Sentința civilă nr. 2390/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
| Comentarii |
|
R.
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2390/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - F. -IANCU M. GREFIER - F. B.
S-a luat spre examinare cererea creditoarei M. d.o.o. POSUSJE având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC T. C. C. S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La ambele apeluri nominale făcute în cauză reprezentanții părților au lipsit. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că în conformitate cu art. 223 alin. 3 NCPC, creditoarea a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său la dezbateri.
De asemenea se constată că au depus la dosar oferte pentru desemnarea în calitate de administrator judiciar/lichidator în cauză de către următorii practicieni în insolvență:
C.I.I. Nicorici Silviu Pavel, S.P. Judiciar SPRL, Voicu&Voicu Liquiadators IPURL, Redresare Lichidare SPRL, DM Insolv Consult IPURL, C.I.I. Lupu M., Solvendi SPRL, C.I.I. Zoicaș Mihai, C.I.Il Ember Ludovica, SP. Bercean Radu IPURL, H & B Insolv SPRL, S.P. GRP IPURL și C.I.I. Săvuș Cristian.
Se constată totodată că s-a depus la dosar de către creditoare în data de_ procura specializată legalizată prin care societatea creditoare a mandatat societatea C.
R. C. M. SS, prin avocat pentru a o reprezenta în acest dosar.
Se constată de asemenea că debitoarea a înregistrat la dosarul cauzei în data de _
, contestație, însoțită de acte anexe.
Se constată totodată că s-a depus de către creditoare la dosar, în data de_, întâmpinare la contestația formulată de debitoare, creditoarea solicitând judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său la dezbateri.
Judecătorul sindic, având în vedere prevederile art. 31 și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, reține faptul că este competent general, teritorial și material să soluționeze prezenta cauză.
Judecătorul sindic, în ceea ce privește contestația formulată de către debitoare, reține faptul că nu este timbrată, deși obligația a fost adusă la cunoștința debitoarei prin notificarea comunicată, conform filelor 63-64, împrejurare față de care, din oficiu ridică excepția nelegalei timbrări a contestației și rămâne cauza în pronunțare asupra acestei excepții și cererii de deschidere a procedurii insolvenței, pe baza documentelor depuse la dosar.
JUDECĂTORUL SINDIC :
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată la data de 24 aprilie 2013 sub nr._, creditoarea M.
d.o.o. POSUSJE, reprezentată de d-na av. HERȚA A., conform art. 84 NCPC, angajată de mandatara creditoarei, SC C. R. C. M. SS, a solicitat instanței să dispună deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC T. C. C. S., apreciind că debitoarea se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale, prevalându-se de o creanță pretins certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 133.978,19 lei.
În susținerea cererii, creditoarea a arătat că între părți s-au desfășurat relații comerciale de vânzare-cumpărare internațională de mărfuri, fiind emise două facturi fiscale, facturi ce au rămas neachitate, deși debitoarea a beneficiat de mărfurile astfel furnizate.
De asemenea, creditoarea a mai arătat că facturile fiscale au fost acceptate la plată de debitoarea beneficiară a mărfurilor furnizate și, cu toate acestea, societatea debitoare nu și-a îndeplinit obligația de plată a contravalorii mărfurilor.
Mai mult, documentele de transport sunt semnate și ștampilate de către debitoare, dovadă în plus a faptului că societatea debitoare a primit și beneficiat de mărfurile furnizate în baza comenzilor sale.
A mai arătat că debitoarea a recunoscut existența debitului în cuantum de 30.762,81 euro prin e-mailul din data de 18 decembrie 2012, comunicat creditoarei de d-l Ciprian Ciurea. Mai mult, debitoarea a arătat că este dispusă să propună un plan ferm de plăți în scopul stingerii debitului, însă acest lucru nu s-a întâmplat până la formularea cererii.
A mai arătat că în speță nu se pune problema punerii în întârziere, aceasta operând de drept, nefiind necesară o formalitate expresă, conform C.civ.
A arătat că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de Legea nr. 85/2006, creanța fiind exigibilă prin raportare la scadențele facturilor fiscale restante, depășite cu mult, fiind certă, având în vedere relațiile comerciale dintre cele două părți și facturile fiscale și fiind lichidă, facturile fiscale emise depășind valoarea prag de 45.000 lei.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său la dezbateri.
