Sentința civilă nr. 405/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

Dosar nr. _

R.

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ nr. 405/2013

Ședința publică din data de 11 februarie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.

S-a luat spre examinare stadiul procedurii insolvenței debitoarei S.C SS S.R.L, cerere formulată la solicitarea creditoarei D. G. A F. P. A J.

, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta administratorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, PHOENIX O. I., d-na practician în insolvență Mălăescu M., cu împuternicire depusă la dosar la acest termen de judecată, f. 212, lipsind reprezentanții creditorilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrate la dosar următoarele înscrisuri:

în data de 17 decembrie 2012, din partea M. UI C. - N., declarație de creanță;

în data de 19 decembrie 2012, din partea administratorului judiciar raportul preliminar al administratorului judiciar, cu acte anexă, atât în formă scrisă, cât și pe suport electronic (CD);

în data de 21 decembrie 2012, din partea D. C., cerere de admitere a creanțelor;

în data de 7 ianuarie 2013, din partea BĂNCII T. S., cerere de admitere a creanțelor;

în data de 9 ianuarie 2013, din partea administratorului judiciar, raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus debitoarea la starea de insolvență, cu acte anexă;

în data de 29 ianuarie 2013, din partea creditoarei S. AUGSBURG I. I.

, cerere de repunere în termen și declarație de creanță, cu acte anexă;

în data de 1 februarie 2013, din partea administratorului judiciar, raportul de verificare al creanțelor, cu acte anexă;

în data de 6 februarie 2013, din partea administratorului judiciar, raportul lunar de activitate, cu acte anexă și, prin fax, procesul verbal de afișare la ușa instanței a tabelului preliminar rectificat al creanțelor;

în data de 16 ianuarie 2013, din partea S. C. S., cerere de admitere a creanțelor;

în data de 4 februarie 2013, din partea ITM C., cerere de admitere a creanței;

în data de 11 februarie 2013, din partea administratorului judiciar, prin fax,procesul verbal al Adunării Creditorilor din data de_ și raportul de verificare a creanțelor formulate de către ITM și S. AUGSBURG I. S.

Reprezentanta administratorului judiciar depune la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență a raportului de verificare a creanțelor, a propunerii de trecere a debitoarei în formă simplificată, a raportului prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006 și anunțul privind raportul asupra cauzelor și împrejurările, a raportului de activitate întocmit pentru acest termen de judecată și a tabelului preliminar de creanțe întocmit inițial, cel modificat a fost trimis spre publicare însă, nu a fost publicat.

Reprezentanta administratorului judiciar susține raportul de activitate astfel cum a fost întocmit, arătând că a formulat propunere de trecere a debitoarei în faliment în formă simplificată, raportat la faptul că nu i-au fost predate documentele contabile. În

ceea ce privește Adunarea Creditorilor din data de_, reprezentanta administratorului judiciar solicită prorogarea asupra confirmării calității de administrator/lichidator judiciar și a remunerației, dat fiind faptul că nu a for publicată în Buletinul procedurilor de insolvență hotărârea adoptată.

Față de cele expuse, reprezentanta administratorului judiciar solicită trecere debitoarei în faliment formă simplificată, prorogarea asupra confirmării calității de administrator/lichidator judiciar și a remunerației și acordarea unui termen în vederea formulării unei cereri de antrenare a răspunderii împotriva fostului administrator statutar al debitoarei, având în vedere că au fost identificate fapte care intră sub incidența prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Instanța pune în discuția reprezentantei administratorului judiciar cererea de repunere în termen și declarația de înscriere la masa credală, formulate de către creditoarea S. AUGSBURG I. I. S., existente la f. 168.

Reprezentanta administratorului judiciar arată că a fost analizată cererea și s-a procedat la includerea acestei creditoare în tabelul preliminar completat de creanțe. Solicită respingerea cererii de repunere în termen, apreciind că, creditorul se află în interiorul termenului de depunere a declarației de creanță, nefiind notificat cu privire la cererea de deschidere a procedurii.

