Sentința civilă nr. 2890/2013. Procedura insolvenței

Dosar nr. _

R O M Â N I A

T. SPECIALIZAT C.

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ nr. 2890/2013

Ședința publică din data de 28 octombrie 2012 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.

S-a luat spre examinare a stadiul procedurii insolvenței formulate de debitoarea

S.C. ARELQUIN COMPANY S.R.L în conformitate cu prevederile OUG 91/2013.

La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, SC A. C. S., practicianul în insolvență, Sorin Turbuțan, lipsind reprezentanții creditorilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că a fost înregistrat la dosar, în data de 23 octombrie 2013, din partea lichidatorului judiciar, raport de activitate, cu acte anexă.

Reprezentantul lichidatorului judiciar depune la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență a raportului de activitate întocmit pentru acest termen.

Instanța acordă reprezentantului lichidatorului judiciar cuvântul în susținerea raportului de activitate.

Reprezentantul lichidatorului judiciar susține raportul de activitate astfel cum a fost întocmit, arătând că nu a putut fi identificat creditorul S.C. BOVAS S.R.L., în vederea recuperării creanței în cuantum de 8.000 lei, dovada fiind anexată prezentului raport, împrejurare față de care, își menține cererea de închidere a procedurii întemeiate pe dispozițiile art. 174 din OUG nr. 91/2013.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 4 septembrie 2013, lichidatorul judiciar A. C.

a solicitat închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC A. COMPANY S., radierea acesteia din evidențele ONRC C., descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle referitoare la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.

În susținerea acestei solicitări, lichidatorul judiciar a învederat că la termenul anterior de judecată a arătat că debitoarea deține în patrimoniu un aparat de purificat aerul și că societatea are la data deschiderii procedurii o creanță de recuperat de la BOVAS SA de circa 8.000 lei, acestea fiind practic singurele sume pe care lichidatorul ar putea teoretic să se bazeze în cadrul procedurii.

În consecința, lichidatorul judiciar tinind seama de faptul ca debitoarea nu deține bunuri sau disponibilități bănești și nici unul dintre creditori nu s-a oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, apreciază că se impune închiderea procedurii.

In concluzie potrivit art. 131, alin. (1) din Legea insolventei, "in orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se oferă sa avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentința de închidere a procedurii prin care se dispune si radierea debitorului din registrul in care este înmatriculat".

Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic constată următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 3971/_ pronunțată în prezentul dosar s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de debitoarea S.C. A. COMPANY S. .

De asemenea, a fost definitivat tabelul de creanțe al debitoarei, nefiind înregistrate contestații împotriva tabelului preliminar afișat la ușa instanței și publicat în BPI 505/_ .

Pe de altă parte, creditorii au fost convocați să avanseze sumele necesare continuării procedurii întrucât în averea debitoarei nu se regăsesc bunuri care să poată fi valorificate (astfel cum reiese din adresa nr. 399695/496/_ a Municipiului C. -N.

, fila 95), însă aceștia nu și-au exprimat disponibilitatea în acest sens.

Întrucât între momentul formulării cererii de închidere a procedurii insolvenței și data soluționării cererii a intrat în vigoare OUG 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, față de dispozițiile tranzitorii prevăzute de art. 348 din acest act normativ, T. va face analiza cererii de închidere din prisma acestui act normativ.

Potrivit prevederilor art. 174 alin. 1 din OUG 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență "În orice stadiu al procedurii […], dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va audia de urgență creditorii într-o ședință, iar în cazul refuzului exprimat de aceștia de a avansa sumele necesare sau în cazul neprezentării acestora, deși s-a îndeplinit procedura citării prin BPI, va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Fiind întrunite condițiile legale, în temeiul art. 174 alin. 1 din OUG 91/2013, judecătorul sindic va dispune închiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea SC A. COMPANY S. .

Totodată se va dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, respectiv va dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

În temeiul art. 180 din OUG 91/2013 urmează a dispune descărcarea lichidatorului judiciar A. C. S. de îndatoriri și responsabilități.

În temeiul disp. art. 39 alin.4 din OUG 91/2013 se va încuviința în parte onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 3000 de lei plus TVA, care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art39 din OUG 91/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea lichidatorului judiciar A. C. S. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC A. COMPANY S., și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC A. COMPANY S., având nr. de înregistrare în Registrul Comerțului J_ și CUI 20713564.

Dispune radierea debitoarei S.C. A. COMPANY S. din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Încuviințează onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 3000 de lei plus TVA care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit art. 39 din OUG 91/2013.

Descarcă lichidatorul judiciar A. C. S. de îndatoriri și responsabilități. Definitivă și executorie.

Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apelul urmând a fi depus la

Specializat C. .

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 octombrie 2013

JUDECĂTOR SINDIC,

GREFIER,

D. H.

N.

N.

Red. DH/tehnored LU 5 ex/_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2890/2013. Procedura insolvenței