Sentința civilă nr. 4878/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod op. 4204

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4878

Ședința publică din 11 septembrie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: I. V. - judecător sindic

G. ier: P. I.

Pe rol fiind cererea de închidere a procedurii formulată de lichidatorul

C. I. de I. S. Z.,

desemnat pentru falimentul debitoarei SC N.

S. B. M. .

La apelul nominal făcut în ședința public, se prezintă lichidatorul S. Z.

, lipsind creditoarea D.G.F.P. M. și debitoarea.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată că lichidatorul a depus la dosar raport final, pe care l-a înregistrat la_ .

Lichidatorul depune la dosar dovada procesul verbal de afișare a notificării privind planul de distribuire, a planului de distribuire, convocarea Adunării creditorilor și Raportul Final de lichidare a SC Novaiteh S. B. M., dovada publicării în Buletinul Procedurilor de I. a actelor menționate mai sus precum și procesul verbal din 2_ cu ocazia Adunării creditorilor debitoarei.

Neexistând alte cereri sau excepții de formulat, instanța închide faza probatorie în temeiul art. 150 Cod pr. civilă și acordă cuvântul în vederea judecării cauzei.

Lichidatorul S. Z. solicită aprobarea raportului final în temeiul art.

131 al. 1 din Legea 85/2006 cu modificările și completările ulterioare, descărcarea lichidatorului de orice responsabilități cu privire la procedură, distribuirea sumei de 6169 lei așa cum a fost propusă în planul de distribuire, nefiind contestată..

Instanța reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL - SINDIC

Asupra propunerii din raportul final privind închiderea procedurii.

Prin cererea înregistrată la_, lichidatorul C. I. de I.

S. Z.

a solicitat deschiderea procedurii simplificate de faliment a debitoarei SC N.

S. B. M. motivat de faptul că societatea a fost dizolvată de drept potrivit Legii nr. 359/2004 iar prin încheierea Directorului O. ui R.

C. de pe lângă Tribunalul Maramureș C. ul I. de I. S. Z.

a fost desemnat lichidator.

Cererea a fost admisă prin sentința civilă nr. 4461 din 27 iunie 2012 prin care s-a dispus deschiderea procedurii simplificate și intrarea direct în faliment a debitoarei SC N. S. B. M., C. ul I. de I. S. Z. fiind desemnat de instanță lichidator provizoriu.

La dosar a fost înregistrată o singură declarație de creanță din partea creditoarei A. F. P. B. M. pentru suma de 5169 lei, aspect ce rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor aflat la fila 106

Din rapoartele lichidatorului reiese că unul din cei doi administratori statutari ai debitoarei, respectiv Henczel Robert a depus în contul de lichidare deschis de lichidator la Pireus Bank suma totală de 6169 lei a cărei distribuire a fost solicitată în conformitate cu art. 123 din Legea nr. 85/2006, modificată.

Ultimul raport depus de lichidator la _ , cu propunerea de închidere a procedurii pentru lipsă bunuri în patrimoniul debitoarei și pentru a se evita alte cheltuieli cu procedura a fost publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 12026 din 12 iunie 2013 (fila 111).

Împotriva raportului final nu s-au înregistrat obiecții în conformitate cu art. 129 din Legea insolvenței.

Din perspectiva celor descrise mai sus, judecătorul-sindic reține că nu există argumente în favoarea continuării procedurii de faliment, situație în care raportul va fi aprobat și suma de 6.169 lei distribuită raportat la art. 130 din Legea insolvenței.

Față de cele arătate și având în vedere că societatea nu deține bunuri în patrimoniul său, urmează ca procedura să fie închisă în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței modificată, cu toate consecințele ce decurg din luarea acestei măsuri, enumerate în dispozitiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Aprobă raportul final înregistrat la _ de lichidatorul C. I. de

S. Z.

cu sediul în B. M., str. T. V. nr. 1A și, în consecință:

Dispune distribuirea sumei de 6169 lei cuprinsă în planul de distribuire potrivit prevederilor art. 123 din Legea nr. 85/2006, astfel:

69 lei comisioane bancare estimate;

616 lei comision, onorariul de succes pentru C.C.I. S. Z. ;

3371 lei onorariul lichidatorului și celelalte cheltuieli cu procedura

pentru lichidatorul C.

I.

de I.

S. Z.

;

- 2113 lei creditoarei A.

F.

P.

B. M. .

Închide procedura de faliment

privind pe debitoarea SC N.

S. cu sediul în B. M. str. George C. nr. 13/8 jud. M. înmatriculată sub nr. J_

și dispune descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură și radierea societății din Registrul C.

.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 11 septembrie 2013.

Președinte,

G. ier,

I. V.

P.

I.

Red.I.V/_ .

T.red.P.I/_ 4 ex.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 4878/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)