Sentința civilă nr. 482/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 482/2013
Ședința publică din data de 18 februarie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.
S-a luat spre examinare cererea pentru deschiderea procedurii insolvenței debitoarei S. N.
LS, la solicitarea creditoarei S. I. C. L. I. S. ., în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006.
La ambele apeluri nominale se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită față de debitoarea S. N. LS, conform dispozițiilor art. 98 C.p.c.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în ceea ce privește procedura de citare, agentul constatator a făcut mențiunea "destinatar mutat, noul proprietar nu permite afișarea"; pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare, f. 295 însă, cu toate acestea, judecătorul sindic va reține incidența dispozițiile art. 98 C.proc.civ., conform cărora debitoarea, în măsura în care înțelege să își schimbe adresa de comunicare a actelor de procedură, este obligată să comunice instanței și să comunice cu scrisoare recomandată părții adverse această modificare, iar la fila 290 există contestația formulată de către debitoare în cuprinsul căreia debitoarea figurează cu același sediu la care a fost citată. Pentru considerentele expuse, judecătorul sindic reține procedura de citare legal îndeplinită.
Creditoarea a cerut judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 C.p.c. și, prin urmare, instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de deschidere a procedurii și asupra contestației formulate de către debitoare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că prin cererea înregistrată la data de 08 noiembrie 2012 sub nr._ pe rolul T. ui Specializat C., creditoarea I. C. L. I. S. . a solicitat instanței să dispună deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei SC N. LS, apreciind că se află în stare de insolvență și numirea în calitate de administrator judiciar a I. I. .
În susținerea cererii, creditoarea a arătat că între părți s-au încheiat 3 Contracte de leasing financiar, in urma cărora societatea debitoare figurează cu datorii fata de subscrisa in cuantum de 370.191,74 lei, sume compuse din: 122.804,94 lei, sumă datorate in baza Contractului de leasing financiar nr.070130AT01/_, din care 68.304,82 Lei, inclusiv TVA, reprezentând debit restant, conform facturilor fiscale emise in baza Contractului de L., cu titlu de rate leasing ( capital si dobânda) si asigurări, calculate pana la data efectuării reposesiei, respectiv_, suma de 28.826,26 Lei, inclusiv TVA, reprezentând taxa de reziliere conform art. 9.8 din Contractul de leasing încheiat de parti, in cuantum de 15% din valoarea de baza a contractului ( calculata ia cursul de schimb oficial comunicat de BNR pentru ziua formulării cererii) având in vedere ca din culpa debitoarei contractul a fost reziliat la data de _
, suma de 25.459,03 Lei, reprezentând penalități la facturile fiscale emise in baza Contractului de L., 214,83 lei, reprezentând cheltuieli de executare, conform facturii 907/_ .
De asemenea suma de 145.527,77 lei, datorată in baza Contractului de leasing financiar nr. 070201AT02/_, astfel: 48.099,84 lei, inclusiv TVA, reprezentând debit restant, conform facturilor fiscale emise in baza Contractului de L., cu titlu de rate leasing ( capital si dobânda) si asigurări, calculate pana la data efectuării reposesiei, respectiv_, suma de 39.312,10 lei, inclusiv TVA, reprezentând taxa de reziliere conform art. 9.8 din Contractul de leasing încheiat de parti, in cuantum de 15% din valoarea de baza a contractului ( calculata ia cursul de schimb oficial comunicat de BNR pentru ziua formulării cererii) având in vedere ca din culpa debitoarei contractul a fost reziliat la data de_, suma de 35.186,56 Lei, reprezentând penalități ia facturile fiscale emise in baza Contractului de L. .
Debitoarea datorează creditoarei și suma de 101.859,03 lei, datorată in baza Contractului de leasing financiar nr. 061204AI44/_, astfel: 48.950,69 Lei, inclusiv TVA, reprezentând debit restant, conform facturilor fiscale emise in baza Contractului de L., cu titlu de rate leasing ( capital si dobânda) si asigurări, cheltuieli CASCO cu asigurarea vehiculelor, calculate pana la data efectuării reposesiei, respectiv_, suma de 29.079,83 lei, inclusiv TVA, reprezentând taxa de reziliere conform art. 9.8 din Contractul de leasing
încheiat de parti, in cuantum de 15% din valoarea de baza a contractului ( calculata la cursul de schimb oficial comunicat de BNR pentru ziua formulării cererii) având in vedere ca din culpa debitoarei contractul a fost reziliat la data de_, suma de 23.828,51 lei, reprezentând penalități la facturile fiscale emise in baza Contractului de L. .