În drept, a invocat art. 26 alin. 1, art. 31 din Legea nr 85/2006, art. 223 NCPC. Cererea a fost legal timbrată.
Prin contestația formulată la data de 4 iunie 2013, debitoarea a solicitat instanței respingerea ca inadmisibilă și nefondată a cererii și obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației, debitoarea a arătat, în esență, că nu se află în stare de insolvență sau de insolvență iminentă. A apreciat că creditoarea, probabil cu rea credință sau din necunoaștere, nu a enumerat toate condițiile ce trebuie îndeplinite pentru admiterea cererii de deschidere a procedurii.
Astfel, debitoarea nu se află în insolvență, vădită sau iminentă, nefiind îndeplinită principala condiție necesară pentru înregistrarea și admiterea cererii de deschidere a procedurii, debitoarea desfășurând activități în mod normal, fără nici o problemă și fără nici un impediment.
Mai mult, debitoarea a arătat că a efectuat plăți în luna aprilie 2013 de 296.054,25 lei, care este cu mai mult decât dublul sumei solicitate de creditoare; de asemenea, a arătat că a încasat de la clienți sume în valoare totală de 336.195,22 lei, iar din fișa analitică emisă de AFP a mun. C. -NAPOCA reiese că nu are nicio datorie față de bugetul de stat.
Debitoarea a mai arătat că suma solicitată de creditoare cu titlu de creanță nu este certă, lichidă și exigibilă, suma datorată în prezent fiind în discuție, existând dubii serioase în ceea ce privește caracterul cert, lichid și exigibil al creanței. A apreciat că acest caracter ar trebui confirmat de o instanță judecătorească învestită să soluționeze acest litigiu, acesta fiind și motivul pentru care a indicat faptul că creditoarea trebuia să demareze un dosar prin care să obțină un titlu executoriu, dacă instanța ar fi soluționat dosarul în favoarea acesteia.
A concluzionat în sensul că art. 3, pct. 1 din Legea insolvenței instituie o prezumție relativă, care a fost răsturnată de debitoare prin dovedirea faptului că nu se află în stare de insolvență, nefiind îndeplinită principala condiție prevăzută pentru înregistrarea și admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, ceea ce atrage inadmisibilitatea acesteia.
A apreciat că creditoarea a acționat cu rea-credință, abuzând de dreptul său de a solicita în instanță deschiderea procedurii insolvenței. Astfel, aceasta avea cunoștință de starea de fapt reală care caracterizează diferendul existent între părți și de motivele pentru care nu a achitat suma solicitată. Nu avea niciun indiciu că debitoarea s-ar afla în insolvență, ba, mai mult, avea cunoștință de faptul că debitoarea funcționează normal, fără a întâmpina probleme de lichidități deosebite. C. oarea a înregistrat cererea doar ca o măsură de presiune asupra conducerii societății debitoare, fiind de notorietate impactul negativ pe care îl poate avea procedura insolvenței asupra unei societăți funcționale și solvabile și sperând că debitoarea, prin organele de conducere, va achita suma solicitată doar de frica posibilității deschiderii procedurii insolvenței. Aceasta nu a dorit vreodată
instituirea unei proceduri colective față de debitoare, nu a urmărit interesul tutoror creditorilor sau al debitoarei, ci doar interesul său direct de a recupera suma pretins datorată. Or, o astfel de atitudine nu urmărește scopul Legii nr. 85/2006 instituit chiar în cuprinsul acesteia și nu face decât să dovedească reaua credință a creditoarei.
A mai arătat că creditoarea avea posibilitatea valorificării dreptului său de creanță în instanță, prin înregistrarea unei cereri prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei pretinse. În cazul obținerii titlului executoriu, reclamanta urma să execute silit debitoarea, dacă aceasta nu ar fi achitat de bună voie suma datorată. Cu această ocazie, ar fi observat că debitoarea nu este în stare de insolvență și că are fonduri bănești și active suficiente pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile, însă creditoarea a preferat varianta "mai scurtă și mai neortodoxă"; pentru a-și atinge scopul.
