Sentința civilă nr. 696/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.696/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: C. C.
GREFIER: T. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei SC J.
I. E. S. C., la solicitarea creditoarelor SC L. B. S. (fosta SC E. S. ) și A. S.
, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul debitoarei, d-l avocat Radu Șomlea, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind creditorii.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că, în ceea ce privește pe creditoare, aceasta a fost citată cu mențiunea de a proceda la consemnarea unei cauțiuni de 10% din creanța pretinsă, citarea făcându-se la data de 7 februarie 2013, la domiciliul procesual ales, constatându-se că nu s-a depus cauțiunea pe care instanța a stabilit-o în sarcina creditoarei
Reprezentantul debitoarei solicită respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC J. I. E. S. C. pentru lipsa cauzei, prin raportare la dispozițiile art.33 alin.3 din Legea 85/2006. În ceea ce privește contestația formulată de către debitoare, solicită admiterea acesteia, arătând că a contestat atât starea de insolvență, cât și, raportat la documentele existente la dosarul cauzei, caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.
La interpelarea instanței, reprezentantul debitoarei arată că mai are interes și susține contestația formulată, raportat la faptul că SC J. I. E. S. C. nu se află în stare de insolvență, lucru dovedit prin toate documentele depuse la dosarul cauzei, contestând caracterul cert, lichid și exigibil al creanței pentru că există o serie de alte dosare pe rolul instanțelor de judecată, care consideră că au dus la stingerea creanței. De asemenea, arată că presupusa creanță certă, lichidă și exigibilă, este supusă verificărilor ce fac obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei C. -N., la data de 27 februarie 2013 solicitând o copie a încheierii de ședință din data de 26 februarie 2013, până la acest moment nefiindu-i eliberată această copie, având în vedere că nu a fost redactată, singurul lucru pe care putând să-l obțină fiind un extras de pe Ecris-ul instanței de judecată. În continuare, arată că a invocat excepția inadmisibilității ca și o apărare de fond, această excepție stând la baza convingerii instanței că este necesară a fi stabilită o cauțiune cu titlu de protecție, față de o cerere abuzivă.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de deschidere a procedurii și asupra contestației formulate împotriva acesteia.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea înregistrată la data de 4 iulie 2011 în dosarul cu nr. de mai sus, SC E.
S. a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC J. I. E. S., urmând ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună deschierea procedurii în condițiile în care se susține că debitoarea îi datora suma de 23.887,45 euro la care se adaugă dobânda legală.
În motivarea cererii se susținea că între cele două părți litigante s-au derulat raporturi comerciale, astfel cum rezultă din facturile nr.432/12 mai 2008, 649/8 iulie 2008, 660/17 iulie 2008, 677/30 iulie 2008, 765/3 septembrie 2008, 773/11 septembrie 2008, 812/17
septembrie 2008, 814/19 septembrie 2008, 887/3 octombrie 2008 și 891/7 octombrie 2008 și că în baza acestor raporturi comerciale debitoarei i-au fost furnizate produse textile pe care aceasta urma să le achite la data scadenței menționate pe fiecare factură.
S-a mai susținut că în repetate rânduri s-a solicitat debitoarei achitarea debitului și că în cadrul unei proceduri de soluționare amiabilă a litigiului, în urma unei notificări adresate debitoarei, înregistrate sub nr.860/_, aceasta i-a comunicat la data de_ un răspuns aferent adresei nr.975, în conformitate cu care a fost recunoscut debitul restant, precizându-se faptul că urma ca plata datoriei să se facă eșalonat, 10.000 euro în prima jumătate a lunii
martie 2009, diferența de 13.887,45 euro urmând să fie achitată până la finalul lunii martie 2009. Cu toate acestea, debitul nu a fost achitat.
Față de împrejurările prezentate se susține că debitoarea se află în încetare de plăți și că în speță ar fi întrunite cerințele prev. de art.31 din Legea nr.85/2006, debitoarea având calitatea de comerciant, creanța izvorând dintr-un raport de natură comercială, fiind certă, lichidă și exigibilă, depășind valoarea de 45.000 lei și că de la data scadenței debitului a trecut mai mult de 30 de zile.
La data de 21 iulie 2011 a fost înregistrată la dosarul cauzei o contestație din partea debitoarei SC J. I. E. S., invocându-se, pe cale de excepție, inadmisibilitatea cererii de deschidere a procedurii insolvenței ca modalitate de soluționare a unei dispute comerciale de drept comun, pe fondul contestației solicitându-se obligarea SC E. S., în temeiul art.33 alin.3 din Legea nr.85/2006 la plata unei cauțiuni în cuantum de 10% din valoarea creanței pretinse și, în urma admiterii contestației, respingerea cererii de deschidere a procedurii ca nefondată. Totodată, s-a solicitat obligarea SC E. S. la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, în motivele contestației se susține că între debitoare și SC E. S. au existat raporturi comerciale, fiind livrată debitoarei o anumită cantitate de mărfuri textile și că, în urma constatării unor deficiențe tehnice ale mărfii, s-a refuzat achitarea prețului.
Cu privire la excepțiile invocate debitoarea susține că procedura reglementată de Legea nr.85/2006 este o procedură concursuală, colectivă, ce se aplică debitorilor aflați în insolvență, în vederea lichidării averii și acoperirea pasivului, însă doar în situația în care debitorul nu dispune de fonduri bănești suficiente pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.
Scopul principal al procedurii nu permite deschiderea acesteia pentru recuperarea unei creanțe individuale, în ipoteza în care debitorul dispune de fonduri bănești, însă refuză plata pentru diverse motive.
De asemenea, dispozițiile Legii nr.85/2006 nu permit exercitarea cu rea credință a dreptului procesual de a se solicita deschiderea procedurii în măsura în care aceasta nu este decât o modalitate de constrângere a debitorului la plata creanței, susținându-se că SC E.
