Sentința civilă nr. 542/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R.

SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 542/2013

Ședința publică din data de 22 februarie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: V. LAURA OROS GREFIER: A. Z.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC B. E. S. la solicitarea creditoarei SC N. M. SS, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, practician în insolvență Pușcaș D. Călin, lipsind creditorii.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-au înregistrat următoarele înscrisuri:

de către M. C. -N., la data de 5 decembrie 2012, cerere suplimentară de admitere a creanței;

de către D.G.F.P. C., la data de 21 decembrie 2012, cerere de admitere a creanțelor suplimentare;

de către SC CSATARI PLAST S., la data de 8 ianuarie 2013, cerere de admitere a creanței;

de către O.N.R.C. B., la data de 21 ianuarie 2013, dovada publicării sentinței civile nr. 4214/2012 în Buletinul procedurilor de insolvență;

de către lichidatorul judiciar, la data de 1 februarie 2013, tabelul suplimentar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei, împreună cu procesul verbal de afișare a acestuia la ușa instanței, la data de 15 februarie 2013, raportul de activitate, însoțit de un set de acte anexe și la data de 19 februarie 2013, dovada publicării notificării de intrare a debitoarei în faliment în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 2873/_ și dovada publicării convocatorului adunării creditorilor nr. 405 din_ în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 2955/_ ..

Reprezentantul lichidatorului judiciar susține oral raportul întocmit pentru acest termen de judecată, arătând că urmare a intrării debitoarei în faliment în procedura generală, a procedat la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a notificării privind deschiderea acestei proceduri și la notificarea creditorilor înscriși în tabloul definitiv al creanțelor. Învederează instanței că urmare a acestor notificări la dosar s-au depus 2 declarații de creanțe suplimentare, sens în care s-a procedat la analizarea acestora și la întocmirea tabelului suplimentar al creanțelor, care a fost afișat la ușa instanței, publicat în Buletinul procedurilor de insolvență, comunicat creditorilor și administratorului special la debitoarei, împotriva acestuia nefiind formulate contestații.

Judecătorul sindic pune în discuție cererea de repunere în termenul limită de declarare a creanțelor formulată de către creditoarea SC CSATARI PLAST S. .

Reprezentantul lichidatorului judiciar arată că societatea pe care o reprezintă a procedat la analizarea cererii de admitere a creanței formulată de către SC CSATARI PLAST S., constatând că întreaga creanță solicitată de către această creditoare sunt

născute anterior datei deschiderii procedurii, respectiv anterior datei de 6 aprilie 2012. Având în vedere faptul că termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță a fost data de 22 mai 2012, iar cererea de admitere a creanței a fost înregistrată la dosar la data de 8 ianuarie 2013, apreciază că această declarație de creanță este depusă tardiv, motiv pentru care nu a fost înregistrată în tabelul creanțelor, fiind incidente prevederile art. 76 din Legea nr. 85/2006. Învederează instanței că această măsură de neînscriere a creanței la masa credală a debitoarei a fost comunicată părții interesate și solicită respingerea cererii de repunere în termen, confirmarea societății pe care o reprezintă în calitate de lichidator judiciar, potrivit hotărârii adunării creditorilor din data de 7 noiembrie 2012, precum și un nou termen de judecată pentru continuarea procedurii.

Judecătorul sindic, după deliberare, constată că nu au fost înregistrate contestații împotriva tabelului suplimentar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei astfel cum a fost acesta afișat la ușa instanței și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență din data de 1 februarie 2013, motiv pentru care pune în vedere lichidatorului judiciar să procedeze, de îndată, la afișarea la ușa instanței a tabelului definitiv al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei. Constatând că împotriva hotărârii adunării creditorilor adoptată la data de 7 noiembrie 2012 nu au fost formulate contestații, în temeiul art. 11, litera d din Legea nr. 85/2006, confirmă în calitate de lichidator judiciar pe societatea R. LS . În ceea ce privește cererea de repunere în termenul de formulare a declarației de creanță împotriva averii debitoarei formulată de către creditoarea SC CSATARI PLAST S., reține cauza în pronunțare, în baza înscrisurilor aflate la dosar. Stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 24 mai 2013, sala 249, ora 8,00, pentru când pune în vedere lichidatorului judiciar ca, în ipoteza în care împotriva hotărârii adunării creditorilor care urmează a se adopta la data de 21 februarie 2013 nu vor fi formulate contestații în termenul legal, să procedeze potrivit acesteia.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând, constată că prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la_, creditoarea S.C. CSATARI PLAST S.R.L. a solicitat repunerea în termenul de formulare a declarației de creanță împotriva averii debitoarei S.C. B. E. S.R.L., și înscrierea și a creanței sale în cuantum de 2.756,43 lei în tabelul creanțelor împotriva averii debitoarei S.C. B. E. S.R.L. (filele 286-288, vol. I).

În motivarea cererii de repunere în termen, creditoarea a arătat că administratorul judiciar al debitoarei nu i-a transmis o notificare privind deschiderea procedurii de insolvență, astfel încât era cu neputință să depună cererea de admitere a creanței în termenul stabilit, fiind pusă în imposibilitate obiectivă de a formula declarația de creanță în termen.