La interpelarea instanței de a menționa care este motivul pentru care în tabelul preliminar de creanțe, existent la f. 190 -191, nu se regăsește creditoarea S. AUGSBURG I. I. S.R.L, reprezentanta administratorului judiciar arată că a fost trimis, prin fax, un tabel preliminar rectificat, urmare a înscrierii creanțelor deținute de către această societate și de către ITM.

Judecătorul sindic, deliberând, raportat la tabelul preliminar completat și față cele învederate de către reprezentanta administratorului judiciar la acest termen de judecată, respectiv faptul că acesta nu a fost publicat în Buletinul procedurilor de insolvență, va proroga pronunțarea asupra formei în care se va dispune afișarea la ușa instanței a tabelul definitiv al creanțelor; de asemenea, pune în vedere administratorului judiciar că, în ceea ce privește cererile de repunere în termen, acestea se soluționează de către judecătorul sindic și că, doar ulterior soluționării cererii, administratorul judiciar va putea proceda la trecerea in tabelul preliminar de creanțe; reține cauza în pronunțare asupra propunerii de trecere a debitoarei în faliment în formă simplificată, prorogă confirmarea de administrator/lichidator judiciar și a remunerației și stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 15 aprilie 2013, sala 249, ora 12,00.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra propunerii administratorului judiciar de intrare în faliment a debitoarei, constată următoarele:

Prin raportul întocmit în temeiul art. 54 din Legea nr. 85/2006 și înregistrat la dosar la data de 19 decembrie 2012, administratorul judiciar a solicitat să se dispună intrarea în faliment a debitoarei SC SS S. în procedura simplificată, arătând că sediul debitoarei nu mai corespunde cu cel declarat la O.R.C, iar administratorul statutar nu a predat documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, administratorul judiciar a arătat că societatea debitoare se încadrează în criteriile prev. de art. 1 alin.2 lit. c pct. 4 și lit. d din Legea nr. 85/2006.

Examinând raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar raportat la notificările comunicate de acesta, judecătorul sindic constată că, sediul debitoarei nu mai corespunde cu cel declarat la O.R.C, iar administratorul statutar nu a predat documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, fiind astfel incidente disp. art. 1 alin.2 lit. c pct. 4 și lit.d din Legea nr. 85/2006.

Sub aspect procedural, judecătorul sindic constată că în cauză propunerea de intrare în faliment în procedura simplificată a fost notificată în condițiile prev. de art. 54 alin.2 din Legea nr. 85/2006 atât creditoarea D. C. cât și debitoarea( filele 146-148).

Văzând astfel îndeplinite dispozițiile legale incidente în cauză cu privire la intrarea debitoarei în faliment, în procedura simplificată, în temeiul disp. art. 54 alin.5 coroborat cu art. 1 alin.2 lit. c pct. 4 și lit.d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va aproba

raportul întocmit de administratorul judiciar și, în temeiul art. 107 alin.1 lit. d va dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC SS S., precum și dizolvarea societății debitoare.

În temeiul art. 107 alin.2 lit. c din același act normativ, va confirma în calitate de lichidator, administratorul judiciar desemnat în procedură, iar în temeiul art. 109 alin.1 va dispune notificarea de către lichidator a intrării în faliment tuturor creditorilor notificați conform art. 61, debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, dispunând totodată și aducerea la îndeplinire a dispozițiilor art. 109 alin.2 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Aprobă raportul întocmit de administratorul judiciar PHOENIX O. I. și, în consecință:

Dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC SS

S. și confirmă în calitate de lichidator judiciar PHOENIX O. I. care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.

Dispune dizolvarea debitoarei SC SCHWARZ SS

Dispune notificarea de către lichidator a intrării în faliment tuturor creditorilor notificați conform art. 61 din Legea nr. 85/2006, debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii, precum și aducerea la îndeplinire a prevederilor art. 109 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 15 aprilie 2013, sala 249, ora 12.00.

Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 11 februarie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC,

GREFIER,

D. H.

N.

N.

Red. 3. ex DH/LU/_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 405/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)