Sentința civilă nr. 3838/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Cod operator 4204
SECȚIA a II a CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3838
Ședința publică din_ Completul constituit din :
PREȘEDINTE: M. H. - judecătorul sindic
GREFIER: D. H.
Pe rol fiind derularea procedurii de faliment privind pe debitoarea SC S.
T. S.
cu sediul social în B. M., B-dul R., nr.14A/4, județul M., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, identificată cu CUI 13867676, județul M., reprezentată prin lichidator judiciar Cabinetul individual de insolvență U. C. D.
cu sediul în B. M., B-dul B., nr. 33/46, examinarea raportului final întocmit de către lichidatorul judiciar cu propunerea de închidere a procedurii de faliment și a contestației la raportul final formulată de către creditorul Municipiul B. M., prin primar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă lichidatorul judiciar U. C. D., pentru creditorul Municipiul B. M., prin primar, se prezintă consilier juridic Diana Bonaț, lipsă fiind restul părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :
Lichidatorul judiciar U. C. D. depune la dosar răspuns la contestația formulată de creditorul Municipiul B. M., prin primar, din care un exemplar îl comunică reprezentantei acestuia și dovezile privind publicarea în BPI a raportului tabelului definitiv al creanțelor, a raportului de activitate nr. 1548/_, a raportului de activitate nr. 1614/_ și a raportului de activitate nr. 1680/_ . Nu are de formulat alte cereri solicitând cuvântul atât pe contestație cât și asupra raportului final.
Reprezentanta creditorului Municipiul B. M., prin primar, consilier juridic Diana Bonaț arată că nu înțelege să solicite termen pentru studiul răspunsului la contestație, solicitând cuvântul atât pe contestație cât și asupra raportului final.
Judecătorul sindic, după deliberare, având în vedere susținerile și concluziile părților prezente la dezbateri acordă părților prezente cuvântul asupra raportului final întocmit de către lichidator, precum și asupra
contestației la acesta, formulată de către creditorul Municipiul B. M., prin primar.
Lichidatorul judiciar U. C. D. solicită aprobarea raportului final și în temeiul art. 133 lit. b, din Legea nr. 85/2006 a se dispuse închiderea procedurii de faliment, radierea debitoarei din registrul comerțului, descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri în legătură cu procedura. În ce privește contestația la raportul final formulată de creditorul Municipiul B. M., prin primar, solicită admiterea în parte a contestației în
sensul radierii mijloacelor de transport din evidențele fiscale ale acestuia.
Reprezentanta creditorului Municipiul B. M., prin primar, consilier juridic Diana Bonaț solicită admiterea contestației și pe cale de consecință a se dispune radierea mijloacelor de transport din evidențele fiscale ale creditorului Municipiului B. M., lăsând la aprecierea judecătorului sindic soluția privind aprobarea raportului final cuprinzând propunerea de închidere a procedurii.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare atât asupra raportului final întocmit de către lichidator cât și asupra contestației la acesta, formulată de către creditorul Municipiul B. M., prin primar.
JUDECĂTORUL SINDIC
Analizând cererea prin prisma stadiului de desfășurare a procedurii de insolvență, a actelor și probelor de la dosar și a dispozițiilor legale incidente constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 310/_ pronunțată de către judecătorul sindic din cadrul T. ui M. în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență și intrarea direct în faliment a debitoarei SC S. T. S. cu sediul social în B. M., B-dul R., nr.14A/4, județul M.
, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, identificată cu CUI 13867676, județul M., fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar Cabinetul individual de insolvență U. C. D. .
Notificarea deschiderii procedurii a fost publicată prin BPI și presă, comunicată creditorilor bugetari și debitoarei.
Pasivul debitoarei stabilit prin tabelul definitiv încheiat de către lichidator, afișat și înregistrat la data de_ (filele 30 și 32) este de 10.883,50 lei și nu a fost contestat, la masa credală fiind înscris un singur creditor, respectiv Municipiul B. M., prin primar - 10.883,50 lei.
La data de_ (filele 62 - 63) lichidatorul Cabinetul individual de insolvență U. C. D. a depus raportul cu propunere de închidere a procedurii de faliment nr. 1697/_ prin care a solicitat în temeiul art. 133, lit. b din Legea nr. 85/2006 să se dispună închiderea procedurii, radierea debitoarei din evidențele registrului comerțului, descărcarea lichidatorului judiciar și a tuturor persoanelor care l-au asistat, de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, radierea din evidențele Municipiului B.
