Sentința civilă nr. 3404/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

DOSAR NR. _

ROMÂNIA

T. SPECIALIZAT C.

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ nr. 3404/2013

Ședința publică din data de 09 decembrie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii simplificate a falimentului deschise împotriva debitoarei S.C. D. A. S.R.L. în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006. La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, P. O. I., d-na practician în insolvență Mălăescu

M., lipsind reprezentanții creditorilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că a fost înregistrat la dosar, în data de 16 octombrie 2013, din partea lichidatorului judiciar, raport lunar de activitate, cu acte anexe.

Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență, nr. 16912/_, a raportului de activitate întocmit pentru acest termen de judecată.

La interpelarea instanței de a depune la dosar dovada convocării creditorilor pentru avansarea de sume de bani pentru continuarea procedurii, reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar dovada transmiterii, prin fax, a solicitării de avansare de sume către cei doi creditori din procedură, respectiv DGFP C. și I. C. .

Instanța acordă reprezentantei lichidatorului judiciar cuvântul în susținerea cererii de închidere a procedurii.

Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită închiderea procedurii, în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, radierea debitoarei din evidențele Registrului Comerțului, descărcarea lichidatorului judiciar de îndatoriri și responsabilități și încuviințarea onorariului și a cheltuielilor de procedură.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 16 octombrie 2013, lichidatorul judiciar P.

O. I. a solicitat închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC D. A. S., radierea acesteia din evidențele ONRC C., descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle referitoare la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.

În susținerea acestei solicitări, lichidatorul judiciar a învederat că în urma valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei, a fost întocmit un raport asupra fondurilor precum și un plan de distribuire a sumelor rezultate din lichidare, înscrisuri care au fost înregistrate la dosar la_ și care nu au fost contestate în termenul legal, astfel că a procedat la efectuarea plăților conform planului de distribuire.

Lichidatorul judiciar a mai arătat că având în vedere că în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate ale bunuri și nu există disponibilități bănești în conturile bancare, a solicitat creditorilor să avanseze sumele necesare continuării procedurii, însă nici un creditor nu a răspuns favorabil, astfel că se apreciază că se impune închiderea procedurii.

Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4247/2012 pronunțată în prezentul dosar s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă generală față de debitoarea S.C. D. A. S. .

De asemenea, a fost definitivat tabelul de creanțe al debitoarei, nefiind înregistrate contestații împotriva tabelului preliminar afișat la ușa instanței și publicat în BPI 618/_ .

Pe de altă parte, creditorii au fost convocați să avanseze sumele necesare continuării procedurii întrucât în averea debitoarei nu se regăsesc bunuri care să poată fi valorificate (astfel cum reiese din adresa nr. 372887/496/_ a Municipiului C. -

N., fila 62, vol. III), însă aceștia nu și-au exprimat disponibilitatea în acest sens.

Potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, iar din raportul depus de lichidator rezultă că debitoarea nu deține bunuri (f.62, vol.III).

Fiind întrunite condițiile legale, în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va dispune închiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea SC D. A. S. .

Totodată se va dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, respectiv va dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor P. a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 urmează a dispune descărcarea lichidatorului judiciar P. O. I. de îndatoriri și responsabilități.

În temeiul disp. art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006 se va încuviința cheltuieli de procedură în cuantum de 91,38 lei și onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de

3.000 lei plus TVA, care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea lichidatorului judiciar P. O. I. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC D. A. S., și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC D. A. S., având nr. de înregistrare în Registrul Comerțului J_ și CUI 18896095.

Dispune radierea debitoarei S.C. D. A. S. din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor P. a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Încuviințează cheltuielile de procedură în cuantum de 91,38 lei și onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 3000 de lei plus TVA care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Descarcă lichidatorul judiciar P. O. I. de îndatoriri și responsabilități. Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 09 decembrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

D. H. N. N.

Red. DH/tehnored LU 6 ex/_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3404/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)