Sentința civilă nr. 1899/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
4204
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1899
Ședința publică din 21 Martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. O. -judecător sindic
G. ier M. S.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor formulate de către creditorii: SC A. SA, cu sediul în S., str. T. nr. 15, județul S. ; A.
F. P. B. M., cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A și SC A. C. S., cu sediul în B. M., str. N. nr. 62, privind deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC I. S., cu sediul în B. M., str. G., nr. 99, județul M., înregistrată la Registrul C. sub nr. J_, CUI 3461696.
Se constată că susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din hotărâre. Pronunțarea soluției a fost amânată pentru termenul de astăzi, când instanța, în urma deliberării, a pronunțat următoarea hotărâre.
JUDECĂTORUL SINDIC
Examinând cererea, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de_ și înregistrată pe rolul T. ui
M. sub numărul_, creditoarea SC A. SA a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC I. S. cu sediul în B. M. .
Creditoarea este titulara unei creanțe totale de 95.504, 77 lei care rezultă din înscrisurile depuse la dosar și reprezintă obligații de plată datorate de către debitoare, reprezentând marfă livrată și neachitată.
În susținerea cererii s-au depus înscrisuri: contract de vânzare- cumpărare nr. 187/2008, facturi fiscale, fișa facturilor emise și neachitate, convenție de eșalonare.
Împotriva acestei cereri debitoarea nu a formulat contestație, potrivit art.
33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 (filele 43, 78-79).
La data de_ s-a înregistrat pe rolul T. ui M. cererea de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoarea SC I. S. B. M. ,
formulată de creditoarea A. F. P. B. M., care invoca o datorie a debitoarei în valoare de 246.425 lei.
La data de_ s-a înregistrat pe rolul T. ui M. cererea de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoarea SC I. S. B. M., formulată de creditoarea SC A. C. S., a cărei creanță împotriva debitoarei a fost estimată la suma de 68.352,58 lei.
Dosarele înregistrate cu nr._ și nr._ au fost conexate la prezentul dosar.
Judecătorul sindic, examinând înscrisurile depuse la dosar de către debitoare, reține faptul că aceasta nu a dovedit că are disponibilități bănești pentru plata creanțelor invocate de către creditoare.
Creanțele sunt certe, lichide și exigibile, de mai mult de 90 de zile în raport de momentul soluționării cererii, iar cuantumul fiecăreia depășește valoarea prag de 45.000 lei prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.
În consecință, se constată lipsa disponibilităților bănești ale debitoarei care se află în stare vădită de insolvență, prezumția instituită prin art. 3 pct. 1 lit. a. din Legea nr. 85/2006 nefiind înlăturată.
Fiind întrunite condițiile prevăzute de lege, judecătorul sindic va dispune deschiderea procedurii generale împotriva debitoarei și va desemna administratorul judiciar potrivit art. 19 alin.1 din Legea nr. 85/2006, conform cererii formulate de către creditoarea A. F. P. B. M., dat fiind că celelalte creditoare nu au emis propuneri în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de către creditoarea SC A. SA, cu sediul în
S., str. T., nr. 15, jud. S., și în consecință:
În temeiul art.32 alin.1 din Legea nr.85/2006,
Dispune deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei SC I. S. , cu sediul în B. M., str. G. nr. 99, județul M. , înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, având Cod unic de înregistrare 3461696.
În temeiul art. 35 din Legea nr.85/2006 în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, debitoarea va depune actele și informațiile prevăzute de art. 28, alin. 1 din lege.
În temeiul art.34 din Legea privind procedura insolvenței:
Numește administrator judiciar provizoriu pe d-l C. L. - C. I. de I.,
care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.20 din lege.
În temeiul art.61 din Legea privind procedura insolvenței:
Dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorilor și O. registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Fixează termenul limită pentru înregistrarea creanțelor la _ .
Fixează termenul pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la _ .
Contestațiile se vor înregistra în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar.
Fixează termenul pentru soluționarea contestațiilor la _ .
Fixează termenul pentru întocmirea tabelului definitiv al creanțelor la
_ .
Stabilește data ședinței adunării creditorilor la_, orele 10,00, la sediul administratorului judiciar și dispune convocarea creditorilor de către acesta.
Raportul prevăzut de art. 54 alin.1 urmează a fi depus pentru data de _
,
iar cel prevăzut de art. 59 din Legea nr.86/2006 urmează a fi depus pentru data de _ .
Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de _, C. plet specializat nr. 6 Falimente, sala 78, ora 11.
Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii de către administratorului judiciar.
În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar ce se va indica de administratorul judiciar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției contul va fi deschis de către administratorul judiciar.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE
GREFIER
O. A. C.
S.
M.
Red. A.O.C/ _
Tred. M.S. / 28 Martie 2013 - 6 ex
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
B-dul Republicii nr. 2 A
Dosar nr. _
C. UNICARE
Sentința Civilă NR. 1899/_ emisă la: ziua 23, luna 04, anul 2013
Către, creditoarea
- creditoarea SC A. SA, cu sediul în S., str. T., nr. 15, jud. S. ;
-debitoarea SC I. S.
, cu sediul în B. M., str. G. nr. 99, județul
M. , înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, având Cod unic de înregistrare 3461696.
-administrator judiciar
- C. I. de I. C. L. , cu sediul în B. M. str. 9 Mai, nr. 31, județul M., - se comunică, alăturat, copia sentinței civile nr. 1899/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. - Secția C. ercială de Contencios Administrativ și Fiscal, privind pe debitoarea SC I. S. , cu sediul în B. M., str. G. nr. 99, județul M. , înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, având Cod unic de înregistrare 3461696.
Parafa președintelui instanței,
G. ier,
(semnătura și ștampila)
S.
M.
← Sentința civilă nr. 1799/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 3145/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|