M. a autovehiculelor marca Mitsubishi Canter, nr. de identificare DM01115 și Wolksvagen Transporter, cu nr. de identificare ZRH064844.
Raportul a fost publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 5479/_ (fil. 75). Lichidatorul a depus la fila 65 borderoul de recomandate prin care face dovada comunicării raportului cu creditorul și la sediul debitoarei.
La data de_, creditorul Municipiul B. M., prin primar, a formulat contestație împotriva raportului final întocmit de lichidator, arătând că în evidențele sale fiscale, debitoarea figurează cu două mijloace de transport, respectiv autovehiculele marca Mitsubishi Canter, nr. de identificare DM01115 și Wolksvagen Transporter, evidențiate în parcul auto, motiv pentru care a solicitat respingerea propunerii de închidere a procedurii iar în subsidiar închiderea procedurii cu condiția radierii mijlocului de transport înscris în evidențele fiscale ale acesteia.
T. apreciază că obiecțiile sunt fondate în parte și vor fi admise în baza art. 129 al. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, modificată și completată, considerând că vehiculele aflate în evidența fiscală a Primăriei B.
M. poate fi radiate concomitent cu închiderea procedurii de faliment și odată cu radierea din registrul comerțului a proprietarului acestuia, având în vedere împrejurarea că nu există posibilitatea de a obține documente care să ateste dezmembrarea lui și nici temei legal pentru a cere lichidatorului declarație pe proprie răspundere din care să rezulte în ce condiții s-a ajuns la pierderea mijlocului de transport, nefiindu-i predate acte în acest sens.
Dreptul de proprietate se poate exercita atâta timp cât persoana juridică, în speță societatea aflată în faliment, există. Radierea societății comerciale echivalează cu dispariția acesteia, iar dreptul de proprietate, inclusiv obligațiile fiscale legate de acest drept nu pot supraviețui radierii persoanei juridice, motiv pentru care va admite în parte contestația și va dispune scoaterea autovehiculelor din circulație și din evidențele fiscale.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la raportul final formulată de creditorul Municipiul B. M. prin primar, și în consecință :
Dispune radierea autovehiculelor marca Mitsubishi Canter, nr. de identificare DM01115 și Wolksvagen Transporter, din evidențele fiscale ale Municipiului B. M. .
Aprobă raportul cu propunere de închidere a procedurii nr. 1697/_, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 5479/_, încheiat de către lichidatorul Cabinetul individual de insolvență U. C. D. cu sediul în
B. M., B-dul B., nr. 33/46, județul M. în calitate de lichidator al debitoarei SC S. T. .
În temeiul art.131 din Legea nr. 85/2006.
Dispune închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC S. T. S. cu sediul social în B. M., B-dul R., nr.14A/4, județul M., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, identificată cu CUI 13867676, județul
M. .
Dispune radierea debitoarei din registrul comerțului. În temeiul art.136 din Legea nr.85/2006.
Descarcă pe lichidator și pe toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
În temeiul art. 135 din Legea nr.85/2006.
Dispune notificarea sentinței de închidere a procedurii de faliment a debitoarei, Direcției Generale a F. P. M. și O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Dispune afișarea dispozitivului sentinței la ușa tribunalului. Definitivă. EXECUTORIE.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 11 iunie 2013.
Președinte G. ier
M. H. D. H.
Red.M.H/_ T.red. D.H. -_ Ex. 7
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA a II-a CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
B. M., Bd. R. nr. 2A
Dosar nr. _
COMUNICARE
Sentința civilă nr. 3838 din _
Către,
SC S. T. S. cu sediul social în B. M., B-dul R., nr.14A/4, județul M., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, identificată cu CUI 13867676, județul M. ,
Cabinetul individual de insolvență U. C. D. cu sediul în B. M., B-dul B., nr. 33/46, județul M. ,
Municipiul B. M., prin primar, cu sediul în B. M., str. Gh. Șincai nr.
37,
- D. G. a F. P. M., cu sediul în B. M., A. serelor
nr. 2A, județul M. ,
Se comunică, alăturat, copia sentinței civile nr. 3838 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Maramureș - Secția a II-a Civilă de contencios administrativ și fiscal privind debitorul SC S. T. S. cu sediul social în B. M., B-dul R., nr.14A/4, județul M., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, identificată cu CUI 13867676, județul M.
.
Parafa președintelui instanței, G. ier,
(semnătura și ștampila) D. H.
1) Se completează în cazul în care este un singur destinatar; 2)
Se completează în cazul în care sunt mai mulți destinatari.
← Sentința civilă nr. 702/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 6775/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|