S. încearcă utilizarea acestei proceduri ca modalitate de recuperare a unei creanțe contestate, fără ca debitoarea să fie în stare de insolvență.
Mai mult, se arată că paralel cu cererea de deschidere a procedurii insolvenței ce face obiectul prezentului dosar, SC E. S. a formulat și o cerere de emitere a unei somații de plată, întemeiată pe dispozițiile OG nr.5/2001, cerere ce face obiectul dosarului nr._ .
Referitor la cererea de consemnare a unei cauțiuni în cuantum de 10% din valoarea creanței, debitoarea arată că susține cererea în temeiul disp. art.33 alin.3 din Legea nr.85/2006 și că depunerea cauțiunii este o măsură necesară pentru a descuraja exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale instituite de Legea nr.85/2006, obligând solicitantul la utilizarea unor demersuri de drept comun pentru recuperarea sumelor pretinse, fiind și o modalitate de a se limita prejudiciul de imagine cauzat societății prin simpla înregistrare a cererii de deschidere a procedurii atât față de partenerii de afaceri români și străini, cât și față de mediul de afaceri.
Cu privire la temeinicia cererii de deschidere a procedurii debitoarea a susținut că nu se află în stare de insolvență, insolvență definită în conformitate cu prev. art.3 pct.1 din Legea nr.85/2006 și că debitorul nu poate fi considerat în stare de insolvență în situația în care dispune de fondurile necesare achitării datoriilor scadente, însă refuză în mod întemeiat să efectueze plata acestora.
Se susține că lichiditățile pe care le deține debitoarea sunt suficiente pentru a satisface orice pretenții financiare din partea creditorului și că prezumția de insolvență vădită reglementată de art.3 alin.1 pct.1 lit.a este una relativă, putând fi răsturnată prin proba contrară a înfățișării înscrisurilor din care să rezulte disponibilul bănesc al debitoarei.
În acest sens sunt invocate extrasele de cont aferente parcursului anului 2010 care se susține că dovedesc cu certitudine efectuarea de către debitoare în mod curent a unor plăți reprezentând creanțe către furnizori, impozite, taxe, salarii, rate de credit și că zilnic debitoarea efectuează plăți peste suma pretinsă de SC E. S. atât către partenerii contractuali interni, cât și către cei externi.
În ceea cer privește caracterul cert, lichid și exigibil al creanței debitoarea susține că suma pretinsă nu întrunește aceste cerințe, invocându-se excepția de neexecutare a contractului și necesitatea stabilirii printr-o expertiză de specialitate a împrejurării dacă marfa livrată corespunde calitativ și, implicit, întinderea creanței.
Se mai susține că părțile nu au preconstituit un înscris, contract, în cuprinsul căruia să se fi consfințit înțelegerea dintre ele și condițiile contractuale și că modalitatea în care SC E.
S. a înțeles să-și execute obligațiile contractuale nu poate fi stabilită decât prin administrarea unui probatoriu complex, presupunând interogatoriul, proba cu martori și expertiză tehnică de
specialitate, fiind contestată creanța pretinsă de SC E. S. până la executarea conformă a obligațiilor convenționale.
În ceea ce privește această probațiune debitoarea consideră că poate fi administrată doar în cadrul unei proceduri de drept comun, incompatibilă cu cadrul procesual instituit de dispozițiile Legii nr.85/2006.
La data de 28 septembrie 2011 doamna avocat Dinu I. a depus la dosarul cauzei un înscris, solicitând instanței să ia act de precizarea faptului că din eroare numele reclamantei din prezenta cauză a fost trecut SC E. S. în loc de SC L. B. S., solicitând instanței să ia act de această precizare și să dispună îndreptarea erorii.
În susținerea cererii ca și argumente, s-a menționat faptul că societatea comercială ce a derulat raporturi comerciale cu debitoarea a fost SC E. S. și că aceasta și-a schimbat denumirea, devenind la data de 17 decembrie 2008 SC L. B. S., depunând la dosar procesul-verbal al adunării asociaților încheiat la data de 10 decembrie 2008 în cadrul căruia se consemnează la pct.2 schimbarea denumirii, în copie și traducere și copia certificatului constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului din Modena - Italia.
Se menționează și faptul că în ceea ce privește codul unic de înregistrare este același, atât pentru SC E. S., cât și pentru SC L. B. S., nefiind vorba de o schimbare a reclamantului, ci doar de o precizare a denumirii corecte a acestuia.
La aceeași dată, 28 septembrie 2011, a fost depusă la dosar o cerere formulată de A.
S., solicitând introducerea sa în cauză în calitate de reclamantă, întrucât la data de 30 iunie 2011, ulterior promovării cererii de chemare în judecată, a încheiat un act de cesiune de creanță cu SC L. B. S., act în urma căruia a preluat dreptul de creanță deținut împotriva debitoarei SC J. I. E. S. .
Pe cale de consecință, s-a solicitat instanței să ia act de transmiterea calității procesuale active de la reclamanta SC L. B. S., părți în proces fiind A. S. ca și reclamantă și pârâta SC J. I. E. S. .
La data de 29 septembrie 2011 debitoarea a depus la dosar o completare la contestația formulată, invocând excepția lipsei calității procesuale active pentru lipsa capacității de folosință și exercițiu în ceea ce o privește pe SC E. S., motivat pe faptul că această persoană juridică a cărei denumire sa-a schimbat în SC L. B. S., este dizolvată, lichidată și radiată din registrul comerțului, fiind depus la dosar un certificat constatator în limba italiană și în traducere.