Conform Contractului de L. Financiar, creditoarea in calitate de Finanțator a finanțat achiziționarea de către debitoare a bunurilor menționate prin contract, transmițându-i acesteia dreptul de folosința pana la plata integrală a ratelor, cu opțiunea transmiterii dreptului de proprietate în patrimoniul debitoarei la finalizarea contractului încheiat de părți.
Debitoarea nu și-a respectat obligația de plată a ratelor de leasing și a celorlalte costuri stabilite în sarcina sa, motiv pentru care a trecut la introducerea prezentei cereri în vederea recuperării soldului rămas neachitat.
Creanța deținută împotriva debitoarei întrunește condițiile prevăzute de Legea 85/2006 pentru a putea fi deschisă procedura insolventei împotriva SC N. LS, fiind constata prin înscrisuri însușite de parti.
Potrivit dispozițiilor art.8 din OG nr.51/1997 " Contractele de leasing, precum și garanțiile reale și personale, constituite in scopul garantării obligațiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii."
Având in vedere dispozițiile art. 3 pct. 6 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, creanța îndeplinește cele 3 condiții cumulativ si imperativ stabilite de lege, respective, creanța este certa întrucât existenta sa este neîndoielnica, fiind constatata si acceptata așa cum s-a arătat mai sus, creanța este lichida - întrucât se refera la o datorie de plata a unei sume de bani, determinabila cu ajutorul actului de creanța: contract si factura; creanța este exigibila - întrucât termenul de plata a expirat, trecând mai mult de 90 zile de la primirea facturii.
În drept a invocat Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Cererea creditoarei a fost legal timbrată cu 120 de lei taxă judiciară de timbru( fila 7) și 0,3 lei timbru judiciar.
Debitoarea SC N. L. S S. C. -N. a formulat contestație la data de_, prin care a solicitat obligarea creditoarei SC I. C. L. I. SA la plata unei sume de 37.019,1 lei ce reprezintă 10% din creanța afirmata, admiterea contestației si in consecința respingerea cererii de deschidere a procedurii de insolventa.
În motivarea contestației, debitoarea arată că având in vedere dispozițiile art 33 alin 3 din Legea 85/2006, se solicita sa se pună in vedere creditoarei ca pana la primul termen sa consemneze 10% din creanța pe care o afirma a o avea, respectiv 370.191,74 lei, sub sancțiunea prevăzuta de sus-amintita lege.
Debitoarea mai arată că înțelege să conteste creanța formulată de creditoare, arătând că într-adevăr corespunde realității ca intre societatea de leasing petenta si debitoare s-au încheiat mai multe contracte vizând autovehicule, pentru care, ratele, la un moment dat, după o lunga perioada de plata la timp, nu au mai fost plătite, având in vedere recesiunea economica, ajungandu-se la rezilierea contractelor. Pentru ratele datorate firma creditoare a emis facturi, scadente la 30 de zile de la emitere. Perioada aferenta acestor rate, așa cum rezulta din actele depuse de creditoare, se întinde pe parcursul anului 2009, acțiunea fiind înregistrată la instanță la 8 noiembrie 2012 deci cu depășirea termenului general de prescripție pentru intervalul ianuarie- septembrie 2009, nu sunt prescrise sumele facturate pentru luna octombrie 2009 cu scadenta in noiembrie 2009, dar al căror total nu insumeaza 45.000 lei, pretinsa de lege pentru a se solicita deschiderea procedurii insolventei singurele pentru care creditoarea poate afirma existenta unei creanțe certe lichide si exigibile.