A arătat că creanța indicată de către creditoare nu este certă, lichidă și exigibilă, fiind născută în urma unor raporturi comerciale mai complexe. Astfel, debitoarea a avut un raport comercial îndelungat cu d-l Bojan Mihajlovic în baza căruia i-a livrat acestuia marfă în cantități considerabile, pe care acesta o achita la diverse scadențe negociate de comun acord. Această persoană a și deținut calitatea de asociat în cadrul debitoarei până în anul 2010. De asemenea, d-l Bojan Mihajlovic a fost cel care a pus bazele societății creditoare din B. și Herțegovina, M. d.o.o Posusje, fiind implicat în luarea deciziilor în cadrul acestei societăți. D-l Bojan Mihajlovic a creditat societatea creditoare și chiar a folosit o parte importanta din materialele cumpărate de la debitoare la construirea clădirii sediului și depozitului acestei societăți. În condițiile în care suma totală datorată de către d-l Bojan Mihajlovic ajunsese la 135.455,02 lei, acesta a propus debitoarei ca în contul datoriei să îi livreze marfă comercializată de către creditoarea M. d.o.o Posusje până la concurența sumei datorate, urmând ca apoi să aibă loc o compensare în 3 între debitoare, creditoare și d-l Bojan Mihajlovic pentru stingerea datoriilor: datoria d-lui Bojan M. către debitoare, datoria creditoarei M. d.o.o Posusje către d-l Bojan M. și datoria debitoarei către creditoare.
A mai arătat că, din păcate, în luna mai 2011 d-l Bojan Mihajlovic a decedat, înainte ca întreaga operațiune prezentată mai sus să fie realizată faptic. Reprezentanții debitoarei au discutat cu succesorii acestuia și au încercat să găsească o soluție pentru semnarea actelor necesare în vederea compensării, însă, după o perioadă, noua conducere a creditoarei a înștiințat-o că ea nu dorește și nu intenționează să compenseze în vreun fel sumele datorate și i-a solicitat să achite contravaloarea mărfii livrate. Astfel, debitoarea a fost pusă în fața unei situații foarte neplăcute de a înregistra o pierdere considerabilă, prin achitarea sumei către creditoare și aflarea în imposibilitatea de a recupera suma datorată de către d-l Bojan Mihajlovic. În aceste condiții, a solicitat și creditoarei o perioadă de timp pentru a identifica soluții în vederea rezolvării litigiului pe cale amiabilă, sperând să găsească pârghiile necesare pentru a evidenția toate operațiunile indicate mai sus și a obliga succesorii d-lui Bojan M, alături de societatea reclamantă, să identifice sumele datorate între ei și să stingă într-un fel cele 3 datorii.
A concluzionat în sensul că suma datorată către creditoare este în discuție, existând dubii serioase în ceea ce privește caracterul cert, lichid și exigibil al acestei creanțe. A apreciat că aceste caractere ar trebui confirmate de o instanță judecătorească învestită să soluționeze acest litigiu, în fața căreia să fie prezentate toate argumentele părților și în fața căreia să poată prezenta toate mijloacele de probă admisibile, prin care să dovedească operațiunile în 3 la care a făcut referire, prin înscrisuri, interogatorii, martori și, eventual, expertize contabile. A apreciat că o astfel de probațiune nu poate face obiectul prezentului dosar, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.
A subliniat că debitoarea ar avea posibilitatea (disponibil bănesc sau active) să achite această datorie, însă nu dorește să o achite de bună voie în condițiile în care consideră că nu o datorează, așa cum a indicat mai sus. Dacă, totuși, creditoarea va obține un titlu executoriu împotriva sa, n-ar avea de ales și ar achita suma datorată.
A concluzionat că creditoarea nu deține o creanță certă, lichidă și exigibilă de peste pragul de 45.000 lei impus de art. 3, lit. b pct. 12 din Legea nr. 85/2006, nefiind îndeplinită una dintre condițiile principale pentru admisiblitatea cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
În drept, a invocat dispozițiile art. 3, art. 33 și urm. din Legea nr. 85/2006. Contestația nu a fost timbrată.