În ședința publică din data de 29 septembrie 2010 s-a dispus citarea SC E. S. la sediul Cabinetului avocațial Dinu I., cu mențiunea de a se depune la dosarul cauzei dovada mandatului acordat de partea pe care susținea că o reprezintă, mandat acordat în vederea formulării cererii de chemare în judecată, stabilindu-se în sarcina acesteia și obligația de a-și preciza poziția procesuală asupra excepției lipsei capacității și asupra excepției lipsei calității procesuale active invocată de debitoare la aceeași dată.
La data de 3 noiembrie 2011 a fost depusă la dosar o poziție procesuală exprimată de SC L. B. S. referitoare la excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu și de folosință, susținându-se că nu poate fi pusă în discuție această excepție înainte discutării aspectului privind transmiterea convențională a calității procesuale active a reclamantei în temeiul unui act de transfer al drepturilor litigioase către A. S. .
S-a apreciat că de vreme ce între SC L. B. S. și A. S. a intervenit încă de la data de 11 iulie 2011 un act de transfer a drepturilor litigioase ca urmare a cumpărării de către aceasta din urmă a creanței ce face obiectul prezentului dosar, se impune a se lua act de transmiterea convențională a calității procesuale active, consecința fiind aceea a continuării procesului în contradictoriu cu cumpărătorul dreptului litigios ce dobândește calitatea procesuală activă ce a avut-o transmițătorul.
S-a mai arătat că transmiterea convențională a calității procesuale active a intervenit la o dată anterioară lichidării SC L. B. S. .
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a SC L. B. S., invocată de debitoare, se susține că reclamantul a transmis în timpul procesului dreptul său litigios și că a avut loc o transmisiune convențională a calității procesuale active, consecința fiind aceea a continuării procesului în contradictoriu cu cumpărătorul dreptului litigios care în speță dobândește calitatea procesuală activă pe care a avut-o vânzătorul.
În aceste împrejurări, SC L. B. S. iese din proces dar nu ca urmare a constatării lipsei calității procesuale active, ci în urma transmiterii calității sale procesuale active către dobânditorul drepturilor litigioase, respectiv A. S. .
Cererea prin care cel ce intervine în proces invocând un drept al său, drept disputat în litigiu, transmis pe cale convențională de una din părți, după declararea litigiului, se susține că nu constituie o cerere de intervenție în interes propriu, ci o cerere prin care se învederează instanței faptul transmiterii convenționale a calității procesuale a uneia dintre părți.
Terțul nu dobândește calitate procesuală de intervenient în interes propriu, ci preia calitatea procesuală a părții care i-a înstrăinat dreptul.
La data de_ A. S. a depus la dosar o cerere, solicitând instanței să ia act de transmiterea pe cale convențională a calității procesuale active de la SC L. B. S., solicitându-se în continuare declanșarea procedurii insolvenței față de SC J. I. E. S. .
În motivarea cererii au fost reiterate aspectele invocate în cadrul cererii formulate de SC
E. S. de deschidere a procedurii, arătându-se că în data de 11 iulie 2011 A. S. A înțeles să preia de la SC L. B. S. și drepturile litigioase ce formează obiectul dosarului și că în această situație, a avut loc o transmisiune convențională a calității procesuale active, consecința fiind aceea a continuării procesului în contradictoriu cu cumpărătorul dreptului litigios, care în speță dobândește calitatea procesuală activă pe care a avut-o vânzătorul.
În aceste împrejurări s-a apreciat că SC L. B. S. iese din proces, dar nu ca urmare a constatării lipsei calității procesule active a acesteia, ci ca urmare a transmiterii calității sale procesuale active către dobânditorul drepturilor litigioase.
Față de faptul că debitoarea se află în încetare de plăți, s-a recurs la rezolvarea litigiului prin intermediul instanței în condițiile prev. de art.31 din Legea nr.85/2006, invocându-se existența unei creanțe certe, lichide și exigibile mai mare de 40.000 lei și scadentă de mai mult de 30 de zile.
În ceea ce privește contestația formulată de SC J. I. E. S. cu privire la excepția inadmisibilității, A. S. a solicitat respingerea contestației, întrucât procedura reglementată de Legea nr.85/2006 presupune întrunirea cumulativă a unor condiții și că indiferent de faptul că cererea are ca titular un creditor sau debitorul însăși, legea stabilește necesitatea existenței și dovedirii a cel puțin unei creanțe certe, lichide și exigibile și a valorii prag a creanței în cazul cererilor formulate de creditori.
Se consideră că cererea dedusă judecății îndeplinește cerințele imperative prevăzute de lege pentru a fi soluționată pe fond și că nu există nici un suport legal pentru a fi considerată inadmisibilă în condițiile în care nu contravine principiilor constituționale, interpretarea dată de debitoare echivalând cu anihilarea vocației persoanei care are calitatea de creditoare de a-și valorifica drepturile prin intermediul instanței de judecată, interpretare ce ar contraveni și dispozițiilor art. 6 din CEDO cu privire la liberul acces la justiție.
Existența sau inexistența fondurilor bănești disponibile precum și existența pe rolul instanțelor judecătorești a unei cereri de somație de plată nu sunt considerate impedimente legale de natură să conducă la inadmisibilitatea cererii, constituind doar apărări de fond care urmează a fi avute în vedere de instanță la judecata cererii.
Pe fondul contestației, referitor la cererea debitoarei de obligare a creditoarei la consemnarea unei cauțiuni, se susține că măsura poate fi dispusă pentru protejarea intereselor debitorului, în vederea prevenirii unor abuzuri sau a unor cereri nejustificate.