Evident că nu se ajunge la această suma nici daca s-ar adăuga penalitățile doar pentru aceste sume - neprescrise, întrucât, daca capitalul este prescris, nu mai pot fi percepute nici penalitățile aferente. Deci, sumele pretinse la punctele I, II si III din cerere cu titlu de rate si penalități de întârziere nu mai sunt datorate, intervenind prescripția, în cea mai mare parte, așa cum a arătat mai sus, potrivit Decretului 167/1958.
In ceea ce privește sumele incluse în cerere de creditoare reprezentând taxa de reziliere conform art 9.8 din contractul de leasing intervenit intre parti, pentru aceste sume creditoarea nu are titlu executoriu, aceasta taxa având mai degrabă un caracter de eventuala despăgubire ce rămâne la negocierea ulterioară a părților atunci când va avea loc rezilierea și pentru care este necesara stabilirea - cu autoritate de lucru judecat - a creanței certe, lichide și exigibile pentru a putea fi invocată în procedura specifică a declarării insolvenței prev. de Legea 85/2006.
Contestația a fost legal timbrată cu 120 de lei taxă judiciară de timbru( fila 291) și 0,3 lei timbru judiciar.
Creditoarea SC I. C. L. I. SA (fosta S. AFIN L. I. S. .) a formulat întâmpinare la contestație, prin care a solicitat admiterea excepției netimbrarii contestației formulata de debitoare si anularea acesteia ca netimbrată, admiterea excepției tardivității formulării
contestației de către debitoare si respingerea ca tardiv formulată, iar pe fondul cauzei,respingerea în parte a contestației.
În motivare, creditoarea a arătat că a formulat declarație de creanța pentru înscrierea in tabelul preliminar al creanțelor debitoarei SC N. L. S S. cu o creanța in suma de 370.191,74 lei, izvorâta din Contractele de leasing financiar nr. 070130AT01/_, nr. 070201AT02/_ si nr. 061204AI44/_ .
În ceea ce privește excepția netimbrării contestației, având în vedere că nu s-a timbrat contestația în mod corespunzător 120 RON solicita anularea contestației ca netimbrata, raportat la dispozițiile art.6 lit.c din Legea nr.146/1997, cu modificările ulterioare, coroborate cu dispozițiile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.
De asemenea, se solicita instanței sa verifice respectarea termenului de 10 zile prevăzut de art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 calculat de la data primirii copiei cererii creditorului indreptatit sa solicite deschiderea procedurii isnolventei. In ipoteza in care acest termen a fost depășit, înțelege sa invoce excepția tardivității formulării contestației, si, pe cale de consecința, solicita instanței sa constate decăderea debitoarei din dreptul de a mai formula apărări si de a contesta creanța creditoarei.
Creditoarea a mai arătat că solicita instanței sa respingă cererea debitoarei cu privire la obligarea la plata unei sume de 37.091 lei ce reprezintă 10% din creanța afirmata, in condițiile in care nu sunt îndeplinite dispozițiile legale cu privire la obligarea creditoarei care a formulat cererea de deschidere a procedurii la plata unei cauțiuni.
Articolul 33 alin.3 din Legea 85/2006 prevede ca: " La cererea debitorului, judecatorul- sindic ii poate oblige pe creditorii care au introdus cererea sa consemneze, in termen de 5 zile, la o banca, o cauțiune de cel mult 10% din valoarea creanțelor. Cauțiunea va fi restituita creditorilor, daca cererea lor va fi admisa. Daca cererea va fi respinsa, cauțiunea va fi folosita pentru a acoperi pagubele suferite de debitori. Daca nu este consemnata in termen cauțiunea, cererea introductiva va fi respinsa".
Incontestabil scopul Legii nr. 85/2006 este acela de a proteja interesele creditorilor, dar, in același timp, prin conținutul articolului 33, alin.(3) se prevede si prevenirea unor abuzuri si deci al protejării debitorului împotriva unor cereri nejustificate ale creditorilor privind deschiderea procedurii.
In acest sens instanța, după verificarea situației de fapt, POATE, dar nu este ținuta sa oblige pe creditorul care a introdus cererea de deschidere a procedurii, sa consemneze o cauțiune la banca de cel mult 10% din valoarea creanței sale. Obligarea la plata cauțiunii rămâne la libera apreciere a instanței, care va proceda în acest fel doar dacă cererea creditoarei este abuzivă sau creează un prejudiciu în patrimoniul debitoarei, prejudiciu ce nu poate fi altfel recuperat.
