care creează prezumția că în ceea ce privește contabilitatea debitoarei, nu a fost ținută conform prevederilor legale.
Administratorul judiciar a notificat-o pe pârâtă, care deține și calitatea de administrator statutar al debitoarei, după data deschiderii procedurii la adresa ce figura menționată la registrul comerțului, și ulterior la noul domiciliu comunicat de Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor C., solicitându-i să-i predea toate documentele contabile necesare în vederea îndeplinirii atribuțiilor ce-i reveneau conform dispozițiilor legale ( f.7-9 și 27).
Judecătorul sindic reține faptul că obligația de predare a documentelor contabile ale debitoarei nu a fost respectată de către pârâtă, nefiindu-i predate lichidatorului judiciar documentele solicitate pentru a se întocmi un raport complet asupra cauzelor și împrejurărilor ce au condus debitoarea la starea de insolvență.
Pe de altă parte, judecătorul sindic apreciază că pârâtei îi revenea, în calitate de administrator statutar al debitoarei, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, administratorii fiind direct răspunzători de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile lor reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și e ale Legii nr.31/1990 republicată și actualizată.
Astfel, administratorii sunt răspunzători față de societate, pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, precum și pentru îndeplinirea acelor obligații stabilite în sarcina lor prin actul constitutiv acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementată de legea insolvenței.
Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării persoanei juridice.
În condițiile în care evidența contabilă nu a fost ținută sau nu a fost ținută în conformitate cu legea există o prezumție de culpă, întrucât corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr.31/1990, care în art.73 lit. c prevede că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Nedepunerea documentelor contabile creează prezumția inexistenței acestor documente iar, neținerea contabilității nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități conduse în conformitate cu dispozițiile legale, care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
Documentele contabile reflectă întreaga activitate desfășurată de persoana juridică, analizarea acestora permițând atât creditorilor, cât și practicianului în insolvență să stabilească cauzele care au condus debitoarea la starea de încetare de plăți, în condițiile nedepunerii acestor documente existând prezumția că pârâtul a omis îndeplinirea obligației prevăzute de art. 35 pentru a ascunde situații care i-ar fi defavorabile.
Bilanțurile contabile și balanțele de verificare reprezintă documente contabile a căror întocmire este obligatorie, disp. art. 73 din Legea nr. 31/1990 statuând în sarcina administratorului statutar obligația de a asigura o ținere corectă a registrelor contabile, Legea nr. 82/1991 statuând în sarcina aceleiași persoane obligația de a asigura conducerea evidenței contabile, întocmirea bilanțurilor și depunerea acestora la organele teritoriale ale
M. ului Economiei și Finanțelor.
Bilanțul este o imagine statistică a situației patrimoniului și a datoriilor persoanei juridice la data întocmirii acestuia, deoarece valorile prezente ale elementelor de activ și de pasiv se pot modifica, valorile istorice cuprinse în situațiile financiare ale debitoarei nu reflectă valoarea economică a acestora.
Balanța de verificare este documentul contabil utilizat pentru verificarea exactității înregistrărilor contabile și controlul concordanței dintre contabilitatea sintetică și cea analitică, precum și principalul instrument pe baza căruia se întocmesc situațiile financiare ce reflectă poziția financiară a societății.
Nepredarea documentelor contabile generează prezumția că acestea nu au fost întocmite, o situație de fapt contrară nefiind dovedită de către pârât.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există starea de încetare de plăți și una din faptele enumerate de
art.138 din Legea nr.85/2006, prezumția având un caracter juris et de jure, nefiind răsturnată prin probă contrară de către pârât.
Fapta săvârșită de administratorul statutar este o faptă omisivă, constând în neîndeplinirea unei obligații legale și are un caracter ilicit, fiind sancționată atât de Legea nr.31/1990, cât și de legea contabilității.
Prejudiciul creditorilor există și constă în imposibilitatea recuperării creanțelor înscrise la masa pasivă din averea debitoarei.
Prejudiciul creditorilor reprezintă masa pasivă ce rezultă din tabelul definitiv al creanțelor, tabel definitiv care nu a fost contestat și care nu a fost acoperit din averea debitoarei, acest prejudiciu având un caracter cert, real și efectiv.
Legătura de cauzalitate între neținerea contabilității conform legii și prejudiciul creditorilor este evidentă, deoarece atâta timp cât administratorul nu cunoaște care este activul nu poate cunoaște care este gradul de îndatorare pe care societatea îl poate suporta. Pe de altă parte, este evident că neținerea contabilității în conformitate cu legea a cauzat starea de insolvență, deoarece nu poți știi cât să te îndatorezi câtă vreme nu știi ce venituri deții și în ce modalitate poți să plătești datoriile. Doar ținerea unei evidențe corecte poate asigura funcționarea normală a unei afaceri.
Vinovăția administratorului există deoarece acestuia îi incumbă obligația legală a ținerii contabilității, administratorii statutari fiind răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, potrivit art.73 din Legea nr.31/1990, iar neținerea contabilității le este direct imputabilă.
Concluzionând, judecătorul sindic apreciază că în sarcina pârâtei poate fi reținută fapta de a nu fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea, impunându-se obligarea acesteia la plata sumei în cuantum de 9.409 lei reprezentând întregul pasiv nerecuperat, în conformitate cu disp. art.138 lit. d din Legea nr.85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite cererea formulată de reclamantul lichidator judiciar R. LS desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC MARINA BOUTIQUE SRL, împotriva pârâtei B. E., dom. în localitatea P., comuna P., nr. 71, jud. C. și în consecință:
Obligă pârâta să suporte pasivul debitoarei SC MARINA BOUTIQUE SRL în cuantum
9.409 lei.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 7 februarie 2013..
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. C. T. B.
Red.CC/CC 5 ex./_
← Sentința civilă nr. 1371/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 3239/20. Procedura insolvenței → |
---|