Pentru a se aprecia asupra temeiniciei unei astfel de cereri și a se stabili buna sau reaua credință a creditorului se susține că trebuie analizat materialul probator aflat la dosar, în condițiile în care cauțiunea nu este o măsură absolut necesară, stabilirea fiind lăsată la aprecierea instanței de judecată. Ori, din actele depuse la dosarul cauzei rezultă în mod cert că nu este vorba de o exercitare abuzivă a drepturilor procesuale și că cererea debitoarei reprezintă o încercare de tergiversare a cauzei, neputându-se imputa creditorului pretinsele grave prejudicii de imagine invocate de debitoare în condițiile în care aceasta nu și-a îndeplinit obligația de plată a debitului.
Cu privire la temeinicia cererii de deschidere a procedurii se susține că debitoarea se află în stare de insolvență atâta timp cât nu a făcut dovada că dispune de fonduri bănești necesare acoperirii datoriilor societății, plățile modice efectuate față de alți creditori fiind apreciate ca nesemnificative, nefiind în măsură să înlăture prezumția de insolvență. Simplul fapt al depunerii la dosar a unor extrase de cont nu este elocvent pentru înlăturarea stării de insolvență din acestea rezultând situația mai mult ca precară în care se află debitoarea, ultimele plăți în lei efectuate de aceasta fiind realizate în urmă cu mai mult de 4 luni în timp ce sumele în valută au fost folosite pentru acoperirea restanțelor la creditele în euro.
De altfel, se apreciază că starea de insolvență a fost recunoscută de debitoare în cursul anului 2009 la momentul la care a solicitat creditoarei E. eșalonarea plății privind datoria ce face obiectul prezentului dosar, neefectuarea plății fiind de natură să justifice aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 3 pct. 1 lit.a din Legea nr. 85/2006.
Totodată, în susținerea caracterului fondat al contestației, se arată că refuzul debitoarei de a efectua plata datoriei scadente nu a fost în nici un fel justificat, nefiind precizat contul în care se susține că debitarea ar avea disponibilități care să asigure acoperirea creanței.
În condițiile în care se reține existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în conformitate cu dispozițiile art. 379 alin. 3 C. pr. civ. care depășește valoarea prag și a cărei
scadență este mai mare de 90 de zile, revine debitoarei sarcina de a răsturna prezumția stării de insolvență.
Contestarea caracterului cert, lichid și exigibil al creanței de către debitoare prin invocarea excepției de neexecutare a contractului este argumentată de debitoare prin aceea că nu a fost încheiat nici un contract cu SC E. S. fapt care nu a mai fost invocat până la această dată de către debitoare deși raporturile dintre părți s-au derulat cu mai bine de 3 ani în urmă, în condițiile în care nu se arată în ce a constatat această neexecutare a contractului. Cât privește proba cu expertiza pentru dovedirea neconformității mărfii se arată că este solicitată de debitoare deși marfa nu se mai află în posesia sa fiind livrată cu peste 3 ani în urmă..
Raportat la aceste considerente invocându-se reaua credință a debitoarei care a contestat calitatea și cuantumul creanței după 3 ani deși a recunoscut debitul și a solicitat eșalonarea sa, se solicită respingerea contestației ca nefondată.
S-a solicitat desemnarea ca administrator judiciar/lichidator a societății profesionale PRO INSOLV IPURL.
La data de 15 noiembrie 2012 debitoarea a depus la dosar o precizare la contestația formulată împotriva cererii de deschidere a procedurii, solicitând admiterea excepției inadmisibilității cererii ca modalitate de soluționare a unei dispune comerciale de drept comun, obligarea creditoarei, în temeiul disp. art.33 alin.3 din Legea nr.85/2006, la plata unei cauțiuni în cuantum de 10% din valoarea creanței pretinse, respingerea cererii de deschidere a procedurii ca fiind nefondată ca o consecință a admiterii contestației și obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererilor debitoarea a susținut că SC L. B. S. a fost radiată din evidențele Camerei de Comerț Industrie Artizanat și Agricultură din Modena la data de 18 iulie 2011 și că la data de 30 iunie 2011 aceasta a încheiat cu creditoarea A. S. un contract de cesiune de creanță în baza căruia i-a cesionat creanța în cuantum de 23.887,45 euro deținută împotriva SC J. I. E. S. .
S-a mai arătat că prețul convenit pentru cesiune a fost de 500 euro, sumă pe care SC L.
B. S. a primit-o la momentul încheierii contractului de cesiune de creanță. La stabilirea acestei sume s-a avut în vedere faptul că recuperarea creanței este greoaie, întrucât are scadența împlinită de mult timp și are în vedere o persoană juridică având sediul în România.
Debitoarea a mai susținut că L. B. a formulat la data de 4 iulie 2011 în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. o cerere de emitere a somației de plată împotriva debitoarei în temeiul OG nr.5/2001, cerere având ca obiect aceleași pretenții ca și cele ce fac obiectul cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
În urma contractului de transmitere a drepturilor litigioase A. S. a intervenit în dosarul menționat, solicitând să se ia act de transmiterea dreptului litigios, modificând temeiul de drept al cererii, întemeind-o pe prevederile OUG nr.119/2007, modificând și cererea în sensul că s-a solicitat obligarea debitoarei și la plata dobânzii legale în cuantum de 22.039,67 lei.
S-a mai arătat că A. S. a formulat la 1 septembrie 2011 în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. o cerere de emitere a unei somații de plată împotriva debitoarei, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 23.692,45 euro și a dobânzii legale în cuantum de 21.839,43 lei și că la data de_ s-a dispus conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._, ambele aparținând Tribunalului Specializat C. .
Prin ordonanța civilă nr.6776/2012 pronunțată la data de_, dosarul nr._ a fost soluționat, cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoare fiind respinsă, apreciindu-se că nu întrunea cerințele prevăzute de OUG nr.119/2007, creanța neavând caracter cert, lichid și exigibil.
Pentru o parte din suma în baza căreia se solicită deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, respectiv pentru plata sumei de 16.359,55 euro și a dobânzii legale aferente, creditoarea a formulat la data de_ o cerere ce a făcut obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Specializat C. . Și această cerere a avut ca temei procedura somației de plată.