Creditoarea mai arată că este îndreptățită a solicita deschiderea procedurii insolventei, întrucât deține contra debitoarei o creanța certa, lichida si exigibila, iar prin cererea sa nu se creează o paguba in patrimoniul debitoarei. Mai mult decât atât, in condițiile in care instanța ar admite cererea de obligare la plata cauțiunii, s-ar produce pagube in patrimobiul creditoarei.
Considera ca legiuitorul a intenționat să condiționeze obligarea la plata cauțiunii de producerea unor pagube in patrimoniul debitorului, in condițiile execrcitarii cu rea-credinta a dreptului prevăzut la art. 31 din lege sau de o eventuală respingere a cererii ca introdusa abuziv. Mai mult decât atât, chiar si in situația in care cererea introductiva a fost formulata de către creditor fara rea-credinta, debitoarea trebuie sa justifice un prejudiciu care sa o îndreptățească la solicitarea reparației corespunzătoare. Plata cauțiunii este menita a preveni abuzurile unui creditor, care ar putea utiliza procedura insolventei ca un mijloc de presiune pentru a obține recuperarea cu prioritate a creanței.
In speța in cauza, obligarea la plata unei cauțiuni se impune doar in situația dovedirii prejudiciului suferit ca urmare a cererii subscrisei, având in vedere funcția dispozițiilor legale de garanție a seriozității cererii creditoarei.
In condițiile in care ultimul bilanț contabil a fost depus la Ministerul Finanțelor Publice in anul 2008, si, după cum reiese din extrasul atașat, societatea debitoare lucra in pierdere si se afla in imposibilitate de a plați datoriile sale către creditori, se poate prezuma ca debitoarea nu a mai desfășurat activitate încă din anul 2008. Mai mult decât atât, bunurile ce au făcut obiectul contractelor de leasing si cu ajutorul cărora debitoarea își desfășura activitatea curente, conform obiectului principal de activitate, au fost predate societății de leasing încă din anul 2009.
Prin urmare, având in vedere lipsa de activitate a debitoarei, nu se poate considera că se produce un prejudiciu în patrimoniul acesteia ca urmare a introducerii unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței de către creditorul îndreptățit potrivit legii.
Chiar și in condițiile in care instanța ar admite cererea de obligare la plata cauțiunii, cuantumul acesteia urmează a fi stabilit doar de către instanța, legea fixând un plafon maxim de 10% din valoarea creanței, pana la care poate ajunge cauțiunea. În aceste condiții, solicitarea
debitoarei este abuzivă, încercând în acest fel să creeze presiune asupra creditoarei, în așa fel încât aceasta să renunțe la dreptul său de recuperare, prin introducerea cererii de deschidere a procedurii, a pagubei suferite.
Totodată, creditoarea a arătat că invocarea de către debitoare a prescripției facturilor fiscale este neîntemeiată, în condițiile în care termenul prescripției a fost întrerupt, iar de la data întreruperii curge un nou termen de prescripție.
Potrivit art.405 alin.1 C.pr.civ. "Cursul prescripției se întrerupe: a) pe data indepinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite in cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute in titlu executoriu ori a recunoașterii, in orice alt mod, a datoriei; b) pe data depunerii cererii de executare, insotite de titlu executoriu, chiar daca a fost adresata unui organ de executare necompetent; c) pe data trimiterii spre executare a titlului executoriu, in condițiile art. 453 alin. (2); d) pe data îndeplinirii in cursul executării silite a unui act de executare";.
Potrivit dispozițiilor art. 17 din Decretul nr. 167/1958 cu privire la prescripția extinctivă, "întreruperea ștergerea prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-
o. După întrerupere începe sa curgă o noua prescriptie. In cazul când prescripția a fost întrerupta printr-o cerere de chemare in judecata ori de arbitrare sau printr-un act începător de executare, noua prescripție nu începe sa curgă cat timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitiva sau, in cazul executării, pana la împlinirea ultimului act de executare";.
