Sentința civilă nr. 553/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R.

T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 553/2013

Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - M. C. B. GREFIER - T. G.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei SC T.

P. S. T., procedură deschisă la solicitarea creditoarei SC D. B. R. C. S.

B., în conformitate cu dispozițiile legii nr.85/2006.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul administratorului judiciar R. LS, d-nul practician în insolvență PUȘCAȘ D. CĂLIN, lipsind reprezentanții creditorilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

făcut referatul cauzei, după care, se constată că s-au depus la dosar următoarele:

la data de_, cerere de admitere a creanțelor formulată de către creditoarea D. G. a F. P. a Județului C. în calitate de reprezentat al Administrației F. P. a municipiului T., cu acte în anexă.

la data de_, cerere de admitere a creanței formulată de către creditoarea B. C. C. SA S., S. T. cu acte în anexă și taxa judiciară de timbru aferentă.

la data de_, raport preliminar cu propunerea intrării în faliment în procedură simplificată a debitoarei, întocmit de către administratorul judiciar atât în formă scrisă, cât și în format electronic (dischetă), cu acte în anexă.

la data de_, de către creditoarea SC BEN B. R. C. S. prin administrator D. MICULESCU un script intitulat "note de ședință";, cu privire la nerespectarea cu rea credință a dispozițiilor instanței de către debitor și cu privire la nerespectarea statutului de administrator judiciar de către "Societatea R.

LS, numită în cauză.

- la data de_, completare la raportul preliminar cu propunerea intrării în faliment în procedură simplificată a debitoarei, întocmit de către administratorul judiciar cu acte în anexă.

Reprezentantul administratorului judiciar depune dovada publicării raportului preliminar privind îndeplinirea atribuțiilor de către administratorul judiciar în procedura insolvenței cu propunerea de intrare în procedură simplificată a debitoarei, în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 2677/_ . Susține rapoartele întocmite pentru acest termen și arată că administratorii debitoarei nu au dat curs notificării efectuate, motiv pentru care consideră că administratorii debitoarei nu intenționează să formuleze un plan de reorganizare judiciară și continuare a activității debitoarei pe baza unui asemenea plan. De asemenea, niciunul dintre creditorii cunoscuți până în prezent, nu și-au manifestat până în prezent intenția de a propune un plan de reorganizare judiciară și continuare a activității debitoarei în condițiile prevăzute de art. 94 aliniatul 1, litera c din Legea nr. 85/2006. Administratorul judiciar nu intenționează să propună un plan de reorganizare în condițiile art. 94 aliniatul 1 litera b din Legea nr. 85/2006 întrucât datoriile debitoarei înscrise în Bilanțul la_ erau în valoare de 314.430 lei, iar valoarea veniturilor era similară cu cea a cheltuielilor, iar profitul fiind doar de 1.796 lei.

De asemenea, arată că a procedat la notificarea celor 3 creditori declarați pe fax la data de_ . A întocmit tabelul preliminar al creanțelor împotriva averii debitoarei care a fost publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 2661/_

, împotriva căruia nu s-au formulat contestații.

Față de cele arătate, reprezentantul administratorului judiciar solicită aprobarea propunerii privind intrarea debitoarei în faliment în procedură simplificată, definitivarea tabelului preliminar al creanțelor debitoarei și acordarea unui termen în vederea continuării procedurii.

Judecătorul sindic pune în vedere reprezentantului administratorului judiciar să depună la dosarul cauzei dovezile de notificare a administratorilor statutari ai debitoarei.

Reprezentantul administratorului judiciar arată că administratorii statutari ai debitoarei au fost notificați dar nu au dat curs solicitării. Ulterior a revenit cu o completare la raport, iar în data de 15 a fost comunicate prin intermediul unui reprezentat, respectiv un coleg avocat de la T. o parte din documente, dar administratorii nu au dat curs invitației.

Judecătorul sindic aduce la cunoștința reprezentantului administratorului judiciar că s-au formulat note de ședință, din partea creditoarei SC D. B. R.

C. S. prin administrator D. MICULESCU, din care se comunică un exemplar reprezentantului administratorului judiciar, prin care se solicită aplicarea unei amenzii judiciare față de administratorul judiciar și asociatul societății debitoare și respectiv o cerere de înlocuire a administratorului judiciar, fiind propus ca administrator judiciar unul dintre ofertanții de servicii în profesia de practician în insolvență, anume pe BERCEAN RADU IPURL, în acest sens creditorul care a formulat cererea introductiva s-a prevalat de dispozițiile art. 1081aliniatul 1 punctul 2 litera d și e Cod Procedură Civilă și art. 19 punctul 2 din Legea nr.85/2006.

Reprezentantul administratorului judiciar solicita acordarea unui termen de judecata pentru a studia aceste note si a-si exprima pozitia procesuala.

Judecătorul sindic incuviinteaza aceasta cerere. In ceea ce privește cererea de înlocuire a administratorului judiciar, urmează a proroga pronunțarea având în vedere că la dosarul cauzei nu a fost depusă o decizie a creditorului majoritar astfel cum prevăd dispozițiile art. 19 aliniatul 22din Legea nr. 85/2006 și va pune în vedere creditorului să depună o atare decizie dacă dorește și apreciază necesar și să facă dovada publicării acesteia în Buletinul procedurilor de insolvență, urmând ca judecătorul sindic să se pronunțe asupra cererilor formulate ulterior îndeplinirii acestor obligații de către creditor.

În ceea ce privește cererea de aplicare a unei amenzii judiciare, reprezentantul administratorului judiciar solicită acordarea unui nou termen pentru a putea analiza notele de ședință depuse de către creditorul SC D. B. R.