În drept, creditoarea a invocat prevederile art. 64 și art. 65 Legea nr. 85/2006.

Prin raportul depus la dosar la_, lichidatorul judiciar R. LS al debitoarei S.C. B. E. S.R.L., a arătat că declarația de creanță formulată de creditoarea S.C. CSATARI PLAST S.R.L. este depusă tardiv, creditoarea fiind notificată cu privire la deschiderea procedurii generale a insolvenței la_, la nr. de fax 0264.436.797 (filele 63-67, vol. II).

Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reține că potrivit art. 76 alin. 1 din Legea nr.85/2006 cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la

expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. 1 lit. b este decăzut cât privește creanțele respective din dreptul de a participa și a vota în cadrul adunării generale a creditorilor de a participa la distribuirile de sume în cadrul reorganizării și falimentului și din dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare.

Legiuitorul a instituit o situație de excepție, în care persoana care se consideră a fi îndreptățită să participe la procedură, însă, nu a avut cunoștință de existența procedurii, să nu fie decăzută din drepturile enumerate de art. 76 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Determinarea situațiilor de excepție s-a realizat de legiuitor prin trimiterea la dispozițiile art. 7 din Legea privind procedura insolvenței, dispoziții care au instituit regula în ceea ce privește citarea părților și comunicarea actelor de procedură a convocării și a notificării prin buletinul procedurilor de insolvență în privința tuturor acelora ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre soluționare judecătorului sindic în condiții de contradictorialitate.

Excepția de la regula notificării prin BPI este instituită de art. 61 care statuează că în urma deschiderii procedurii administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor menționați în lista depusă de debitori în conformitate cu art. 28 alin. 1 lit. c, debitorului, Oficiului Registrului Comerțului, iar notificarea se va realiza potrivit prevederilor Codului de procedură civilă și se va publica totodată pe cheltuia averii debitorului într-un ziar de largă circulație și în BPI.

Prin urmare, legiuitorul a instituit o excepție în ceea ce privește comunicarea actelor de procedură și a notificării deschiderii procedurii având în vedere efectele acestora, stabilind că, pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art. 28 alin. 1 lit. c, procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin BPI.

Excepțiile sunt de strictă aplicare și interpretare, astfel că numai în ipoteza în care creditorii nu au putut fi identificați în lista predată în condițiile art. 28 alin. 1 lit. c devin incidente dispozițiile de excepție în ceea ce privește notificarea prin BPI regula urmând a rămâne notificarea realizată conform prevederilor Codului de procedură civilă și acea a publicării concomitente într-un ziar de largă circulație și în buletinul procedurilor de insolență.

Prin sentința civilă nr. 1797/2012 pronunțată de T. Specializat C. la_ în dosarul nr._, prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei S.C. B. E. S.R.L., a fost stabilit termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei pentru data de_ (filele 157-158, vol. I).

Notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei

S.C. B. E. S.R.L. a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 6056/_, în condițiile art. 61 alin. 1 și 3 din Legea nr. 85/2006, conținând mențiune privind termenul pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor.

Totodată, creditoarea S.C. CSATARI PLAST S.R.L. a fost notificată potrivit Codului de procedură civilă, față de art. 720 ind. 1 alin. 2 Cod proc.civ., prin fax, la numărul de fax 0264.436.797, în data de_ (fila 80, vol. III). Cu privire la acest număr de fax, judecătorul sindic constată că este cel care aparține creditoarei, după cum arată chiar aceasta prin cererea de admitere a creanței și de repunere în termen (fila 286, vol. II).

Prin urmare, judecătorul sindic reține că creditoarea S.C. CSATARI PLAST

S.R.L. a fost notificată potrivit Codului de procedură civilă și prin BPI cu privire la

termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei, în condițiile art. 7 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit dispozițiilor art. 103 alin. 1 Cod proc.civ., "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei";. Față de acestea, judecătorul sindic reține că pentru a se putea face aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. 1 Cod proc.civ., este necesar ca partea care solicită repunerea în termen să nu fie în culpă cu privire la împrejurarea care a împiedicat-o să formuleze cererea în termen, iar aceasta să fi fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa, să formuleze în termen cererea.

În speță, împrejurarea invocată de către creditoarea S.C. CSATARI PLAST

S.R.L. care să o fi împiedicat să formuleze în termen declarația de creanță împotriva averii debitoarei S.C. B. E. S.R.L., este neîntemeiată, astfel că nu poate fi reținută întrunirea condițiilor art. 103 alin. 1 Cod proc.civ.

Pentru considerentele arătate, judecătorul sindic va respinge cererea de repunere în termenul de formulare a declarației de creanță împotriva averii debitoarei S.C. B. E. S.R.L., formulată de creditoarea S.C. CSATARI PLAST S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge cererea de repunere în termenul de formulare a declarației de creanță împotriva averii debitoarei S.C. B. E. S.R.L., formulată de creditoarea S.C. CSATARI PLAST S.R.L.

Stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de _

, ora 8,00.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .

JUDECĂTOR SINDIC

GREFIER

V. LAURA OROS

A.

Z.

Red./Dact./O.V.L./3ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 542/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)