Pentru dovedirea contestației, a depus la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinarea la contestație depusă la 25 iunie 2013, creditoarea a solicitat respingerea contestației formulate de debitoare ca neîntemeiată, și, în consecință, să se constate certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea creanței sale în cuantum de 30.762,81 euro ( 133.978,19 lei reprezentând echivalentul sumei calculat la cursul euro BNR din data de 22 aprilie 2013, 1 euro = 4,3552 lei), respectiv să se admită cererea și să se dispună deschiderea procedurii insolvenței.
Referitor la susținerea din contestație conform căreia debitoarea nu s-ar afla în stare de insolvență, a invocat faptul ca societatea debitoare nu a demonstrat prin acte financiar - contabile (bilanț, balanță) că și-ar fi îndeplinit obligațiile de plată față de ceilalți cocontractanți. Din moment ce debitoarea nu a făcut această dovada rezultă că nu poate fi primită susținerea debitoarei potrivit căreia, în speță, nu ar fi vorba despre o stare de insolvență, astfel cum este definită de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. A apreciat că dovada stării de insolvență, așa cum este definită prin lege, iminentă sau evidentă, presupune, în esență, dovedirea existenței cel puțin a unei creanțe scadente care nu poate fi onorată cu fondurile bănești disponibile. Rulajul bancar, oricât de mare ar fi, nu dovedește acoperirea integrală a debitelor societății debitoare. Pentru a putea contrabalansa prezumția de insolvabilitate, debitoarea trebuia să facă dovada că poate la momentul actual să acopere din bani disponibili toate datoriile curente și scadente (inclusiv datoria față de creditoarea M. d.o.o. POSUSJE) - fapt pe care debitoarea nu l-a prezentat instanței de judecată.
A mai arătat că debitoarea nu a atașat contestației documente contabile (bilanț, balanță) prin care să dovedească faptul că nu se află în stare de insolvență. Cu toate că debitoarea a depus la dosar o fișă analitica din care ar rezulta faptul că nu are datorii la bugetul de stat, creditoarea a învederat că prin neplata datoriei față de un anume creditor se naște prezumția privind starea de insolvență vădită a debitoarei.
Referitor la susținerea debitoarei potrivit căreia creditoarea ar fi depus cererea de deschidere a procedurii insolvenței "doar ca o măsură de presiune asupra debitoarei";, a apreciat că debitoarea nu a făcut dovada prin niciun mijloc de probă a celor afirmate, încercând să inducă instanței de judecată o situație eronata.
A învederat că nu a introdus cererea de chemare în judecată din rea-credință ci, din contra, a depus acte la dosar în sprijinul și dovedirea acestei cereri de chemare în judecată. C. oarea a acționat potrivit principiului disponibilității, cu bună credință și în temeiul legii, pentru recuperarea creanței sale. Debitoarea, prin contestația formulată, învederează faptul că creditoarea ar fi avut la dispoziție posibilitatea valorificării dreptului de creanță prin înregistrarea unei cereri prin care debitoarea să fie obligata la plata sumei pretinse. A arătat că creditoarea are dreptul recunoscut de lege de a alege calea legală pe care înțelege să o promoveze pentru realizarea creanței sale, întrucât legiuitorul recunoaște această legitimitate celui care se consideră vătămat și prejudiciat, ca urmare a nerespectării de către debitor a obligației de plată.
A învederat că debitoarea, prin însăși contestația formulată, recunoaște faptul că între cele două societăți comerciale s-au desfășurat relații comerciale "mai complexe";. A arătat că, într-adevăr, debitoarea a beneficiat de mărfurile astfel furnizate de către creditoare - în speță fiind vorba despre cabluri electrice, dar nu le-a achitat, dovada deplină făcand-o facturile fiscale rămase neachitate, atașate cererii deschidere a procedurii insolvenței.
A mai arătat că creanța societății creditoare este una certă, lichidă și exigibilă din următoarele considerente: certitudinea creanței rezultă din însuși actul de creanță - respectiv facturile fiscale emise de către creditoare în baza relațiilor comerciale desfășurate între cele două societăți comerciale; pentru a fi lichidă, câtimea creanței trebuie determinată prin însuși actul de creanță; astfel, în cazul de față, câtimea creanței este determinată prin actul de creanță - facturile fiscale; nu în ultimul rând, creanța creditoarei este exigibilă, având în vedere faptul că scadența facturii este cu mult depășită.