C. S. .

Judecătorul sindic prorogă pronunțarea asupra cererii formulate de către creditoarea SC D. B. R. C. S., pentru termenul următor pentru a da posibilitate reprezentantului administratorului judiciar să studieze notele de ședință depuse la dosarul cauzei.

Judecătorul sindic constată că nu s-au formulat contestații împotriva tabelului preliminar de creanțe împotriva averii debitoarei astfel cum a fost afișat și publicat în B.P.I. nr. 2661/_, astfel că în temeiul dispozițiilor art.74 alin.1 din Legea nr.85/2006, dispune în sarcina administratorului judiciar afișarea de îndată a tabelului definitiv de creanțe în forma corespunzătoare celei în care a fost afișat și publicat tabelul preliminar.

Reține cauza în pronunțare asupra propunerii administratorului judiciar privind intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei.

Stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 24 mai 2013, sala 249, ora 11,00, pentru când administratorul judiciar va efectua operațiunile ce se impun în acest stadiu al procedurii și va întocmi, comunica și publica în Buletinul procedurilor de insolvență raportul privind descrierea modului de îndeplinire a acestor atribuții.

Se va cita creditoarea SC D. B. R. C. S. atât potrivit Codului de procedură Civilă, cât și prin Buletinul procedurilor de insolvență, cu mențiunea de a depune o decizie a creditorului majoritar astfel cum prevăd dispozițiile art. 19 aliniatul 22 din Legea nr. 85/2006 și va pune în vedere creditorului să depună o

atare decizie dacă dorește și apreciază necesar și să facă dovada publicării acesteia în Buletinul procedurilor de insolvență.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin sentinta civila nr.4523/_, T. Specializat C. a dispus la cererea creditoarei SC D. B. R. C. S., deschiderea procedurii insolventei in forma generala impotriva debitoarei SC T. P. S., fiind desemnat administrator judiciar provizoriu R. LS .

De asemenea, judecatorul sindic retine ca prin raportul depus la dosar la data de 12 februarie 2013, administratorul judiciar R. LS a propus intrarea debitoarei SC T. P. S. in faliment in procedura simplificata, aratand ca aceasta se incadreaza in criteriile prevazute de art. 1 al. 2 din Legea nr.85/2006, intrucat actele constitutive si documentele contabile ale debitoarei nu pot fi gasite, administratorul statutar neraspunzand solicitarii administratorului judiciar, corespondenta a fost restituita de la sediul social, astfel ca se apreciaza ca debitoarea nu mai functioneaza la sediul declarat, iar Municipiul T., prin adresa nr.13582/_ a precizat faptul ca debitoarea nu figureaza cu bunuri in evidentele sale.

Examinand raportul de activitate intocmit de administratorul judiciar si actele depuse in probatiune, judecatorul sindic constata ca prin adresa nr.13582/_ emisa de Municipiul T. - D. de Impozite si Taxe Locale, s-a comunicat administratorului judiciar ca debitoarea nu figureaza in evidentele sale fiscale cu bunuri impozabile (fila 157). De asemenea, desi societatea si administratorul au fost notificati pentru prezentarea documentelor prevazute de art.28 din Legea nr.85/2006, nu au dat curs acestei notificari (filele 150-155), astfel ca se constata incidenta in cauza a dispozitiilor art. 1 al.2 lit.c pct.1 si lit.d din Legea nr. 85/2006. Totodata, se constata ca in cauza propunerea de intrare in faliment in procedura simplificata a fost notificata in conditiile prevazute de art. 54 al.2 din Legea nr. 85/2006, fiind publicata si in Buletinul procedurilor de insolventa.

In conditiile expuse, judecatorul sindic apreciaza ca sunt incidente prevederile legale care reglementeaza trecerea debitoarei in faliment, in procedura simplificata, motiv pentru care, in temeiul dispozitiilor art. 54 al. 5 din Legea nr.85/2006 va fi incuviintata propunerea formulata de catre administratorul judiciar si se va dispune, in temeiul art. 107 lit. D raportat la art. 1 al.2 lit.c pct.1 din acelasi act normativ, intrarea in faliment in procedura simplificata a debitoarei SC T. P. S., precum si dizolvarea societatii debitoare, conform art. 107 al.2.

In temeiul prevederilor art. 107 al.2 lit. c din Legea nr. 85/2006, va confirma in calitate de lichidator judiciar pe SOCIETATEA R. LS, care va indeplini atributiile prev. de art. 25 din Legea nr.85/2006.

In temeiul art. 109 alin.1 din Legea nr. 85/2006 va dispune notificarea de catre lichidator a intrarii in faliment a creditorilor notificati, debitoarei si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj pentru efectuarea mentiunii, precum si aducerea la indeplinire a prevederilor art. 109 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE:

Admite cererea formulată de administratorul judiciar SOCIETATEA R.

LS .

Dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC T.

P. S., și confirmă în calitate de lichidator judiciar pe SOCIETATEA R. L.

S., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006. Dispune dizolvarea debitoarei SC T. P. S. .

Dispune notificarea, de către lichidator a intrării în faliment tuturor creditorilor notificați conform art. 61 din Legea nr. 85/2006, debitoarei și Oficiului

Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii, precum și aducerea la îndeplinire a prevederilor art. 109 alin. 2 din Legea nr.85/2006.

Constata fixat termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 24 mai 2013, sala 249, ora 11,00.

Cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 22 februarie 2013.

JUDECATOR SINDIC:

GREFIER:

M. C. B.

T.

G.

Red./dact./MCB/3ex/_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 553/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)