Prin sentința civilă nr.616/2012 pronunțată la data de_ în dosarul sus menționat, tribunalul specializat a admis excepția necompetenței materiale a instanței de soluționare a cauzei, dispunând declinarea competenței în favoarea Judecătoriei C. -N. .
Această cerere a fost înregistrată în dosar nr.-_ al Judecătoriei C. -N., aflându-se pe rolul instanței.
Debitoarea a mai arătat că la data de 8 februarie 2012 în temeiul disp. art.586-590 C.pr.civ. și a prev. art.1402 C.civ. a adresat executorului judecătoresc Șortan Ioan Călin o cerere de expediere a unei oferte reale de plată către A. S., somând-o să se prezinte la data de 13 februarie 2012, ora 12,00, la biroul executorului judecătoresc pentru a-i fi predată
suma de 500 euro, reprezentând prețul și spezele cesiunii de creanță. În condițiile în care partea nu s-a prezentat se arată că debitoarea a consemnat suma la data de 21 februarie 2012 la dispoziția creditoarei, în temeiul disp. art.590 alin.1 C.pr.civ., conform procesului-verbal de constatare a efectuării plății și liberării încheiat la acea dată.
Acest proces-verbal a fost atacat de creditoare, cererea făcând obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei C. -N., având termen de judecată stabilit pentru data de_ .
Referitor la excepția inadmisibilității cererii de deschidere a procedurii ca modalitate de recuperare a unei creanțe comerciale individuale, debitoarea invocă faptul că dispozițiile Legii nr.85/2006 și scopul acestei legi îl constituie instituirea unei proceduri concursuale, colective, aplicate debitorului în insolvență în vederea lichidării averii acestuia și acoperirii pasivului.
Procedura este una specială, urmărind asanarea incapacității de plată a debitorului în favoarea intereselor tuturor creditorilor, aplicându-se numai în ipoteza în care debitorul nu dispune de fonduri bănești suficiente pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.
Scopul procedurii nu permite utilizarea acesteia pentru recuperarea unei creanțe individuale, în ipoteza în care debitorul dispune de fonduri bănești, însă refuză plata, neputând fi utilizată procedura reglementată de legea specială ca o măsură de constrângere a debitorului la plata creanței.
Debitoarea consideră că titularul cererii de deschidere a procedurii utilizează procedura specială a insolvenței ca modalitate de drept comun de recuperare a unei creanțe contestate, încercând să i se recunoască cesiunea de creanță și cesiunea de drepturi litigioase și acoperirea unor vicii cu privire la existența sau inexistența notificării debitorului cedat cu privire la cesiunea creanței și cesiunea drepturilor litigioase.
În această modalitate se încearcă și recunoașterea caracterului cert, lichid și exigibil al creanței în cadrul procedurii insolvenței și clarificarea unor raporturi comerciale dintre părți, precum și recuperarea unei creanțe contestate de J. care susține că deține fonduri bănești suficiente pentru plata creanței solicitate a fi realizate în cadrul acestei proceduri.
Se apreciază că utilizarea de către creditoare dispozițiilor Legii nr.85/2006 se face în scopul șicanator al constrângerii debitoarei la plata unei sume nedatorate, fapt ce se dovedește și prin aceea că partea a înțeles să utilizeze și mijloacele de drept comun în scopul obținerii sumelor pretinse prin cererea de deschidere a procedurii, considerându-se că încercarea de recuperare a unei creanțe contestate pe calea procedurii speciale, colective și concursuale a insolvenței este inadmisibilă.
În temeiul dispozițiilor art. 33 alin. 3 din legea insolvenței, se solicită obligarea titularului cererii de deschidere a procedurii la plata unei cauțiuni în cuantum de 10% din creanța invocată sub sancțiunea respingerii cererii în cazul neconsemnării acesteia.
Necesitatea consemnării cauțiunii este susținută de debitoare în vederea descurajării exercitării abuzive a dreptului procesual de a formula cerere de deschidere a procedurii în condițiile în care se apreciază că recuperarea unei creanțe se poate efectua doar pe calea dreptului comun, cererea de emitere a somației de plată formulată în dosar_ a fost respinsă pentru lipsa caracterului cert lichid și exigibil al creanței, pe rolul judecătoriei C. -N. se află înregistrat dosarul nr._ s-a formulat o cerere având ca obiect obligarea debitoarei la plata sumei în litigiu și s-a stins creanța titularului cererii ca urmare a ofertei reale de plată în dosar execuțional nr. 14/2012.
Pe fond, în susținerea netemeiniciei cererii este invocat faptul că debitoarea nu este în stare de insolvență care se caracterizează prin lipsa fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, întrucât refuzul efectuării plății pretinse nu echivalează cu starea de insolvență.
Debitoarea susține că nu este în stare de încetare de plată întrucât dispune de fonduri bănești suficiente pentru plata datoriilor scadente, arătând că efectuează plăți în mod curent către furnizori, salarii, rate de credit și plăți cu titlu de taxe.
În plus, se invocă lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței susținându-se că aceasta nu există întrucât a fost stinsă ca urmare a ofertei rele de plată, în condițiile în care instanța specializată a constatat în mod irevocabil lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței în dosar nr._ în care s-a respins cererea de emitere a unei somații de plată formulată de A. S. întemeiată pe aceleași pretenții ce fac obiectul cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
Totodată se arată că nu există o hotărâre judecătorească prin care debitoarea să fi fost obligată să achite vreo sumă de bani în favoarea titularului cererii de deschidere a procedurii și că pe rolul judecătorie se află înregistrată o cerere de obligare a pârâtei la plata sumei de 16.359,55 euro plus dobânda legală aferentă, sumă care reprezintă contravaloarea a șase din cele zece facturi ce se pretind a fi restante și pentru plata contravalorii cărora s-a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței. În aceste condiții, debitoarea apreciază că în procedurii insolvenței nu poate fi cercetat caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.
