Sentința civilă nr. 5343/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
România Tribunalul Sălaj Secția civilă Dosar nr. _
Operator date 2516
Sentința civilă nr. 5343
Ședința camerei de consiliu din 18 noiembrie 2013 Judecător-sindic: L. M.
Grefier: C. A.
Pe rol soluționarea cererii formulată de creditorul F. de G. a C.
R. I. SA, cu sediul în B., str. O., nr. 5, sector 1, împotriva debitorului
F. R. -D. Î. Individuală, cu sediul social în com. I., sat N., nr. 24, jud. S., cod unic de înregistrare 16824017, nr. de ordine în registrul comerțului F_, pentru deschiderea procedurii simplificată de insolvență.
Procedura îndeplinită, soluționarea cauzei făcându-se fără citarea părților. Cererea este legal timbrată.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Judecătorul-sindic, din oficiu, procedând la verificarea competenței, în temeiul dispozițiilor art. 131 Noul Cod de procedură civilă, constată că este competent general, material și teritorial să judece pricina.
În baza actelor existente la dosar, instanța apreciază că prezenta cauză se află în stare de soluționare, închide etapa probatorie și o reține în pronunțare.
Asupra cererii de față,
Judecătorul -sindic
La data de_ creditorul F. de G. a C. R. I. SA, a solicitat ca debitorul F. R. -D. Î. Individuală să fie supus procedurii de insolvență, în vederea recuperării creanței în cuantum de 227.902,17 lei.
Cererea a fost comunicată debitorului la data de_ și nu s-a formulat contestație împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței, potrivit art. 33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenței.
Debitorul se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită cu înscrisurile de la filele 6-22.
Constatând că, creditorul are o creanță în cuantum superior valorii prag stabilită de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 și sunt îndeplinite condițiile legii, se va admite cererea formulată de creditoare și se va dispune deschiderea procedurii insolvenței.
Pentru aceste motive in numele legii Hotărăște:
Admite cererea formulată de creditorul F. de G. a C. R. I. SA, cu sediul în B., str. O., nr. 5, sector 1 și în temeiul art. 1. al.2 lit. f rap. la art. 27 al. 5 și art. 32 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței,
1
dispune deschiderea procedurii falimentului împotriva debitorului F. R. -D. Î. Individuală, cu sediul social în com. I., sat N., nr. 24, jud. S. .
Numește lichidator judiciar C. P. A. V. la cererea debitorului care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.25 din lege, cu o retribuție de 600 lei lunar plus TVA și un onorariu procentual de 3% din contul de lichidare.
În temeiul art. 61 din lege dispune notificarea de către lichidator a deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și ORC S. .
Notificarea face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Dispune predarea către lichidator, în termen de 10 zile de la primirea prezentei a listei operațiunilor de înstrăinare din ultimii 3 ani a gestiunii, a listei creanțelor și a altor informații solicitate și să depună la dosarul cauzei a actelor prevăzute de art.28 alin.1 din legea nr.85/2006.
Dispune desemnarea administratorului special.
Stabilește în sarcina lichidatorului obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă .
Dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligație revenind administratorului judiciar.
Dispune indisponibilizarea părților sociale ale debitoarei în registrul special de evidență,
Dă dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, sub sancțiunea prevăzută de art.48 alin.2 din Legea nr.85/2006, obligația de notificare revenind lichidatorului judiciar.
Dispune dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al debitorului.
Dispune lichidatorului să efectueze actele și operațiunile de lichidare a patrimoniului debitorului
Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii.
Interzice înstrăinarea bunurilor sau efectuarea de plăți fără acordul judecătorului sindic.
Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor însoțită de acte doveditoare_ .
Fixează termenul pentru verificarea creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar de creanțe_ .
Contestațiile vor fi depuse la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență a tabelului preliminar..
Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Fixează termenul de definitivare a tabelului creanțelor_ . Prima ședință a adunării creditorilor va avea loc la data de_ . Fixează termen de judecată la data de _
Definitivă și executorie.
2
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2013.
Judecător-sindic, Grefier,
L. M. C. A.
Red. L.M./ _
Dact.C.A./_ /5 ex.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
3
← Încheierea civilă nr. 1106/2013. Procedura insolvenței | Decizia civilă nr. 1061/2013. Procedura insolvenței → |
---|