Din dispozițiile art. 405 alin. 1, lit. a, b, c si d Cod procedura civila se înțelege ca se întrerupe cursul prescripției prin recunoașterea în orice mod a datoriei, condiție de altfel, îndeplinită de către creditoare până data depunerii cererii de executare, astfel cum se poate observa prin dosarul de executare nr. 059/2010.
Creditoarea a apreciat că din cele expuse mai sus rezultă că a fost îndreptățită să solicite facturile emise în perioada ianuarie 2009-septembrie 2009 având în vedere că nu intervenise prescripția generală de 3 ani, astfel cum a invocat debitoarea.
În condițiile în care creditoarea a introdus cerere la executorul judecătoresc pentru recuperarea debitului prin dosarul execuțional 059/2009 se apreciază ca termenul a fost întrerupt si astfel de la momentul începerii formalităților de executare pe care le-au întreprins executorii Instituției Financiare Nebancare Afin L. I. SA, a început să curgă un nou termen de prescripție.
Având in vedere cele menționate mai sus coroborat cu faptul ca prin procesul verbal de insolvabilitate emis in data de_, societatea debitoare in urma verificărilor efectuate se incadra in prevederile art. 371 lit. B Cod procedura Civila, acesta a fost declarat insolvabil, motiv pentru care creditoarea a introdus cererea de deschidere a procedurii insolventei impotriva SC N.
L. S S. .
In aceste condiții, rezulta faptul ca debitoarea datorează creditoarei contravaloarea ratelor de leasing si de asigurări, precum si penalități de întârziere.
Cu privire la contravaloarea taxei de reziliere, creditoarea a învederat instanței ca aceasta este datorata in condițiile art. 9.8 din contractul încheiat de părți și reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă pe care debitoarea este obligată să o achite, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor asumate.
În primul rând, creditoarea a solicitat instanței sa constate ca prin creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei se înțelege creditorul a cărui creanța impotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 90 de zile, conform art. 3 pct.6 din legea 85/2006. Prin urmare, legea nu impune cerința ca societatea creditoare sa aibă titlu executoriu pentru a solicita deschiderea procedurii.
In al doilea rând, susținerile debitoarei conform cărora taxa de reziliere are un caracter eventual, rămânând la negocierea ulterioara a partilor sunt total eronate. Astfel, art. 9.8 prevede ca "Utilizatorul va fi eliberat de orice obligație doar odată cu restituirea amiabila a vehiculelor_ si cu plata către Finanțator a 15% din valoarea de baza a contractului, reprezentând taxa de reziliere";.
Prin urmare, taxa de reziliere si obligativitatea achitării acesteia in cazul neindeplinirii culpabile a obligațiilor contractuale erau cunoscute debitoarei, iar aceasta si-a asumat aceste obligații prin semnarea si stampilarea contractului de leasing.
Taxa de reziliere a fost acceptata de către debitoare, iar stipularea acesteia in contractul de leasing echivalează cu o garanție pe care debitoarea a consimțit sa o acorde creditoarei pentru executarea obligațiilor contractuale.
per a contrario, rezulta ca in lipsa unei astfel de garanții consemnate sub forma taxei de reziliere, debitoarea si-ar fi asumat o obligație pur potestativa, alegând sa execute contractul de leasing atât cat ii convenea sa plătească ratele de leasing, iar când nu mai dorea continuarea contractului inceta plata ratelor de leasing si restituia creditoarei bunul predat in leasing.
Cu privire la caracterul taxei de reziliere de creanța certa, lichida si exigibila, s-a susținut netemeinicia susținerilor contestatoarei.
Definiția primilor doi termeni este oferita de Codul de procedura civila. Astfel, art. 379 in alin. 2 prevede următoarele: "Creanța certa este aceea a cărei existenta rezulta din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul";. În speța de fata, creanța a fost asumata de către debitoare in baza Contractelor de leasing care poarta semnătura si stampila SC N. L. S S. .
