Sentința civilă nr. 969/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

4204

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 969/2013

Ședința publică din 13 Februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. C. O. -judecător sindic

G. ier:M. S.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de închidere a procedurii de faliment a debitoarei SC A. S. , cu sediul în B. M., str. T., nr. 6A ap. 15, județul M., înregistrată în Registrul C. sub nr. J_, având CIF 13062013, reprezentantă de lichidatorul judiciar P. I. IPURL, cu sediul în B.

M., Bd. B. nr. 11B/3, județul M. .

Se constată că susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din hotărâre. P. nunțarea soluției a fost amânată pentru termenul de astăzi, când instanța, în urma deliberării, a pronunțat următoarea hotărâre.

JUDECĂTORUL SINDIC

Asupra cererii de față,

Prin sentința civilă nr. 5257 din_, pronunțată în dosarul de faliment nr._ s-a dispus deschiderea procedurii simplificate și intrarea în faliment a debitoarei SC A. S., fiind numit lichidator judiciar P. I. IPURL

B. M. .

În dosarul de faliment și-a înregistrat creanța creditoarea A. F.

P. B. M., valoarea acesteia fiind de 25 lei.

Prin raportul final întocmit de lichidatorul judiciar și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență s-a propus închiderea procedurii falimentului în baza art. 131 alin. 1 din Legea 85/2006, motivat de inexistența vreunor bunuri în patrimoniul societății insolvente.

În condițiile în care împotriva raportului final nu au fost formulate obiecțiuni în termenul legal și avându-se în vedere lipsa vreunor bunuri în patrimoniul societății insolvente de natură a putea fi valorificate în cursul procedurii în vederea acoperirii creanțelor, judecătorul sindic, în baza art. 131

din Legea 85/2006, va dispune închiderea procedurii falimentului potrivit dispozitivului, cu consecința radierii societății din Registrul C. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite

cererea formulată de lichidatorul judiciar P. I. IPURL,

cu sediul în B. M., bd. B. nr. 11B/3, și în consecință:

În temeiul art. 131 din Legea 85/2006 dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC A. S. , cu sediul în B. M., str. T., nr. 6A/15.

Dispune

radierea debitoarei înmatriculate sub nr. J_

din Registrul

C. .

În temeiul art. 136 din Legea 85/2006 descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

Aprobă plata din fondul de lichidare a sumei de 3910 lei în favoarea lichidatorului judiciar.

În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a F.

P. M., O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.

P. nunțată în ședința publică de azi,_ .

PREȘEDINTE GREFIER

O. A. C. S. M.

Red. O.A.C./_

Tehnored. M.S./_ /4 ex.-

ROMÂNIA

Tribunalul Maramureș

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Str. B-dul Republicii nr. 2 A Dosar nr_

COMUNICARE

Sentința Civilă nr. 969/_ emisă la: ziua 12, luna 03, anul 2013

Către,

lichidator judiciar:

- P. I. IPURL,

cu sediul în B. M., bd. B. nr. 11B/3, jud. M. - se comunică, alăturat, copia Sentinței civile nr. 969/_ ,

pronunțată în dosarul nr._

al T. ui M. - Secția Comercială de Contencios Administrativ și Fiscal, privind pe debitorul SC A. S.

, cu sediul în cu sediul în B. M., str. T., nr. 6_ 13062013, J_ .

Parafa președintelui instanței, G. ier, (semnătura și ștampila) M. S.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 969/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)