Prin înscrisul intitulat întâmpinare A. S. a înțeles să înregistreze la dosarul cauzei la data de 24 ianuarie 2013 o poziție procesuală la precizarea la contestația formulată de debitoarea SC J. I. E. S. pentru termenul din_, solicitând respingerea excepției inadmisibilității cererii de deschidere a procedurii ca modalitate de soluționare a unei dispute comerciale de drept comun, raportat la faptul că acțiunile având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței sunt perfect admisibile, legea insolvenței fiind aplicabilă de îndată, instanțele fiind obligate să judece cauza în raport de obiectul și cauza juridică, cu aplicarea întregului cadru legislativ existent.
Creditoarea apreciază că procedura reglementată de legea insolvenței impune întrunirea cumulativă a unor condiții, respectiv dovedirea existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile și existența valorii prag a creanței, apreciindu-se că în speță s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor imperative prevăzute de lege.
Partea apreciază că nu există nici un suport legal pentru interpretarea conform căreia apărarea drepturilor creditorilor nu le-ar permite acestora să beneficieze de un mijloc specific și cel mai puternic de valorificare în justiție a drepturilor patrimoniale, mijloc pe care îl reglementează Legea nr.85/2006.
Atât existența sau inexistența fondurilor bănești disponibile, cât și existența pe rolul instanțelor de judecată a unor cereri având ca obiect somații de plată nu constituie impedimente legale de natură să conducă la inadmisibilitatea cererii de deschidere a procedurii, ci doar apărări de fond care urmează să fie avute în vedere la judecarea cauzei.
Creditoarea a mai arătat că soluțiile pronunțate în materia somațiilor de plată și ulterior în materia ordonanțelor de plată nu intră în puterea lucrului judecat, decât în situația formulării unor noi cereri bazate pe tripla identitate de părți, obiect și cauză, introduse tot pe calea procedurii speciale enunțate.
Concluziile reținute în această procedură se apreciază că nu se impun judecătorului învestit cu soluționarea unei cereri de chemare în judecată în procedura de drept comun sau în deschiderea procedurii insolvenței, chiar dacă este invocată aceeași creanță.
Referitor la cererea formulată de debitoare având ca obiect obligarea creditoarei la consemnarea unei cauțiuni în cuantum de 10% din valoarea creanței, partea și-a exprimat poziția procesuală arătând că nu se impune achitarea acesteia.
Scopul Legii nr.85/2006 este acela de a proteja interesele creditorilor și prevenirea unor abuzuri, implicit, protejarea debitorului împotriva unor cereri nejustificate ale creditorilor privind deschiderea procedurii.
Din această perspectivă, la momentul aprecierii asupra temeiniciei cererii de plată a unei cauțiuni creditoarea consideră că ar trebui să se aibă în vedere materialul probator aflat la dosar și actele justificative ale creanței, precum și actele ce oglindesc situația financiară a debitoarei pentru a se putea aprecia asupra bunei sau relei credințe a creditorului la momentul formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
Cauțiunea nu este o măsură neapărat necesară, stabilirea ei fiind lăsată la latitudinea instanței ca poate dispune o astfel de măsură în condițiile în care situația concretă a cauzei o justifică.
Creditoarea consideră că în cazul în speță, prin raportare la actele și lucrările dosarului, se poate concluziona că nu poate fi vorba de o exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, în condițiile în care debitoarea a întârziat plata creanței, recunoscută în mod expres, nu a mai înregistrat profit în ultimii 3 ani calendaristici și situația financiară a acesteia s-a degradat constant începând cu finele anului 2011.
Se susține că aceste argumente sunt de natură a demonstra că formularea cererii de deschidere a procedurii s-a făcut cu luarea în considerare a scopului Legii nr.85/2006. neputându-se aprecia că cererea are un caracter șicanator.
În plus, partea consideră că aprecierea asupra cererii trebuie să aibă în vedere și împrejurarea că încasarea creanței trenează de mai mult de 3 ani și că partea se vede în situația de a face mai multe cheltuieli pentru recuperarea debitului restant.
Cererea formulată de debitoare de obligare la plata cauțiunii este apreciată ca fiind formulată cu rea credință, fiind un motiv de tergiversare a cauzei.
Referitor la temeinicia cererii de deschidere a procedurii se susține că debitoarea se află în stare de insolvență, întrucât împotriva sa titularul cererii deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, având un cuantum mai mare de 45.000 lei, exigibilitatea acesteia fiind mai veche de 90 de zile și existând dovada insuficienței fondurilor bănești ale debitoarei necesare acoperirii creanței.
Se apreciază că în speță sunt întrunite cerințele prev. de art.3 pct.6 și 12 din Legea nr.85/2006 și că SC J. S. nu a făcut în nici un fel dovada faptului că societatea dispune de fonduri bănești necesare acoperirii datoriilor pretinse de creditoare.
Efectuarea plăților modice, nesemnificative în raport cu datoriile societății, plăți făcute către alți creditori, se consideră că nu este de natură să înlăture prezumția de insolvență.
Cu referire la extrasele de cont depuse la dosar creditoarea arată că debitoarea a încheiat anul fiscal 2010 și 2011 cu un sold final zero la disponibil și cu sold negativ la data de 20 septembrie 2011.
Ultimele plăți efectuate de debitoare se susține că sunt aferente lunii iunie 2011, iar sumele în valută pe care le deține debitoarea, insuficiente de altfel, se arată că sunt folosite integral pentru acoperirea restanțelor acumulate la creditele în euro și pentru plata dobânzilor restante.
