Sentința civilă nr. 1115/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod op. 4204

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1115

Ședința publică din 20 Februarie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: I. V. - judecător sindic

G. ier: P. I.

Pe rol fiind pronunțarea asupra propunerii de închidere a procedurii de faliment formulată prin raportul final de lichidatorul C. I. S. B. M., desemnat pentru falimentul debitoarei SC T. G. I. S. B. M. .

La apelul nominal lipsesc părțile.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din

13 februarie 2013

, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru 20 februarie 2013

, iar după deliberare s-a dat următoarea hotărâre.

JUDECĂTORUL - SINDIC

Asupra propunerii din raportul final privind închiderea procedurii.

Prin cererea înregistrată la_, creditoarea A. F. P.

B. M.

a solicitat deschiderea procedurii generale de faliment a debitoarei SC

T. G. I. S. B. M.

arătând că societatea se află în incapacitate de plată,

Prin sentința civilă nr. 623 din 10 februarie 2010, Tribunalul Maramureș a admis cererea formulată de creditoare, a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență a debitoarei SC T. G. I. S. B. M. ,

C. I. S. B. M.,

fiind desemnat administrator judiciar.

Ulterior, prin sentința civilă 1811 din_, instanța a dispus intrarea în procedura simplificată de faliment a debitoarei SC T. G. I. S. B. M. și confirmarea în calitate de lichidator a administratorului judiciar menționat mai sus.

În dosar a fost înregistrată o singură declarație de creanță din partea creditoarei A. F. P. B. M. pentru suma de 148.095 lei, aspect ce rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor aflat la fila 115.

Din rapoartele lichidatorului reiese că administratorul statutar al debitoarei a predat doar parțial actele și documentele contabile ale societății. Din analiza bilanțurilor contabile pe anii 2007 - 2009, rezultă că societatea debitoare nu deține active imobilizate. În balanțele contabile există evidențiat sold contabil la mijloacele de transport suma de 23.784 lei reprezentând un autoturism Opel Vectra, achiziționat de societate în anul 2002 de la Compania de Investiții Fortuna însă în evidența contabilă, autoturismul apare amortizat integral, motiv pentru care valoarea netă este zero în bilanțul contabil iar ulterior Primăria Baia Mare a comunicat faptul că autoturismul a fost radiat din evidențele instituției.

Activele circulante ale societății sunt constituite din creanțe în anul 2007

- 2008 iar în anul 2009 aceste creanțe sunt trecute la "alte cheltuieli de exploatare";.

Lichidatorul a formulat acțiune în răspundere împotriva pârâților Ciuclea (Bărbuș) D. D. în calitate de administrator statutar al debitoarei, înregistrată sub nr. de dosar _, acțiune ce a fost admisă prin sentința civilă nr. 3032/_ , pârâta fiind obligată la plata sumei de 148.095 lei reprezentând pasivul neacoperit al debitoarei falite. Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs care a fost admis de Curtea de Apel C. prin decizia civilă nr. 9251 din 9 noiembrie 2012, sentința fiind modificată în sensul respingerii acțiunii în răspundere..

Ultimul raport depus de lichidator la_, cu propunerea de închidere a procedurii pentru lipsă bunuri în patrimoniul debitoarei și pentru a se evita alte cheltuieli cu procedura a fost comunicat creditoarei conform borderoului de recomandate întocmit la_, depus la fila 142, și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 2442 din 8 februarie 2013 (fila 143).

Împotriva raportului final nu s-au înregistrat obiecții în conformitate cu art. 129 din Legea insolvenței.

Din perspectiva celor descrise mai sus și pentru evitarea altor cheltuieli cu procedura, atâta vreme cât nu s-au identificat bunuri în patrimoniul debitoarei falite, judecătorul-sindic reține că nu există argumente în favoarea continuării procedurii de faliment, situație în care raportul va fi aprobat iar procedura urmează să fie închisă în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței modificată, cu toate consecințele ce decurg din luarea acestei măsuri, enumerate în dispozitiv.

Văzând și dispozițiile art. 4 din Legea insolvenței, va dispune plata cheltuielilor cu procedura justificate cu deconturile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Aprobă raportul final înregistrat la _ de lichidatorul C. I. S.

B. M.

și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii de faliment

privind pe debitoarea SC T.

G. I. S.

cu sediul în B. M., str. 1 Mai nr. 3, jud. M., înmatriculată sub nr. J_

, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură și radierea societății din Registrul C.

.

Dispune plata din fondul de lichidare către lichidatorul C. I. S.

B. M.

a sumei de 500

lei reprezentând cheltuielile ocazionate cu procedura insolvenței și onorariul lichidatorului.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 20 februarie 2013.

Președinte,

G. ier,

I. V.

P.

I.

Red. I.V/_ .

Tehnored.P.I/_ . 4 ex.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1115/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)