A mai arătat că facturile fiscale emise de către creditoare au fost acceptate la plata de către debitoare prin beneficiul mărfurilor astfel furnizate, aspect probat și prin scrisorile de transport internațional, semnate și ștampilate de debitoare. Cu toate acestea, societatea debitoare nu și-a îndeplinit obligația de plată a contravalorii mărfurilor furnizate de către creditoare.
A învederat că debitoarea a susținut faptul că nu dorește să achite creanța de bunăvoie (având însă posibilitatea să o achite) considerând că nu ar datora-o. De asemenea, a susținut faptul că dacă creditoarea ar obține un titlu executoriu împotriva ei, ar achita datoria. A apreciat că debitoarea a recunoscut existența debitului în cuantum de 30.762,81 euro prin e-mail-ul din data de 18 decembrie 2012, comunicat creditoarei de către reprezentantul debitoarei, d-l Ciprian Ciurea. Mai mult decât atât, debitoarea menționa faptul că este dispusă să propună un plan ferm de plăți în scopul stingerii debitului existent, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
A arătat că nu înțelege susținerile debitoarei care, pe de o parte, susține că nu ar exista datoria față de creditoare, iar, pe de altă parte, susține că dacă s-ar obține un titlu executoriu, ar achita datoria. Mai mult de atât, există la dosar o recunoaștere a debitului, dovada de necontestat a faptului că debitoarea a primit mărfurile furnizate de către creditoare, a beneficiat de acestea din urmă, însă nu le-a achitat.
La termenul de judecată din data de 25 septembrie 2013, judecătorul sindic, din oficiu, a ridicat excepția nelegalei timbrări a contestației.
Analizând excepția ridicată din oficiu, judecătorul sindic o găsește întemeiată pentru următoarele considerente:
Art. 1 din Legea nr. 146/1997 republicată prevede obligativitatea achitării taxei judiciare de timbru pentru acțiunile în justiție, iar art. 6 lit. c din același act normativ stabilește faptul că cererile referitoare la procedura insolvenței se timbrează cu 120 de lei.
Având în vedere aceste dispoziții legale, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 actualizată, a adus la cunoștință debitoarei, odată cu citația și notificarea prevăzută de art. 33 din Legea nr. 85/2006, emise pentru termenul de judecată din 25 septembrie 2013, că are obligația să depună la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 120 lei (f.64).
Astfel, față de împrejurarea că, potrivit dispozițiilor legale mai sus arătate, debitoarei i s-a pus în vedere să facă dovada achitării taxei de timbru, însă până la termenul de judecată stabilit pentru judecarea cererii, aceasta nu a înțeles să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 actualizată, care prevăd sancțiunea aplicabilă în cazul neachitării taxelor judiciare de timbru, judecătorul sindic va admite excepția nelegalei timbrări a contestației și va anula, ca netimbrată, contestația formulată de debitoarea SC T. C.
C. S. .
Pe fondul cererii de deschidere a procedurii insolvenței, judecătorul sindic reține că în conformitate cu art. 3, pct. 1, lit. a, pct. 6 și pct. 12 din Legea nr. 85/2006, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile, insolvența fiind prezumată relativ ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor; creanța creditorului împotriva patrimoniului debitorului trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile și să aibă un cuantum minim de cel puțin 45.000 lei.
Din perspectiva legii aplicabile, judecătorul sindic reține că raporturile comerciale dintre părți sunt supuse Convenției Națiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internațională de mărfuri, convenție încheiată la Viena la 11 aprilie 1980, la care R. a aderat prin Legea nr. 24/1991, iar B. și Herzegovina a aderat la 12 ianuarie 1994, care, în cuprinsul art. 53 și art. 54 prevede obligația cumpărătorului de a plăti prețul bunurilor cumpărate, obligație care o cuprinde și pe aceea de a lua măsurile și de a îndeplini formalitățile destinate să permită plata prețului, care sunt prevăzute de contract sau de legi și reglementări.