Potrivit alin. 4 al art. 2 din Cod procedura civila, "Creanța este lichida atunci când câtimea ei este determinata prin insusi actul de creanța sau când este determinabila cu ajutorul actului de creanța sau si a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dansul, fie opozabile lui in baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute in actul de creanța, chiar daca prin aceasta determinare ar fi nevoie de o osebita socoteala";. Prin urmare, pentru a fi lichida, câtimea creanței trebuie sa fie determinata prin actul de creanța sau cel puțin determinabila. In cazul de fata câtimea creanței este determinata cu ajutorul actelor de creanța opozabile debitoarei: contract si factura.
Cerința exigibilității, deși nu este expres definita de lege, reprezintă un caracter al creanței. Creanța exigibila este cea cu scadenta împlinita, deci a cărei executare poate fi ceruta imediat de către creditor; prin urmare, cat timp termenul pentru plata ei nu s-a împlinit, nu este posibila executarea. Potrivit art.9.8 teza finala din contract, "Dacă nu s-a stabilit de comun acord o scadență a achitării acestei taxe de reziliere, ea va fi momentul recepției scrisorii de reziliere de către utilizator";. S-a arătat că adresa de reziliere a contractelor a fost transmisă către debitoare în data de_, iar bunurile au fost predate societății de leasing în data de_ si_ . In aceste condiții, scadenta contravalorii taxei de reziliere este împlinita.
Creditoarea a solicitat instanței sa aibă in vedere principiul "pacta sunt servanda"; conform căruia convențiile au putere de lege intre părțile semnatare. Prin semnarea contractului de imprumut, părțile si-au exprimat liber voința, neviciata, iar clauzele contractului au fost insusite de către debitoare tocmai prin semnarea acestora.
Analizând cu prioritate excepția netimbrării contestației, invocată de creditoare, judecătorul sindic urmează a o respinge ca neîntemeiată, întrucât debitoarea și-a îndeplinit obligația de a achita 120 de lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar astfel cum reiese din dovada de la fila 291, astfel că nu devin incidente dispozițiile art.20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației, instanța constată următoarele: potrivit extrasului ORC sediul social al debitoarei S. N. L. S S. se află situat în localitatea C. -N., pe strada B. nr. 8, parter, jud. C. . Prin contestația formulată de debitoare la data de 14 decembrie 2012, societatea intimată a indicat drept sediu social aceeași adresă: C. -N., str. B. nr. 8 jud. C. . Astfel cum reiese din dovada de comunicare a cererii și a înscrisurilor anexate, aflată la fila 220 a dosarului, societatea debitoare a fost citată exact la această adresă care corespunde sediului social al acesteia, însă dovada de comunicare s-a întors purtând mențiunea ˝destinatar mutat, proprietarul imobilului refuză primirea˝. Având în vedere faptul că debitoarea a fost citată la sediul său social pe care de altfel l-a și invocat ca adresă de comunicare a actelor de procedură, judecătorul sindic urmează a aprecia procedura de citare ca fiind legal îndeplinită cu debitoarea prin citarea acesteia la sediul social la data de _
.
Din acest moment a început să curgă termenul de 10 zile prevăzut de dispozițiile art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, termen care s-a împlinit în data de 03 decembrie 2012. or contestația a fost formulată de debitoare în data de 14 decembrie 2012, deci cu depășirea termenului legal, motiv pentru care în temeiul art. 103 alin. 1 C.p.c. coroborat cu art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic urmează a admite excepția tardivității formulării contestației, invocată de creditoare și, în consecință va respinge ca tardiv formulată contestația formulată de debitoarea S. N. L. S S.
Pe cale de consecință, nici solicitarea debitoarei de obligare a creditoarei la plata unei cauțiuni nu va mai fi supusă soluționării.
Cu toate acestea, judecătorul sindic urmează a analiza excepția prescripției invocată de debitoare prin contestație, fiind o excepție de ordine publică.
Astfel, potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 și 12 din Legea nr. 85/2006 prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege acel creditor care are o creanță certă, lichidă al cărei cuantum să depășească valoarea-prag de 45.000 de lei și exigibilă, de la data scadenței trebuind să treacă un interval de 90 de zile.
În plus, pentru a putea fi deduse judecății, pretențiile bănești invocate de creditoare ar trebui să nu fie prescrise, în caz contrar aceasta nu ar mai putea obține concursul justiției pentru realizarea dreptului de creanță.