Creditoarea apreciază că indicatorii financiari din bilanțul depus la ONRC aferent anilor 2009, 2010 relevă faptul că debitoarea este în pierdere, contul de profit și pierderi aferent anului 2009 evidențiind o pierdere de 16.607.297 lei, în condițiile în care profitul declarat este zero, anul 2011 fiind finalizat de debitoare cu o valoare negativă a capitalurilor proprii de
24.343.450 lei.
Aceste cifre dovedesc starea de insolvență a debitoarei, insolvența fiind caracterizată prin lipsa fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Deși prin contestația formulată debitoare susține că ar dispune de fondurile necesare pentru acoperirea datoriilor scadente, arătând că refuză plata acestora, nu se aduce nici un argument în justificarea susținerilor sale și nu se precizează din care cont și cu care disponibilități bănești ar fi în măsură debitoarea să achite datoria în cuantum de 23.887,45 euro, în condițiile în care toate conturile sale au sold zero, iar bilanțurile pe ultimii 2 ani fac dovada unei situații financiare dezastruoase.
Prin sentința civilă nr.6734/2011 pronunțată la data de 15 decembrie 2012 a fost admisă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant împuternicit să formuleze cererea de chemare în judecată în condițiile art.68 C.pr.civ. a d-nei avocat DINU I. și, în consecință a fost anulată ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant, cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de A. S. în contradictoriu cu debitoarea SC
J. I. E. S., a fost respinsă cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de SC L. B. S. (fostă SC E. S. ), ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință și exercițiu și a fost respinsă contestația formulată de debitoarea SC J.
I. E. S. și cererea de obligare a SC L. B. S. (fostă SC E. S. ) la plata cauțiunii ca fiind rămase fără obiect.
Prin decizia nr.5206/8 iunie 2012 pronunțată de C. ea de Apel C. împotriva hotărârii pronunțată de judecătorul sindic a fost admis recursul declarat de A. S. împotriva sentinței civile nr. 6734 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., care a fost modificată în sensul că a fost respinsă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și excepția lipsei capacității procesuale de folosință și de exercițiu a SC
L. B. S. fostă E. S., cu consecința trimiterii cauzei la Tribunalul Specializat C. în vederea continuării judecății.
În considerentele deciziei civile C. ea a achiesat la teza valabilității mandatului de reprezentare dat de reclamantă avocatului împuternicit, instanța de recurs apreciind că transmisiunea dreptului litigios de la E. S. la SC L. B. S. a avut loc al data de 11 iulie 2011, fiind transmisă calitatea procesuală activă reclamantei A. S. la data de 11 iulie 2011 ca efect al cesiunii de creanță, anterior pierderii capacității procesuale de folosință și exercițiu a cedentei.
Totodată, în cuprinsul considerentelor deciziei s-a reținut faptul că hotărârea a fost pronunțată fără a se cerceta fondul litigiului, impunându-se continuarea judecății.
În ședința publică din data de 24 ianuarie 2013, ținând cont de decizia pronunțată de
C. ea de Apel C. în calea de atac a recursului prin care s-a dispus trimiterea cauzei în vederea continuării judecății și de faptul că s-a statuat asupra faptului că A. S. a preluat calitatea procesuală activă în urma transmiterii acesteia de la persoana juridică radiată din evidențele registrului comerțului, SC L. B. S., judecătorul sindic a pus în discuția părților cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de A. S. și contestația formulată de contestatoare împotriva cererii, în cadrul căreia se solicitase și obligarea la plata cauțiunii conform prevederilor art. 33 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
În ședința publică din aceiași dată s-a stabilit în sarcina creditoarei obligația de a consemna, în termen de 5 zile de la data comunicării obligației, o cauțiune în cuantum de 10% din suma pretinsă ca fiind creanța datorată de debitoare. Pentru a dispune în acest sens judecătorul sindic a avut în vedere modalitatea în care a fost formulată cererea de chemare în judecată, susținerile creditoarei și probele depuse la dosar în justificarea cererii, faptul că odată cu formularea cererii de deschidere a procedurii și ulterior acestei date, aceleași părți având calitate procesuală activă au formulat, în contradictoriu cu debitoarea, cereri întemeiate pe dispozițiile OG nr.5/2001 (dosar nr._ al instanței specializate) sau dispozițiile OUG
nr. 119/2007 (dosar nr._ pe rolul aceleiași instanțe), fiind formulată o acțiune și pe calea dreptului comun, înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Specializat C. în dosar nr. _
, cererea fiind declinată la Judecătoria Cluj-Napoca pe rolul căreia se află spre competentă soluționare.
S-au avut în vedere totodată, soluțiile pronunțate de instanțe în dosarele menționate mai sus, ca urmare a cererilor formulate în procedura somației de plată, soluții de respingere fie ca inadmisibilă a cererii, fie ca nefondată, pe motiv că nu s-a făcut dovada caracterului cert, lichid și exigibil al creanței. Aceasta în condițiile în care pretențiile formulate se refereau la plata aceleiași creanțe în cuantum principal de 23.887,45 euro reprezentând contravaloarea acelorași facturi, pe care inițial, L. B. S. și ulterior, A. S. le-au invocat în susținerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței. Chiar dacă soluțiile pronunțate în aceste două dosare nu se bucură de autoritate de lucru judecat față de raporturile juridice dintre părți (art. 11 indice 1 din OG nr.5/2001), judecătorul sindic apreciază că soluțiile pronunțate justifică admiterea cererii formulate de debitoare, de obligare a creditoarei la plata cauțiunii prevăzute de art. 33 alin. 3 din legea insolvenței, atâta timp cât există un dubiu cu privire la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, contestate de debitoare, aspecte ce se impun a fi analizate de judecătorul sindic la momentul analizării cererii sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 3 pct. 6 și 12 din lege.