Judecătorul sindic reține că, din coroborarea facturilor nr. 110035/7 iunie 2011 (f.9) și nr. 110063/4 iulie 2011 (f.12) cu CMR-urile de la f. 10-11, f. 13-14 și cu recunoașterea calificată a debitoarei din întâmpinare, rezultă fără echivoc faptul că creditoarea este titulara unei creanțe certe, lichide și exigibile de mai mult de 90 de zile împotriva debitoarei, cu o valoare superioară pragului de 45.000 lei. Debitoarea însăși, prin contestația anulată ca netimbrată și pe care judecătorul sindic o va avea în vedere în continuare ca simplă întâmpinare, conform art. 152 NCPC, a recunoscut datoria, prevalându-se însă de o prezumtivă posibilă compensare trilaterală a datoriei sale cu creanța asupra averii defunctului domn Bojan Mihajlovic.
Cu toate acestea, prezentul litigiu nu are ca obiect, cum a susținut creditoarea, recuperarea creanței sale față de debitoare, ci verificarea eventualei stării de insolvență a debitoarei, care ar justifica deschiderea procedurii colective și concursuale prevăzute de Legea nr. 85/2006 față de debitoare. Cererea de deschidere a procedurii insolvenței nu poate fi utilizată drept mijloc de presiune asupra debitorului solvabil care, din diverse motive, refuză îndeplinirea obligației sale pecuniare față de creditorul său.
În acest context, judecătorul sindic, chiar în urma anulării contestației, ca nelegal timbrată, nu poate ignora probele scrise anexate de debitoare contestației recalificate drept întâmpinare (f.81-93), din care rezultă fără echivoc faptul că debitoarea a efectuat plăți către creditorii săi în luna aprilie 2013 (luna în care creditoarea a înregistrat cererea sa), în cuantum de 296.054,25 lei (echivalentul aproximativ al 67.977,18 euro), o sumă care depășește dublul creanței de care s-a prevalat creditoarea împotriva sa, fapt care dovedește că debitoarea avea lichiditățile necesare plății creanței invocate de creditoare, dar a ales să nu facă plata acestei creanțe, din motive a căror legalitate și temeinicie nu pot fi analizate în cadrul prezentului litigiu.
Judecătorul sindic nu poate primi susținerile creditoarei în sensul că aceste probe nu ar fi relevante, deoarece debitoarea ar fi trebuit să facă dovada că își poate achita toate creanțele certe, lichide și exigibile de mai mult de 90 de zile din fondurile deținute; dimpotrivă, în conformitate cu dispozițiile art. 249 NCPC, sarcina probei revenea creditoarei, care a ales să probeze doar situația creanței sale, prevalându-se de prezumția relativă de insolvență care ar fi putut fi trasă din lipsa dovezilor lichidităților debitoarei pentru achitarea acesteia. Prin depunerea înscrisurilor de la f. 81-93 debitoarea a răsturnat prezumția relativă de insolvență de care s-a prevalat creditoarea, astfel încât susținerea subsecventă a creditoarei în sensul că deținerea de către debitoare a lichidităților în cuantum de 296.054,25 lei nu era suficientă pentru plata tuturor datoriilor certe, lichide și exigibile de mai mult de 90 de zile (de altfel susținere nouă, avansată prin întâmpinarea la contestație) trebuia să fie dovedită de către creditoare, aceasta fiind titulara alegației. Or, creditoarea nu a făcut dovada acestei alegații prin nici un mijloc de probă administrat în cauză, susținerea sa apărând, astfel, neîntemeiată.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, judecătorul sindic, în temeiul art. 249 NCPC va respinge, ca neîntemeiată, cererea creditoarei M. d.o.o. POSUSJE având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC T. C. C. S. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Anulează, ca nelegal timbrată, contestația formulată de debitoarea SC T. C.
C. S. împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulate de creditoarea
M. d.o.o. POSUSJE.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea creditoarei M. d.o.o. POSUSJE, cu sediul în B. și Herțegovina, cu sediul procesual ales în R. la sediul C. R. C. M. S.
S., cu sediul în B., C. F., nr. 39, et. 3, sector 1, reprezentată de d-na av.
A. Herța
având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC T. C.
C. S., cu sediul în com. Florești, sat L. de Sus, DN 1, km 11, ferma 9, IBAN_ L 06601202 S66631XX, CUI RO 26304402, J_ .
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Specializat C. .
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 septembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC,
GREFIER,
F. -IANCU M.
F.
B.
Thred./FIM/4 ex/11.04.14
| ← Sentința civilă nr. 7378/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Decizia civilă nr. 2977/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
|---|
