Sentința civilă nr. 3727/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod op.4204

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3727

Ședința publică din 05 Iunie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: I. V. - judecător sindic

G. ier: P. I.

Pe rol fiind cererea formulată de creditoarea SC G. S. B. M. pentru deschiderea procedurii generale de faliment a debitoarei SC X. S. C. S.

B. M. .

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru creditoare, administratorul P. V. Marcel, lipsind debitoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că s-au depus la dosar oferte pentru preluarea calității de administrator judiciar din partea societăților profesionale RTZ & Partners SPRL C. Napoca, LG Insolv SPRL B. M., C. I. de I. Szabo D., Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL și Casa de I. Transilvania SPRL C. Napoca.

Judecătorul - sindic procedând la verificarea competenței potrivit art. 131 Cod procedură civilă, constată că întemeiat pe dispozițiile art. 6 din Legea nr. 85/2006 modificată, este competent general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză.

Neexistând alte cereri sau excepții de formulat, instanța închide dezbaterile în baza art. 394 din Noul Cod de procedură civilă și acordă cuvântul în vederea judecării cauzei.

Administratorul creditoarei arată că susține cererea de deschidere a procedurii debitoarei așa cum a fost formulată în scris.

Întrebat fiind de către instanță dacă are vreo propunere de numire a unui administrator judiciar în cauză, administratorul creditoarei arată că propune în această calitate pe C. ul I. de I. B. L. din B. M., sens în care depune la dosar propunerea scrisă.

Instanța reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL - SINDIC

Constată că cererea formulată de creditoarea SC G. S. B. M. având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, a fost comunicată debitoarei SC X.

S. C. S. B. M.

la 17 aprilie 2013

iar aceasta nu a formulat contestație, potrivit art. 33 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței.

Debitorul se află în încetare de plăți, stare de fapt ce rezultă din neplata în întregime a datoriei mai mult de 90 de zile, iar la data introducerii cererii creditorul avea o creanță comercială certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului în cuantum de 51.159 lei dovedită cu cele 10 facturi atașate cererii.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile legii,

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTARASTE

Admite

cererea formulată de creditoarea SC G. S.

cu sediul în B. M.

, str. V. nr. 81F, pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC X. S. C. S. .

În temeiul art. 33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune deschiderea procedurii generale de insolvență

împotriva debitorului SC X. S. C. S.

cu sediul în B. M.

P-ța M. nr. 5A jud. M.

, înmatriculată sub nr. J_ .

În temeiul art. 34 raportat la art. 11 lit. c din Legea privind procedura insolvenței,

Desemnează administrator judiciar pe C. I. de I. B. L.

cu sediul în B. M., Bd. București nr. 5/1, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuție de 700 ron.

Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului și O. ui R.

C. de pe lângă Tribunalul Maramureș prin Buletinul de I., în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței.

În conformitate cu art. 35 din Legea 85/2006, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei, debitorul este obligat să depună la dosarul cauzei actele și informațiile cerute de art. 28 al. 1 din lege.

Stabilește termenul maxim de predare a gestiunii către lichidator la 8 iulie

2013.

Stabilește termenul limită pentru depunerea cererii de admitere a

creanțelor la 26 iulie 2013 iar termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creditorilor la 19 august 2013.

Contestațiile se vor depune la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea tabelului preliminar în Buletinul Procedurilor de I. .

Stabilește termen pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 11 septembrie 2013.

Raportul privind cauzele și împrejurările care au determinat ajungerea debitoarei în insolvență va fi depus până la 19 iulie 2013.

Stabilește data primei ședințe a adunării creditorilor la 26 august 2013 orele 15.30, la sediul administratorului judiciar și dispune convocarea creditorilor de către acesta.

Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către administratorul judiciar.

În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței, dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.

Stabilește termen pentru continuarea procedurii la 11 septembrie 2013.

Definitivă și executorie.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, 5 iunie 2013.

Președinte, G. ier,

V. I.

I. P.

Red.I.V/_ .

T.red.P.I/_ . 4 ex.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3727/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)