În fapt, între creditoarea S. I. C. L. I. S. . și debitoarea S. N. L. S S. au fost încheiate trei contracte de leasing financiar: respectiv contractul nr. 061204AI44 din_, pentru care creditoarea pretinde suma de 101.859,03 lei( filele 16-27, 38-81); contractul nr. 070201AT02 din_, pentru suma de 145.527,77 lei( filele 82-111, 112-153) și respectiv contractul nr. 070130AT01 din data de_ pentru suma de 122.804,94 de lei( filele 154-217). În susținerea pretențiilor, creditoarea a depus la dosar atât contractele de leasing financiar,
cu anexe și acte adiționale, dar și facturile fiscale emise în temeiul acestor facturi fiscale.
Debitoarea a învederat în susținerea excepției prescripției, faptul că perioadă de exigibilitate a acestor rate de leasing se întinde pe parcursul anului 2009, iar acțiunea a fost înregistrată la instanță în data de 08 noiembrie 2012, deci cu depășirea termenului general de prescripție pentru intervalul ianuarie-septembrie 2009, iar diferența rămasă neprescrisă nu însumează
45.000 de lei, incluzând penalitățile aferente acestei sume.
Creditoarea a invocat în susținerea respingerii excepției prescripției extinctive întreruperea prescripției extinctive raportat la dispozițiile art. 405 alin. 1 C.p.c. coroborat cu art. 17 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția, întrucât aceasta a formulat cerere de executare silită, fiind format dosarul de executare nr. 059/2010.
Judecătorul sindic constată că facturile emise în temeiul contractului de leasing nr. 061204AI44 din_ în intervalul_ -_, raportat la momentul sesizării instanței,_ ar fi prescrise. Cu toate acestea, potrivit art. 4052alin. 1 lit. b C.p.c. cursul prescripției dreptului de a cere executarea silită se întrerupe pe data depunerii cererii de executare, însoțite de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent. După întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție.
Potrivit înscrisului de la filele 12-14, creditoarea a făcut dovada că a formulat la data de_ o cerere de executare silită a debitoarei S. N. L. S S. având ca obiect cele trei contracte de leasing financiar, însă la dta de_ Executorii Instituției Financiare Nebancare S. AFIN
L. I. S. . au constatat în temeiul ar. 3715lit. b C.p.c. starea de insolvabilitate a debitoarei S.
N. L. S S.
Ca urmare, devin incidente dispozițiile art. 4052alin. 1 lit. b și alin. 2 C.p.c., potrivit căruia începând din data de_ a început să curgă un nou termen de prescripție, astfel că, pentru sumele pretinse de creditoare, raportat la data sesizării T. ui Specializat C. nu a operat prescripția dreptului la acțiune, intervenind întreruperea termenului de prescripție inițial.
În ceea ce privește caracterul cert, lichid și exigibil al sumelor pretinse, judecătorul sindic reține faptul că potrivit art. 8 din OG. 51/1997 privind operațiunile de leasing contractele de leasing, precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantării obligațiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii.
Astfel, judecătorul sindic urmează a constata faptul că debitoarea datorează debitul pretins de creditoare în cuantum de 370.191,74 de lei aferent celor trei contracte de leasing, inclusiv echivalentul taxei de reziliere prevăzute în mod expres în art. 9.8. din contracte, atât în ceea ce privește existența sa certă, cât și în privința întinderii obligației, respectiv 15% din valoarea de bază a contractului.
Întrucât creanța are caracter cert, lichid și exigibil, potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 și 12 din Legea nr. 85/2006 urmează a se face aplicare prezumției de insolvență a debitoarei în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 pct. 1 lit. a din același act normativ întrucât debitoarea nu a plătit după 90 de zile de la scadență datoria sa față de creditor. Această prezumție legală are caracter relativ, debitoarea având posibilitatea să o răstoarne, însă în cuprinsul contestației nu a făcut nici o mențiune relativă la starea sa financiară sau la disponibilitățile bănești disponibile, în eventualitatea stabilirii caracterului neprescris, cert, lichid și exigibil al creanței. Ca urmare, întrucât debitoarea nu a făcut nici o demonstrație a deținerii resurselor materiale necesare acoperii acestei creanțe, judecătorul sindic urmează a constata starea de insolvență.
Ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 33 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, se va dispune deschiderea procedurii insolvenței în formă generală împotriva debitoarei SC N. L. S S. .
În temeiul art. 34 coroborat cu art. 11 alin. 1 lit. c din același act normativ va desemna în calitate de administrator judiciar I. I. care va îndeplini atribuțiile prev. de art. 20 din lege.
La desemnarea administratorului judiciar, judecătorul sindic a avut în vedere dispozițiile legale mai sus citate și solicitarea expresă a creditoarei.
În temeiul art. 35 din lege, stabilește în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
Potrivit art. 18 din Legea nr. 85/2006 va dispune desemnarea administratorului special.
În temeiul art. 47 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că debitoarea nu și-a declarat în mod concret intenția de reorganizare urmează a dispune ridicarea dreptului de administrare al acesteia.
Se va stabili în sarcina administratorului judiciar obligația de a întocmi și depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art. 59 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 37 din Legea nr. 85/2006 se va dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligație fiind în sarcina administratorului judiciar.
Conform art. 44 din lege se va stabili în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
În temeiul art. 48 alin. 1 din lege, se va da dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
În temeiul art. 33 alin. 7 din Legea nr. 85/2006 se va dispune în sarcina administratorului judiciar efectuarea notificărilor prev. de art. 61 din Legea nr. 85/2006.
În baza prev. art. 62 lit. b, c, d coroborat cu art. 73 lit. c din Legea nr. 85/2006, sub aspectul depunerii contestației, se va fixa termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de 02 aprilie 2013, termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar al creanțelor la data de 22 aprilie 2013, termenul pentru depunerea contestațiilor cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar, de 5 zile de la publicarea în B.P.I a acestora și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la data de 13 mai 2013.
În temeiul art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, se va dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor.
De asemenea, judecătorul sindic va stabili în sarcina administratorului judiciar în raport de disp. art. 54, obligația de a depune raportul prevăzut de textul arătat, în termen de maxim 20 de zile de la data desemnării sale, cu obligația de a notifica creditoarea și debitoarea în cazul formulării unei propuneri de intrare a debitoarei în faliment în procedură simplificată și fixează termen pentru dezbaterea acestui raport pentru data de 18 martie 2013, sala 249.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția netimbrării contestației debitoarei S. N. L. S S., invocată de creditoarea S. I. C. L. I. S. .
Admite excepția tardivității formulării contestației debitoarei, invocată de creditoare și, în consecință:
Respinge ca tardivă contestația formulată de debitoarea S. N. L. S S. în contradictoriu cu creditoarea S. I. C. L. I. S. .
Admite cererea formulată de creditoarea I. C. L. I. S. . cu sediul procesual ales la cab. Av. Cătălin Andrei situat în B., str. L. B. nr. 4 et. 8 sector 3 împotriva debitoarei S.
N. LS, cu sediul în localitatea C. -N., str. B. nr. 8, jud. C. având J_, CUI 14427800 și, în consecință:
Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC N. L.
S. și desemnează în calitate de administrator judiciar I. I., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006.
Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
Dispune desemnarea administratorului special.
Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.
Stabilește în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006.
Stabilește în sarcina debitoarei/administratorului special obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
Dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligație fiind în sarcina administratorului judiciar.
Dă dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligația de notificare revenind administratorului judiciar.
Dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006.
Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de 02 aprilie 2013, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea, publicarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 22 aprilie 2013, termenul pentru depunerea contestațiilor cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar, de 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență a tabelului preliminar și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 13 mai 2013.
Dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune raportul prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006 în termen de maximum 20 de zile de la data desemnării sale, cu obligația de a notifica creditoarea și debitoarea în cazul formulării unei propuneri de trecere a debitoarei în faliment în procedură simplificată și fixează termen pentru dezbaterea acestui raport pentru data de 18 martie 2013, sala 249, ora 12.00.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. H. N. N.
Red., tehnored. D.H./L.U.
7 ex/_
← Sentința civilă nr. 3541/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 741/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|