Sentința civilă nr. 7265/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
cod op. 4204
Dosar nr._ /a4
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7265
Ședința publică din 11 decembrie 2013 Instanța constituită din:
Președunte: I. V. - judecător sindic
G. ier: P. I.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii formulată de petenta SC A.T. G.
P. S. prin lichidator M. R. L. I. S.P.R.L. pentru repunerea în termenul de depunere a cererii de admitere a creanței și înscriere în tabelul creditorilor SC N. C. M. M. prin administrator judiciar A. Lichidator
I.P.U.R.L. B. .
La apelul nominal lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 7 septembrie 2011, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru data de azi, când după deliberare s-a pronunțat următoarea hotărâre.
JUDECĂTORUL - SINDIC
Asupra cererii de față,
Prin cererea înregistrată sub nr. de ai sus, petenta SAT. G. P. S. Baia M. prin lichidator M. R. L. I. S.P.R.L. a solicitat repunerea în termenul de depunere a cererii de admitere a creanței și înscrierea cu suma de 57.747,99 lei în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei SC N. C.
S. M. M. .
În motivare s-a arătat că petenta se află în procedură simplificată de faliment în dosar nr._ iar prin încheierea din_ a fost desemnat ca lichidator judiciar al societății, M. R. L. I. S.P.R.L.
Petenta a susținut că nu a fost notificată cu privire la deschiderea procedurii de insolvență a SC N. C. S., conform art. 7 al. 3 din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 61 al. 3, ca atare nu poate fi decăzută de a-și înscrie dreptul la masa credală.
Referitor la cererea de înscriere la masa credală a arătat faptul că îndeplinește condițiile de admisibilitate, SC A.T. G. P. S. având o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 57.747,99 lei.
Potrivit art. 662 Cod pr. civilă creanța certă este aceea a cărei existență neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.
Creanța este certă, fiind constatată prin înscrisurile semnate și însușite de către debitoare, respectiv contractele enunțate anterior și facturile fiscale invocate în cuprinsul cererii.
De asemenea, creanța împotriva debitoarei este exigibilă, aceasta ajungând la scadență.
În drept s-au invocat prevederile art. 7, alin. 3, art. 18 alin. 1, art. 61,
alin. 3, art. 64, art. 76 alin. 1 din Legea 85/2006, art. 186 și 662 Cod pr. civilă. Administratorul judiciar A. Lichidator I. B. desemnat pentru SC
N. C. S. M. M. a solicitat respingerea cererii arătând că nu se impunea notificarea petentei în condițiile în care nu figura pe lista creditorilor furnizată de societatea debitoare.
Arătând că a notificat deschiderea procedurii în B.P.I. nr. 15.856 din _
, administratorul judiciar a susținut că a îndeplinit prevederile art. .7 pct. 1 din Legea insolvenței.
Mai mult de atât, în situațiile contabile ale debitoarei, partenerul AT G.
P. S. figurează cu un debit de recuperat în valoare de 820,849,07 lei, sumă ce a fost acceptată în tabelul obligațiilor AT G. P. S., conform tabelului definitiv consolidat întocmit în data de_ și publicat în B.P.I. nr. 7015/_ .
Debitoarea SC N. C. S. M. M. prin administrator special Săsăran
V. Marius a solicitat respingerea cererii de repunere în termen arătând că deschiderea procedurii a fost publicată în Buletinul Procedurilor de I. din 7.XI.2012, astfel fiind îndeplinite cerințele art. 7 al. 3 din Legea nr. 85/2006.
Prin excepție de la prevederile alin. (1), prima citare și comunicarea actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce o acțiune, în temeiul dispozițiilor prezentei legi, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, se vor realiza, conform Codului de procedură civilă și prin Buletinul procedurilor de insolvență. Instanțele judecătorești vor transmite actele de procedură în cauză, din oficiu, pentru publicare în Buletinul procedurilor de insolvență.
Administratorul special a susținut că dreptul material la acțiune este prescris având în vedere că factura nr. 39 a fost emisă la_ sau_, cu mai mult de 3 ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței.
Analizând cererea de repunere în termen și cea privind înscrierea la masa credală prin prisma susținerilor petentei și a dispozițiilor legale incidente în materie, judecătorul - sindic reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6030 din 10.X.2012 pronunțată în dosar nr._ pronunțată în dosar nr._ s-a admis cererea formulată de debitoarea SC N. C. S. M. M. și s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență, termenul pentru depunerea declarațiilor de creanță fiind stabilit la 10 decembrie 2012.
Deschiderea procedurii a fost publicată în Buletinul Procedurilor de I. nr. 15856 din_ iar potrivit art. 7 al. 3 din Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută de art. 28 al. 1 lit. c, procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prn Buletinul Procedurilor de I. .
În contextul celor de mai sus, apărarea petentei SC A.T. G. P. S. referitoare la lipsa notificării sale în conformitate cu normele Codului de procedură civilă nu poate constitui motiv de repunere în termenul de înregistrare a declarației de creanță.
De altfel, debitoarea SC N. C. S. M. M. s-a înscris la rândul ei în tabelul definitiv consolidat al creanțelor petentei SC AT G. P. S. cu o creanță în cuantum de 820.849,07 lei, tabelul fiind publicat în B.P.I. nr. 7015/_ .
Având în vedere că petenta nu a invocat vreun motiv temeinic constând într-o împrejurare mai presus de voința sa în sensul art. 103 din Codul de procedură civilă, care să o fi împiedicat să înregistreze declarația de creanță, nu poate fi primită cererea acesteia pentru a fi repusă în termen.
Din perspectiva considerentelor expuse, cererea de repunere în termen este nefondată, motiv pentru care va fi respinsă ca atare, aspect ce face de prisos analizarea excepției prescripției dreptului material, respectiv inexistența datoriei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de petenta SC AT G. P. S. Baia M. prin lichidator M. R. L. I. S.P.R.L cu sediul în I. str. A. N. nr.
82. privind repunerea în termenul de depunere a cererii de admitere a declarației de creanță și înscrierea cu creanța în cuantum de 57.747,99 lei în tabelul creditorilor debitoarei SC N. C. S. M. M., prin administrator judiciar A. Lichidator I.P.U.R.L. cu sediul în B. B-dul G. nr. 134, ap. 58, sector 6.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronuțată în ședința publică de azi, 11 decembrie 2013.
Președinte, G. ier,
V. I. I. P.
Red.I.V/_ .
T.red.P.I/_ .
5 ex.
← Sentința civilă nr. 3561/2013. Procedura insolvenței | Decizia civilă nr. 2294/2013. Procedura insolvenței → |
---|