În justificarea acestei obligații stabilite în sarcina creditoarei s-a avut în vedere că a fost formulată de creditoare în contradictoriu cu debitoarea, la data de 21 noiembrie 2011, inițial adresată instanței specializate, și o cerere având ca obiect obligarea debitoarei, pe calea dreptului comun, la plata sumei de 16.359,55 euro reprezentând contravaloarea unui număr de șase din cele zece facturi invocate ca temei al creanței pretinse în justificarea cererii de deschidere a procedurii, cerere care face actualmente obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei C. -N. . Întrucât în acest dosar se invocă, de asemenea, caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, cauza fiind parțial identică, iar părțile aceleași, creditoarea tinzând să dovedească faptul că pretențiile sale sunt fondate în condițiile în care pârâta contestă existența creanței și obligațiile ce-i sunt opuse de partea adversă, judecătorul sindic, a considerat că existența acestui litigiu nu face decât să justifice cererea formulată de debitoare de obligare a creditoarei la plata cauțiunii întrucât există suspiciuni cu privire la îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru admiterea cererii de deschidere a procedurii și totodată, poate fi acreditată ideea susținută de debitoare conform căreia formularea cererii de deschidere a procedurii s-a făcut pentru a fi constrânsă debitoarea la plata debitului pretins și refuzat la plată.
Ținând cont de implicațiile majore pe care le presupune simpla formulare a unei cereri de deschidere a procedurii față de o persoană juridică în condițiile crizei economice mondiale, plata cauțiunii dispuse de judecătorul sindic constituie o măsură menită să înlăture un eventul abuz din partea creditorului, cu atât mai mult cu cât o simplă cerere formulată în condițiile de drept comun, fără a se mai uza de procedura reglementată de legea specială, ar fi avut drept consecință obținerea unui titlu și ulterior realizarea creanței, în condițiile admiterii cererii.
Susținerile creditoarei conform cărora stabilirea cauțiunii nu se justifică întrucât deține față de aceasta o creanță certă, lichidă și exigibilă, neachitată cu rea credință de debitoare, nu pot fi luate în considerare deoarece analizarea acestor cerințe ale pretinsei creanțe se impune a se face la un moment ulterior, al analizării condițiilor de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii, asupra creanței planând un dubiu față de soluțiile pronunțate de instanțe în acele dosare în care creditoarea a încercat, fără succes, să obțină realizarea creanței în procedura sumară a ordonanței de plată.
Pe de altă parte, este reală susținerea creditoarei conform căreia stabilirea obligației de plată a cauțiunii nu este obligatorie fiind lăsată de legiuitor la aprecierea judecătorului sindic, căruia îi revine atributul de a stabili, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei spețe în parte, dacă se justifică sau nu plata cauțiunii de către debitoare.
Împrejurarea că obligația de plată pretinsă față de debitoarea este scadentă de aproape trei ani, fapt care se impune de asemenea a se analiza ca și condiție de admisibilitate pentru deschiderea procedurii raportat la dispozițiile art. 3 pct. 6 din Legea insolvenței, nu poate fi reținut ca motiv menit să justifice respingerea cererii de obligare a debitoarei la plata cauțiunii, întrucât creditoarea avea posibilitatea demareze demersurile de recuperare a creanței imediat după data pretinsei scadențe, astfel încât în condițiile refuzului plății exprimat de debitoare, starea de pasivitate creditoarei nu poate afecta dreptul debitorului de a solicita plata cauțiunii.
Cu referire la cuantumul cauțiunii, acesta a fost stabilit în limita legii, judecătorul sindic considerând că, față de consecințele negative pe care formularea cererii le poate avea față de persoana juridică și lipsa unor consecințe în ceea ce o privește pe creditoare, chiar în condițiile în care cererea sa de deschidere a procedurii ar putea fi respinsă, se justifică a se
dispune plata cauțiunii în cuantumul maxim. Cu atât mai mult cu cât creditoarea avea la îndemână și o altă cale de a-și recupera creanța.
Creditoarea a fost citată la data de 7 februarie 2013 (f. 195 vol. IX), la domiciliul procesual ales, cu mențiunea de a face dovada achitării cauțiunii stabilite în sarcina sa, în termen de 5 zile de la data comunicării obligației de plată. În condițiile în care obligația stabilită în sarcina sa nu a fost îndeplinită de debitoare, acesteia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 33 alin. 3 teza finală, nedepunerea cauțiunii fiind sancționată de legiuitor cu respingerea cererii de deschidere a procedurii.
Față de considerentele mai sus reținute, cererea formulată de creditoare va fi respinsă motivat pe faptul că nu s-a făcut dovada plății cauțiunii, iar contestația formulată de debitoare va fi respinsă ca lipsită de interes, analizarea aspectelor invocate pe fondul contestației nemaimpunându-se a se realiza din perspectiva faptului că respingerea cererii de deschidere a procedurii, fără analizarea împrejurării dacă debitoarea este sau nu în stare de insolvență și fără analizarea condițiilor de admitere a cererii prev. de art. 3 pct. 6 și 12 nu se mai impune a se efectua. Judecătorul sindic apreciază că interesul contestatoarei în susținerea contestației nu mai este actual atâta timp cât cererea creditoare se va respinge prin raportare la dispozițiile art. 33 alin. 3 din lege, astfel încât contestația va fi respinsă ca urmare a admiterii excepției invocate din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge cererea de deschidere a procedurii falimentului formulată de creditoarea A.
S. împotriva debitoarei SC J. I. E. S. .
Respinge contestația formulată de debitoarea SC J. I. E. S., ca fiind rămasă fără obiect.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 7 martie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. C. T. B.
Red.CC/MM 4 ex./_
| ← Sentința civilă nr. 1412/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Decizia civilă nr. 1195/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
|---|
