Sentința civilă nr. 415/2013. Procedura insolvenței

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR.415/2013

Ședința publică din data de 12 februarie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - S. I.

GREFIER - A. VLAIC

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei SC A. T. E. S.

T., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar al debitoarei, SP G.

I., d-l practician în insolvență Gordan Stefan, lipsind restul părților. Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că lichidatorul judiciar a înregistrat la dosar, la data de 6 februarie 2013, cerere privind propunerea de închidere a procedurii de faliment a debitoarei, cu anexe, iar la data de 6 februarie 2013, procesul-verbal al adunării generale a creditorilor din data de_, având ca ordine de zi avansarea sumelor de bani necesare continuării procedurii.

Reprezentantul lichidatorului judiciar al debitoarei depune dovada publicării cererii de închidere a procedurii în BPI nr.2330/_ și solicită admiterea acesteia, închiderea procedurii de faliment a debitoarei, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, cu toate consecințele ce decurg din acest fapt, precum și încuviințarea onorariului lichidatorului judiciar și a cheltuielilor de procedură.

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Constată că lichidatorul judiciar SP G.R.P. I. desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC A. T. E. S. a depus la dosar la data de 6 februarie 2013 cererea privind închiderea procedurii, învederând judecătorului sindic faptul că în cursul derulării procedurii a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa de lege și de judecătorul sindic.

Lichidatorul judiciar a arătat că în îndeplinirea atribuțiilor a notificat creditorii pentru formularea cererilor de declarare a creanțelor, a întocmit tabelul preliminar de creanțe, respectiv tabelul definitiv de creanțe, a convocat și a asigurat secretariatul adunării creditorilor, a întocmit rapoartele de activitate și le-a publicat în BPI, a formulat cererea de antrenare a răspunderii personale împotriva organelor de conducere ale debitoarei.

S-a arătat că cererea de antrenare a răspunderii formulată împotriva foștilor administratori statutari ai debitoarei Stinan D. A. și Stinan M. Alexandrina a fost admisă de judecătorul sindic, pârâții fiind obligați la plata sumei de 30.026,20 lei reprezentând o parte a pasivului debitoarei rămas neacoperit.

Având în vedere faptul că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri care să poată fi valorificare pentru obținerea lichidităților necesare achitării creanțelor deținute de către creditori și nici unul dintre creditorii implicați în procedură nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, lichidatorul judiciar apreciază că se impune închiderea procedurii de faliment și radierea societății din Registrul Comerțului C. .

Analizând cererea de închidere a procedurii insolvenței debitoarei SC A. T. E. S.

, judecătorul sindic reține următoarele:

Prin încheierea comercială nr. 1495/_ pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosar nr._ a fost a admisă cererea debitoarei SC A. T. E. S. și a fost deschisă procedura insolvenței în forma simplificată împotriva acesteia, fiind desemnat lichidator judiciar SP G.R.P. I. .

Lichidatorul judiciar nu a identificat bunuri în patrimoniul debitoarei care să poată fi valorificate, astfel că le-a solicitat creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe să avanseze sumele de bani necesare continuării procedurii, însă aceștia nu au fost dispuși să avanseze sumele solicitate de lichidatorul judiciar (f.124-126).

Conform art. 131 din Legea 85/2006, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare,

1

judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Deoarece în averea debitoarei nu există bunuri, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele de bani necesare continuării procedurii, judecătorul sindic va admite cererea formulată de lichidatorul judiciar și se va dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC A.

T. E. S. și radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

În baza disp. art.136 din Legea nr.85/2006, se va dispune descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

În temeiul art.11 și art.4 din Legea nr.85/2006, va fi încuviințat onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 3.000 lei + TVA și cheltuielile de procedură în cuantum de 174 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art.4 din Legea nr.85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar SP G. IPRL în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC A. T. E. S., J_, CUI 8827586 și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC A. T. E. S. .

Dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a jud. C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități.

Încuviințează onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 3.000 lei+TVA, precum și cheltuieli de procedură în cuantum de 174 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art.4 din Legea nr.85/2006.

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC,

GREFIER,

S. I.

A.

VLAIC

Red.SI/MM 6 ex./_

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 415/2013. Procedura insolvenței