Sentința civilă nr. 4268/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

4204

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4268

Ședința publică din 19 Iunie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. C. O. -judecător sindic

G. ier M. S.

Pe rol fiind pronunțarea în dosarul de faliment privind pe debitoarea SC

C. LS cu sediul în R. nr.392, județul M. prin lichidator judiciar

C. I. de I. B. L., cu sediul în B. M., B-dul B., nr. 5/1 jud.

M. .

Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din hotărâre. Pronunțarea soluției a fost amânată la data de_ și pentru termenul de astăzi, când instanța, în urma deliberării, a pronunțat următoarea hotărâre.

JUDECĂTORUL SINDIC

Asupra cererii de față,

Prin sentința civilă nr. 4791 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul de faliment nr._, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate și intrarea în faliment a debitoarei SC C. LS, fiind numit lichidator judiciar C. I. de I. B. L. .

În dosarul de faliment și-a înregistrat creanța creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice M., valoarea acesteia fiind de 3.696 lei.

Prin raportul final întocmit de lichidatorul judiciar și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență s-a propus închiderea procedurii falimentului în baza art. 131 din Legea 85/2006, motivat de inexistența vreunor bunuri în patrimoniul societății insolvente.

S-a solicitat cesionarea în favoarea creditorilor a dreptului de executare a sentinței civile nr. 1906/_, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui M. .

În condițiile în care împotriva raportului final nu au fost formulate obiecțiuni în termenul legal și avându-se în vedere lipsa vreunor bunuri în patrimoniul societății insolvente de natură a putea fi valorificate în cursul

procedurii în vederea acoperirii creanțelor, judecătorul sindic, în baza art. 131 din Legea 85/2006, va dispune închiderea procedurii falimentului potrivit dispozitivului, cu consecința radierii societății din Registrul C. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite

cererea formulată de lichidatorul judiciar C. I. DE I.

B. L.,

cu sediul în B. M., bd. B. nr. 5/1, jud. M. și în consecință:

În temeiul art. 131 din Legea 85/2006 dispune închiderea procedurii

falimentului debitoarei SC C. LS , cu sediul în loc. R., nr. 392, jud.

M. .

Dispune

radierea debitoarei înmatriculate sub nr. J_

din Registrul

C. .

În temeiul art. 136 din Legea 85/2006 descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

Cesionează în favoarea creditorilor dreptul de executare a sentinței civile nr. 1906/_, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui M. .

Aprobă plata din fondul de lichidare a sumei de 3220,65 lei în favoarea lichidatorului judiciar.

În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice M., O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

PREȘEDINTE GREFIER

O. A. C. S. M.

Red. A.C.O./Tehnored. M.S./_ /4 ex.-

ROMÂNIA

Tribunalul Maramureș

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Str. B-dul Republicii nr. 2 A Dosar nr. _

COMUNICARE

Sentința Civilă nr. 4268/_ emisă la: ziua 25, luna 06, anul 2013

Către,

lichidator judiciar:

- C. I. de I. B. L. cu sediul în B. M., Bd. B. nr. 5/1, județul M. - se comunică, alăturat, copia Sentinței civile nr. 4268/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. - Secția A II-A Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, privind pe debitorul SC C. LS cu sediul în R. nr.392, județul M., CIF 23600160, J_ .

Parafa președintelui instanței, G. ier, (semnătura și ștampila) M. S.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 4268/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)