Sentința civilă nr. 383/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 383/2013
Ședința publică din data de 8 februarie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: V. LAURA OROS GREFIER: N. N.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de închidere a procedurii insolvenței în formă simplificată, deschis împotriva debitoarei S.C. C. SSR.L., prin lichidator P. O. I., la solicitarea creditoarei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI
C. în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TURDA, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din data de 1 februarie 2013, care este parte integrantă din prezenta sentință.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că, prin cererea înregistrată la dosar la data de_, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței, radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități, încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.
În cuprinsul cererii, lichidatorul judiciar a învederat judecătorului sindic etapele parcurse în procedură, și a arătat că întrucât debitoarea nu deține nici un bun în patrimoniu care să poată fi valorificat și nici unul dintre creditorii implicați în procedură nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, se apreciază că se impune închiderea procedurii, în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele:
Derularea procedurii insolvenței a avut loc sub supravegherea administratorului judiciar, ulterior lichidator judiciar și sub controlul judecătoresc al judecătorului sindic. În cadrul procedurii, lichidatorul a constatat că debitoarea nu deține nici un fel de bunuri care, în urma valorificării, care ar fi putut conduce la îndestularea creditorilor ale căror creanțe au fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor.
Față de aceste împrejurări, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței întemeiat pe disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006 în orice stadiu al procedurii prevăzute de această lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se va dispune și radierea debitorului din registru în care este înmatriculat.
Analizând cele învederate de lichidatorul judiciar cu privire la situația averii debitoarei, prin prisma dispozițiilor sus evocate, judecătorul sindic constată că aceste dispoziții sunt pe deplin incidente, în averea debitoarei nefiind nici un fel de bunuri de valorificat pentru îndestularea creditorilor și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze vreo sumă de bani pentru continuarea procedurii insolvenței.
Ca atare, judecătorul sindic constată că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea nr. 85/2006 pentru închiderea procedurii insolvenței, în condițiile în care nu există nici un fel de bunuri de valorificat și nici unul din creditori nu a arătat că înțelege
să avanseze suma pentru o eventuală continuare a procedurii, astfel încât cererea lichidatorului urmează a fi încuviințată, urmând să se dispună închiderea procedurii, iar în temeiul disp. art. 135 și 136 din același act normativ, să se dispună și notificarea prezentei hotărâri D.G.F.P. C. și O.R.C de pe lângă Tribunalul Cluj, precum și descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006, va încuviința în parte cheltuielile de procedură, în sumă de 89,92 lei, reținând că doar pentru această sumă s-au depus documentelor justificative la dosar, iar cheltuielile în cuantum de 100 lei, pentru care nu s-au depus documente justificative, și care au fost solicitate cu titlu de cheltuieli pentru comunicarea actelor aferente procedurii, reprezintă cheltuieli indirecte și nu pot fi considerate cheltuieli de procedură față de prevederile exprese în acest sens ale art. 89 alin. 7 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, adoptat de Uniunea națională a practicienilor în insolvență din România,
și având în vedere durata procedurii, complexitatea scăzută a cauzei, precum și actele îndeplinite de lichidatorul judiciar, care a avut de analizat un număr redus de declarații de creanță, nu a formulat cerere de antrenare a răspunderii sau cereri de anulare transferuri frauduloase în cadrul procedurii insolvenței care a fost deschisă de la început ca fiind în formă simplificată, nu a avut de efectuat demersuri pentru valorificare bunuri sau recuperare creanțe ale debitoarei, nu a fost nevoit să participe la soluționarea altor cauze, în procedură nefiind înregistrate opoziții sau contestații, va încuviința în parte onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 1.000 lei, plus TVA, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar H&B I. S. în cadrul procedurii insolvenței privind pe debitoarea S.C. C. SSR.L. și, în consecință:
Dispune închiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei S.C. C. S.
S.R.L.
Dispune radierea debitoarei S.C. C. SSR.L., J_, din evidențele Oficiului
Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Încuviințează în parte cheltuielile de procedură în sumă de 89,92 lei și încuviințează în parte onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 1000 lei plus TVA, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.
Descarcă pe lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi,_ .
JUDECĂTOR SINDIC,
GREFIER,
V. LAURA OROS
N.
N.
Red./Dact./O.V.L./5ex./_
← Decizia civilă nr. 3991/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 1115/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|