Sentința civilă nr. 4625/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ 4204
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4625
Ședința publică din_ Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. B. -judecător sindic
G. ier R. J.
Pe rol fiind derularea procedurii de faliment privind pe debitoarea S.C.
C. T. S. cu sediul în S. M., str.D. G., nr.76 înregistrată la
de pe lângă Tribunalul Maramureș sub J_, CUI 6983600 - prin lichidator judiciar P. I. I. B. M., Bd.B. nr.11B/3.
La apelul nominal făcut în ședința publică pentru lichidatorul judiciar P.
I. I. B. M. desemnat pentru falimentul debitoarei se prezintă consilier juridic P. C., lipsă fiind restul părților.
cedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentanta lichidatorului judiciar, consilier juridic P. C., depune la dosar, în copie, decizia civilă nr.9613 din_ prin care a fost soluționat recursul împotriva hotărârii prin care s-a antrenat răspunderea administratorului statutar al debitoarei precum și decizia civilă nr.5874 din_ prin care a fost soluționată cererea de revizuire a deciziei menționate.
Învederează judecătorului sindic că la data de_, a depus la dosar, raport final cu propunerea de închidere a procedurii iar la data de_ a depus la dosar dovada comunicării și publicării în B.P.I. a raportului final. Nu are alte cereri și solicită cuvântul pe fond.
Judecătorul-sindic constatând că nu mai sunt cereri de formulat, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra raportului final.
Reprezentanta lichidatorului judiciar, practician în insolvență P. C., solicită aprobarea raportului, închiderea procedurii în temeiul dispozițiilor art. 132 alin.2 din legea insolvenței, radierea debitoarei din evidențele registrului comerțului, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități, cesionarea în favoarea creditorilor a dreptului de executare a deciziei civile 9613 din_ prin care pârâtul Ș. I. a fost obligat la plata pasivului debitoarei și aprobarea cheltuielilor cu procedura, conform devizului depus la dosar.
Judecătorul sindic având în vedere actele și lucrările dosarului precum și susținerile reprezentantei lichidatorului, reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra raportului final de față,
Prin raportul final înregistrat la data de_, lichidatorul judiciar P.
I. I. B. M., Bd.B. nr.11B/3 - desemnat pentru falimentul debitoarei
S.C. C. T. S. cu sediul în S. M., str.D. G., nr.76 înregistrată la O. de pe lângă Tribunalul Maramureș sub J_, CUI 6983600, a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei în temeiul art. 132 alin.2 din Legea 85/2006 - modificată, radierea societății, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități, cesionarea în favoarea creditorilor a dreptului de executare a deciziei civile nr.9613 din_ prin care pârâtul Ș.
I. a fost obligat la plata pasivului debitoarei și aprobarea devizului privind cheltuielile cu procedura.
Raportul a fost comunicat creditorilor și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr.1247/_ .
În cauză nici creditorii și nici debitoarea nu au formulat opoziții la raport.
Văzând că nici o parte interesată nu s-a opus închiderii procedurii și că fondurile sau bunurile din averea debitoarei au fost valorificate iar sumele au fost distribuite, judecătorul sindic va admite raportul lichidatorului și va dispune închiderea procedurii conform dispozitivului, cu toate consecințele ce decurg din aceasta aprobând și plata cheltuielilor cu procedura în temeiul art.4 din Legea 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :
Aprobă raportul lichidatorului judiciar P. I. I. B. M., Bd.B. nr.11B/3, jud.M., și în consecință:
În temeiul art. 132 alin.2 din Legea nr. 85/2006 - modificată, dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei S.C. C. T. S. cu sediul în S.
M., str.D. G., nr.76 înregistrată la O. de pe lângă Tribunalul Maramureș sub J_, CUI 6983600.
Dispune radierea debitoarei din evidențele Registrului Comerțului de sub J_ .
În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006-modificată, descarcă lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
Cesionează în favoarea creditorilor înscriși în tabelul definitiv a dreptului de executare silită a deciziei civile nr.9613 din_, pronunțată în dosar nr._ /a1 prin care pârâtul Ș. I. a fost obligat la suportarea cu averea proprie a pasivului debitorului falit.
Aprobă cheltuielile cu procedura efectuate de lichidatorul P. I. I. B.
M., Bd.B. nr.11B/3, 3.099.07 lei reprezentând onorariu lichidator și cheltuieli materiale și dispune plata către lichidator a sumei de 974,78 lei, din contul de lichidare al debitoarei și a sumei de 2.124,29 lei din fondul de lichidare U.N.P.I.R. M. .
Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Se comunică lichidatorului, D.G.F.P. M. și prin Buletinul P. cedurilor de I. ență.
P. nunțată în ședința publică din _
.
PREȘEDINTE,
N. B.
R.
J.
GREFIER,
Red.B.N./Tehnored.J.R.
_ /5 ex.
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
B-dul Republicii nr.2A
Dosar nr._ 4204
COMUNICARE
Sentința civilă nr.4625
emisă la: ziua 03, luna 09, anul 2013
C ă t r e ,
- P. I. I. B. M., Bd.B. nr.11B/3, jud.M.
- A.
J.
a F.
P.
M.
, cu sediul în B. M., A.
S.
nr.2A.
- S.C. C. T.
S.
cu sediul în
S.
M.
, str.D. G., nr.76
Se comunică, alăturat, copia sentinței civile nr. 4625 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. - Secția Comercială de Contencios Administrativ și Fiscal, privind pe debitoarea S.C. C. T. S. cu sediul în S. M., str.D. G., nr.76 înregistrată la O. de pe lângă Tribunalul Maramureș sub J_, CUI 6983600.
Parafa președintelui instanței G. ier, (semnătura și ștampila) R. J.
← Sentința civilă nr. 3145/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 773/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|